Acolo, vreo 5 mamici asteptau deja cuminti in vestiar. Andreea a fost luata repede de educatoare si dusa "la schimbat". Am inceput sa facem speculatii in ce consta costumul, un mare mister pastrat secret de toata lumea. Nici macar matza nu mi-a zis cu ce se vor imbraca...Poate nici nu stia de fapt...
Pe la 9 juma am fost invitate in sala, unde scaunele erau asezate cuminti pe doua randuri, in asteptarea mamicilor. Vreo doi tatici au trisat regula si au insotit mamicile. Ca sa filmeze cica :d. Eu cred ca erau gelosi...
Nici n-am apucat sa barfim si noi un pic, ca hopaaa, iote copiii. In costume populare haioase, fetele cu fote rosii inflorate si baietii cu esarfe albastre la mijloc, emotionati, cautand parintii din ochi, doi cate doi de manute. S-au asezat pe scaunele in fata noastra, unii mai relaxati, altii aproape de plans. Dupa cateva secunde in care ne-am zambit reciproc, doi baietei se prind ca e ceva in neregula cu programul de azi:d si incep sa-si strige mamele plangand.
In fine, ne reorganizam. Cele doua mamici se aseaza in spatele copiilor incercand sa-i calmeze, noi celelalte ramanem pe scaunele zambind a linistire catre cei mici.
Si incepeeee...
Strofe soptite, cuvinte uitate, ridicari pe varfuri, strans fustele in manute...Doamna Carmen, educatoarea, sta langa ei si le sopteste fiecare vers. Unii zic cate un cuvant, altii juma de strofa. Ce conteaza? Pentru noi emotiile sunt la fel de mari, bucuria la fel de puternica.
Uite-i ma, ce draguti sunt...cum stau si ne zic poezii..., ne spunem intre noi, "mamele de la grupa mare". Urmeaza un cantecel, o hora, manute care au uitat care le era partenerul de dans, picioruse agitate care isi cauta locul pe ritmuri populare, rasuciri, doi pitici impleticiti in costumase, dar hotarati sa joace pana la capat, sa arate tot ce au invatat...
-Bravo, mami, ai dansat asa frumos! Si poezia mi-a placut mult mult, ii soptesc cu nasul in parul ei...
Ma strange tare in brate, lasand abia acum emotia sa iasa dintre umerii de aproape bebe.
- N-am plans, mami...Dephne a plans. Si Rares...Eu n-am plans..
-N-ai plans draga mea, am vazut! A fost foarte frumos ce ne-ati pregatit azi..Tie ti-a placut?
- Da. Am dansat cu Tudor, isi aminteste matza ceea ce pare a fi momentul cel mai important al serbarii:d.
Ne mai pupam, mai asezam fustita, facem o poza "pentru tati", apoi trecem la partea a doua a intamplarii si facem impreuna un soi de tablou al primaverii, lipind flori si buburuze pe o plansa mare.
Din pacate, la final, a fost o jale generala, piticii gandindu-se probabil ca vor pleca acasa, cu mamicile, nu ca vor ramane acolo. Andreea se asezase pe canapea, langa cealalta prietena a ei, Sofia mica, si astepta desene. In jur plansete, lacrimi, strigate dupa mamiiiii. I-am explicat ca plec la serviciu, ca ea ramane la gradi, ca in fiecare zi, si ca acum vor vedea niste desene, apoi mananca.
-Eu stau langa Sofia mica, imi zice calm.
-Bineinteles, stati amandoua pe canapea. Ne vedem diseara, da?
-Da, mami.
Si ma retrag in vestiar, unde cateva mamici isi faceau curaj sa plece, in timp ce 3-4 consolau copilasi plansi. Inainte se plec o asigur pe mama Sofiei ca pitica ei e bine, e cu Andreea pe canapea si asteapta desene.
O zi frumoasa si pentru noi si pentru ei.
Dar grea, destul de grea pentru niste omuleti de 2 ani...Prea multe emotii, prea multe lucruri de amintit, prea multa lume, culori, agitatie in jur. Dar cand oboseala va trece, isi vor aminti de dans, de versuri, de mami privind mandra spre ei, de cadoul mic oferit ei...
