ganduri de-a valma

Citeam zilele trecute o postare despre cadouri si Mosi, in special despre abundenta lor si ce poate aduce ea, urmata de o serie de comentarii nastrusnice, din care cateva nu cred ca erau scrise de parinti. Nu conteaza. Divaghez. Sa revenim. Caci pana la urma ce vreau sa zic?:D.
Intrebarea mea e asta. Nu cumva, bombardati de informatii, de teorii, practici si studii, obisnuiti sa analizam totul la sange, sa impartim fiecare lucru in bucatele minuscule pe care le studiem microscopic, nu cumva ne creem niste temeri inutile, exagerate, nu cumva vedem posibile traume si drame acolo unde nu e de fapt nimic?
Am fost crescuta la gramada de bunici si parinti, juma de zi cu unii, juma cu altii. Si imi dau seama ca niciunul nu si-a pus atatea probleme la lucruri banale cum fac eu cu Andreea. Bunicul mi-a citit de sute de ori  Catelusul Schiop, o poezie trista rau de tot. Stiu sigur ca plangeam cand o citea, dar asta nu l-a oprit sa mi-o mai spuna de cateva zeci de ori, la cerere sau nu. Printre lecturile mele timpurii au fost, normal, povestile, cu Scufita Rosie mancata de lup, cu iezii ale caror capete taiate ornau casa caprei, cu baiatul din Creanga care rostogolea un bolovan peste casa babei. Ca sa enumar doar cateva. Sigur niciunul dintre bunici sau parinti nu s-a gandit vreo clipa ca biata poveste m-ar putea marca pe viata prin violenta ei. Si au avut dreptate.
Eu in schimb cand i-am citit Andreei Scufita am simtit nevoia sa mai indulcesc finalul, asa de siguranta:d.
Mai nou citesc despre dileme legate de Mos Craciun si zane si alte personaje fantastice. Cum ca ar fi incorect, imoral, sa mintim copilul si ca mai bine sa stie de la inceput adevarul, respectandu-i inteligenta si salvandu-l astfel de la tristeti ulterioare. Iepurasul de Paste nu exista!
Si totusi eu am trait o copilarie populata de fel de fel de creaturi fantastice. Nu-mi aduc aminte cum am reactionat la aflarea adevarului despre Mos, nici nu  mai stiu de fapt cand am aflat, dar imi aduc aminte de surpriza sincera cu care gaseam mereu cadourile sub brad...
Traim intr-o vreme ciudata. Din dorinta de a ne proteja copiii de rele, riscam sa ii privam de multe bucurii. Din dorinta de a-i ajuta cat mai mult, nu le lasam prea multe ocazii ca sa descopere singuri solutia. Sa  greseasca. Sa invete din greseli. Vedem pericole si probleme acolo unde nu e de fapt nimic.
Pana la urma o ciocolata scoasa poznas din geanta din cand in cand nu a bagat pe nimeni in spital. Si  poate pentru sclipirea vesela din ochii celor mici  merita sa ne abatem de la reguli uneori.
Ne temem ca bunicii ni-i strica, ne suparam ca nu respecta regulile noastre. Da, asa e. Dar nu faceau la fel si bunicii nostri? Casa lor era locul nostru de evadare, in timp ce acasa era oaza noastra de siguranta. Poate asta e rolul unor bunici...sa rasfete, sa le arate copiilor si alta perspectiva. Iar noi suntem ancorele pe care stiu ca se pot bizui, no matter what.
Normal ca exista limite. Normal ca undeva trebuie sa tragi linie. Dar poate am inceput sa tragem linia prea jos, sa ne punem prea multe probleme, sa ii incarcam pe copii prea devreme cu teoriile noastre de adulti.
Eu aleg pentru Andreea o lume cu putina magie in ea, unde vrajile exista, unde poti citi o poezie trista si unde poti plange. Unde povestile nu sunt mereu Disney. Unde exista reguli, dar si exceptii.

Si pentru ca am pornit de la povesti, un text care mie mi-a placut foarte mult:)

(Sursa)

Comentarii

  1. Draga Roxana de mult te citesc pentru ca imi place foarte mult cum vezi parenthoodul asta, ma relaxezi si pe mine! Si eu cred ca ai dreptate, din prea bune intentii nu lasam copiilor oportunitatea de a gasi ei singuri solutia, de a-si da seama ca POT trece peste suparare, neputinta, furie, etc. De aceea eu mi-am propus ca anul asta sa fiu parintele de care fetele mele au nevoie si nu parintele de care am eu nevoie, cel care sare la fiecare scancet de neputinta si le protejeaza de aboslut orice.
    Anyway, imi place foarte mult de voi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ionuka, ma bucur ca ai iesit la suprafata:). In mod absolut intamplator si eu intru destul de des pe blogul tau (nici nu mai stiu cum v-am gasit si citesc despre gemene:)
    In ceea ce priveste parenthoodul il practic pur intuitiv, caci de citit am citit tare putin in domeniu. Multe lucruri la noi se bazeaza pe joc si de acolo incepem sa invatam diverse. Dar am o gramada de dileme si temeri si uneori, cand imi dau seama cat de mult conteaza acesti primi ani, cata responsabilitate avem..ma apuca batzaiala:d.
    Iti doresc ca noul an sa-ti aduca exact ceea ce vrei tu si sa fim mamele de care au nevoie copiii nostri..

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, da, da...citesc prea mult, imi pun prea multe semne de intrebare, imi fac prea multe probleme...recunosc.:)
    Si sunt sigura ca bunica din partea mamei, care m-a crescut, cu vreo 5 clase urmate- ca erau vreo 12 copii acasa si n-au avut bani de haine sa-i tina in scoalamai departe- n-a citit nimic despre cum se cresc copiii, cum sa nu-i traumatizeze si alte cele si m-a crescut pur intuitiv...si pot sa spun ca-mi amintesc cu placere invatamintele ei, lectiile ei de viata, povestile ei despre copilaria, tineretea si viata ei, multe care mi-au servit drept model.
    Suntem prea stresati de ce spune unul, ce spune altul, toti experti, incat uitam sa fim asa cum suntem, parinti normali, cu zambetul pe buze, increzatori, pentru copiii nostri.
    Si subscriu la ce spunea Ionuka, modul tau de a avea lucrurile ma relaxeaza, ma linisteste, atunci cand temerile mele create de "ce spun specialistii" o iau razna.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca mai intra cineva la mine pe blog, mai ales tu! Dar mi-e si un pic rusine ca nu scriu prea mult, desi in capul meu scriu posturi toata ziua.

    Pe mine cand ma apuca ingrijorarile astea cu ce mare mare responsabilitiate avem, imi aduc aminte de studiile care arata ca multe (mai multe decat ne spune noua intuitia) din comportamentele si trasaturile copiilor sunt determinate genetic (tocmai am citit ca bazat pe studiile pe gemeni, cam 75% din inteligenta e explicata de gene si nu de educatie). Of course, avem si noi parintii o influenta majora, da parca nu chiar asa mare... Eu vad asta la fetele mele - sunt acelasi parinte cu amandoua, dar ele sunt asa de diferite. It's quite humbling.

    Un an nou fericit si jucaus si voua!

    RăspundețiȘtergere
  5. ma grabesc sa-ti raspund intr-un suflet..DA.
    uite d-aia am reluat seria povesti nemuritoare...acolo povesti creepy :D
    bunicii rulz :)

    iza

    RăspundețiȘtergere
  6. Roxana, nu ai inteles inca de unde pleaca si vine totul: TU ESTI UNICA! NU MAI EXISTA O MAMA CA TINE SI, IN MOD CERT, NICI UN COPIL CA AL TAU!
    Instinctele tale, inteligenta ta, relaxarea minunata cu care faci totul: UNICE!!
    N-am vazut blog de mamici asa de linistit ca al tau. E drept ca imi arunc privirea pe el doar din plictiseala, din an in paste, dar nu pot sa nu surprind petalele de trandafir care plutesc deasupra fiecarui rand!
    In mod clar copilul tau e ca o raza de soare si asta ti se datoreaza numai TIE.
    Incerc si eu sa ma las de obiceiul asta tampit de a citi carti si de a ma informa cand ceva nu mi-e clar, asa ca tine, dar nu reusesc deloc! Ma gandesc sa incerc sa-mi cresc copilul asa, fara nici un gand, sa vad ce iese...adica eu doar sa ma uit la el si el sa creasca. Bine, o sa-i dau de mancare (la instinct, evident) dar in rest sa-l las sa se dezvolte dupa principiul "Cresti buruiana, cresti!"
    E prost ca bunicii lui au mai mult de 5 clase, asta chiar nu stiu cum s-o rezolv...sunt intelectuali fir-ar sa fie, cred ca nu e fir de magie cand merge copilul la ei!
    Ei, hai ca incep sa ma intristez, imi dau seama ca nu sunt facuta sa fiu mama: intelectuala, cu biblioteci in cap, spontana cand e cazul, autoritara iar cand e cazul...bai, cred ca imi lipseste credinta aia minunata cu "ce-o da D-zeu!!" Oh, sister, I have doubt! I have doubt!
    :))))))))

    Mica Sirena cu tub de oxigen

    RăspundețiȘtergere
  7. Ionuka, da, si eu am citit despre importanta genelor. Si vad asta clar la Andreea, care desi are doar 2 ani si un pic e un omulet care isi arata foarte clar personalitatea si preferintele. Uneori e relaxant sa stii ca pana la urma indiferent de ce faci tu ca parinte copilul are o cale proprie.

    Cristina, eu am avut muuulte discutii cu bunicii, ne-am certat, ne-am impacat, m-au suparat si mi s-a parut de multe ori ca fac greseli care ne vor costa mai tarziu. SI apoi mi-am dat seama ca poate eu gresesc. Ca pana la urma si eu am fost rasfatata de bunici si n-a fost asa rau pe termen lung. Unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele sunt cu ei.

    Iza, sa dam drumu la creepy stories:D.

    Mica Sirena (alta poveste traumatizanta, btw:)) ..) , cred ca ideea ta e buna. Lasa-l sa creasca si tu doar fii pe faza, mai corecteaza asa, pe ici pe colo, mai sugereaza subtil o carare, dar, in principiu asta trebuie sa facem. Sa-i lasam sa fie asa cum sunt ei. Dubii, stai linistita, ca avem toate. Cu carul. Dar again, le avem de pomana. Nu rezolva nimic. Dau doar dureri de cap.

    RăspundețiȘtergere
  8. da, mai, si la fram ursul polar...si la fridolin, cate tragedii...si eu cred ca suntem overprotective, asa si nu e in regula....pt ca nu ii pregatim pentru lumea reala, ci pentru aia in care am vrea noi sa traiasca

    RăspundețiȘtergere
  9. da, MAria, exact. Ii pregatim pentru o lume ideala, in care nu exista tragedii, violenta, tristete. SI nu e bine. Caci trebuie sa-i invatam ca pe langa lucruri frumoase mai exista si d-alea urate si ca nu se vor intalni mereu cu oameni buni, ci vor trebui sa stie sa se lupte, sa gaseasca solutii pentru a-i "invinge" pe rai.

    RăspundețiȘtergere
  10. Tare bine zici Roxana!
    Chiar ma gandeam la lucrurile astea, dar un pic din perspectiva inversa:) Noi l-am lasat pe matei la bunici de revelion si cand am venit bunica era numai pe urmele lui sa-i puna scaunel sub picioare daca sta pe canapea, ca sa fie comod, sa-i puna perna sub fund daca sta pe un scaun mai inalt, etc. Si primul meu instinct a fost sa rad si sa-i zic sa lase copilul in pace, dar m-am abtinut pentru ca n-am vrut sa ii stric bucuria pe care se vedea ca o avea pentru ca simtea ca are grija de copil.

    Mai departe de a incerca sa evadam din plasa asta de griji pe care ne-o aduce informarea si dorinta de a avea un copil educat "corect" cred ca ar trebui sa ne gandim pana la urma si omenetse, la bucuria bunicilor lor. Sigur ca-ti vine sa le zici sa nu-i mai dea ciocolata sau sa nu-i mai puna nu stiu ce desene animate, dar pana la urma copilul invata inclusiv din felul in care noi ne purtam cu ceilalti. Si ce ar invata un copil daca isi vede parintii ca isi impun la sange niste reguli in fata bunicilor?

    Mult mai castigat este copilul daca vede ca ii respecti bunicii si va intelegeti omeneste si puteti trece cu usurinta peste micile neintelegeri care apar inevitabil.

    Sa nu mai zic ca, asa cum zici si tu, noi am fost crescuti fara atata grija fata de posibile traume si n-am iesit chiar asa de rau, nu? :)

    Cred ca mai trebuie sa avem incredere si in Dumnezeu si, pana la urma, in propriul copil, ca stie ce sa aleaga ce e bun din fiecare influenta pentru ca, pana la urma, nu il putem tine intr-un glob de sticla toata viata, unde numai noi facemn regulile.

    Foarte frumos ai scris, dupa sufletul meu asa:) mai ales ca tocmai vorbeam cu o mamica care-mi spunea ca nu stie cum sa-l invete pe cel mic sa ceara caca pentru ca nu-i place cuvantul "caca", e prea urat, ar trebui sa zica altfel:))))

    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  11. Alina, am scris aici si ca sa imi aduc aminte de gandurile astea cand le uit:d. Caci le uit cam prea des...
    Ma cert prea des cu bunicii, pe motive pana la urma stupide. De exemplu, ultima cearta a fsot pe tema caciulii:)). Ca ei o leaga strans sub barba, noi nu. Aberant...
    Sa nu uit ca in viata se va intalni cu oameni diversi, cu reguli si comportamente diverse, si ca pana la urma ea va trebui sa aleaga ce ii place si ce nu la fiecare. Nu va trai mereu dupa regulile noastre, ci trebuie sa ivnete sa-si stabileasca propriile reguli.
    Sa nu uit ca povestile sunt povesti si au rolul lor. In copilaria mea nu existau copii traumatizati de zmei :d.
    Si altele.
    Ca de multe ori ma surprind spunand sau facand lucruri care imi dau seama ca sunt anapoda.

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu uit de multe ori, de ajunsesem la un moment dat ca bunica lui Matei sa-mi spuna ca parca eu as fi soacra si ea nora, asa sunt de despotica si apriga cu ea cand e vorba de copil:D

    Nu cred ca o sa ne putem abtine de fiecare data si sigur ca o sa fie dati cand o sa ne "certam" cu bunicii, cand poate o sa supra-protejam copilul, dar e important sa avem ganduri cum sunt cele pe care le-ai scris tu aici, sa mai realizam si ca putem gresi si sa dam mai multa libertte copilului, bunicilor, etc.

    Pana la urma si sa fii parinte e ceva ce inveti. Nu poti sa faci totul perfect de la inceput, dar pe parcurs ai sansa sa mai schimbi cate ceva. Eu sper ca am devenit mai relaxata in relatia cu bunicii lui Matei.

    Oricum, ma straduiesc..:)

    RăspundețiȘtergere
  13. Iar de povesti nu mai zic..sunt atatea teorii in ziua de azi despre ce ar trebui sa-i spui copilului si mai ales ce NU ar trebui sa spui copilului...
    Daca am sta sa puricam fiecare poveste si sa ne intrebam ce traume ii provoaca celui mic nu i-am mai citi nimic in afara de fluxul de stiri economice:D

    RăspundețiȘtergere
  14. Alina, nuuu stiri economice. Se deprima rau:))

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu am bafta de bunici tare simpatici si deschisi la minte, inca n-am avut nimic de obiectat la felul in care vad ei cresterea copiilor vs. cum o vad eu :-))) Iau eu sunt un parinte destul de relaxat, poate chiar prea relaxat uneori, incerc sa-mi aleg atent bataliile, sa nu pierd multa energie incercand sa schimb lucruri fara importanta. Problema mea e ca am parte de un copil sensibil cu mult peste medie (Robbie, cu Mica n-am nici o treaba - deocamdata), care inca nu poate sa proceseze lucruri traumatizante de genul celor din basmele sus-mentionate. Bine, nu incerc sa-i pictez o lume idilica in care nimeni nu moare si toti traim fericiti pana la adanci batraneti, dar incerc sa-i filtrez lucrurile intr-un mod care sa-l aduca treptat la concluzia de care am nevoie, insa fara sa-i creeze cosmaruri si nopti nedormite de groaza si alte temeri in plus fata de cele pe care le are deja din cauza bagajului genetic cu care s-a nascut. Pentru copii ca el e o mare problema sa-i arati fara pregatire prealabila capetele iezilor in gardul caprei, asta daca vrei sa mai doarma si el si tu vreo saptamana-doua dupa... si sa nu-si aduca aminte de faza cand ti-e lumea mai draga, dupa ce tu ai uitat complet... :-)
    Textul pe care l-ai postat e extrem de adevarat si e simpatic scris, doar ca stii tu, "cate bordeie atatea obiceie", la fiecare copil (si implicit parinte) se potriveste altceva iar regulile trebuie intotdeauna adaptate ca sa se potriveasca :-)))
    Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  16. Simona, clar ca fiecare copil are propria personalitate si sensibilitate si trebuie tinut cont de ele. POvestile date de mine ca exemplu nici nu sunt pentru un copil de 2-3 ani. Poate pe la 5-6-7 sa poti citi creanga sau andersen, ca sa intelegi cu adevarat sirul povestii.
    Problema mea nu e punctual cu anumite povesti sau cu bunicii sau cu mancarea, ci tu o atitutide generala pe care tindem sa o avem uneori fata de copii, proiectand asupra lor temerile noastre, placerile noastre, optiunile noastre.
    Pupici piticilor tai super scumpi

    RăspundețiȘtergere
  17. sunt mai multe informatii si infinit mai multe surse de informare decit pe vremea parintilor nostri asa ca poate e cumva normal cred sa ne facem mai multe griji decit ei...
    Si io am simtit nevoia sa ii indulcesc si Alba ca zapada, si Capra cu trei iezi si nu mi se pare ca l-am privat de pregatirea pentru real life cu asta...
    Iar cu bunicii, cred ca ai dreptate, si eu ma cert cu ei pe diverse lucruri, la unele cred ca as putea trece peste cu putin efort insa la unele chiar tin... Sper doar sa nu-l privez de rasfat :D.

    RăspundețiȘtergere
  18. :) ce bine le spui tu, Roxana! :) Mi-as dori sa pot imprumuta mai des din relaxarea ta... ca recunosc ca am facut-o de destule dati. :) E minunat cand exista oameni ca rine care pot gandi echilibrat si ... normal. :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Gabi, stai linistita ca toate avem momente de slabiciune si oboseala si nervi si toate avem uneori reactii pe care le regretam. Eu ma rastesc la ANdreea mult mai des decat as vrea si de prea multe ori sunt prea obosita sa fac cu ea cate as vrea..Asta e. Ne descurcam cu ce avem:)

    RăspundețiȘtergere
  20. Postarea asta mi-a mers la suflet, am citit-o zilele trecute si mi-a placut tare tare, dar n-am putut comenta, habar nu am de ce.
    100% de acord cu tot ce ai scris.

    Si inchei cu o oftare: as vrea din tot sufletul, chinuit pe toate partile de asta, sa am macar sansa de a ma enerva despre bunici si reactiile lor, din nefericire nu am decat un mare gol. Si cu cat trece timpul, cu atat mai tare se mareste nevoie fetelor de a-l umple cu "Grandpas and Grandmas", fara ca eu sa pot avea un cuvant de spus in aceasta trista ecuatie. :(

    RăspundețiȘtergere
  21. da, vezi ori de cate ori ma supar pe cate vreun bunic imi dau seama ca noi avem totusi patru langa noi, toti iubitori de Andreea si dornici sa ne ajute. Ceea ce e mare lucru. Si pentru ea si pentru noi:). Eu insami am crescut cu bunici si mi-e tare dor de ei

    RăspundețiȘtergere
  22. super roxana,ce bine ar fi sa gandim toti la fel,mie mi se pare ca traim intr-un ritm atat de accelerat si ca vedem pericole la tot pasul si in orice,uitam cu adevarat sa traim si sa ne bucuram de timpul care il petrecem alaturi de copii nostri.........

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo