Spre gradi. Partea a doua

Povestea cu numele "Spre gradi" continua:d.
Da, si noi credeam ca se terminase odata cu vizita la minunata gradinita. Ne credeam cu sacii in caruta si taaare ne bucuram.
Dar intre timp, urechile mamei carcotase s-au ciulit mai atent si au captat mesaje ambigue, usor noroase. Cum ca zanele de pe acolo nu sunt chiar zane, plimbarile in caleasca lipsesc si prin castel lucrurile nu sunt mereu roz.
Intai am zis ca urechile sunt prea ascutite si prea prind toate zvonurile urate. Ca n-o fi chiar asa povestea, cum ne-o povestise noua zana de la gradi, dar nici asa uratel nu poate fi, cum zbarnaiau vestile prinse pe la nisip. Dar, pana la urma, am zis ca testele pe propria piele sunt bune, dar nu cand e vorba de pielea matzei.
Asa ca ne-am pus din nou pantofii fermecati si am pornit in cautarea altui castel.

Care sa indeplineasca de data asta doar trei criterii: sa aiba curte mare, in care copiii sa se alerge in fiecare zi, sa fie aproape de casa matzei si sa ne dea un feeling bun la vizitare. Astea trei sunt lege.

In rest, am descoperit ca prezentarea facuta gradinitelor de catre zana-sefa suna aproape identic de fiecare data, ca sunt mereu cam aceleasi activitati, acelasi meniu si acelasi entuziasm in a te convinge ca cei mici vor invata o gramada de lucruri miraculoase acolo. Tot ce poti face e sa te uiti bine in jur, sa vezi cam ce fac aia mici cand intri tu acolo, sa tragi cu urechea si sa speri ca totul va fi bine. Deja m-am prins ca povestea cu desele plimbari prin parc si cu lipsa bolilor sunt vraji menite sa te ameteasca. Grupa mica nu e dusa in parc, din motive logistice lesne de inteles, iar racitii sunt trimisi acasa doar in prima faza a bolii, cand au febra si nasul curgator pana in barba.

Investigatiile au dat 2 rezultate, din care unul se detaseaza usor.
Noul castel potential are curte cu leagane, grupe supravegheate mereu de 2 zane, camere mari, luminoase, cu muulte raze de soare prin ele, patuturi mici, joase, potrivite pentru matze zburdalnice. In plus, donsoarele mofturoase sunt ajutate sa manance tot si daca nu au scapat de "chiloteii de bebe" sunt primite oricum si convinse incet ca printesele poarta altfel de chilotei.
Trecuta deja printr-o poveste fara happy end, mama carcotasa nu mai pleaca urechea la lunga insiruire de activitati minunate la care ar urma sa fie supusa matza, ci se multumeste cu asigurarea ca donsoara va sta in continuare mult la aer si va colora/picta/modela cat vrea ea.
Punctul culminant si speram noi si happy-end-ul povestii, il prezentam mai pe la toamna.

PS: pentru ca urechile mele sunt inca ciulite, astept povesti, vesele sau triste, despre Big Smile:)

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...