Unconditional parenting

Ieri am inceput sa citesc o carte numita Unconditional Parenting, de Alfie Kohn. Tot auzisem de el sau citisem pareri ale unor mamici din strainatate despre autor, asa ca pana la urma am zis ca putina lectura nu strica. Din ce am prins pana acum, omul propune o alta metoda de crestere a copilului decat cea cu care am fi obisnuiti in mod traditional. El considera ca sistemul de pedepse si recompense produce mai mult rau decat bine pe termen lung, invatand practic copilul ca trebuie sa se supuna dorintei parintilor pentru a fi iubit. Ca atunci cand "greseste", parintii nu il mai iubesc la fel de mult. In final, cel mic ori devine excesiv de obedient si retras, ori incepe sa se ascunda de parinti, limitand dialogul cu ei si indepartandu-se treptat de familie.
In schimb Kohn ne propune sa renuntam la pedepse si recompense, sa discutam cu cel mic orice nemultumire a acestuia si sa aflam de ce a urlat/plans/lovit/etc. El crede ca pana la urma copiii nu fac ceva ca sa testeze limitele, ci ca sa testeze cat acceptam inainte de a inceta sa-i mai iubim. Solutia este sa-i asiguram mereu ca orice ar face, noi ii vom iubi. Rezultatul este ca el va renunta treptat la comportamentele excesive, intelegand ca este iubit neconditionat.
In fine, sunt abia la primele pagini si, desi ce spune Kohn suna foarte logic si frumos, ma intreb cat de des, pusa in fata unei crize, poti sa te opresti de la a reactiona asa cum ai fost invatat si sa abordezi situatia intr-o cu totul alta maniera.
"One basic need all children have, Kohn argues, is to be loved unconditionally, to know that they will be accepted even if they screw up or fall short. Yet conventional approaches to parenting such as punishments (including "time-outs"), rewards (including positive reinforcement), and other forms of control teach children that they are loved only when they please us or impress us. Kohn cites a body of powerful, and largely unknown, research detailing the damage caused by leading children to believe they must earn our approval. That's precisely the message children derive from common discipline techniques, even though it's not the message most parents intend to send".
Chiar la inceputul cartii, domnul respectiv da un exemplu din propria familie. Kohn povesteste cum intr-o seara fiica lui de 4 ani si-a incalcat promisiunea de a face baie imediat dupa cina, incepand in schimb sa faca multa galagie, pana cand l-a trezit pe fratele ei mai mic. Intrebarea este ce am face noi in situatia asta? Am continua seara in mod normal, cu baita si citit o carte, pupat, mangaiat copila si apoi culcat? Sau i-am arata ca ne-a suparat, ca a gresit si ca acest comportament va fi pedepsit, urmand sa o culcam fara sa-i citim o poveste si fara giugiuleala.
Reactia mea a fost sa zic fara carte, fara pupici, direct nani.
El insa spune ca a ales varianta cealalta. Au continuat seara ca de obicei si, dupa ce au citit si s-au pupacit, au discutat calm cu cea mica despre comportamentul ei, lasand-o pe ea sa explice de ce tipase si cautand solutii impreuna.
Kohn spune ca pedeapsa opreste comportamentul care nu ne place doar pe moment, dar nu ajunge la cauza problemei.
Uf, greu greu...Ma duc sa mai citesc:d

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...