Operatiunea "Supa"

In primul rand habar n-am sa fac supa. N-am facut in viata mea si nici nu aveam in plan sa fac. Pe de alta parte, chestia aia pe care i-am fabricat-o azi piticei cu greu se poate incadra in categoria "supe, ciorbe si alte zemuri". Caci, da, azi a inceput operatiunea supa...
Pana acum vreo 2 saptamani viata era mult mai simpla. Andreea isi primea biberonul cu lapte cam la aceleasi ore, stiam cantitatile, stiam mofturile si cum sa le tratez.
Apoi, a trebuit sa ii dau fructe. Am sarit peste etapa suc si, ca o curajoasa ce sunt, am trecut direct la piure. Dupa 2 saptamani de teste, incercari si experimente, pot spune ca ma pricep. Cunosc deja diferitele tipuri de mere si evit cu maiestrie tarabele cu mere tari sau acre (preferatele mele ), am invatat ca exista pere si Perele (Williams) si am gasit lungimea ideala a bucatii de banana care nu creeaza probleme la..."evacuare". Ei bine, da, sunt stapana piureului de fructe.
Dar, azi, a trebuit sa incep operatiunea supa. Acest fel de mancare a fost mereu pentru mine un mister. Nu-l mananc decat daca trebuie, daca mi se pune in fata sau daca mi-e foarte foame si nu exista altceva. A face supa mi s-a parut mereu o pierdere de vreme. De ce sa fierbi tot felul de legume cand le poti manca crude, iar cele care nu pot fi mancate crude inseamna ca nu au fost menite pentru asta.
Ca sa scurtez o poveste lunga, la mijlocul careia am aflat ca radacina de patrunjel este comestibila si ca dovlecelul trebuie curatat de coaja..., am depasit cu bine faza 1.
Morcovul.
Ca o bucatareasa adevarata am pus in borcanase speciale portiile pentru urmatoarele zile si sunt gata sa pornesc maine o noua batalie. Cu cartoful.

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...