luni, 29 august 2016

Plaje de vazut la sud de Vama Veche

Weekendul trecut am dat o fuga la mare, pe ideea, uite e soare, se anunta vreme faina si oricum e ultimul weekend de vara deci ar fi momentul pentru o ultima baie...Evident, planurile de acasa au trebuit regandite cand sambata dimineata am prins fix o baie apoi s-a dus naibii soarele si au aparut niste nori oribili pe langa mare...
Ce poti sa faci cand se intampla asta si se dovedeste ca omul de la meteo bause ceva optimism cand a dat prognoza? Pai te urci frumos in masina si o iei spre sud unde descoperi niste locuri foarte faine si insorite...Dar sa o luam metodic.
Pentru ca am oroare de statiunile de la Marea Neagra, indiferent daca sunt la sud, centru sau nord, am ales sa ne cazam in 23 August, un sat cumintel, la o aruncatura de bat de Olimp. Ca si acu vreo doi ani, am stat la Pensiunea Rosu, o casa cu curte plina de verdeata si oameni ok. Detalii prea multe despre cazare nu am pentru ca am stat acolo fix cat sa dormim, dar pot spune ca paturile sunt comode :). 
Din 23 August exista mai multe variante de mers la plaja, fiind aproape de Olimp, dar noua ne place sa mergem chiar pe plaja de langa sat, la vreo 3 km de drumul principal, unde este si restaurantul Popasul Pescarilor. Mai nou jumatate din plaja a fost concesionata de complexul Blaxy si au aparut sezlonguri, dar inca e ok de mers si de mancat acolo, desi seara, cand e aglomerat, ritmul servirii este foarte lent...
Daca vreti o plaja mai putin aglomerata si mai putin cunoscuta, exista varianta de la Tuzla, de care am mai povestit. Am dat o fuga si acum acolo, era ceva lume, dar nu inghesuiala, erau si cateva corturi, salvamar, apa curata, turcoaz...Dezavantajul pentru unii  este ca la Tuzla intrarea in apa nu e prea lina, adica destul de repede ajunge nivelul pana la burta mea, deci mai greu pentru cei cu copii mici..



Anyway, nu despre aceste doua plaje voiam sa povestesc, ci despre cele de la sud de Vama Veche..Dupa cum spuneam, sambata dimineata ne-am dus frumos la plaja in 23 August, am facut o baie si am inceput sa inghetam. Era nor, batea vantul si presimteam ca o sa ploua destul de curand. In orice caz, nu era de plaja...Deci ne-am strans prosoapele si am fugit cu masina spre Vama Veche, unde era puhoi, si apoi mai departe, prin Bulgaria. Citisem de cateva ori despre niste plaje faine, mai pitite asa, la distanta mica de vama si am decis sa le vizitam. Iata povestea lor pe scurt. 

Ezerets - este un sat la 20 km de Vama Veche, nimic de vazut aici. In centrul satului este insa un indicator pe care scrie The Sea si care duce chiar la mare, pe un drum de pamant. Plaja, aflata la vreo 6 km de sat, este salbatica, fara nimic pe ea decat nisip, cu mal inalt, de pamant rosu, apa limpede si peisaj de vis. Chiar langa este o padure de pini in care erau vreo 2 corturi. Este genul de loc in care te duci cu de toate, ca pana in sat mananci o paine, sau stai cateva zile, in cautarea linistii perfecte. 
 (sursa:google maps)
(noi am prins valuri mari si marea cu stegulet rosu, dar chiar si asa intrarea in apa e foarte lina...)


Shablenska tuzla - este plaja satului Shabla, la 30 km de Vama. Din centrul satului urmati indicatoarele cu Shablenska tuzla si nu aveti cum rata. E o plaja larga, lunga, cu vreo doua restaurante si post de salvamar. Apa e mica, curata si oamenii sunt, dar nu in cantitati impresionante. Este un loc care noua ne-a placut mult pentru ca nu e asa aglomerat ca la noi la mare, e curat, intrarea in apa fix cum trebuie si aveai si de unde sa iei ceva apa si crantz. Plus ca era soare:)).  Un pic mai incolo erau si niste corturi, deci amatorii pot alege si varianta asta. Drumul pana aici, din sat, este asfaltat de curand si inainte de plaja este parcare. 
(la stanga)
(la dreapta)

Inapoi in Shabla exista si un far dragut, cu rosu si alb, care se poate vizita si folosi ca reper. Noi l-am vazut in trecere.

Tyulenovo - din Shabla, chiar in dreptul farului, urmati indicatorul spre Tyulenovo, un sat ascuns intr-un golf foarte simpatic, aflat la vreo 7 km. Locul nu este pentru baie, decat daca faceti scuba sau alte sporturi extreme, fiind inconjurat de stanci, dar merita o pauza de poza si poate si ceva de mancare, la restaurantul aflat chiar in golf. Mancarea nu exceleaza, dar o ciorba e ok, cu privirea spre barcile pescarilor. In plus, chiar din capatul restaurantului porneste o poteca ascunsa spre malul inalt din spate, de unde se vede foarte frumos intreaga zona. Cu totul din Vama pana aici sunt 39 de km.


In poza asta sunt ceva oameni care fac baie...dar nu cred ca le e prea comod
 (sursa:google maps)

Bolata Beach - este o plaja ascunsa intr-un golf superb, marginit de stanci inalte, foarte aproape de Cap Kaliakra, la 57 km de Vama. Avand in vedere ca nu e chiar la drumul mare, este surprinzator de multe lume care stie de el:d. Inclusiv romani. Fiind golf, apa e mica, linistita si e perfect pentru copii. Pentru amatorii mici de snorkeling, pe una dintre laturi sunt bolovani pe langa care stau pesti, iar apa este incredibil de limpede. Sus, pe varf, se vede ceva far la care se ajunge cumva pe un drum de coasta, dar l-am ratat. Noi am reusit sa ne ratacim un pic pana am gasit golful pentru ca am incercat sa evitam mersul in Kavarna, dar sfatul meu este sa nu faceti la fel. Din Kavarna se tine drumul spre Dalboka, dar nu facem dreapta spre ferma de scoici, ci continuam spre satul Balgarevo, apoi tot in fata spre Cap Kaliakra si la un moment dat  luam drumul la stanga si coboram spre golf. GPS rules:D.  Il gasiti sigur ca e plin de masini spre el:).

 (in zare se vede si Cap Kaliakra)


(asta ca sa vedeti si cum arata golful nepopulat)
 (sursa> google maps.)


Dupa cateva bai in golf si putin snorkeling la Andreea, am pornit sus la deal spre Cap Kaliakra. Platit, vazut, dragut..Vantos ca naiba. Chiar in capat, ascuns putin de zidurile cetatii, este un restaurant cu fata la mare..Cred ca arata tare bine, dar noi eram mancati deja. Dar ca sa stiti daca ajungeti flamanzi in zona. 


Cam asta a fost plimbarea nostra de o zi la sud de Vama. 
Si nu pot sa inchei fara sa va recomand un loc fain de mancat, Golful Pescarilor din Agigea. Nu Pescaria lui Matei, ci restaurantul de langa, chiar pe plaja. Bun bun! 

miercuri, 24 august 2016

Ce inveti cand esti scos din zona de confort

Spoiler alert: urmeaza un post lung si usor dezlanat, ca o concluzie neclara a posturilor anterioare:))

Excursiile la munte, adica pe munte, nu la Sinaia sau Predeal, nu erau in lista noastra de prioritati pana de curand. Am fost mereu o familie plimbareata, dar preferam cumva orasele si plajele din Grecia, catedralele occidentale, stradutele inguste cu case colorate, terasele cu vin si scoici...Cam o data de doua ori pe an mergeam intr-o excursie pe munte, la cabana. Ideea de a dormi la cort ne-a evitat cu desavarsire. 
Apoi a aparut Andreea si am indesit plimbarile pe munte mai degraba pentru ca ma gandeam ca ii fac bine la sanatate, ea fiind mare amatoare de tuse in primii ani de viata. Asa ca o puneam in marsupiu si hai frate pe poteca, la oxigen si floricele sa respire copilul aer curat. Incet ne-am prin ca ne cam place. Sa evadam din oras, noi trei, sa balaurim singuri pe coclauri. Plimbarile au devenit tot mai lungi, pe poteci cu tot mai putini oameni, pe masura ce dansa a absolvit de la statutul de bebe carat in spate la pitic umblator. Cand a implinit vreo 2 ani juma, ne-am prins ca partea cu dusul in spate pe deal nu mai merge si am organizat excursiile in asa fel incat sa le poata face pe picioare. Intai o ora...apoi doua...doua jumatate...trei ...patru.
I-am explicat din acel moment ca nici mami nici tati nu o mai pot cara, pentru ca e grea, mare si noi avem deja rucsac cu haine si mancare si apa...asa ca o sa mergem toti pe picioare, cat de incet sau repede vrea ea. Ca facem pauze si culegem flori si ne jucam la parau...apoi pornim mai departe. 
Sa nu credeti ca nu au fost momente dificile..Cand ai 4 ani si parintii te cara 2 ore juma de la Busteni la cabana Diham cu siguranta ai momente cand nu mai ai chef de porcaria aia de panta. Dar, cu putina ciocolata, o gluma, o floricica, o pauza de joaca, drumul se termina cu toata lumea bine dispusa. Mai ales daca transformam excursia intr-o aventura prin padurea magica, in cautarea casutei vrajitoarei, topaind peste paraul fermecat, zarind cuiburi de zane pe ici pe colo. 
De pe la 5 ani, pice are si rucsac pe munte. Mic, usor, cu o sticla de apa si ceva cranturi. Cam atat. Pe care si-l cara. Nu mami, nu tati, nu ursul din padure. Regula e, te-ai plictisit de el, nu mai ai chef sa il cari desi tu singura ai decis sa il iei, il lasam frumos pe marginea potecii sa il ia altcineva. Evident asta nu s-a intamplat niciodata, dar Andreea a invatat ca lucrurile pe care si le ia la ea sunt responsabilitatea ei, ca mami si tati au propriile bagaje si ca nu le pot creste brate suplimentare ca sa care si bagajele altora. 
Anul acesta a mai facut un pas. I-am cumparat rucsac adevarat, de munte, si si-a carat in el hainele, sacul de dormit si salteaua de cort pe un drum de 2 ore si ceva, pana la lacul Bucura. 
Deja, nu mai e nevoie sa ii explic cum e cu responsabilitatea propriilor lucruri. Stie ca trebuie sa care singura lucrurile ei, nu pentru ca noi suntem niste capcauni, ci pentru ca, fizic, nu putem cara si rucsacul ei. Si da, uneori e mai greu, dar ne oprim, bem apa, mancam o cioco, ne vaitam cat mai exagerat si amuzant toti trei si pornim din nou la drum. 
Cand mergem cu biclele pe coclauri situatia e identica. Nu are cine sa iti care bicla daca te saturi de mers. Solutia este sa o lasam acolo, dar asta nu ne ajuta cu nimic pentru ca oricum ar insemna sa mergem mult pe jos...Deci, mai bine terminam drumul pe sa. 
Statul la cort, chiar si pentru o noapte, ne invata sa ne adaptam la lipsa de confort, la spatiu mic, impartit cu grija in trei, dar diminetile cu plaja goala, sunetul valurilor la micul dejun, miliardele de stele de peste noapte, chitarile vecinilor, vizitele inopinate ale unei vulpite, cina luata pe un bolovan, caratul apei de la izvor compenseaza inzecit. 
Statul in casele si apartamentele unor oameni straini ne invata sa respectam locul altora, sa ne bucuram de el fara sa il lasam stricat sau murdar, si ne permite o privire rapida in stilul de viata si obiceiurile din alte tari.
Vizitele in orase straine ne invata despre toleranta, diversitate, culturi si civilizatii. Despre cum au evoluat tarile complet diferit si de ce, despre noi si ei, nu neaparat noi vs ei. 
Cred ca in viata de zi cu zi ne construim o bula, un spatiu de confort in care suntem stapani, ale carui reguli le stim si in care ne simtim in siguranta. Dar cred ca fiecare iesire din zona asta ne imbogateste si ne face mai puternici si mai responsabili. 
Cred ca 7,5 ani este o varsta mica. Dar nu asa mica pe cat credem noi parintii uneori. Cred ca putem sa le largim cercul din jurul lor, putem sa le dam mai multe responsabilitati, sa cerem mai mult de la ei, sa le acordam incredere, sa ii expunem la experiente inedite. Cred ca uneori temerile noastre sunt un frau pentru ei. Cred ca noi astia mari trebuie sa fim mai curajosi cu proprii copii:) 
Cred ca un copil care merge pe picioare poate cara un bagaj potrivit lui. si la munte si la mare si la ses:). Cred ca poate intelege ca de la un punct incolo nu mai poate fi carat. Cred ca poate invata ca o vacanta in trei inseamna ca fiecare trebuie sa faca lucrurile care ii plac, nu doar persoanele cu varsta sub 8 ani:d. Apoi poate fi invatat care e treaba cu banii, cu bugetul familiei, care sunt prioritatile si cam cat alocam pentru rasfat si prostioare. 
Si, la fel de important, cred ca dupa 6 ani copiii trebuie sa se ocupe singuri de propria igiena, evident sub ochiul vigilent al unui parinte. Dar mersul la toaleta, spalatul pe corp, pe dinti, pe par, pieptanatul si grija sa aiba pe ea haine curate sunt chestii care nu cred ca vin de la sine, ci trebuie invatate si pasate treptat in grija lor. La fel, subiectul legate de intimitate si respectul ei trebuie si el abordat tot cam atunci, caci de la o varsta incolo cred ca e ok sa cerem copilului sa nu dea buzna peste noi in baie si, idem, nimeni sa nu dea buzna peste el. Nici acasa, nici in alte locuri. 
Si mai cred ca una dintre cele mai importante lectii pe care le putem preda este sa stii sa te bucuri de lucrurile mici, sa apreciezi fiecare moment special, sa nu te concentrezi pe destinatie ci pe drumul pana acolo, sa nu iti legi entuziasmul si fericirea ta de a altora, ci sa le gasesti in tine. 

luni, 8 august 2016

In cautarea Caii Lactee la Vadu

Desi concediul in Franta a fost mai mult pe coasta, deci la un pas de mare, ne-am intors de acolo cu un dor nebun de o baie in valuri calde. Asta pentru ca litoralul breton, desi frumos rau, are o mare hiba: apa rece sloi.. Asa ca vineri seara am aruncat in masina cortul sacii de dormit, saltelele, lada frigorifica si niste haine si am fugit la mare. 
Prima oprire a fost la Constanta, unde am refacut sambata mare parte din gasca de copii din parc. Plajele din Constanta arata mai nou tare bine, sunt largi, cu nisip, intrare domoala in mare. Apa a fost exact cum trebuie, calma, curata si calda. Rezultatul este ca picii au stat aproape doar in apa, iar noi astia mari am apucat sa mai povestim de una de alta. 
Sambata dupa pranz am pornit insa spre Vadu, plaja noastra de o noapte, cam de 2 ani incoace. De data asta am convins-o si pe Mari sa incerce o noapte la cort cu Mariuca:). Fata de anii trecuti, la Vadu era full, asa ca am renuntat la ideea de a ne pune corturile la juma de kilometru de altii si ne-am bucurat ca am gasit un loc cu vecini doar la vreo 50 de metri de noi. Bun si asa. Faptul ca jumatate din corturile din jur erau cu nudisti a fost destul de amuzant si un subiect de discutie repetat cu picele:d. 
Seara am facut o plimbare scurta pana la mica terasa Vadul Pescarilor, unde am mancat ciorba de peste, chefal si hamsii delicioase. Pe bune, delicioase rau:). Plus un pahar de vin si niste bere. 
Inapoi la cort ne-am apucat sa amenajam un mic foc de tabara la care sa incalzim niste bezele. Fetele au facut repede o groapa in care am aruncat bratul de lemne cules de prin parcul nostru. Mariuca ne-a cantat niste cantecele inventate de ea, am mancat bezele, ne-am incalzit si am cautat stele pe un cer stralucitor. 
Noaptea a fost oribila pentru mine, avand in vedere ca eu la cort nu prea dorm ever..Dar micul dejun pe plaja, chiar si nisipos de la vantul pornit subit, a fost simpatic. Am mai facut o baie..lunga...si apoi am plecat spre casa. 
Cam draguta vara asta:) 






Pentru doritori, despre Vadu si alte plaje de la noi am mai scris aici si aici

miercuri, 27 iulie 2016

Noi trei si Pisi cu masina prin Normandia si Bretania

Marele concediu din aceasta vara s-a terminat luni, dupa un traseu de 12 zile in Normandia si Bretania. De fapt, doar un pic de Normandia si multa Bretania, plus o bucatica de Valea Loarei si o firimitura de Paris. 
Pe scurt, drumul nostru a pornit de la Paris-Beauvais, unde am aterizat si am inchiriat o masina, apoi Caen (de unde am vizitat Etretat, Omaha Beach, cea cu debarcarea americanilor in al Doilea Razboi Mondial si Mont St Michel, cel cu manastirea-castel de pe insula), Cancale (de unde am facut excursii in Dinan, Saint Malo si Fort la Latte), Lannion (cu vizite la Treguier, Morlaix si zona de coasta), Vannes (cu o oprire pe drum pe peninsula Crozon, fatz cu barca pe Ile aux Moines si plaja in Carnac), apoi o fuga de juma de zi in Nantes , doua nopti in Saumur (de unde am balaurit o zi pe Valea Loarei) si un drum de patru ore inapoi spre Beauvais, cu scurt pit-stop la Paris.
Cam asa arata intr-o fraza vacanta noastra in Franta:). 
2500 de km, circa, cinci cazari, un Opel Corsa, doua trollere mici si un rucsac, multe scoici, mult vin, inghetata si clatite. 
A fost o vacanta mai plimbata si mai plina decat cea de anul trecut, in Provence, cu mai multe vizite si mai putine momente de stat la soare (din lipsa de soare si mai ales plaja/piscina). Asa ca daca aveti in plan o vizita in zona, nu va ganditi ca, fiind mai ales zona de coasta, o sa prindeti bai si zilele la plaja fara numar. In Bretania e cald, soare, dar nu foarte cald, iar briza e destul de racoroasa. Apa e rece spre gheata, de cele mai multe ori, si lipseste cu desavarsire pana pe la ora 4 dupa-amiaza, pe motiv de flux si reflux. De fapt, acesta este unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale zonei, cel putin pentru mine. Mareele din Bretania si Normandia sunt extrem de ample, marea retragandu-se in unele zone kilometri intregi in larg, pentru a reveni spre amiaza spre mal. In lipsa ei, copiii se joaca, cauta scoici, melci si alte lighioane marine, construiesc castele si forturi, alearga pe "fundul marii". 
Satele si micile orase din zona sunt vechi, cu case de piatra, barne de lemn, alei inguste, cu magazine mici si restaurante de familie. Si miliarde de flori. Nu exista casa, geam, curte care sa nu fie colorata in roz, albastru, mov de la petale. Si nu exista sat, cat de mic, fara o biserica uriasa, de piatra, veche de sute de ani. 
In afara localitatilor, esti la tara. Cu campuri de porumb, grau, vacute, zeci de vacute, uneori cai, vii si livezi. Din 10 in 10 kilometri esti anuntat ca treci pe langa o cidrarie. 
Daca iti plac scoicile, stridiile si crevetii, Bretania e locul ideal, fiecare orasel de pe coasta fiind plin de restaurante cu meniu marin. Dar ideal este sa ajungi in Cancale si sa mananci un platou de "oysters" direct de la pescari, in port, cu 5-6 euro/12 bucati. 
Saint Malo are o istorie fascinanta (poate si pentru ca citisem All the Light You Cannot See inainte), Mont-Saint Michel este spectaculos de la distanta, dar super aglomerat in interior, Etretat este salbatic, alb, fascinant, Omaha Beach te pune pe ganduri, Morlaix e o surpriza neasteptata, coasta e urata si frumoasa in acelasi timp, schimbatoare si surprinzatoare in fiecare ora a ei, o baie in mare e un curaj reconfortant..
Din Valea Loarei am vazut doar vreo 5-6 castele, cel mai spectaculos mi s-a parut Breze, pentru ca are un sistem impresionant de catacombe, cu zone de locuit, mancat, facut mancare, tinut animale, tinut arme, aparat si dormit. Practic, in caz de asediu, cei din castel puteau rezista luni bune sub pamant, unde nu puteau fi atinsi de dusmani. Fascinant pentru Andreea:)
Oamenii mi s-au parut atenti, politicosi, dispusi sa ajute, doar in franceza. Sunt curiosi sa stie de unde vii si complet inconstienti...Atentatul de la Nisa, care a avut loc cand eram acolo, nu a avut niciun efect in nord-vest, nimeni nu comenta, nimeni nu se revolta, nu am vazut paza pe nicaieri...Toleranti, prea toleranti? Inconstienti? Lipsiti de reactie? Ignoranti? Prea buni? Lipsiti de aparare? Nu stiu, dar dincolo de frumos si relaxare, concluzia acestui concediu pe timp de razboi  este ca vestul nu stie cum sa reactioneze, cum sa se apere si cumva este blocat intr-un sistem care cumva trebuie sa se schimbe...














marți, 5 iulie 2016

Cu cortul in Retezat

Intotdeaua mi-a placut sa merg la munte, pe munte mai exact, sa stiu ca merg merg si mor de oboseala si ma vait si zic ca nu mai pot, dar apoi ajung pe varf si totul a meritat. Dintre toti muntii, cel mai darnic cu senzatiile mi s-a parut mereu Retezatul pentru ca te chinuie destul de tare, te pune serios la munca, dar te recompenseaza apoi cu cele mai misto peisaje si fascinante varfuri. Spre deosebire de alti munti, unde varful este de fapt mai mult un platou, in Retezat varfurile sunt pe bune, ascutite, inguste, cu prapastii de-o parte si de alta, unite de creste subtiri si poteci serpuite. Si ca sa ajungi acolo, apoi sa cobori inseamna sa te cateri pe bolovani rostogoliti unul peste altul.
Prima data am ajuns acolo in facultate, apoi acu vreo doi ani, doar cu Dan. Dar mereu am avut in cap ideea sa o aducem și pe Andreea, mai ales ca ea este super incantata de orice catarare. O mare problema cu Retezatul este vremea, iar anul asta cu atat mai mult pentru ca este foarte schimbatoare. Sa ajungi acolo si sa ploua este nasol. Sa urci 2-3 ore pana pe varf si sa nu vezi nimic de nori e trist...
In plus, am tot cautat o varianta de traseu care sa nu presupuna 4-5 ore de urcat, ci doar vreo 2. Asa ca nu am mai mers la cabana Pietrele, ca pana acum, ci am decis sa campam la lacul Bucura, de unde pornesc cateva trasee spre varfuri. 
Vineri am lasat masina in parcarea de langa Poiana Pelegii,dupa barajul Gura Apei, la vreo 40 de km de satul Carnesti, si am pornit cu rucsacii in spate, toti trei, spre lac. Pana la parcare ne-a cam plouat asa ca nu aveam mari asteptari de la vreme, desi prognoza zicea ca nu ploua toata ziua. Si asa a fost. Dupa 2 ore de mers, intai prin padure, apoi jnepenis, trecand pe langa doua turme si niste caini, am ajuns la lac, unde mai erau vreo 20 de corturi. Ne-am gasit repede un loc, care ni s-a parut noua misto, dar s-a dovedit ca mai avem de invatat:D, si am montat casa noastra pentru 2 zile. 
Fiind prima data cand am stat la cort la munte, am invatat diverse...Ca sacii de dormit trebuie schimbati pentru ca am batait rau de frig (mai putin Andreea care avea unul nou si misto), ca ne trebuie mai multe perechi de sosete si mai groase, ca ar fi util un instrument de incalzit niste apa de supa sau ceai (chiar si pentru o zi la cort tot merita), ca inainte sa montezi cortul e bine sa vezi unde este ”toaleta” din zona (ca sa nu te asezi fix langa ea:D) si ca grupurile de tineri sunt amuzanti pe zi, dar nu la fel de buni vecini noaptea. 
Dar astea sunt detalii, ceea ce conteaza este ca peisajul este genial, aerul tare, spatiu de miscare urias, soarele apune rosu dupa stanci, noaptea cerul este imposibil de descris si daca ai mare noroc te viziteaza si o vulpe pe la cort..
A doua zi, am ciugulit niste sandvisuri si am pornit spre varful Peleaga, la 2500 si ceva de metri. Traseul pana sus dureaza vreo 2 ore, in urcare, asa ca am bagat si niste pauze din cand in cand. De pe varf se vede cam tot, pana departe, in toate partile. E superb. Daca ai bafta sa nu fie nori...sau macar sa se plimbe si ei de colo colo. De pe varf, poteca merge pe creasta si pe langa ea, pana la Curmatura Bucurei si de acolo inapoi la lac, inca vreo 2 ore cu totul. Pe tot drumul esti surprins de peisaje, de coborari si urcari spectaculoase, de nici nu stii unde sa te uiti mai intai. E bine sa ai apa la tine pentru ca sus nu exista izvoare! Si haine de toate felurile pentru ca atunci cand era soare ne topeam, iar cum aparea un nor se facea cam ca prin noiembrie asa...
Andreea a fost mega, dar mega fericita si incantata de traseu. A urcat fara probleme panta spre varf, cu pauze evident, cu glumite si poze, iar cand am ajuns sus si a dat de un petic de zapada a uitat de greu si a inceput sa faca bulgari. De cand ne-am intors imi tot multumeste ca am dus-o si pe ea in Retezat, dovada ca i-a placut maxim. 
Traseul nu este periculos daca e facut cu grija si tii poteca. In zonele mai dificile o puneam pe Andreea intre noi si i-am bagat clar in cap ca pe creasta nu paraseste poteca. Dar sincer emotii nu am avut deloc, chiar e un loc safe:)
Ne-am intors la cort pe la ora 2 si am decis sa strangem cortul si sa plecam pentru ca se anunta ploaie pe seara si noi eram oricum cu ghetele ude ude..
Una peste alta am ajuns pe la 11 noaptea acasa, dupa 2 zile superbe, pe care vi le recomand si voua:)