Dilema copilului singur

Da, recunosc, am o multime de dileme si mi le revars cu darnicie pe blogul lu' fi-mea:d.
Astazi m-a apucat dilema copilului singur. Recunosc ca subiectul nu e original, ci a inceput sa ma gadile pe la degete dupa ce l-am gasit intamplator pe alt blog si l-am aprofundat aici. Dar dilema mea e mai veche, de la primele plimbari cu Andreea prin parc. Ei bine, da, inca de atunci, de cand copilul avea juma de metru si zacea in carucior privind in sus la frunze si nori, multe mame/bunici/bone/vanzatoare/tantii/neni/altii simteau nevoia sa ma sfatuiasca sa nu astept mult pana la urmatorul, sa-l fac repede, sa fie apropiati ca varsta, nevoi, placeri. Eu, inocenta, spuneam ca de fapt noi vrem doar unu. Adica un copil. Mare greseala. Nu se poate sa vrei doar unu, uite ce reusita e asta mica (de parca era un cozonac proaspat scos din cuptor), trebuie sa-i faceti un fratior, altfel va fi rau. Rau? De ce rau? Pentru ca va fi singura, nefericita, egoista, rea, nu se va juca cu alti copii, nu va imparti nimic, va fi rasfatata si izolata. La asa lista de defecte e greu sa ai replica imediat. Eu insa insist ca totusi vrem doar unu si ca nu cred ca va fi nefericita, etc...Mi se prezice inevitabil ca imi voi schimba parerea si ca voi face mai multi copii in cativa ani.
Nu am nimic cu familiile cu mai multi copii, Doamne fereste. Chiar mi se par simpatici cei mici, cum se joaca/bat intre ei.
Dar eu simt ca un copil, acest copil, este ceea ce imi doresc. Nu cred in teoria ca cei singuri sunt nefericiti (eu am fost extrem de fericita in copilarie desi nu am avut frati, ci doar prieteni foarte buni), nici in cea conform careia copiii care au frati au o viata mai frumoasa (am cel putin 2 contra-exemple in familie si multe altele din povesti).
Cred ca fericirea sau nefericirea unui copil depinde de parinti, nu de numarul de frati. De felul in care stiu cei mari sa-i ofere bucurii si lectii importante si frumoase in viata. Cred ca pentru asta e nevoie de timp, imaginatie si de resurse financiare, pe care poate le ai in cantitati mai mari cu un singur copil.
O sa spuneti ca banii nu conteaza. Dar eu spun ca nu e chiar asa. Conteaza sa poti oferi celui mic o vacanta frumoasa, sa-l poti da la o scoala buna, la cursuri, sa-l trimiti in tabere, etc. Asta nu inseamna sa il rasfeti, ci sa-i arati ca lumea e mai mare decat casa/orasul in care traieste si plina de minunatii pe care el le poate descoperi.
Repet, este o parere strict personala si se aplica doar familiei noastre.
Totusi, nu sunt de acord cu fraza "vreau sa-i dau astuia mic o surioara/fratior, sa nu fie singur". Cred ca al doilea/treilea..optulea copil ar trebui sa-l faci pentru ca il doresti tu, doar tu si sotul, nu bunicii, copiii mai mici sau orice alt membru al familiei. Sa faci un copil pentru ca primul nascut te bate la cap ca vrea o sora (adica un fel de jucarie mai mare pentru el), sau bunicii, mi se pare o greseala.

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...