mamicia ca lupta

Cam asta e sentimentul pe care il am uneori citind posturile unor mamici. Pe blogurile lor sau ale altora, pe facebook, pe forumuri. O incrancenare de neinteles pentru mine in modul de exprimare, o pozitie radicala asupra multor laturi ale maternitatii si copilariei.
Atitudinea "eu am descoperit calea corecta. orice altceva e gresit".
Inteleg ca totul vine din dorinta ca celor mici sa le fie bine. Sa fie fericiti si sanatosi. Dar adeseori, din dorinta de a le oferi tot ce e mai bun, se ajunge la exagerari si rautati.
Si, cel mai trist, o lipsa crunta de umor.

O sa insir cateva teme dezbatute intens de mamici si o sa-mi expun aici parerea, pentru ca atunci cand am facut-o in alta parte am fost uneori acuzata de tot felul de lucruri. Asa ca mai nou evit sa mai comentez pe la altii:)

De exemplu, copilul mop, si alte obiecte stupide inventate pentru copii, nu sunt diavolul pe pamant. E haios. Nu trebuie sa facem o dezbatere nationala pe tema lor. La fel si suzetele cu colti, pantofii cu toc la copii, etc. Le-as cumpara pentru Andreea. Nu. Pot sa ma uit la ele si sa zambesc? Da.

Un copil care urla in parc, sau pe strada, ale carui 13 kile sunt carate cu greu de mama sau tata, e o scena pe care o cunosc. Nu mi s-a intamplat prea des sa trebuiasca sa o iau pe Andreea pe sus de undeva si sa o duc 10 metri mai incolo ca sa o calmez. Sau sa o duc pe sus spre casa. Dar mi s-a intamplat. Sa plecam de la locul de joaca cu ea protestand. Asa ca acum ma amuza situatiile de genul asta. Pentru ca nu vad in mama aia un monstru care isi chinuie copilul incercand sa-l duca acasa. Ci o mama care se chinuie sa scoata copilul dintr-o situatie care l-a facut sa planga si sa o rezolve in alta parte. Si da, de cele mai multe ori, conflictele de genul asta se rezolva prin discutii, calme, explicatii, negocieri. Dar exista si situatii in care nu ai timp, chef, nervi sa discuti. In care il iei pe sus si il duci mai incolo.

Vesnicele discutii despre manipulare, care reapar din cand in cand in blogsfera si nasc dezbaterii aprinse, pline de acuzatii si reprosuri. Ok, parerea mea? Dupa 2 ani copiii au destula inteligenta ca sa manipuleze. There, I said it. Nu o fac din rautate, cum o fac adultii. Ci pentru ca nevoile lor nu mai sunt acum doar primare, ca la bebe. Nu e vorba de plans sau urlat de foame, sete, somn, dor, nevoi ce trebuie satisfacute imediat. Ci e vorba de dorinte si mai ales de descoperirea faptului ca exista cazuri in care dorintele lor nu sunt indeplinite. Si atunci cauta solutii. Cea mai simpla solutie e sa planga. Pentru ca de cele mai multe ori parintii cedeaza. Un copil de 3 ani care urla ca vrea o jucarie sau o bomboana sau vrea in brate cand tu cari 3 sacose sau vrea sa iesi din baie in clipa aia sa-i dai o jucarie, sau vrea sa suga chiar in clipa in care sa zicem discuti ceva cu un vecin, etc. poate fi invatat ca universul nu se invarte in jurul lui, poate fi invatat sa astepte, sa caute solutii, sa-si rezolve singur problema, in functie de caz. Si da, va plange. Va face o criza. O data, de doua ori, de n ori. Si intr-o zi va invata sa astepte sau sa se descurce singur. Si nu e rautate din partea parintelui. Inseamna doar sa-l inveti ca asa cum tu si ceilalti respecta dorintele si nevoile lui, la fel si el trebuie sa respecte ce se intampla in jur.
Normal, fiecare moment de genul asta trebuie insotit de explicatii, de lamuriri, de povesti. Ii explici de ce nu poti sa-i satisfaci dorinta in clipa aia, de ce trebuie sa astepte. Ii spui ca e mare si sigur poate gasi singur o solutie. Dupa ce criza a trecut, va impacati, va pupati, va iubiti. 

Obsesia caratului in brate. Un copil de 2-3 ani nu trebuie carat in brate pana in parc, prin parc, pana in statia de masina, in masina, pana la magazin, etc. Oamenii au fost creati, ca specie, cu picioare, si nu intamplator de la 1 an si un pic un copil poate merge. Intai un pic, apoi pe distante tot mai lungi. Si e adevarat ca uneori oboseste si il iei in brate, dar de cele mai multe ori poate merge singur. Daca il inveti. Daca nu, va continua sa se comporte ca un bebe si la 2 si la 3 ani si mai tarziu. Si adeseori cred ca noi mamele suntem cele care ii tragem un pic inapoi, prelungind inca un pic etapa de bebelus, cand depindea doar de noi. Caci uneori e greu sa accepti ca cel mic creste si se poate descurca tot mai mult singur. Ca asa e normal.
E normal sa plece de langa noi si sa se joace printre copii, e normal sa ramanem in urma cand ei alearga veseli pe aleile parcului, e normal sa ne facem griji, dar sa-i invatam sa fie independenti. Si daca un copil de 2-3 ani se teme sa coboare din bratele mamei si sa se joace cu alti copii, e un semn ca poate trebuie sa il inveti, incet, cald, sa se desprinda de tine.

Nasterea, ca orgasm. Da, se poate ca tu sa fii nascut absolut natural, fara epidurala, inconjurata de familie si prieteni, cu muzica susurand in urechi, si sa fii fost minunat. Se poate ca totul sa fi durat 10 minute sau 10 ore si sa ti se fi parut minunat. Si acum spui ca asa e nasterea. Ca asa trebuie sa se intample. Well..surprise, nasterea e o chestie care depinde extrem de mult de organism. Nu de cap, nu de planurile tale, ci de fiziologie. Asa ca nu o poti controla. Asa ca ceea ce pentru o mama a fost sublim pentru alta poate fi oribil. Ce una descrie ca experienta orgasmica, alta spune ca a fost iadul pe pamant. Asa ca daca eu vreau epidurala sau cezariana ca sa nu ma doara, ca sa nu stau cu frica pentru ca nu stiu ce urmeaza, pentru ca vreau sa fiu sigura ca cel mic e safe, ca eu sunt safe, pentru ca asa ma simt eu in siguranta si asa vreau sa se intample lucrurile, atunci nu imi spune ca gresesc. Sau ca sunt slaba. Sau ca nu sunt o mama adevarata. Nu imi povesti ce frumos e sa nasti natural. Pentru ca nu stii cum va fi sau a fost in cazul meu. Si modul in care nasti nu te defineste ca mama, nu arata cum iti vei creste copilul, cat de fericit sau nefericit va fi, cat de sanatos sau bolnav. E doar un moment din lungul sir de momente care urmeaza.

Tratamentul cu iarba. Ok, exagerez. Dar am citit in ultima vreme niste discutii despre tratarea bolilor celor mici care m-au intristat, enervat, speriat. Pentru ca una e sa fii mare si sa alegi pentru tine metoda de tratament. Si sa te joci cu viata si sanatatea ta. Si alta e sa te joci cu a unui copil.
Nici mie nu-mi plac medicamentele. Le evit cat pot. Dar, daca Andreea are febra mare ii dau Nurofen, nu o infasor in cearsaf ud si astept sa treaca. Daca e racita ii pun picaturi in nas sa o ajut sa respire, nu o tin deasupra oalei cu fierturi de ierburi. Daca e iarna, ii dau Vigantol. Nu astept sa ma duc la doctor sa-mi spuna ca are fontanela deschisa la un an juma si nu ma bazez pe seminte si nuci ca sa suplinesc 2 picaturi amarate de vitamina D. Daca are infectie la ochi, ma duc la doctor si ii pun picaturi, chiar si cu antibiotic. Nu ii torn in ochi lm si astept sa treaca. Asta fac eu. Asa mi se pare normal. Traim intr-un secol in care medicina, stiinta, a depasit nivelul Evului Mediu. In care avem la dispozitie medicamente ca sa tratam boli, nu doar iarba si radacini.

There. I said it:))

Comentarii

  1. Sunt tare curioasa sa vad link-urile blogurilor unde se zice despre calea corecta sa cresti copilul, nu de alta dar am si eu niste dileme si m-ar ajuta. Citesc zeci de mamici, mai naturiste sau deloc si niciunde nu am citit ca "asa se face" si " asa nu".

    RăspundețiȘtergere
  2. pot sa subscriu la ce ai scris? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Delia, se poate nu ne invartim prin aceleasi locuri:)

    KAmelia, poti, da:). M-am tot invartit cum sa scriu, cum sa formulez, dar pana la urma am zis exact cum simt. Asa e cel mai simplu...

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti de o simplitate sublima! Nu citesti carti, nu te informezi, doar te uiti pe net si te dai cu parerea. Tu realizezi ce fantastic ar fi daca am cunoaste secretele plantelor din Evul Mediu sau ale vracilor indieni?!
    Un blog ca al tau ma face sa detest libertatea internetului!
    Dupa ce ai trecut hopul pozezi in mama relaxata, care gestioneaza calm toate problemele,are solutii pentru toate, nu se panicheaza niciodata...bla, bla...
    Dar cand esti la ananghie nu mai scrii un rand, doar te vaiti pe mess si nu mai stii cui sa ceri sfaturi! Bleah...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. whoa, si perfecta, si curajoasa. asa da! tot tu esti aceea de la mine de pe blog? daca da, hai noroc si grow up someday!

      Ștergere
    2. Draga Anonim, ce bine ma cunosti:)). Exact asa sunt simpla, relaxata, nu ma panichez si da, niciodata, dar niciodata, nu ating tastele cand sunt la ananghie. Explicatia este simpla. Am un glob de cristal care imi ofera toate solutiile pe tava. O sa-l intreb diseara si care sunt secretele vracilor indieni...
      Daca te-am deranjat vreodata pe mes, imi cer scuze, poate ne cunoastem si eu nu stiu...

