despre nori si zanele lor


Aseara cerul arata foarte frumos. Ne-am dus in parc cu bicla si Andreea a descoperit un nor-balaur si niste alti nori care se amestecau...
 -de ce se amesteca?
-pentru ca bate vantul si se misca norii si se lovesc unul de altul. Si asa se amesteca
-Nu. E o zana acolo
-....da?
-da. e o zana si da din bagheta
Si asa explicatia mea stiintifica s-a dus naibii.
La un moment dat soarele a disparut dupa un nor cam negricios, foarte mare si pufos. Andreea a oprit bicicleta si si-a pus mainile in sold, ca o tzatza, dupa care a inceput brusc sa se ratoiasca spre cer
-Mai, mai, m-am suparat pe tine! Pleaca imediat. Lasa soarele afara!
Vreo doi batranei s-au oprit langa noi incercand sa inteleaga problema. Caci matza chiar parea sa aiba o problema majora cu bietul nor. Ii privesc zambind, dandu-le de inteles ca pot continua linistiti plimbarea, copilul e ok, doar se cearta cu un nor
-mami, lasa norul in pace ca pleaca el..
- dar e d-ala negru, aduce ploaie
-nu aduce. ca e doar unu singur. ceilalati nori sunt albi. daca mai vin vreo 2-3 nori negrii si se lipesc intre ei atunci s-ar putea sa ploua
Se pare ca am convins-o, caci s-a urcat pe bicla si a pornit mai departe. 

La balet


Ieri am fost la balet. Am cam chiulit de la evenimentele culturale piticesti in ultima vreme, fugarind rarele raze de soare prin parc sau pur si simplu plesnind de lene. A mea desigur, ca Andreea saraca ar merge mereu la spectacole.
Uneori chiar imi zice "mami, maine mergem la spectacol"
Nu conteaza care, doar sa fie ceva pe scena. Ideal ar fi niste fetite cu rochii lungi. Sau daca nu lungi, macar foarte largi. Sau cu tutu de balerine. Si asa e acceptat.
Asa ca mare a fost bucuria cand am anuntat ieri dimineata ca seara, dupa gradi, mergem la balet. Aveam in plan sa mergem intai la un ceai prin Centru Vechi si apoi la sala de pe Lipscani.
Dar normal ca planul meu a fost usor reorganizat de realitate cand matza a aparut in vestiar in strampi si tricou, fara chiloti ("i-a udat un pic cand a facut pishu") si fara fusta (careia i se rupsese elasticul). Logic ca tocmai ieri nu aveam nimic de schimb, nici chiloti, nici vreo alta fusta sau pantaloni. Asa ca am pus pelerina de ploaie peste copilul imbracat in ciorapi si am "fugit" spre casa. Afara ploua superb, strazile colcaiau de balti asa ca acasa am descoperit ca ciorapii matzei erau uzi leoarca. Schimbam si ciorapii.
In fine, am reusit pana la urma sa ajungem si la balet. Cu masina, cu metroul, cu picioarele, cu mine cu nasul in batista si gatul prastie si Andreea dornica sa topaie prin apa si sa studieze vitrinele.
Spectacolul a fost foarte simpatic, desi fetitele dansatoare au inceput un pic ezitant. Au depasit insa emotiile si au dansat minunat.
Asa ca daca mai gasiti spectacolul prin oras, eu zic ca merita mers. Noi ne-am amuzat ca sala era plina de parinti cu camere si aparate foto, de colegi si prieteni ai fetelor, care le incurajau si aplaudau la fiecare pas. Cu un rand in spate stateau de exemplu 2 baieti foarte agitati, care de cate ori aparea "Maria" pe scena se extaziau "uite-o maaa, pe MAria..uite-o". Adevarul e ca era draguta:)
Oricum eu sunt topita dupa fetitele in costum de balerina, dansand emotionate, dar atat de gratios pe scena...

Teama de ploaie


Recunosc ca atata ploaie n-am mai intalnit de mult. Atatea zile fara soare, doar cu apa, de cand deschid geamul dimineata pana cand trag draperiile seara.
Dar pana la urma e doar apa, nu? Ok, e cam prea multa, dar totusi e doar apa :d.
Si ma mir cat de multi parinti stau izolati in casa, cu urechile acoperite sa nu mai auda maraielile plictisite ale celor mici, satui de arestul nedorit la domiciliu.
Eu am o problema cu statul prelungit intre pereti. Ok, rezist 2-3 zile la nevoie, daca matza are febra sau bube. Dar cam asta e limita:d
In rest, n-am tinut-o niciodata in casa mai mult de 3 zile legat.
Cand era bebe, acopeream caruciorul cu prelata de ploaie, ma echipam cu cizme si pelerina si balauream prin parc, pe aleile pustii. Andreea dormea, destul de des, sau studia plictisita lumea uda din jur. Recunosc ca nu era prea amuzant sa stea in carucior si sa vada lumea printr-un plastic. Dar chiar si asa era o schimbare fata de acasa. Era niste aer extrem de curat, care facea pofta de mancare si somn. Era liniste, pentru amandoua.
Cand a inceput sa mearga, i-am luat cizme, pantaloni de fas si pelerina. Si am pornit din nou prin parc. Daca vroia in iarba, o lasam. Daca vroia la leagane, nicio problema. Daca vroia sa mearga prin balti, go for it. E doar apa. Si era e blindata cu haine impermeabile. Ce daca i se scurg stropi pe fata? Ce daca are manutele ude si poate mai reci? 
Acum, ploaia chiar nu ne mai deranjeaza. Iesim in parc sau prin oras. Topaie prin balti sau cauta melci si rame pe alei. Mananca dude ude din iarba. Scutura crengile de flori si apa. E doar apa:). Nu e frig, e doar umed.
E nasol ca nu e soare. Recunosc. Prefer oricand o zi cu raze calde unei seri gri si ploioase. Dan chiar ma compara uneori cu o soparla, caut orice petic de soare si zac acolo...
Dar, ce facem daca acum ploua? Stam 2 saptamani in casa? Si daca stateam intr-o zona in care ploua cu lunile? Atunci ce faceam?
Am incercat mereu sa o invat pe matza ca toate anotimpurile sunt frumoase. Si cand e soare si cand e viscol. Si cand e cald si cand e frig. Oricand putem gasi ceva de facut.
Asta iarna, cand viscolea la munte de se indoiau brazii, Andreea o cauta vesela pe Zana Vantului printre crengi. Si ne dadeam cu sania.
Acum e convinsa ca iarba, copacii si florile sunt foarte fericite pentru ca mananca. Apa de ploaie. Ca doar de aia ploua, nu? Ca sa manance copacii..ca le era foame :d.

greu, greu cu dansu asta

De vreo 3-4 luni fi-mea face "dansuri populare" la gradi. Un fel de topaiala, alergatura, invarteala colectiva, care pare sa-i distreze la culme pe pitici. Efecte sincer n-am vazut:d. Adica nu o vad dansand popular cand aude muzica...A retinut doar partea cu tinutul de brat si invartitul. Si hora. Ceea ce zic eu ca e suficient.
Dar ceva eforturi eu vad ca depun acolo:D

Partenerul ei de dans e mereu Tudor. Un baietel super simpatic. In mod ciudat, cand o intreb cu cine danseaza la gradi imi spune mereu foarte convinsa "cu Tudor nu dansez....". Nu stiu, nu ma bag:D

Confeti si cercelusi

Azi am luat cirese. Prima data pe anul asta. Si nu o data, ci de doua ori. Intai dimineata, sa mananc la munca, si o data seara, sa mancam in parc.
N-am ajuns chiar pana in parc cu punga neatinsa. Am inceput sa ciugulim inca de pe la piata, eu si matza. Si mai luasem si niste capsuni, deci am facut un amestec:d.
Anul trecut Andreea nu prea s-a omorat nici dupa cirese, nici dupa capsuni. Acum insa a mancat o punga plina, cu degete, cu gura, cu nasul, cu bluza, cu pantalonii, cu obrajii....
Si am gasit si 'cercelusi". I-am pus la urechi si a pozat mandra de ea.
Apoi a vanat toti cercelusii din punga si i-a probat:d. Dupa care i-a mancat.
 

Alta distractie de seara a fost sa scuturam copacii de apa.
-plooo!, tipa matza prin iarba.
-iesi tu de acolo ca esti in tricou si te uda!, tipa mama responsabila, acoperita bine de geaca.
-nu mi-e frig!, stai sa plou!
-bine, creanga aia si gata!
Au mai fost cateva crengi dupa. Si niste tufisuri. A ajuns acasa cu parul umed si tricoul picurat. Dar ce mai distractie a fost...:d
Ah, si acu doua seri, cand ploaia ne-a gonit in casa mai devreme, am gasit prin dulap sticla cu decoratiuni de Craciun. Un soi de confeti rosu cu alb cumparat de mine nu mai stiu pentru ce si care umplea o vaza. E, si matza a gasit-o:d.
 
PS: v-am zis ca in casa sta doar in fusta lunga, nu?:d
PS2: lumina de la baie era o sugestie ca e ora de spalat...dar a mai durat ceva pana a inteles si Andreea aluzia:d

amestecate

In ultima vreme m-a lovit lenea. Si lipsa de timp. Dar mai ales lenea. Asa ca am cam rarit povestile de aici, daaar m-am decis sa remediez problema cat se poate de urgent:d.
So, ce am mai facut noi.

Am mers la primul botez la care a participat si Andreea ca invitat. Si, desi eu imi creasem scenarii apocaliptice cu matza maraind si bazaind de oboseala (caci tocmai sambata s-a decis sa doarma la pranz doar o ora:d), lucrurile au iesit foarte bine. La biserica a studiat de pe margine toata tarasenia, dar nu s-a aventurat pe langa preoti pentru ca ea are un soi de retinere fata de ei in general. Ii place sa stea la slujba, cere uneori sa itnram in biserica sa se uite pe acolo, dar nu interactioneaza cu preotii, e cam intimidata de ei...Asa ca a stat pe margine, in timp ce Sofia si alte doua fetite vesele au topait si chirait in jurul cristelnitei cu apa:d.
La restaurant s-a relaxat insa. Si seara a fost cu adevarat minunata. Si pentru ea, caci picii au avut camera lor separata, cu meniu si picturi si mazgaleli. Si pentru noi astia mari care ne-am savurat paharele de vin in liniste si am mancat ca oamenii normali, nu cu inghitituri furate intre doua jocuri. A fost tare frumos. Si din nou matza ne-a dovedit ca poate mai mult decat credem noi, pentru ca, desi restaurantul s-a suprapus bine pe ora ei de baita si somn, domnisoara nu a scartait, nu a bazait, ci s-a distrat de minute. Poate si inghetata servita strategic la ora 10 juma a ajutat un pic...:D
Anyway, recomand mesele in familie la Malagamba. Auzisem ca restaurantul e prietenos cu cei mici, dar acum am si dovada. Mancarea e super buna si oamenii rabdatori cu copiii alergatori printre mese.

Ca in fiecare vara, si in 2012 parcul Tineretului pare sa atraga toate festivalurile de bere si carnati din oras. Weekendul trecut fuse unu cu bere, weekendu asta altul. Asa ca aseara am facut un scurt popas in zona pentru ca tocmai canta Margineanu. Nu suntem fani, dar instrumentistii omului sunt geniali, iar vioara, chitara si toba se aud super bine impreuna. Asa ca eu si tati am avut grija de cate o bere, in timp ce Andreea a topait haotic pe muzica.

Trecand la lucruri mai sensibiloase, matza e foarte darnica in ultima vreme cu "te iubesc, mami". Bine, la fel de mult il iubeste si pe Pisi, dar asta e. Cand ma vede un pic suparata, cand vrea sa se alinte, cand stam noi "ca fetele" si ne plimbam, hop-top ma ia in brate si imi zice ca ma iubeste. hm..sa va zic cum ma topesc?:d...

Cand se supara si plange pe diferite motive, imi spune ca "a venit un suparici". Dupa ce trece, vine si ma asigura ca "m-am linistit, mami", mai ales cand simte ca m-a suparat cu ceva. E un fel de "vezi, mi-a trecut supararea, acu trebuie sa-ti treaca si tie". Cand simte ca supararea mea e inca se agata de mine "sa ne impacam", asa ca o iau in brate si o pup si ii explic. De ce m-a suparat, de ce a gresit, ce nu a fost ok. Mi se pare ca cel mai groaznic lucru pentru ea este ca eu sa fiu suparata. Si trebuie sa pastrez mereu echilibrul intre  sanctionarea abaterilor si linistea ei interioara. Nu stam niciodata suparate prea mult, nu lasam niciodata o cearta neexplicata, nerezolvata, nu las niciodata un pupic sau o imbratisare neraspunse. Dar uneori trebuie sa  o cert, trebuie sa inteleaga ca unele comportamente nu sunt ok, ca unele cereri nu pot fi satisfacute. E un echilibru fragil pe care incercam sa il pastram intact.

Ne pregatim de schimbarea gradinitei. Nu pentru ca nu ne mai place acolo, ci pentru ca Andreea a crescut si are nevoie de copii mai mari pe langa ea, de alte modele. Cresa a fost perfecta pentru ea pana acum, dar deja se simte ca trebuie si altceva. Matza e la varsta la care copiaza si deocamdata copiaza fie gesturi si replici ale educatoarelor:D, fie comportamente ale bebelusilor din jurul ei. Asa ca ne-am trezit mai nou cu ea vorbind stalcit, cu l in lor de r, punandu-l pe Pisi sa scanceasca si alte mici detalii de genul asta care ne deranjeaza. In schimb este foarte mamoasa, stie cum sa schimbe bebelusii ei, stie cum sa-i aline cand sunt tristi, le vorbeste exact ca o mamica. Lucruri pe care tot de la cresa le stie.
O sa lipim schimbarea de vacanta la mare, de la mijlocul lui iunie. Facem o mica pauza de gradi si apoi o ducem in alta parte. Sper sa fie si in continuare o poveste frumoasa gradinita, cum a fost si pana acum pentru noi.
Am uitat sa povestesc ca una dintre indeletnicirile preferate ale matzei este sa faca pe doctorul. Cu mine, cu tati, cu papusile. Ne intinde, ne ia temperatura, ne ciocane, ne verifica gatul, urechile, ochii, ne da pastile, scrie retete...Asa ca presupun ca a fost in elementul ei la "ora de doctoriceala" de la gradi....
Se apropie marea. Daa...deja numar zilele:d. Am inceput sa ma uit dupa slip pentru Andreea , fac in cap liste de cumparaturi...ma ingrozesc in avans pentru drumul lung pana acolo. Dar mai e pana atunci.

La oglinda

-Tati, azi nu ne-am baberit! hai sa ne baberim
-Eu m-am barbierit deja mai devreme
-Eu nu. Ma duc acu...

PS: pentru a nu fi certata ca o las pe pice sa se joace cu lama:d, sa lamuresc poza. Nu e o lama de ras, este un stick in forma de lama. Din plastic

despre prea multa informatie

Stateam si ma gandeam zilele trecute, dupa ce trecusem prin toate blogurile pe care le frunzaresc cand am timp, cat de uriasa e cantitatea de informatii la care avem acces acum. Cum un click de mouse iti deschide zeci de variante, de posibilitati, de intrebari, de raspunsuri. Cum fiecare dilema are raspunsul chiar acolo, in fata ochilor. Sau mai multe raspunsuri.
Si mi-am dat seama ca accesul asta facil la orice, la tot, e cu dus-intors. El te linisteste, stiind ca la nevoie gasesti un raspuns atat de usor, dar te sperie in acelasi timp, caci afli cat de multe lucruri rele, periculoase te inconjoara.
Si din acest amalgam se naste teama, neincrederea in tine, in ce stii, in ce poti.
Daca nu fac bine? Daca gresesc? Daca trebuia sa fac asa si n-am facut? Daca daca daca...
Cred ca daca as fi citit inainte sa nasc tot ce am citit dupa as fi amanat aparitia Andreei pe termen nelimitat:d.
Caci citind toate sfaturile, amenintarile, dilemele, toate regulile oficiale si neoficiale de crestere, toate tipurile de parenting, toate lucrurile pe care trebuie sa le eviti, sau nu, toate lucrurile pe care trebuie sa le faci ca sa fie bine, sau nu, toate listele de to do, to have, cu siguranta mi s-ar fi parut imposibil de realizat. Mi s-ar fi parut ca eu nu pot face niciodata toate lucrurile alea. Nu ma pot gandi la tot. Nu pot face alegerile corecte. Nu pot renunta la toate lucrurile la care se spune ca trebuie sa renunti. Nu pot.
E infricosator pentru cineva care vrea sa aiba un copil avalansa de informatii, de cuvinte neintelese: attachement parenting, CIO, BLW, alaptare la cerere, la program, co-sleeping, colici, reflux, puseu de crestere, saltea cu cocos, bio, eco, BPH, carne cu hormoni, borcanele cu E-uri, ore de plans, ore de leganat, ore de plimbat prin casa, etc.
Cum poti sa navighezi printre toate? Cum poti alege ce e bun sau nu pentru copilul tau? Nu mai bine stai tu cuminte si nu-l mai faci? Nu mai bine mai copilaresti un pic?
Raspunsul meu este NU:)
A avea si creste un copil nu este o stiinta exacta. Nu trebuie sa bifezi anumite realizari, anumite alegeri. Nu trebuie sa iti schimbi radical viata, preferintele, pasiunile. Trebuie sa introduci copilul in viata ta, sa o transformi din ceva in 2 in ceva in 3, dar nu trebuie sa crezi ca daca nu renunti la tot, daca nu schimbi tot vei fi o mama mai putin buna decat alta care alege alt drum.
Toate alegerile pe care le faci fa-le pentru ca vrei, pentru ca ele te fac fericita si pe tine, nu doar pe copil. Nu face sacrificii, nu te condamna la tristete si remuscari crezand ca asta inseamna sa fii mama. Nu crede ca un copil e fericit langa o mama care sufera. Nu crede ca un copil e nefericit langa o mama care nu sufera.
Probabil vei fi criticata. De fapt sigur. Probabil vei fi si laudata. Probabil unii vor spune ca faci rau. Altii ca faci foarte bine. Si iar te vei intreba unde e adevarul. Adevarul e asta. Copilul tau mananca, doarme, e sanatos, creste, dar, mai presus de toate, rade? Atunci faci bine ce faci. Fa in continuare la fel.
Privind acum la ultimii 3 ani imi dau seama ca stiam atat de putin la inceput incat as parea o mare ignoranta in lumea virtuala de azi. De fapt nu stiam nimic. Decat ca am un bebe care depinde de mine si de tati. Si ca alte miliarde de copii s-au nascut si crescut inaintea ei. Deci nu poate fi asa greu. Daca altii au reusit, sigur vom reusi si noi. 

Culori

hm...poza asta cred ca este cea mai corecta reprezentare a matzei la 3 ani. O amestecatura de idei, cuvinte, dorinte, stari, nevoi, suparari, bucurii, claie peste gramada, uneori venind parca toate deodata peste noi, alteori plutind scurt intr-o zona de acalmie. Nu e de ajuns ceva. Trebuie totul. Nu e de ajuns unu. Ci mult. Nimic nu se amana, nimic nu se uita.
Nu verde sau rosu sau galben. Ci toate la un loc:)

party people

Petrecerea de 3 ani a matzei a fost exact cum imi imaginam ca ar trebui sa fie:). Vesela, zgomotoasa, in aer liber, in picioarele goale, colorata, cu baloane de sapun si nisip si iarba, cu chiote, strigate, desene, plastilina, cu fugarit si prins, cu julituri pupacite sa treaca, cu tort plin de flori, cu rosii si branza si apa si soare.
Cu barfe si glume si pauze scurte de liniste. Cu husuit copiii din bucatarie ca sa scoatem tortul. Cu manute mici care se agata de tine si iti cer "o bucatiiiicaaa de tooort. doar una mica", cand tu scoti sandvisurile:d.
Cu topaieli pe saltea si alergat pe iarba.
Cu degetele infipte grabit in florile mici de martipan.
Cu La Multi Ani! si pupici si of...e deja ora de plecare, ce-as mai sta un pic aici pe iarba la umbra...

after-party

Suntem obositi, daramati, lesinati, dar foarte incantati de ce a fost, de prieteni, de copii, de toata intamplarea. Cand ne trezim, o sa povestesc un pic. In seara asta insa va lasam cu Zana Florilor..
.

Azi sunt 3 ani - update

Ce inseamna 3 ani intr-o viata? Foarte putin, o picatura, un pas. Cat inseamna 3 ani pentru noi? Enorm. Diferenta intre nimic si tot. Intre 2, noi doi, si 3, noi trei. Inseamna mii de ore de ras, sute de strambaturi, o mare de lacrimi, de plans, de strigat. Inseamna milioane de ore de nesomn si alte milioane de ore de fericire absoluta. Inseamna sute de intrebari si mii de posibile raspunsuri. Dileme. Cautari. Descoperiri.
Acum fix 3 ani, la ora 9 si un pic, eram in sala de travaliu si ma rugam sa nasc odata. Sa se termine. Sa o vad. Sa fie bine. Sa nu mai doara. Sa nu mai astept speriata ce va urma. Sa fie bine. Si ea. Si eu. Sa fim cu tati. Asistentele in uniforma se plimbau pe langa mine, ajustau branula, verificau aparatele.
"Totul e ok. Hai, ca mai e un pic"...
Nu chiar. Au mai fost 3 ore. Si stateam deja in asteptare de vreo 9.

Azi la ora 9 stabileam impreuna ultimele detalii ale tinutei. Fustita clos cu flori crosetate propusa de mine a primit imediat aprobarea. Am negociat o bluzita.
"Sa se asorteze, mami"
"Da iubita, uite asta se asorteaza".
"Nu asta. Nu-mi place"
La pantofi a fost simplu. Cei albi. La ciorapi am decis impreuna sa fie cei mov, chiar daca nu se asorteaza "pefect" cu bluza...Si a plecat topaind, cu pupicii mei pe obraz.
"Ne vedem diseara, mami!"
"Da, da, vin sa te iau si mergem in parc"
"Paaa, mamiii!"
Acum 3 ani, la ora 12 si cateva minute a venit. Mica, rosie, speriata. Atat de fragila. Mi-era teama sa o tin, mi se parea ca se rupe. Mi se parea ca o sa mi se scurga printre brate si o scap. Aveam un copil. Si acu? Ce fac cu el? De acolo a inceput tavalugul intrebarilor. De ce plange, de ce nu doarme, de ce nu mananca, de ce mananca azi mai mult, de ce nu doaarmeeee, de ce plangeeee, de ce nu sta pe burta....
Azi la ora 12 are petrecere la gradi. I se canta "La Multi Ani", primeste tort, sufla in lumanarica. Danseaza, rade, topaie. Se cearta, cere, intreaba, raspunde, ofera, ia, negociaza, se joaca.

La multi ani, matza mica!

Update: deci fuse si prima petrecere:d. La gradi. Din poze pare sa fi fost mare distractie pe acolo. Un fel de chiul general :))


Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...