Amintiri din alta epoca

In lipsa de ocupatie, frunzaream azi blogul pe la inceputurile lui. Eee...ce vremuri...cand bebe avea colici si ne bucuram de orice clipa de somn. Cand faceam kilometri si kilometri de parc zilnici ca sa adoarma...
Si am dat peste asta. :)). Eu in august 2009, varianta stresato-nevrotica. Si imi dau seama ca am ajuns intre timp pe partea cealalalta a baricadei, cu un copil care alearga tipand pe alei si trece in fuga pe langa carucioare adormite, pe langa mame stresate...Daca sunt pe faza, o opresc si ii spun ca e un bebe care face nani, iar ea se opreste brusc, tace si isi intinde gatul sa vada si ea minunea ...Dar nu sunt mereu pe faza :d. Asa ca am trezit probabil multi bebelusi si am enervat multe proaspete mamici .
Si imi dau seama ca de mult nu-mi mai pasa de taietorii de iarba, de mosii care vorbesc tare la telefon, sau de muzica de la terase:d.
Uneori ma mai supar pe gropile din astfalt, dar doar pentru ca uneori matza se impiedica si mai cade...Dar per total imi dau seama ca nivelul de stres si motivele de nervi s-au redus drastic.
Asa ca, mamici de pitici oracaitori, relax...Toate trec. Si noptile nedormite si plansetele repetate si greutatile de la inceputul diversificarii, si colicii, si lipsa poftei de mancare, trec..toate. Si vin altele:).
Ce bine era sa fi putut cumva citi in august 2009 postul asta al meu din septembrie 2011....

Gradinitesti

Epopeea gradinita continua frumos la noi, Slava Domnului.
Nu pot decat sa ma bucur ca am avut asa noroc, avand in vedere povestile pe care le citesc in ultima vreme despre gradinite.
Ma bucur si ca practic la gradi nu fac chestii prea...studioase, nu se omoara cu poezii si cantecele, nu au lectii sau alte aiureli al caror sens nu il vad la varsta asta. La 2-3 ani baza "educatiei" trebuie sa fie joaca. Cu culori, cu hartie, cu alti copii, cu jucarii, cu frunze, cu muzica.
Daca printre reprizele de joaca mai invata si sa numere (1,3, 6, 8 :D) sau sa lalaie 2 versuri de cantecel ("ratza sta cu capu-n apa si coditza sus)...ok.
Dar pentru mine cel mai important lucru e sa se joace cum si cu ce vrea ea si sa invete sa se joace cu alti copii.
Si sa stea mult afara, lucru pentru care am insistat si deocamdata vad ca se respecta.
Somnul e mai dulce cu rucsacul in spate...:D
Vinerea e zi de bucatareala...
 Luni au facut Cosul Recoltei..sau asa ceva...cu chestii adunate in weekend din parc. Am avut tema pentru acasa:d
 Marti am bifat prima excursie clasica in lumea gradinitelor. Vizita la Ferma Animalelor...
Nu zic ca nu mai apar si mici deraieri, cum este gustarea cam prea dulce de la ora 4...dar macar cu prajiturele/placintute facute in casa. Dar una peste alta, tragand linie, eu sunt multumita.
Citeam ieri un articol despre o mama din State care a dat in judecata gradinita pe motiv ca fetita ei nu fusese pregatita pentru a ajunge la un moment dat, in viitor, intr-o facultate de prestigiu...Ca daca vrei ca al tau copil sa ajunga in Ivy League, trebuie sa alegi cu grija cresa/gradinita...ca de acolo incepe intregul proces.
Oau...atunci Andreea va deveni un bucatar renumit... sau zugrav...cu varianta mai buna de pictor...ca la noi la gradi astea doua activitati sunt de baza:D. Si nici acasa nu suntem departe ...

Schimbari de toamna

Tot noi suntem:).
Mai tomnatici un pic...ca parca adie asa, o boare de frunze uscate, dovleci mascariti si prune dodoloate, asa ca ne-am schimbat putin decorul:).

Stiu ca mai e pana la halloween, dar ce daca? Noua ne plac dovlecii caraghiosi oricand....

Sus, cabina, suus

Weekendul trecut, dupa studii aprofundate asupra prognozei meteo, am luat drumul muntelui, cu ideea fixa (a mea, recunosc :d) de a urca cu telecabina la Babele. Planurile de acasa nu s-au potrivit insa cu cele de la fata locului, caci la Busteni, sambata la ora 10 juma circa, telecabina era prevazuta cu una bucata coada uriasa, care incojura gingas cladirea si se oprea lenesa pe partea opusa intrarii. Nici n-am mai oprit masina, am plecat suparati spre Predeal, unde ne asteptau cei doi bunici, trimisi acolo sa supervizeze constructia unui nou gard.
Asa ca sambata s-a petrecut local, in curte si la minusculul loc de joaca din urbe. Dar vremea a fost buna, bunicii simpatici si Andreea plina de chef de joaca. Cel putin pana pe la 8 seara cand aerul de munte si nesomnul de peste zi au nascut un copil maraicios si plangacios, trimis mai devreme la culcare:d.
A doua zi, duminica deci, obsesia mea de a ajunge la Babele a prins  forte proaspete la vederea cerului senin. Am incarcat copilul in masina si ne duseram din nou, optimisti, ca, na, era duminica ce naiba, oamenii or fi plecat la casele lor...Coada era tot acolo, dar muuult mai mica. Am stat doar vreo o ora si ceva:)). Dar pana la urma rabdarea si perseverenta au dat roade si am ajuns sus.
Mega incantare pe matza sa se catere pe bolovani si sa topaie pe poteca spre Cruce, pana cand a clacat si s-a cuibarit in Ergo, unde dupa 10 minute de balanganeala la deal a adormit. Si a dormit tot drumul pana la destinatie, timp in care eu am scos limba de doi coti si am facut muschi cat un taur...
Dar ce sa ma mai plang? Eram suus, pe munte, la aer curat, peisaje bestiale, iar norii se pufaiau de colo colo printre noi, ba venind peste poteca, ba disparand subit in vale...Frumos, ce mai...
La intoarcere, petrecuta de Andreea tot in carca personala a mamei, motaind in vant, am bagat o ciorba rasuflata la cabana, am lasat un kk de matza in spatele cladirii (caci la cabana toaleta nu functiona pe motiv ca nu e apa, deci nu vreau sa stiu cu ce facusera ciorba...) si am mai aruncat o privire spre Bucegi, promitand ca revenim cat de curand pentru un traseu mai serios.

  Pentru persoanele interesate, telecabina costa 32 de lei doar dus, adica 64 de lei de persoana dus-intors, iar picii de sub 6 ani parca nu platesc.

Alte poze de la munte

PS: uitasem sa povestesc de cum am incercat noi, fara niciun plan prealabil, sa renuntam la biberon si sa dam laptele cu sticla de copil mare. Am incercat pentru ca am uitat biberoane acasa, asa ca am cumparat un alt recipient de la farmacia locala. Si am esuat. Caci matza a luat in medie cam 5 guri de lapte pe portie, scuipand apoi obiectul si explicand clar ca "nu mai vreau!!!!". Deci da, ramanem tot la biberon...

Variatii la acuarele

Am testat doua idei de mazgaleala cu "acuarele un pic altfel" si rezultatele au fsot super dragute. Nu in sens artistic, ci in sensul ca Andreea s-a distrat de minune vreo juma de ora, timp in care mi-am luat micul dejun copios.
Eu zic ca merita incercate din cand in cand, ca alternativa la acuarele, carioci si creioane.
1. se ia spuma de ras a lu'tati si se pune o cantitate acoperitoare intr-o tava. Se iau borcanele cu acuarele (noi avem de la Ikea, mai lichide) si se invita copilul sa verse din ele peste spuma. Ce culori vrea el, in ordinea aleasa. Supravegheati totusi sa nu verse tot borcanul:d. Se ia apoi pensula sau lingurita sau un bat si se amesteca la liber "compozitia". Iese o spuma colorata si foarte atractiva la atingere si zmotoceala.
Iese cam asa...more or less:D


 (sursa)

2. se face o pasta din faina, putina sare si apa, cam de consistenta unei smantane groase. Se pune in 3-4 cutiute, pahare, etc si se invita din nou copilul sa toarne cate o culoare in fiecare (cica merge si cu coloranti alimentari, dar eu nu am asa ceva in casa..). Se amesteca zmarca ca sa aiba o culoare uniforma, apoi, cu o lingurita de exemplu se ia din cutie si se pune pe un carton. Andreea a pus cam 3-4 lingurite de pasta din fiecare culoare, apoi le-a amestecat haotic. Se lasa cat mai neregulat, cu dealuri, vai, cocoloase...Apoi, mama din dotare ia cartonul minunat si-l baga cam 2 minute la microunde:d. De unde va iesi o chestie intarita si atentie, foarte fierbinte initial.

Eu n-am apucat sa fac poze caci nebunia se petrecea inainte de plecarea la gradi si ne-am cam intins cu timpul...
Noua ne-a iesit ceva de genul asta, dar mult mai haotic in culori...
Avansatii in ale jucarelii fac cam asa...

(sursa1, sursa 2)


Enjoy!

Viata cu un copil

Am tot citit in ultimii 2 ani povesti ale unor mamici, de pe la noi si de pe afara, despre cat de mult iti schimba viata un copil. Unele erau resemnate, altele de-a dreptul deprimate. Unele spuneau ca au renuntat la tot sau aproape tot din ce faceau inainte si s-au dedicat 100% celui mic. Altele asteptau pragul de 6 luni/1 an/...10 ani :d ca sa revina la normal.
Putine erau cele care reusisera sa gaseasca o cale de mijloc, intre a renunta la tot si la nimic, adica la a alege lucrurile la care tineau cu adevarat si in care il puteau implica si pe cel mic.
Inainte sa nasc, dar si dupa, am fost "amenintata" ca "life as you know it" s-a terminat, gata, pa pa. Ca de acum incolo totul se invarte in jurul copilului si pentru el voi renunta la aproape tot din ce faceam inainte, pastrand doar esentialul. Adica sa mananc, sa ma spal (mai rar) sau dorm (mult mai putin).
Prima luna am trait puternic sentimentul ca asa e.
Apoi, am reevaluat situatia, am analizat daca sunt fericita si am decis ca asa nu se poate. Nu poti renunta la o multime de lucruri care iti plac fara sa regreti deloc si cine spune ca nu e asa...sa stea un pic pe ganduri sa mai analizeze o data...
Asa ca am decis ca pentru noi Andreea sa fie de la inceput un partener, nu o povara. Nu am privit-o ca pe o chestie mica si fragila ce trebuie tinuta la cald si adapost, ferita de oameni, de situatii noi. E adevarat ca paote fi mult mai comod sa te limitezi la iesiri in parc sau pe langa bloc si eventual un concediu plictisit la parinti, dar eu zic ca se poate si mai mult. ( nu vreau sa fiu inteleasa gresit: daca vacanta la parinti e ceea ce-ti doresti cu adevarat, daca la final poti spune "a fost exact ce aveam nevoie/imi doream", e perfect. Eu ma refer la situatiile in care alegem varianta asta din comoditate sau lipsa de curaj). Trebuie doar putin curaj, putina nebunie si siguranta ca atata timp cat e cu tine, cel mic e ok.
Daca m-as intalni acum cu o proaspata mamica, i-as spune asa:
1. pune copilul in masina, arunca sotul la volan, 5 geamantane in portbagaj si pleaca. La munte, la mare, la greci, la nemti...unde vrei. Dar nu-ti fie teama sa te departezi de casa. Casa celui mic esti tu si tati. Atat. Nu-ti fie teama ca raceste, ca ia un virus, ca nu doarme, ca nu va manca. Toate astea se pot intampla sau nu. Se pot intampla oriunde, inclusiv acasa. Pleaca oricum
2. pune copilul in sling/marsupiu/manduca/etc si bantuie singura prin oras. Daca alaptezi, norocul tau, ai scapat de bagaj. Nu alaptezi, pune un bibe cu lapte intr-un rucsac, apa, servetele, 1 pampers sau cranturi si fructe daca e mai mare si bantuie. Du-te si bea un suc la terasa, mananca o inghetata in parc, du-te la un muzeu, du-te prin magazine..Umbla, vezi, iesi din casa. Nu te stresa ca ora de somn/masa va prinde in alta parte decat in sufrageria comoda din apartament. Maine, poimaine o sa fii acolo. Azi, du-te in alta parte.
3. Ai chef de o barfa? cheama o prietena la cafea. E ocupata? Du-te tu la ea, du-te la fostul loc de munca, fa o vizita colegelor, stai cu ele 10 minute si povestiti. Nu te teme ca sunt oameni multi si in aer plutesc microbi. Nu te resemna, nu te deprima intre patru pereti. (Eu de exemplu m-am dus intr-o zi cand avea Andreea mai putin de 1 an pana la capatul orasului ca sa-l luam pe tati de la munca:d. A fost o iesire din rutina si mi-a facut bine). Du-te unde ai chef, va fi ok.
4. E toamna, ploua? E iarna si pe jos e zapada? Asa si? Ai ghete, ai geaca, ai caciula, ai haine groase pentru copil? Ia-l si iesi afara. Plimba-te prin parc chiar daca sunteti singuri. Du-te la un ceai cald intr-o cafenea. Du-te unde iti place tie, chiar daca e mai greu de mers. Nu te uita pe geam la pomii fara frunze si noroaiele de pe trotuar, asteptand vara care vine peste 4, 5...6 luni:d.

E adevarat ca logistica unei iesiri cu un copil, indiferent daca are cateva luni sau 2 ani, nu e la fel de simpla ca atunci cand esti singura. Dilema nu mai e cu ce te imbraci, ci cu ce il imbraci pe el. Ce sa pui in bagaj. Cum sa ajungi cat mai comod acolo unde vrei. In iesirile mele prin oras de exemplu am evitat mult timp RATB-ul, preferand metroul si mersul pe jos. Iarna mai ales autobuzele riscau apropiri dese in trafic, cozi, intarzieri care iti taie elanul initial.

Stiu parinti care au plecat cu cortul, cu un copil de cateva luni. Altii au urcat muntii. Altii s-au urcat in avion si au vazut un oras nou.
E adevarat ca asteptarile si planurile in detaliu trebuie ajustate la noua realitate. Nu poti haladui toata ziua prin muzee si nu poti petrece juma de zi la plaja. Nu poti sta seara pana tarziu la restaurante si nici sa te astepti ca dupa o zi petrecuta in masina cel mic va fi seara cel mai cooperant copil.

Ceea ce vreau sa spun este ca un copil nu te leaga de casa. Ne legam singuri. Din teama, din comoditate...
Vine toamna...plimbari placute:)

Trei saptamani de gradi

S-au incheiat. Primele trei. De fapt 2 si vreo 4 zile, dar who's counting. Puse cap la cap au fost bine, mai bine decat ne asteptam, cu mici scapari reparate rapid la cererea noastra si multe multe poze dragute.
Cam ce face Andreea acolo?

Pai in primele 2 saptamani, fiind vacanta, a fost destul de neclar pentru noi cum se vor desfasura in final lucrurile. Pentru ca erau vreo 8 copii cu totul, de la 10-11 luni pana la 3 ani si ceva. Si stateau impreuna, si in curte si inauntru. La inceput chiar dormeau la gramada. Lucru care ne-a mirat si ne-a cam nemultumit, ideea mea fiind ca cei mici sa stea cu micii si aia mai maricei, care deja vorbesc si se joaca altfel, sa stea intre ei, separat. Ma temeam la un moment dat ca Andreea va reveni la biberonul cu lapte de dupa-amiaza si la suzeta, avand in vedere ca bebelusii de acolo le foloseau cu placere pe ambele la somn.
Dar pana la urma grijile mele s-au dovedit nefondate.
Matza a mancat super bine si a dormit relativ ok in primele 10-14 zile si nu a venit acasa cu obiceiuri bebelusesti.

In a treia saptamana au separat grupele, caci deja se mai inmultisera puradeii.

O zi la gradi (cresa) arata cam asa, din ce vad eu in poze (caci ne trimit cate un set la 2-3 zile) si din ce mai "povesteste" Andreea:
-dimineata joaca in curte. masa de fructe. Atelier (adica crearea unor opere de arta in miniatura sau bucatareli - mini-pizza, briose, painici sau biscuiti) . Masa de pranz pe la 12-12 si un pic, de la 13.00 nani, pana pe la 15.00, in varianta happy. Dupa iar joaca, nush unde, in casa sau afara...probabil depinde de vreme. La 16.00 gustarea, de obicei dulcegaroasa, placinta, clatite, briose, etc...Apoi pe la 5 se duce bunicu' si o ia, intotdeauna impreuna cu Iza si Sofia, prietena de parc si colega  de clasa a Andreei:d.
In toata perioada au existat discutii, sfaturi, recomandari, solicitari, pe mail, pe caietel, verbale, mai  ales ca gradinita este noua si regulile abia acum se stabilizeaza clar.
Dar noi suntem multumimi. Andreea e incantata si chiar ne zice uneori dimineata "hai la gradi". Faptul ca a fsot Sofia acolo a ajutat mult, dar si obisnuinta ei de a sta fara mami si tati a contat destul.
Sa vedem ce mai urmeaza:)


Ce fel de mama sunt...

Sunt o mama care:
nu a dormit cu bebe in pat
nu a alaptat decat 2 saptamani, timp in care nu a reusit niciodata sa scoata mai mult de 5 ml la pompa, timp in care bebe a urlat aproape non-stop,  timp in care a tinut cu dintii de ideea de a alapta
nu a considerat ca bebe trebuie tinut in brate 24/24, ci poate sta uneori singur in patut, pe canapea, pe covor, pe paturica; nu a fost cu el la wc, nu a facut cu el dus, nici mancare, nu a crezut niciodata ca o despartire de cateva minute echivaleaza cu un abandon
nu l-a ferit de oameni, nu l-a tinut in casa pana la botez, nu a fugit cu el la cald la prima ploaie de toamna, 
nu i-a acoperit caruciorul cu prosoape ca sa  nu se arda
nu l-a dat cu crema de soare in fiecare zi, nici la o luna, nici la 1 an.; nu l-a tinut la umbra, ci l-a invatat ca soarele e un prieten, nu un dusman.
nu a sarit cu medicamente sau antibiotice de cate ori a stranutat, tusit sau cand termometrul indraznea sa se apropie de 38C
nu l-a tinut pe bebe departe de iarba, nisip, pamant, asfalt, pentru a nu se catara vreun virus pe el
nu s-a temut sa-si lase bebele cu bunicii, atunci cand bunicii au invatat sa se ocupe de el, si l-a regasit mereu sanatos si fericit
nu si-a permis niciodata sa critice o mama pentru deciziile ei, atunci cand aceste alegeri nu implica bataie, tipete, ignorare sau rautati la adresa celui mic

Sunt o mama care:
si-a adorat copilul din prima clipa, desi i-a trebuit o vreme sa il inteleaga
l-a mangaiat, atins, pupat, dragalit in fiecare zi; l-a privit in ochi, luung luuung si s-a simtit privita la fel
i-a cantat, i-a spus povesti, i-a citit, inca de cand cel mic era un botz de  doar juma de metru
l-a plimbat in fiecare zi, indiferent de vreme, indiferent de anotimp; in carucior, in marsupiu, in brate, mai tarziu  pe jos, pe umeri, in spate;
a iubit mereu natura si a vrut sa-l duca pe bebe cat mai des, cat mai repede in mijlocul ei; l-a dus la munte, la mare, la deal, la padure sau sus pe stanci, cand abia invatase sa-si tina capul, dar si cand vroia deja sa escaladeze singur fiecare bolovan, sa atinga cat mai multe valuri
a crezut si crede in oameni, in bunatate, in gingasie, in curaj, in curiozitate, in bucuria de a explora, de a descoperi, de a vedea/simti cat mai mult si asta isi invata copilul in fiecare zi; il lasa sa riste, il lasa sa incerce singur, il lasa sa atinga, sa miroasa, sa urce, sa sara, sa cada, chiar daca inima ei o ia la fuga de sute de ori pe zi.
are o problema cu oamenii prea seriosi, oamenii care zambesc rar, din coltul gurii, ca o favoare pe care ti-o fac tie, cu oamenii care sunt siguri ca detin adevarul, care nu au intrebari, dileme, care nu gresesc, pentru ca ei nu pot gresi, ei stiu mai bine...Oamenii care nu dau sfaturi, ci iti spun ce sa faci, oamenii care se prefac ca te asculta, dar deja te acuza in gand
crede ca dincolo de ce ii da sa manance, cum il culca, cum il imbraca, ce jucarii ii cumpara, cat de eco sau bio sau artificiale sunt obiectele din jurul lui...dincolo de toate astea cel mai important pentru copil este cat de des rad impreuna, cat de des se joaca, cat de des se strang in brate, se pupa, se ating, cat de repede intelege ea ca mama sa aiba incredere in copil, in fortele lui, in nevoile lui, cat de repede invata sa ii ofere un pic de spatiu, de libertate, atunci cand el da semne ca e pregatit.
a gresit, des, mai des decat ar fi vrut, dar a invatat sa repare, sa ceara iertare, sa ii arate copilului ca amandoi pot face greseli si amandoi se pot ierta. Pupicii repara in ambele sensuri si sunt la fel de dulci.

Dimineata de septembrie

cam asta am facut duminica dimineata:D
Dar aseara am fost intr-un spirit mult mai cultural si am trecut pe la Festivalul Enescu.
In piata de langa Ateneu se intampla zilnic niste treburi frumoase. Pe scena se canta muzica de calitate, iar pe iarba se poate manca o clatita gigant:d. Seara de la 8 sunt spectacole simfonice, dar si pana la ora aia poti merge cu cel mic, caci canta niste copii talentati:). E loc de alergat, de stat pe iarba, pe banci, mese de ciugulit si scaune de ascultat. Noi de pe la 8 juma am prins loc chiar in fata scenei si matza a stat nemiscata vreo 20 de minute, in doua reprize:)
Maine reluam programul de gradi si servici, dar a fost un weekend tare frumos:)

De dragul artei


Pentru ca a venit toamna, deocamdata doar in calendar din fericire, si e sambata si lume multa in parc, am zis sa incercam ceva nou astazi. Asa ca ne-am imbarcat in formatie completa, trei mamici cu trei pitice, plus taticul sofer, si am pornit dis de dimineata spre MTR. Unde se petrece "de dragul artei", ateliere pentru 2-4 ani.
Chestia este impartita in doua sectiuni. Una "vizuala si verbala" si una "manuala".
Partea cu vazutul presupune plimbarea prin muzeu si ascultarea unei povesti bine aranjate despre "casa lui Mos Mogos", personaj negasit, pe care copiii erau indemnati sa-l strige din cand in cand, "ca poate vine". Este vorba de fapt despre prezentarea unei case de lemn, in marime naturala, in care din pacate copiii nu au avut acces, fiind nevoiti sa o studieze pe afara. Pe de-o parte inteleg teama celor de la muzeu de a lasa 10-15 puradei sa misune pe acolo, dar pe de alta parte ar fi fost mult mai atractiv pentru ei sa si vada instrumentele si camerele despre care le
povestea "Ioana, fata lui Mos Mogos". Au putut totusi sa atinga lemnul portii sculptate, dar una peste alta partea asta este mai interesanta pentru cei de peste 3 ani, care stiu sa raspunda la intrebari de genul "din ce material e construita casa". Cei mai mici au fost incantati sa-l strige pe mos si sa topaie de colo colo.
A doua parte a intamplarii este un atelier foarte haios, la care copiii primesc lut, ramurele de salcie, pietris si pietre si sunt indemnati sa faca o casuta. Casute nu prea au iesit la final, dar picii au fsot super incantati sa se joace cu lut.
(chiar o sa cumpar si pentru acasa, ca variatie la plastilina:D).
Partea mai putin placuta a fost spatiul cam stramt si caldura umeda care plutea in jur. In rest mie mi-a placut.
Dupa atelier am stat un pic pe iarba din curtea muzeului si ne-am mai racorit, pielea si nervii, caci orice eveniment la care participa 10 copii plus parinti este putin obositor:d.
Deci, eu zic ca merita mers. Nu neaparat pentru "casa lui Mogos", ci mai ales pentr
u atelier. Desi depinde de copil, unii poate inteleg ce povesteste "Ioana" si apreciaza si prima parte.
Andreea a fost foarte atenta la ce se povestea, il cauta pe mos, a avut rabdare sa mearga din loc in loc si din camera in camera...dar evident ca cel mai mult i-a placut lutul.:)

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...