Nu vreau sa judec, dar...

1. Chiar poti sa renunti la viata, la familie si mai presus de orice la un copil pentru ca nu mai ai succes in cariera? Cum poti sa renunti la viata pentru ca nu te mai auzi la radio? Nu pricep. Ok, putem discuta despre calitatea muzicii la moda astazi, la tristetea si frustrarile unui artist cu voce dar care nu canta in trend, la durerea de a nu mai fi iubit de publicul caruia ti-ai dedicat o mare parte din timp. Dar dincolo de asta nu pot intelege cum poti lasa in urma un copil, un sot, intreaga ta viata doar pentru ca nu iti mai poti face meseria asa cum ti-ai dori.
2. Cum poti sa crezi ca un microfon iti da dreptul sa renunti la a fi om? Cum poti sa ii bagi microfonul in gura unui om care tocmai si-a pierdut sotia si sa nu iti dai seama ca ai depasit o limita? Am cunoscut astfel de reporteri si dupa ce ii vezi cum isi fac meseria intelegi de ce exista atat de multi oameni care urasc presa.
3. Ce fel de structura interioara poti sa ai ca sa inventezi un interviu? Orice fel de interviu. Dar mai ales cu un om care apoi s-a sinucis. Un interviu citat a doua zi de toata presa si luat ca etalon pentru comparatii intre ce ar fi declarat respectiva persoana cu doar cateva ore in urma si modul in care a ales sa-si sfarseasca viata.
Sunt lucruri care m-au socat in ultimele zile rau de tot. Si incerc sa le gasesc explicatii. Si nu reusesc.

Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...