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Draga Anonim, ar fi fantastic, da, sa cunoastem "secretele plantelor din Evul Mediu". Dar stii ce ar fi si mai grozav? sa ne limitam, in ce priveste Evul Mediu, la buruieni, nectar si ambrozie nu si la metehne si mod de a reactiona. Caci numai atunci oamenii erau atat de obtuzi si virulenti in acelasi timp.
      Roxana nu a negat pe nicaieri puterea vindecatoare a plantelor, a zis doar: "nu sunt o mama nepotrivita daca azi decid sa dau copilului Nurofen; e decizia mea, iar voi nu aveti nici un drept sa ma puneti la colt pentru asta"

      Ștergere
    5. da, Cris, exact:). Spuneam si mai jos. Si noi folosim plantele, siropuri, ceaiuri si nu neg nicaieri importanta lor. Daar, sunt situatii in care trebuie sa apelezi si la medicamente, cand nu e cazul sa te joci cu febra sau infectii urate.
      Eu incep sa cred ca unii oameni nu citesc toate cuvintele dintr-o fraza. Doar pe sarite si interpreteaza mesajul dupa ureche

      Ștergere
  5. ah, cand am citit titlul credeam ca zici de luptele zilnice cu fulgii nu mai sunt crocanti :))

    RăspundețiȘtergere
  6. anonimule, daca tot esti atat de critic, macar semneaza-te. nu mi se pare ok cum ai procedat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cris, Anonimii sunt niste persoane foarte curajoase, care isi sustin opiniile cu convingere. Doar ca nu fata in fata...

      Ștergere
  7. delia- esti norocoasa daca nu ai intalnit asaseface-le pe nicaieri, dar cred ca probabil doar nu l-ai remarcat. e out there :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Incepusem sa scriu si eu pe tema asta, dar ai spus tu exact ce simt. Si cel mai important, tu nu ai zis nicaieri: "daca nu faceti ca mine, veti avea un copil mai prost, mai neiubit, mai nefericit", desi am vazut ca asa se scrie un articol de succes.

    PS: Nu stiam de copilul mop, funny :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai eu doar am zis ce cred despre anumite practici, situatii, idei. De unde sa avem siguranta ca asa cum facem noi e mai bine? Sau mai rau? Habar nu avem. O sa vedem peste niste ani paote. Dar cred ca e dreptul meu sa imi exprim o opinie :)

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. multumesc Malina:). Mie imi place mult de voi si cum o cresteti pe Mariuca, asa ca ma bucur ca ideile noastre sunt pe aproape de ale voastre

      Ștergere
    2. suntem ca voi, o crestem normal :).

      Ștergere
  10. Ah, uneori ma regasesc la partea la cu copil luat pe sus plangand - cum vede un balon, fie-mea incepe sa planga dupa el; sau vrea jucaria unui copil si nu-ar mai da-o inapoi, si cata vreme o vede urla de nu mai poate.
    Am o alta parere in privinta manipularii - la 2 ani, nu mi se pare c-ar manipula. Ei sunt atat de sinceri in dorintele lor (vreau balon! acum!) incat nu pot gandi/simti mai departe de dorinta lor. Si chestia asta tine pana la 3-4 ani. Mai ales la terrible twos, sa incerci sa-i explici copilului "respecta-mi si mie dorinta, asteapta un pic" e... the road to failure, ca nu-mi vine in romana. Dar pe la 3-4 ani incepe sa inteleaga.
    Ah, si manipularea se invata. Chestii gen "daca papi tot, se intampla X" il invata pe copil forme de manipulare. "Daca plang in public, parintii imi iau Y" sau nu.

    Legat de carat in brate - e tare rupator de spate. De-aia mi-am luat Manduca si-o duc pana in parc cu ea (15-20min distanta). In carucior nu mai vrea de ceva vreme, si nu poate ajunge pe picioarele ei in parc, ca oboseste si vrea in brate. Asa ca merge pe jos 10 min si apoi o duc eu - numai bine cat sa-i treaca oboseala si sa aiba iar "picioare bune" de alergat prin parc. In timp, o sa mearga mai mult. Manduca tot o voi lua, dusul in brate e extenuant.

    Cu nasterea, stii tu - aproape fiecare e convinsa ca metoda ei e cea mai. Buna sau rea, sau cu imbunatatiri. Femeile vor povesti de toate, tot tu stii ce vrei - si ce ti se poate intampla, aia poate sti numa Dumnezeu.
    Cu medicina, e mereu o calde de mijloc. Medicul meu de familie e o femeie jos palaria, dar imi prescria Augmentin la cea mai banala raceala. Asa ca acum fac alergie cand aud de antibiotic (desi i-am dat la nevoie, gen puroi pe amigdale). Or mai fi patit-o si altele ca mine si acum sufla in orice iaurt de medicamente. Daca exista si remedii naturale, si timp de aplicare (Adica nu e urgenta), de ce sa nu le incercam? Noi am pus 2 cepe intr-un vas cu apa si stii ce umidificator bun avem. Natural :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. xelomon, poate manipulare e un cuvant prea dur, noi fiind invatati sa-l folosim in situatii urate. Dar dupa 2 ani copiii testeaza limitele, pentru a vedea ce au voie, cat au voie, unde apare interdictia. Si vor face asta in n situatii. Eu nu vorbesc de santaj: mananci, iti dau nush ce. Eu vorbesc de faptul ca de la o varsta incolo dorintele copilului nu trebuie sa primeze intotdeauna. Poti sa il amani, sa ii refuzi, explicandu-i normal de ce. Daca el urla ca vrea o jucarie in clipa in care tu sa zicem faci dus, nu trebuie sa sari din apa si sa ii indeplinesti dorinta atunci. O poti face peste 5 minute,nu?
      Nu stiu ce varsta are fetita ta...dar si noi folosim un Ergo de exemplu, la munte. Nu sunt impotriva mijloacelor de carat copilul. Sunt impotriva exceselor.
      IAr la partea medicala, si noi folosim siropuri de plante si propolis si evitam antibioticele si medicamentele in general cat putem. Dar eu ma refer la situatiile grave, cand unele mame evita sa dea Nurofen pe motiv ca e chimic sau picaturi de ochi din acelasi motiv. Si cel mic sufera. Si eu am pus o data ceapa in camera Andreei cand era racita, si a fost ok, exceptand mirosul:d

      Ștergere
    2. Fata mea are 1 an si 5 luni. E greu de definit exces in privinta caratului copilului. Unii vor sa stea mai mult in brate, ca le ies dinti, ca sunt constipati, mai stiu eu ce. E rolul mamei sa-si dea seama ce are copilul si sa actioneze in consecinta.
      Ii refuz copilului chestii cand nu le pot face - daca sunt sub dus si vrea o jucarie, asta e, mai asteapta. Dar daca sunt langa ea si nu fac mare lucru, si ea vrea un lucru pus sus, nu vad de ce nu i l-as da.
      De explicat ii explic in supermarket ca mai avem un pic, ca nu putem lua toate baloanele, ca plange copilul dupa jucaria lui - momentan fara efect. Nu zic ca dorintele copilului tre' sa primeze intotdeauna, ci doar ca trebuie sa fim atenti CAND incepem mai intens cu astea. Dupa parerea mea, pe la 3-4 ani e mai bine decat la 2 ani.

      Ștergere
    3. pai de acord cu tine:). la 1.5 ani e inca la faza bebe. Abia s-a prins care e treaba cu mersul, abia incepe sa vorbeasca. Nu poti discuta cu ea, nu poti explica, nu poti negocia.
      Eu ma refeream la copii de peste 2 ani, chiar 3-4..
      Acolo situatia e putin diferita

      Ștergere
    4. Cand cresc mai mari, e mai usor, ca vorbesc, zice-se :)
      Legat de purtat si la varste mai mari: daca Manduca va mai merge si la 3-4 ani (limita 20 kg), o voi folosi in continuare.
      Desigur ca atunci va putea merge mai mult, mai bine. Insa tot incet (ptr gustul meu) va fi. Daca ne ia 50 min sa ajungem in IOR, si inca 50' sa ne intoarcem, cat mai stam acolo? Prefer ca oboseala si timpul consumate cu mersul pana la o destinatie sa fie folosite pentru a sta mai mult in parc. Sau daca trebuie sa ajung la Unirii - ce fac? plec cu 2 ore mai devreme? Nu, o sui in Manduca si aia e.
      Bine, eu sper ca dra sa vrea sa mearga in trici pana in parc, insa Manduca o voi lua ptr orice eventualitate.
      Pentru mine, purtatul a fost o utilitate nemaipomenita, care mi-a permis sa ma deplasez mai repede si sa ma intalnesc cu prietenii. Altfel eram condamnata la carucior in zona Titan (e foarte greu cu caruciorul in RATB, nu mai zic de metrou). M-o face asta mama un pic egoista? Se poate, dar iesitul in oras tare mult a ajutat sanatatii mele mentale :)

      Ștergere
  11. Maria, vad ca tot scrieti pe tema perfectiunii de mama de ceva vreme si stiu si in cine dati si mai stiu ca citim cam aceleasi bloguri dar pe cuvant daca vreodata am citit printre randuri sau pe fata pe cineva care sa isi aroge rolul de conducator de turma. Asa cum voi scrieti despre cum credeti ca e bine sa va cresteti copiii, asa o fac si ele, asa o fac si eu. Adica dc eu sustin alaptatul exclusiv ma face sa fiu in tabara cealalta si in ochii vostri o mama perfecta si o habotnica? Eu cred ca nu. Eu zic ca nici voi, nici noi nu creeam directii de puericultura si ca fiecare incearca sa razbeasca mai bine pt copilul lui. Sunt curioasa dc cumva copiii nostri vor ajunge in aceleasi cercuri de prieteni peste ani. E posibil, nu? Oare o sa se separe asa cum se delimiteaza taberile acu? Alaptatii si purtatii dincolo, formulistii si carucioarele acolo?;) sper ca nu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am citit cu ochii pe net undeva unde cineva spunea ca ea nu si-ar lasa copilul sa se joace cu alti copii care in parc primesc de la parinti pufuleti si covrigei de mancare. eu sper sa nu se delimiteze, dar cine stie?

      Ștergere
    2. delia, eu nu mai scriu, am indraznit o singura data. asa ca nu vad de unde e voi scrieti asta, dar in fine, sa zicem. altfel, asa cum spune oana, am citit de mame care nu merg in parc pentru ca acolo sunt mame care dau copiilor merdenele. am citit ca laptele praf scade iq-ul, intarzie dezvoltarea, etc. nu, nu zicea nimeni ca se refera direct la x sau y, dar sa fim seriosi.....

      Ștergere
    3. De exemplu: ieri a aparut un articol pe un site despre faptul ca sunt manipulatori copiii. Articolul in sine nu era vreo capodopera, dar, din punctul meu de vedere, nici revoltator. In schimb, unele mamici s-au inflamat asa de tare incat au jignit autorul, si-au propus sa afle cine e "pentru ca lucrurile nu pot fi lasate asa" si pana la urma articolul respectiv a fost scos de pe site. Nu mi se pare ca ele doar incearca sa isi creasca copiii, mi se pare ca incearca sa impuna si altora metodele lor. Da, si eu cred ca un copil de 2 ani poate manipula. De ce? Pentru ca traiesc cu unul in casa zi de zi!

      Ștergere
    4. serios, a fost scos articolul de pe site? ACTA cu fatza de mamica :))))) da, articolul nu avea forma cea mai fericita, sunt de acord. dar de aici pana la a interveni sa-l scoti de pe un site... cale lunga

      Ștergere
    5. Delia, unde am zis eu ceva de mame perfecte sau de tabere? Nu cred in asa ceva.
      Am insirat doar niste pareri, ale mele, despre niste situatii pe care le-am intalnit, citit, auzit.
      Si da, asa cum spuneau si fetele mai sus, nu cred ca e corect ca un articol sa fie scos de pe un site doar pentru ca exprima o parere care contravine altei pareri. Nu-ti place ce scrie acolo, nu aplica. Scrie un comment, critica. Dar in limite de bun simt.

      Ștergere
    6. am uitat, delia. cum adica in cine dati? nu ti se pare o exagerare? asa cum o intrebai tu pe roxana, unde ai vazut tu sa dea in cineva?

      Ștergere
  12. xelomon- uite, eu in legatura cu nasterea, nu cred ca varianta mea e cea mai buna pentru oricine. cred ca a fost cea mai buna pentru mine :)) cu pediatrul am aceeasi problema ca si tine. adica mor dupa ea, dar atita antibiotic n-am vazut vreodata :) motiv pentru care de obicei nu ii dau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu nasterea, e ceva foarte personal - insa imi place sa citesc despre alte experiente (mai ales ca a mea n-a fost prea fericita).
      Legat de doctor, m-am saturat sa caut pe net antibiotice mai slabe ca Augmentin sau alte remedii. /ma fac eu doctor? nu mai zioc de cat antitermic am bagat in copil. Are 37,6? da-i Nurofen, si dadeam, ca atunci eram proasta. Acum avem probl cu scaderea temp doar de la antitermice...

      Ștergere
    2. Pai xelomon eu n-am niciodata antitermic la 37.6. Nici la 38 nu am dat mereu, depinde cum se simtea Andreea. Am dat de la 38.5.
      Augmentin am dat doar de 2 ori, la infectii urate. O data o bronsita care nu trecea deloc si o data la otita.
      Tocmai asta e ideea. Sa dai medicamente doar cand e nevoie de ele.
      Dar cand e nevoie sa le dai.

      Ștergere
  13. cum rox, si n-ai scris nimice despre lapte praf, biberon, alaptare...?? :):) nu ma refer la ele ca atare, ci la lupta mamicea cu privire la acestea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai despre alea am mai scris:)). Am zis sa abordez si alte subiecte, care mi-au sarit in ochi zilele astea.
      Si oricum mi s-a explicat deja ce rau am facut ca i-am dat lp...m-am consolat:d

      Ștergere
  14. Eu am nascut prin cezariana ca asa am decis eu, alaturi de sot si doctor, ca as fi in siguranta, la fel si copilul, tinand seama de tot istoricul meu medical si nu numai. Dar apreciez mamele care aleg nasterea naturala, ba chiar si nasterea neasistata, acasa si le urmaresc cu interes povestile. E alegerea lor, asa cum si modul in care am nascut eu a fost alegerea mea. Poate ar fi fost Ok si daca as fi nascut natural, nu stiu. Eu am ales, tinand cont de ce stiam despre mine si situatia mea, sa nu risc. Nu cred ca sunt mai putin mama ca am facut asta, nu cred ca mi-am afectat iremediabil copilul. Nu le consider inconstiente, iresponsabile, anormale pe mamele care isi doresc sa nasca altfel, doar pentru ca eu nu m-am simtit in siguranta sa nasc ca ele.
    La fel si referitor la alaptat- eu mi-am dorit sa alaptez, mi-am cumpart o pompa de muls scumpa, m-am inarmat cu ceaiuri si prafuri nenumarate de stimulare a lactatiei, am avut lapte fix in dimineata urmatoare dupa cezariana. Mult. Schimbam camasile la cateva ore. Nu stiu ce sa zic despre tehnica, mi-au aratat ceva-ceva si in spitalul privat in care am nascut, nu toti, nu majoritatea, nu atat cand mi-am dorit sau m-am asteptat, doar o doctorita neonatolog pe care am prins-o pe o garda, chiar specializata in alaptat a insistat mai mult, apoi s-a chinuit pediatra acasa, aratandu-mi cum trebuie sa prinda sanul copilul si cum trebuie sa-l tin de "n" ori. Si totusi n-am reusit sa-l fac pe Costin sa suga. I-am dat laptele meu muls, in prima faza la toate mesele din zi si noapte, cat am rezistat sa ma mulg. Dar intr-un final am esuat lamentabil in chestia cu alaptatul. Si chiar ma enervez rau, sincer, cand citesc de faze gen "e demonstrat ca coeficientul de inteligenta e mai scazut la copiii crescuti cu lapte praf" si alte cele.
    Costin doarme cu mine pentru ca mi-e mie lene, ca nu vreau sa ma ridic din pat noaptea cand se trezeste uneori si de "n" ori, nu ca as fi o mare adepta a cosleeping-ului. Si am aflat ca asa se numeste dupa ce alesesem deja sa-l culc cu mine in pat si fara sa cunosc beneficiile dormitului in pat cu noi.
    Mi-am luat intai un carucior3in1 si un marsupiu clasic, in mod neinspirat recunosc, apoi o Manduca si un sling. Costin a refuzat si caruciorul, la fel de mult cum s-a zbatut in urlete sa-l scot din Manduca sau din sling, care au zacut si zac nefolosite. Si il car in brate, cand nu vrea pe jos, cu riscul sa ma cocosez, mai ales acum cand nu vrea cu niciun chip uneori sa stea pe zapada, desi imi cere sa-l scot din casa (agatandu-se de usa de la intrare sau aducandu-mi ghetele sa-l incalt).
    Aleg sa-l duc mereu la doctor, de fiecare data cand vad ca are ceva mai mult de niste mucisori care sa cedeze la spary nazal cu apa de mare.
    Si cumpar in general mancare bio, incerc sa-i gatesc proaspat, sanatos, dar mai clachez si ii mai dau sa guste si din mancarea noastra, atunc cand mancam in oras sau vrea altceva decat orezul lui.
    Si tot asa....
    Asa ca ma bucur, din nou, ca ai abordat un astfel de subiect.:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Scuze de raspunsul anterior prea lung, dar pe blogul tau nu ma simt judecata in privinta alegerilor pe care le fac, unele poate gresite sau uneori poate contrare parerilor tale. Ca de asta e de fapt vorba, de toleranta, de a accepta ca pot sa existe si alte alegeri decat ale tale si ca un copil crescut altfel decat al tau nu e neaparat mai prost, mai nefericit sau mai nu stiu cumn.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, chiar te rog sa scrii tot ce ai de zis. Nu doar acum, ci in general. Ca nu detin adevarul absolut. Parerile mele pot fi gresite. Nu spun ca sunt cele mai bune. Doar ca e dreptul meu sa le exprim. Fara sa acuz sau sa arat cu degetul pe cineva anume.
      SI e normal sa nu fim mereu de acord:d. Lumea ar fi tare plictisitoarea daca am gandi toti la fel, nu?:)

      Ștergere
  16. Like. Si atat :D. Pentru ca imi place ca ai mult bun simt si e loc de dialog, intotdeauna, nu doar in acest post.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Multumesc :). Incerc da, poate nu reusesc mereu sa fiu pe cat de intelegatoare as vrea, dar incerc:)

      Ștergere
    3. Eeee, uneori provocarea e prea mare :-)). Dar sincer, nu prea mai am ce adauga la postul tau, dau doar cu like, like, like :D.

      Ștergere
    4. Hola, am doua chestii de comentat. !.

      1. luatul in brate. Sunt niste copii (si o spun din observatii extensive (exceptandu-ma), din ce mi-au spus persoane mai in varsta. Sunt asadar copii care, dupa ce deprind mersul, vor din nou sa fie copii mici si sa fie dusi in brate. Multi oameni mai putin culti au acceptat sa isi duca copiii sau nepotii cu bratele in ciuda spatelui dogit sau a altor suferinte pentru ca, banuiesc eu, au raspuns instinctiv unei nevoi de apropiere a copilului sau nepotului din dotare. Nu-mi pot scoate din minte ce spunea o tanti intr-o sordida statie de tramvai: ne chinuie atata ca sa invete sa mearga apoi se muta inapoi in brate. Si imi povestea de nepotelul ei. Eu mi-amintesc de sora mea cea foarte mica, care la intoarcerea acasa din parc voia mereu in brate. Pana pe la 5 ani a tot vrut, iar mama si tata (care au in jur de 50 de ani) nu isi puneau atatea probleme, o luau si mai mergeau si cu cate o sacosa dupa ei, cum scrii tu. Cand eram eu mica, aveam o sora cu 2 ani mai mica (inca o mai am :D:D). Noi doua am crescut impreuna si am mers pe aceleasi brate in acelasi timp, multa vreme. Iar tatal nostru nu a pregetat o clipa sa ne faca hatarul asta ori de cate ori am cerut, indiferent cat era de obsit, el spune "pentru ca eram copiii lui, lasa ca vedem noi cand ii vom avea pe ai nostri". Si... am vazut :)

      Nu e vorba ca un copil trebuie invatat sa devina independent, el se naste independent. Dar vrea sa faca ceea ce faci tu, sa vada lumea prin ochii tai, sa impartaseasca totul cu tine, sa fiti inca una si aceeasi fiinta. O vreme. Mai tarziu vor ajunge sa ne renege de-a dreptul si sa nu mai vrea sa mearga langa noi pe strada - asa e in firea lucrurilor, nu trebuie sa depun eu vreun efort sa ii schimb obiceiurile, ele se schimba de la sine si de multe ori ma iau pe mine, parintele, prin surprindere.

      Copiii stralucesc, sunt mai intelepti decat noi uneori. Sigur, exista si copii aparent mai independenti, mai dornici sa explorereze, sa cada, sa fuga de langa tine. Cheia - mi se pare mie - e sa mirosi atent perioadele astea in care sunt foarte independenti si pe cele in care isi doresc sa revina la starea de una cu parintele - si sa fii acolo sa ii satisfaci ambele nevoi, pana cand cea de-a doua dispare de la sine.

      Ștergere
    5. 2. Despre nastere... ma recunosc in nasterrea orgasmica. Prima mea nastere a fost so and so, o nastere, cu durere, peridurala and stuff. Insa am descoperit intre timp ca exista un mecanism instrinsec asupra caruia daca nu se intervine nasterea devine mult mai fluida, durerea devine mult mai suportabila, etc. Mai conteaza si cum o privesti. Nasterea e singurul moment in care durerea este benefica si dezirabila, ea iti spune cum decurg lucrurile si iti arata ce ai de facut: sa schimbbi o pozitie nepotrivita, bunaoara.

      Sigur, sunt multi factori la mijloc: pozitia fatului in timpul expulziei, capacitatea ligamentelor si oaselor tale de a face loc copilului, faptul de a nu fi stresata (asta e cu adevarat esential), deprinderea artei rabdarii - un copil cu capul mare nu se expulzeaza imediat ci isi cauta intai cea mai prielnica pozitie si isi aloca timpul necesar pentru ca oasele craniene sa sisi modifice pozitia la randul lor, permitand trecere catre lume, apoi isi da drumul, bunaoara... si da, exista metode - nu sexuale - de a te asigura ca suporti durerea mult mai usor. Una este aceasta noninterventie atunci cand femeia intra in transa facerii si ies la suprafata reflezxe ingropate in milioane de ani de evolutie, prin intermediul partii celei mai rudimentare a sistemului ei nervos - sistemul limbic - care transa poate fi perturbbata si de un banal "vrei putina apa, draga mea?". Altele tin de diverse tehnici de relaxare al caror rol este tot mentinerea acestei stai primordiale.

      Poate ca nu toata lumea stie sa nasca singura, dar daca cineva are dorinta de a incerca sa descopere aceasta capacitate in ea insasi ar trebuie sa aiba macar dreptul de a o face fara sa fie persiflata de ei din jur. Exista atatea experiente cati oameni. Multe experiente urate la nastere sunt datorate tocmai unor interventii complet inutile, dar facute cu cele mai bune intentii. Eu una consider acum ca nasterea este momentul meu de apogeu ca om, ca femeie. Mai tarziu imi voi gasi alte provocari. Sper sa am ocazia sa il traiesc asa cum mi-am dorit. Cel putin deocamdata mie nu mi-e frica decat de posibilitatea de a vedea din nou becul ala chior de pe hholul spitalului, si de imposibilitatea de a nu putea fi tinuta in brate de sotul si de copilul meu mai mare in timpul cat il voi astepta pe urmatorul. Si cel mai teama mi-este ca, ok, pentru mine pot pune conditii, ma pot ruga pentru nitel timp, dar dupa ce vine urmatorul nu voi mai avea control, voi intra in niste furci caudine, voi fi separata de el din momentul zero si mi-l vor pune sub o lumina puternica, ii vor da glucoza si medicamente de care nu are neaparat nevoie doar pentru ca o parte mica din copiii care se nasc stresati de acel mediu par sa aiba nevoie de asemenea tratamente si better safe than sorry. Si actiunile mele tot din dragoste si dorinta de a face bine vin.

      Imi diresc sa ajung si eu sa citesc Cezariana lui Michel Odent, am inteles ca este revelatoare. Si mai era o carte despre cum resimte un nou-nascut lumea din jur dar nu-mi amintesc acum nici autorul nici titlul... Sper sa mai am timp sa fac asta.

      Na ca am facut postare la postare, sper ca nu mi-o iei in nume de rau, probabil logoreea e o consecinta directa a hormonilor de sarcina :) Oricum, comentariile astea nu se vor trageri de maneca, ci doar o completare u un punct de vedere usor diferit. Sper ca nu deranjeaza.

      Ștergere
    6. Zoozie: normal ca nu ma supar ca ai scris mult:)).

      Sa le iau pe rand.
      1. caratul in brate. Stiu ca exista perioade de regresie in bebelusie. Si la noi apar. Mai ales ca Andreea merge la cresa unde vede zilnic bebelusi tinuti in brate. De multe ori seara, cand e obosita, cere si ea in brate, ba chiar incepe sa 'vorbeaasca" pe limba lor, iar eu ii spun ca nu inteleg limba bebelusilor si sa vorbeasca pe limba "copilasilor". Normal ca un copil oboseste mai repede decat noi si trebuie carat. Normal ca uneori nu e chiar in apele lui si vrea sa stea in brate. Eu spun doar ca nu trebuie sa plecam de la premiza ca sunt mici si sa alegem "mijloace de transport", intotdeauna, la fiecare iesire afara, oricat de scurta sau lunga. SI da, ai dreptate, depinde si de copil. Unii sunt mai plimbareti, altii nu.
      In alta ordine de idei, cred ca sunt momente cand el vrea in brate iar tu nu poti sa-l cari din diverse motive: esti obosit, cari bagaje, etc. Aici cred ca parerile noastre difera:d. Eu aleg sa ii explic ca nu pot sa o car atunci, stam si ne odihnim un pic si continuam pe jos. Cred ca e deja la varsta la care poate intelege ca uneori mami/tati nu ii pot satisface dorintele/nevoile pe loc.

      Ștergere
  17. Si 2.
    Precum spuneam nasterea e o alegere si o experienta personala. La unele iese mai frumos, la altele mai putin frumos. In orice caz, nu ar trebui sa judecam alegerea. Nu ar trebui sa privim cezariana ca o nastere care te face mai putin mama, mai putin curajoasa. La fel cu nasterea cu epidurala. De ce trebuie sa clasificam cumva nasterile? Eu asta nu pricep. De ce daca nasti prin cezariana ti se explica ce minunat e sa nasti natural, cum asa trebuie facut. Si de ce daca ai facut epidurala, e mereu cineva care crede ca ti-ar fi fost mai bine fara ea?
    In ceea ce priveste nasterea neasistata, acasa, eu imi mentin retinerile. Da, poate fi o experienta mai calda, mai relaxata, mai naturala decat cea dintr-un spital, dar mi se pare riscant, pentru mama si copil. Mi se pare ca,din dorinta de a ne intoarce la natura, ne asumam riscuri cam mari pentru un bebe atat de mic:). Dar, din nou, e o parere personala. Cum altfel ar putea fi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah nu, cu riscurile nu pot fi de acord, sunt mult mai multe riscurile la spital, atat de a contracta germeni foarte rezistenti la tratament cat si dej timpul nasterii. O nastere acasa, la o distanta rezonabila de ceea mai apropiata facilitate medicala depseste mult riscurile prin beneficii. Iar asta nu e deloc o parere personala ci una mult documentata. Accidente se intampla multe si in spital, din pacate decese la fel, dar medicalizarea si standardizarea oricarei nasterii din cauza posibilitatii ca una din 90 sa ptateasca un lucru riscant arata cat de departe s-a mers. Nasterea e vazuta ca suferinta din cauza ca majoritatea interventiilor medicale practicate la nastere vin la pachet cu durerea crunta - si aici pot explica in detaliu cum oxitocina sintetica actioneaza exclusiv local, impiedicand secretia altor hormoni care in mod normal ajuta mama la nastere.

      Exista o incidenta oarecare a nasteriilor acasa care ajung la spital. Ajung in siguranta, toate sfarsesc cu bine pana la urma, mi e in fond nimic rau in a-ti fi petrecut travaliul intr-o atmosfera familiara. Apoi, numai o parte din aceste cazuri sunt patologice, alta parte ajung acolo din frica sau nerecunoastere. Oricum ar fi, exista aceasta solutie a nasterii asistate pentru ele, ceea ce mi se pare grozav.

      Ștergere
    2. uite vezi..si mie mi-ar fi placut sa duc mare parte din travaliu acasa. Dar n-a fost sa fie. Mi s-a rupt apa si a trebuit sa ma internez. dar chiar si daca stateam pana in ultima clipa acasa, tot as fi vrut sa nasc la spital. Unde sunt medici si aparatura. Dincolo de bacterii si microbi. Tocmai pentru posibilitatea de a fi acel 1 din n cazuri nasoale.
      So, let's agree to disagree la asta:d

      Ștergere
  18. :) frumoasa poastare! Interesante comentarii... :) Imi place de voi. :) Si imi place ce am invatat de la tine... sa am rabdare si sa nu ma indoiesc de mine... :) Am invatat-o cu multe luni in urma, pe vremea in care exista numai Maria in viata noastra... dar mi-a prins bine. Iar ei, si mai bine. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabi, ba eu ma indoiesc de mine:d. De multe ori, ma sucesc, imi pun intrebari, fac greseli. Si la final imi dau seama ca asta e, voi face in continuare greseli, asa cum si ai mei au facut cu mine,a sa cum facem toti. Si mergem inainte :)

      Ștergere
  19. exact asta mi-a placut la voi... ca nu luat perfectiunea ca sablon si ca va adaptati din mers. Asta am invatat de la voi, mamele dragi pe care le citesc. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo