tara in care m-am nascut

Nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara. Am plecat destul de des, in concedii sau delegatii, dar, desi eram mereu vrajita sa descopar un oras nou, sa vad cum traiesc oamenii acolo, cum vorbesc, cum se imbraca, cum se poarta, nu m-am gandit niciodata sa ma mut. Plecam mereu cu bucurie si ma intorceam cu aceeasi bucurie acasa. Acasa inseamna pentru mine locul unde imi sunt prietenii si familia. La ei ma intorceam mereu cu nerabdare.
Dar de la o vreme ma bantuie tot mai des gandul ca am gresit. Ca trebuia sa ma uit mai bine in jur, sa compar cu mai multa atentie, sa ma uit la detalii si sa ma gandesc daca nu cumva, pe termen lung, ar fi mai bine "dincolo". Intr-o tara in care in afara de prieteni si familie ai parte si de respect, de curatenie, de bun-simt, de dreptate. Nimic din toate astea nu le mai vad aici. Ma lovesc tot mai des de nesimtire, de mitocanie, de mizerie, fizica si morala. De nedreptate. De minti inguste, obtuze. De renuntare si lipsa de curaj. Si imi pare rau. Si ma revolt. Si ma intreb de ce suntem asa, de ce tara asta e asa murdara, de ce atat de multi oameni sunt prosti, de ce nu exista responsabilitate. De ce facem lucrurile de mantuiala, fara respect pentru noi si cei din jur, fara placere. De ce ne inflamam, ne enervam cand se intampla o tragedie, dar la fel de repede uitam si ne retragem cu lasitate, resemnati, in mica noastra lume, ignorand mlastina din jur.
De cand a aparut Andreea ma gandesc destul de des la viitorul ei. Incerc sa-mi imaginez cum va arata aceasta tara peste 5, 10, 20 de ani si nu reusesc sa vad nimic bun. Nu reusesc sa vad niciun plan, nicio strategie, nimic care sa ma convinga ca peste o vreme va fi altfel, mai bine.
Si ma revolt ca cele doua domenii care sunt considerate esentiale intr-o tara normala, sanatatea si educatia, la noi sunt la pamant. Si atunci ce mai conteaza restul? Pe ce altceva te poti baza? Pe cele 2-3 spitale private, pe cele cateva gradinite particulare bune, pe putinele scoli unde copilul tau nu risca sa fie batut de niste idioti?
Ma uit de multe ori la oamenii din jur. Parca nicaieri pe unde am fost "dincolo" nu am vazut atatia mancatori de seminte, pipite si baietasi. Atatea maieuri ridicate peste burta, atatea lanturi de aur, atatea gasti care vorbesc tare in autobuz, atatea telefoane date la maxim pe manele, atatia oameni neingrijini, nefericiti, tristi in metrou. Ma simt tot mai des sufocata si in minoritate. Si nu vad niciun semn, oricat de vag, ca la un moment dat o sa se schimbe ceva.

Fara nicio legatura, o reclama care mie mi-a placut mult:)

Comentarii

  1. same here! delegatii, pleceri dese, insa nu mi-as fi parasit definitv cuibul, in veci! ... asta pana la Maria... pana la evenimentele din ultimul an...
    Acum imi pare rau ca nu am plecat...
    Acum sunt dezgustata de tara in care traiesc...

    RăspundețiȘtergere
  2. da,e trist ca am ajuns sa gandim asa chiar si noi, cei care nu planuiam sa plecam...

    RăspundețiȘtergere
  3. oho, fix la fel. vreo 5 ani n-am avut saptamana fara strainatati. si nu mi-am pus o secunda problema de ramas. acum insa, zau daca stiu ce e de facut

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, asta e si dilema mea. Ce e de facut? Sa plec, sa las in urma tot ce am aici, sa o luam de la inceput in alta parte, sperand ca va fi mai bine, altfel, sau sa ramanem si sa speram ca se va schimba ceva, intr-un viitor cat de cat apropiat...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo