Cum ne pregatim de schimbarea prefixului

Andreea, nu noi astia mari. Noi l-am schimbat deja, vai vai:))
Nu stiu cum..sau cand..dar iata ca mai e un pic, mai putin de o luna deja pana cand matza schimba prefixul. Deja ne gandim la party, unde, cu cine, cum...E ireal pentru mine sa ma gandesc ca am copil de 2 ani. Nush de ce..
Dar destul despre gandurile ametite si buimace ale mamicii.
Sa mai povestim de Andreea.Andreea e vesela si rade molipsitor, topaie, bate din palme, da pupici in stanga si in dreapta, ia copii in brate, le da jucarii, le da flori, le vorbeste, le canta, ii ia de mana si-i duce unde stie ea ca e mai frumos, mai interesant, se uita la tine si rade,asa, fara motiv aparent, vine si imi da parul de pe fata si imi zice "mai mai", ma striga alintat mamisu, mamica (nush de unde le-a preluat:d), se cuibareste langa noi, cu Pisi in brate. Ochii ii sclipesc albastru deschis, cu umbre verzi. Parul a crescut, s-a carliontat la spate si e mereu, dar mereu, ciufulit, zburlit, neastamparat, ca si ea. Uneori il pieptam cu drag, doar pentru ca in secunda urmatoare sa-si treaca rapid mainile prin el, sa-l "aseze" cum vrea ea. Alearga grabita printre leagane, urca pe topoganele inalte, coboara scari, le urca la loc. Cauta cu privirea un copil dornic de joaca, il urmareste, rade la el, incep sa fuga unul dupa altul, arunca o minge, culege o floare, iar alearga...Culege flori galbene pe care le pune acasa in apa, "sa pape". Isi pune capul pe umarul meu cand o iau in brate, obosita dupa o alta zi de trait intens, cu toate simturile. Mamiii, o aud soptind si ma topesc de fiecare data, caci e a mea si alta ca ea nu e:).
Andreea e uneori suparata, nervoasa, frustrata pe ea, pe noi, pe imposibilitatea de a face totul, de a avea orice. Plange cu lacrimi mari, amare, cu tipete ascutite, ce se aud de departe. Nu sufera in tacere, mocnit, ci izbucneste vijelios, cu furii bruste, ce nu mai pot fi pacalite cu cate-o jucarie oarecare. Supararile ei cer rabdare, tact, dragoste, cer mangaieri cand e durere la mijloc, dar si forta de a o lasa sa se linisteasca uneori singura, cand mainile mele sau ale lui tati nu sunt de ajuns. Furiile ei isi gasesc calea spre linistire si in singuratate, cand sta in pat si plange cu nasul in paturica. Daca apar langa ea, se porneste iar, mai tare, ca pentru a-mi arata ca nu are nevoie de mine, ca o supar, ca sa o las...Alteori, ma cauta, ma strange, ma vrea ca sa alin...
Andreea e extrem de amuzanta, se stramba, ne imita, stie cand glumim si ne raspunde la joc.
E fascinata de Alba ca Zapada si de pitici, stie de zanele din Frumoasa din Padurea Adormita, "nu-i pace" cand Bestia e batuta si o grabeste pe Bella sau pe Print (depinde de poveste) sa dea odata pupicul salvator. Hai-hai, le spune si bietele personaje se executa de fiecare data.
Intreaba "ce faci?", apasat, convinsa ca e o treaba importanta. Spune uneori mesi (mersi), neata, deseori "bunaaa". Se piteste dupa picioarele mele cand vreo batranica de pe strada vorbeste cu ea, nush de ce are ceva cu batranii...o sperie la inceput. Isi face mustata din crema, ca "buicu", il sterge pe Pisi la fundulet cu buretelul de spalat vase, ca na, a facut kaki, face mai-mai la frunzele de rosii sa creasca mari. Zice "ceee???", cu privirea mirata, a intrebare si dilema. Ma da jos din pat dimineata cu "gata, haide, mana" si nu se lasa pana cand nu ma ridic. Apoi ma atentioneaza sa-mi pui "api" (ciorapii) si mergem in sufragerie unde ne ingramadim una in alta pe canapea si donsoara comanda princiar "picii". Mai nou ma fac ca nu pricep, satula de Alba ca Zapada si problemele ei, si ne uitam la alte povesti. Nu protesteaza...e multumita si de zane daca au aripioare si sunt colorate.
Cand danseaza, se preface ca are o rochie lunga, de printesa, si ca o ridica delicat cu doua degete, chiar daca apuca un biet body decolorat sau pantalonii mulati. Pana la urma o printesa adevarata se vede mai ales in gesturi, nu?

Uneori, firea tumultoasa a Andreei ma oboseste. Sau sunt eu deja obosita de altele si mi-e greu sa tin pasul cu ea. Unele suparari vin in momente nepotrivite pentru mine si nu am rabdarea de a le gestiona poate asa cum ar trebui. Dar ele trec si uitam si momentele minunate, surprinzatoare sunt infinit mai frumoase. Nu stiu cum e sa ai un copil care nu protesteaza deloc si nici nu imi doresc. M-am obisnuit sa vad in Andreea un copil care vrea optiuni, vrea dreptul la a alege ea ce vrea sa faca si dreptul de a-i fi respectate preferintele. Cred ca protestele sunt normale la varsta asta si chiar de dorit intr-un fel. Este modul lor de a-si afirma personalitatea, de a spune "am fost una, acum suntem doua", sunt obosita, sunt plictisita, nu imi place aici. Acum se formeaza micul om care va creste independent de noi, cu propriile lui placeri, pasiuni si asteptari.
Supararile celor mici nu sunt cu nimic mai prejos decat ale celor mari. Uneori nu-i place un copil, uneori nu vrea sa dea o jucarie pentru ca are treaba cu ea, uneori vrea sa se joace singura si se supara cand e inghesuita de altii, uneori dorintele ei si alte noastre nu se suprapun...Motive sunt mereu. Nu merge mereu cu "hai" si ea sare dupa noi. II explicam, ii aratam, ii dam posibilitatea sa aleaga cand se poate. Nu ne-am intalnit inca cu aruncat pe jos, urlat in magazine, tarat dupa noi prin parc sau alte puncte din manualul "the terrible twos", dar si daca ar aparea tot nu le-as incadra ca anormale.
Iar partea buna in toata afacerea asta este ca atunci cand ofera, cand accepta, cand e de acord stii ca o face rational, din toata inima, ca e alegerea ei in acea situatie, nu o face din obisnuinta sau pentru ca asa face mereu.
Acu nu intelegeti ca fiecare cerere e o negociere si fiecare refuz aduce o criza de nervi:d. Nu. De cele mai multe ori e de acord cu noi:)). Slava Domnului

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...