O poveste despre scoala

Am citit zilele trecute un material super interesant in New York Times, pe care cred ca ar fi util sa-l citeasca toti parintii la un moment dat. Nu neaparat pentru a face la fel ca protagonistii povestii, ci pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectiva la care multi nu ne-am gandi. Si mai ales nu am avea destul curaj si destula incredere in capacitatea de adaptare a unor copii pentru a o aborda.
Este povestea unui jurnalist american detasat la Moscova si care a decis sa-si inscrie copiii la o scoala privata, dar cu predare in rusa. Nu o scoala internationala, pentru expati, ci o scoala moderna pentru localnici. Ati avea curaj? Sa duceti copilul la o scoala unde cel putin in primele luni nu intelege nimic? Unde nu poate comunica decat prin semne, unde nu isi poate face prieteni? Unde fiecare ora e plina de frustrari si dileme?
Si totusi, povestea nu e trista. Evolutia celor trei copiii, de 4 si 5-6 ani e surprinzatoare si pentru proprii parinti, dar si pentru noi, obisnuiti sa le oferim ce e mai bun, mai simplu pentru ei. Sa le dam cat mai mult pe tava...Sa nu-i stresam, sa nu-i punem in situatii dificile...
Daca aveti rabdare (articolul e lung), cititi povestea asta
Pe mine m-a dus la niste intrebari, catre mine insami.
Recunosc ca nu as avea curaj sa fac la fel. Sau cine stie, pusa intr-o situatie similara, ce as fi ales.
Dar imi dau seama ca omul in general si copii in special au capacitati de adaptare la mediu mult mai subtile si
mai puternice decat lasa sa se vada in banalitatea vietii de zi cu zi...

http://video.nytimes.com/video/2011/09/15/magazine/100000001040165/an-education.html

Comentarii

  1. Copii se adapteaza foarte usor si cind sint mici sint ca niste bureti, prind totul, chiar si o limba straina foarte usor. Toti copii de emigranti pe care ii cunosc au fost dati la scoli normale de aici si au inceput fara sa stie limba.
    Si eu mi-am dat copilul la 4 ani jumate (vorbea romana, intelegea engleza si vorbea putin engleza) dar l-am dat la o scoala de franceza. Dupa sfirsitul lunii septembrie a fost ales elevul lunii, deja vorbea franceza si a fost mai bun la ce activitati aveau ei la scoala decit ceilalti copii care vorbeau franceza acasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit si eu, emotionant de-a dreptul, da asa este copiii au o mare capacitate de acomodare.
    Totusi mie mi se pare fascinant si incredibil de greu, totusi rusa nu e o limba care sa sune in vreun fel in care sa o poti asocia, sa mergi zi de zi la o scoala unde nu intelegi nimic, cumplit.
    Cred ca au avut curaj si speranta si toate ingredientele unui succes, e un caz fericit ca s-a terminat asa frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut fantastic articolul, l-am citit si m-am transpus in pielea lor, saracii ce momente de indoiala or fi avut si sentimente de vinovatie, dar si de reusita... Adevarul e ca da, copiii sunt cei mai rezilienti, ei reusesc peste tot, dar fiecare experietna prin care trec ii modeleaza in adultii in care se vor transforma, nu e o indoiala ca vor reusi, problema e cum... Multumesc pentru share :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. The way I am: eu cred ca la varste mici e usor de invatat orice limba. mai tarziu, cand deja esti obinuit cu anumite reguli de pronuntie si gramatica ale limbii materne devine mai greu sa asimilezi altele :)

    Simona: si mie mi-a placut la nebunie:). M-am uitat apoi si la filmulet, la cat de bine si usor sa exprimau copiii aia, la 10-11 ani...Habar n-am, dar eu parca eram mai speriata la varsta aia, mai copila...Ei tineau un speach fara probleme:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Copii ne depasesc din punctul de vedere al adaptabilitatii.... noi ne-am mai pierdut din aceasta capacitate, impovarati de constrangerile societatii in care traim...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo