Viata cu un copil

Am tot citit in ultimii 2 ani povesti ale unor mamici, de pe la noi si de pe afara, despre cat de mult iti schimba viata un copil. Unele erau resemnate, altele de-a dreptul deprimate. Unele spuneau ca au renuntat la tot sau aproape tot din ce faceau inainte si s-au dedicat 100% celui mic. Altele asteptau pragul de 6 luni/1 an/...10 ani :d ca sa revina la normal.
Putine erau cele care reusisera sa gaseasca o cale de mijloc, intre a renunta la tot si la nimic, adica la a alege lucrurile la care tineau cu adevarat si in care il puteau implica si pe cel mic.
Inainte sa nasc, dar si dupa, am fost "amenintata" ca "life as you know it" s-a terminat, gata, pa pa. Ca de acum incolo totul se invarte in jurul copilului si pentru el voi renunta la aproape tot din ce faceam inainte, pastrand doar esentialul. Adica sa mananc, sa ma spal (mai rar) sau dorm (mult mai putin).
Prima luna am trait puternic sentimentul ca asa e.
Apoi, am reevaluat situatia, am analizat daca sunt fericita si am decis ca asa nu se poate. Nu poti renunta la o multime de lucruri care iti plac fara sa regreti deloc si cine spune ca nu e asa...sa stea un pic pe ganduri sa mai analizeze o data...
Asa ca am decis ca pentru noi Andreea sa fie de la inceput un partener, nu o povara. Nu am privit-o ca pe o chestie mica si fragila ce trebuie tinuta la cald si adapost, ferita de oameni, de situatii noi. E adevarat ca paote fi mult mai comod sa te limitezi la iesiri in parc sau pe langa bloc si eventual un concediu plictisit la parinti, dar eu zic ca se poate si mai mult. ( nu vreau sa fiu inteleasa gresit: daca vacanta la parinti e ceea ce-ti doresti cu adevarat, daca la final poti spune "a fost exact ce aveam nevoie/imi doream", e perfect. Eu ma refer la situatiile in care alegem varianta asta din comoditate sau lipsa de curaj). Trebuie doar putin curaj, putina nebunie si siguranta ca atata timp cat e cu tine, cel mic e ok.
Daca m-as intalni acum cu o proaspata mamica, i-as spune asa:
1. pune copilul in masina, arunca sotul la volan, 5 geamantane in portbagaj si pleaca. La munte, la mare, la greci, la nemti...unde vrei. Dar nu-ti fie teama sa te departezi de casa. Casa celui mic esti tu si tati. Atat. Nu-ti fie teama ca raceste, ca ia un virus, ca nu doarme, ca nu va manca. Toate astea se pot intampla sau nu. Se pot intampla oriunde, inclusiv acasa. Pleaca oricum
2. pune copilul in sling/marsupiu/manduca/etc si bantuie singura prin oras. Daca alaptezi, norocul tau, ai scapat de bagaj. Nu alaptezi, pune un bibe cu lapte intr-un rucsac, apa, servetele, 1 pampers sau cranturi si fructe daca e mai mare si bantuie. Du-te si bea un suc la terasa, mananca o inghetata in parc, du-te la un muzeu, du-te prin magazine..Umbla, vezi, iesi din casa. Nu te stresa ca ora de somn/masa va prinde in alta parte decat in sufrageria comoda din apartament. Maine, poimaine o sa fii acolo. Azi, du-te in alta parte.
3. Ai chef de o barfa? cheama o prietena la cafea. E ocupata? Du-te tu la ea, du-te la fostul loc de munca, fa o vizita colegelor, stai cu ele 10 minute si povestiti. Nu te teme ca sunt oameni multi si in aer plutesc microbi. Nu te resemna, nu te deprima intre patru pereti. (Eu de exemplu m-am dus intr-o zi cand avea Andreea mai putin de 1 an pana la capatul orasului ca sa-l luam pe tati de la munca:d. A fost o iesire din rutina si mi-a facut bine). Du-te unde ai chef, va fi ok.
4. E toamna, ploua? E iarna si pe jos e zapada? Asa si? Ai ghete, ai geaca, ai caciula, ai haine groase pentru copil? Ia-l si iesi afara. Plimba-te prin parc chiar daca sunteti singuri. Du-te la un ceai cald intr-o cafenea. Du-te unde iti place tie, chiar daca e mai greu de mers. Nu te uita pe geam la pomii fara frunze si noroaiele de pe trotuar, asteptand vara care vine peste 4, 5...6 luni:d.

E adevarat ca logistica unei iesiri cu un copil, indiferent daca are cateva luni sau 2 ani, nu e la fel de simpla ca atunci cand esti singura. Dilema nu mai e cu ce te imbraci, ci cu ce il imbraci pe el. Ce sa pui in bagaj. Cum sa ajungi cat mai comod acolo unde vrei. In iesirile mele prin oras de exemplu am evitat mult timp RATB-ul, preferand metroul si mersul pe jos. Iarna mai ales autobuzele riscau apropiri dese in trafic, cozi, intarzieri care iti taie elanul initial.

Stiu parinti care au plecat cu cortul, cu un copil de cateva luni. Altii au urcat muntii. Altii s-au urcat in avion si au vazut un oras nou.
E adevarat ca asteptarile si planurile in detaliu trebuie ajustate la noua realitate. Nu poti haladui toata ziua prin muzee si nu poti petrece juma de zi la plaja. Nu poti sta seara pana tarziu la restaurante si nici sa te astepti ca dupa o zi petrecuta in masina cel mic va fi seara cel mai cooperant copil.

Ceea ce vreau sa spun este ca un copil nu te leaga de casa. Ne legam singuri. Din teama, din comoditate...
Vine toamna...plimbari placute:)

Comentarii

  1. Ca bine zici: am umblat si umblu cu piticul peste tot si oriunde, nu distantele ma sperie mai rau, ci sa stau intre cei patru pereti si sa ma sui pe ei de stres, plictiseala si nervi (si la mine si la copil). Mai greu e sa gasesti pe cineva cu care sa mergi, parca toata lumea e statica, zau - si uneori e greu singur, de exemplu acum eu am problema ca daca sunt singura cu cel mic intr-un mall eu nu ma pot duce la toaleta :D.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, si eu tot cam singura am haladuit...Dar avantajul e ca avand fetita, o car dupa mine la wc:)).

    RăspundețiȘtergere
  3. Postarea asta ar fi trebuit sa o citesc de muuult...cam inainte sa se nasca Mariuca:P Si eu cred ca puteam face mai multe iesiri in perimetre mai indepartate...acum cand a venit curajul, s-a redus timpul liber, dar incerc sa mai recuperez.
    P.s.: de cateva ori am haladuit si noi cu voi:D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai MAri si pe mine m-ar fi ajutat daca imi spunea asta cineva inainte sa nasc:d. As fi prins curaj mai devreme.
    Si da, am haladuit impreuna de cateva ori! Si ce bine a fsot!:) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Mare dreptate ai si eu incerc sa fac multe din cele ce ai scris tu mai sus, din instinct, ca nu le-am citit ininte(si bine ai facut ca le-ai scris, mai citesc poate vitoare mamici), chiar daca uneori mai cedez si stau si pe langa casa.
    Dar n-am renuntat la iesirile de sambata si duminica cu sotul si prietenii la terase (acum ca e vara), chiar daca acum stam cu randul la masa in timp ce Costin se plimba intruna, iarna l-am mai lasat cu ai mei si am fugit o ora-doua, mai ne oferim o dupa-amiaza la film, am mers cu el la mare in week-end, la Brasov, in concediu. Mai merg prin mall-uri cand ploua, la locurile de joaca (chiar daca e aer conditionat si deci multi microbi). Incerc cu orice pret sa ies din rutina.

    RăspundețiȘtergere
  6. ah. bravo...si noi iesim. bine, nu seara, cand e mai multa agitatie, dar chiar si atunci. de drumuri cu masina insa mie mi-e groaza, pentru ca nu imi plac mie. si ma gandesc ca daca eu ma plictisesc si amortesc, de ce as pune-o pe smaranda in situatia asta?
    altfel, ca si zu, eu mor in casa. afara, e viata noastra. oriunde :)

    RăspundețiȘtergere
  7. foarte frumos indemnul tau! :) Mai bine de atat nu poti sa o spui! Bravo, Roxana!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristina: eu zic ca asa e si sanatos si frumos. ca statul in casa nu e bun nici pentru mami/tati, nici pentru bebe pana la urma...

    Maria: nici Andreea nu e mare fan al drumurilor cu masina, dar din cand in cand tot mai dam o raita pe la munte sau pe la mare...La noi pana si un drum pana la Mogosoaia implica multa rabdare si imaginatie din partea mea ca sa o conving sa stea in scaunul ei:d. Dar tot timpul cand plecam ma gandesc ca e vorba doar de cateva ore si ca destinatia merita efortul:)

    Gabi: indemnul meu vine dupa ce citisem pe un blog povestea unei proaspete mamici extrem de panicate si deprimate...Nu o cunosc personal asa ca nu mi-am permis sa intervin acolo. Dar m-am gandit ca daca ajut macar un pic pe cineva, tot e bine:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc Roxana ca ai spus cu voce tare ceea ce ar trebui sa i se spuna oricarei viitoare mamici. Si eu am procedat absolut la fel, desi mi-am luat comentarii peste bot gramada ca am scos juniorul de o saptamana afara la -15 (desi n-a patit absolut nimic), ca am batut toate padurile din jurul blocului cand era Robbie mic cu el in sling (si mi se spunea ca-si strica coloana daca doarme atat de mult lipit de mine si sta in aceeasi pozitie cu orele) - desi Robbie a fost un bebelus extrem de plangacios si faza cu statul in sling era singurul lucru care parea sa-i placa, Robbie si-a petrecut primele 9 luni de viata in sling lipit de mine, indiferent ca am gatit, m-am plimbat prin paduri, am fost la concert rock (3 de ele!) sau ce am facut, am stiut un lucru - copilul e parte a familiei, nu bolovan de gatul nostru, si am facut absolut tot ce faceam inainte de a-l avea, dar in trei de data asta. Cand a venit si Mica, a fost si mai simplu, ea a fost un bebe foarte multumit, cat timp ne vedea pe toti trei in jurul ei nu-i pasa ce mananca si unde doarme, asa ca ne-am permis chiar sa mergem peste tot (si dormea atat de bine in natura in timp ce noi ne balaceam, de exemplu), mie una asta mi se pare esenta unei familii - timp petrecut impreuna, in care toti se simt bine, nu "nu mai pot face asta ca am copii acum, poate eventual daca fug si ma ascund de ei..." - treptat, in timp am ajuns sa apreciez mai mult activitatile pe care le pot face impreuna cu ei, daca mergem undeva fara ei mi se pare sec, chiar ne face placere sa fim in compania copiilor nostri si ne distram bine impreuna... Eu cred ca tu (si Raluca si inca cateva fete) ar trebui sa va apucati sa va scrieti o carte, un fel de "parenting din suflet, cu capul pe umeri", in care sa spulberati toate miturile alea babesti si sa le deschideti ochii proaspetelor mamici. Pot sa va ajut si eu, ca doar gandesc la fel, dar nu o pun pe hartie atat de frumos ca voi :-)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Un copil, daca il cresti tu si nu 2 bunici, 3 verisoare si 5 bone, iti schimba viata. inevitabil ti-o schimba. dar asta nu inseamna ca te rupe de lume. parerea mea e ca mamele se izoleaza singure, habar nu am de ce. adica as avea un pic habar. uneori din prea multa grija pentru cel mic, cum spuneai si tu, din diferite temeri legate de virusi, viroze, microbi sau de cum vor fi privite si analizate de catre cei care le cunosteau inainte. uneori copilul e doar un pretext, desi nimeni nu ar recunoste asta nici in ruptul capului.
    foarte frumos articolul tau!

    RăspundețiȘtergere
  11. Simona: ideea cu cartea e buna, dar nu scrisa de noi, ci de niste oameni mai de meserie:)). Chiar ma gandeam zilele trecute la ce carti am citit eu in sarcina si toate erau ori plictisitoare, ori complet pe langa realitatea ulterioara.
    Eu am avut sansa sa cumpar un marsupiu, desi nu prea eram convinsa de utilitatea lui la momentul ala. Si am avut norocul de a avea langa mine un tatic curajos, pentru ca de multe ori taticii sunt cei care ezita sa plece cu bebe in deplasari...nush de ce...Iar la anul am de gand sa il conving sa iesim si cu cortul o data..asta e o piatra de hotar pentru el:))

    Loredana: bine ai venit pe la noi:). Noi am crescut-o si inca o crestem pe Andreea avand 4 bunici oricand la indemana, pentru ca stau foarte aproape. Si chiar si asa viata s-a schimbat, dar nu in rau. In altfel. Si da, teama de boli cred ca e pe primul loc atunci cand parintii evita sa plece cu bebe. Apoi ideea ca poate deranjeaza...chestie care mie sincer nu mi-a pasat deloc. DAca mergeam la o terasa si se intampla ca Andreea sa alerge sau sa se exprime mai zgomotos la un moment dat, incercam sa o linistesc, dar eventualele priviri ale celor din jur nu m-au facut niciodata sa plec. II inteleg si pe ei, caci si eu ma uitam urat la parintii care veneau cu copiii la terasa sau restaurant:d, dar mai bine ma inteleg pe mine:).

    RăspundețiȘtergere
  12. Bravo tie, imi place mult cum gandesti. E adevarat ca un copil iti schimba viata, dar fiecare copil o schimba in mine. Oarecum devii mai responsabil, dar nimic nu iti limiteaza miscarile. Primul nostru copil a fost scos din casa imediat dupa nastere, acum 19 ani, cand mentalitatile erau mai rele ca acum. L-am luat cu noi peste tot, la muzee, la spectacole, in discoteca (in aer liber), in plimbari lungi. Mai bine dormea in peregrinarile noastre decat afara. Cand s-a nascut sora-sa, dupa 5 ani, a fost si mai simplu, iar acum, la mezina, redescopar lumea privita prin ochi de copil. Evident ca multi se uita ciudat la mine cu un copil adult, o liceana si un copil de 2 ani, dar cat de minunat este!

    RăspundețiȘtergere
  13. *bine, nu mine, sorry
    *acasa, nu afara
    Of, graba asta

    RăspundețiȘtergere
  14. Andata, ai o familie tare frumoasa si cine nu vede assta traieste probabil intr-o lume foarte mica, cu reguli si idei fixe:)
    Nu stiu cum erau mentalitatile cand eram eu mica, pentru ca ai mei parinti au fost mereu mai curajosi si nu s-au luat dupa sfaturile strabunicilor, matusilor, bunicilor, etc.Eu am crescut stand foarte mult afara, am facut vacantele la munte si am fost in muulte concedii cu ai mei.
    Banuiesc ca dupa primul copil, lucrurile devin mai clare:). Deja stii ca nu e chiar un bibelou care trebuie tinut intr-un clopot de sticla, ci un omulet care poate participa la multe activitati din viata ta. Felicitari pentru familia minunata!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo