Poveste cu un tiganus

Recunosc, spre rusinea mea, ca ma numar printre cei care stramba din nas cand la locul de joaca apare un grup de tiganusi murdari si galagiosi. E o reactie pe care nu o pot controla si care nu-mi place. Imi impun mereu sa ma gandesc la ei ca la orice alti copii, sa ignor tipetele cam stridente si jocul care uneori e putin mai dur decat imi place mie. Pana la urma e vorba de o alta cultura si alte relatii umane si nu ar trebui sa ne ridicam nasurile in vant asa usor.
Aseara am primit insa o lectie frumoasa.
Eram cu Andreea la leagane si vroiam sa o dau pe o roata d-aia unde stai cocot pe un animal. Asa ca am intrat in vorba cu doua fetite de 7-8 ani care erau acolo. Una din ele era o tigancusa frumusica, cu papuci rupti, haine uratele si ciupite pe ici pe colo si cu picioarele negre de noroi. Mi-a vorbit insa foarte frumos si am aflat ca sta in Ferentari, mai are trei frati mai mari si ca ii place sa se joace cu copiii mici. De fapt, din acel moment a pus stapanire pe Andreea.
O tinea intruna de mana si a plimbat-o pe la toate leaganele. Ce ma amuza e ca vorbea cu ea ca si cu un copil mare, o intreba daca mai vrea sa se dea, i-a laudat fustita si i-a zis ca e foarte draguta. I-a explicat ca trebuie sa urce cu grija pe scari si a tinut-o pe burta ei pe topogan ca sa alunece mai bine. Din cand in cand o pupa si o lua in brate. Pe scari nu i-a dat drumul la manuta, desi i-am zis ca urca si singura, si l-a certat pe un baietel care se cam inghesuia in spatele Andreei.
Vorbea foarte politicos si era mereu atenta la ce face si ce vrea aia mica.
M-am gandit din nou cat de repede sar de multe ori sa judec, fara sa vreau, aparentele. Cat de usor ratam poate niste intalniri interesante pentru ca ne lasam prada unor prejudecati.
Cand am plecat de la leagane, ne-a rugat sa mai venim ca sa ne mai jucam. Am banuit ca nu multi parinti de acolo isi lasau copiii sa se joace cu ea.
Ba chiar, pe alee, o mamica m-a intrebat daca nu mi-a fost frica sa o las pe Andreea cu copila aia, ca era cam murdara si o mai lua si in brate. Vreau sa cred insa ca inca putem lasa doi copii sa se stranga in brate fara sa calculam imediat numarul de bacili, bacterii, virususi si alte ganganii care trec de la unul la altul. Si ca vom reusi la un moment dat sa ne blocam mai rar in aparente.

Comentarii

  1. ce draguuut!cred ca fetita respectiva a fost si un semn catre noi, cei care nu au retineri sa emita judecati instante cand apar unele persoane in perimetrul nostru:P

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte adevarat si un pic trist...m-am regasit, ca prima reactie, in ceea ce ai descris, sper si eu sa fiu mai deschisa din punct de vedere al altor etnii si culturi pe viitor....copiii sunt exemple in acest sens, ei nu fac diferentieri pe baza de etnie si culoare cand isi aleg partenerii de joaca:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e foarte greu sa te lupti cu ideile astea pe care le purtam cu noi inca din copilarie. Si vad ca se perpetueaza si la generatiile urmatoare, avand in vedere ca aud foarte des bunici care sperie copiii prin parc cu celebrul "te dau la tigani" si variatiile lui. E adevarat ca sunt nenumarate situatiile in care fac lucruri extrem de deranjante si ajungi sa gandesti iarasi profund anti. E un cerc vicios din pacate, din care nu stiu cand vom iesi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo