Pana cand ne jucam?


Dimineata am fost la balet, Andreea de fapt, eu am motait pe scaun. Sunt asa dragute fetitele mici si cochete, cu fundite in par si fustite de voal, incercand sa urmeze pasii doamnei Violeta. Pasi care mie mi se par atat de simpli, dar care la 3-4 ani cer atata concentrare
...care e stanga, cum adica piciorul in spate, cum adica mana sus si piciorul in lateral, unde duc degetele, ce fac cu capu acu???....
O vad atenta, incercand sa nimereasca pasii, o vad cum uneori se enerveaza ca nu reuseste si renunta. Sta pe loc si se uita. Apoi incearca din nou. Hai ca parca a iesit mai bine:). Unele miscari ii ies natural, bratele sunt ceva mai obisnuite cu leganarea, degetele canta ca la pian. Picioarele, eeei picioarele inca au miscari incurcate si impleticite, inca nu o asculta mereu:D
Desi mereu mi s-a parut o fetita tare dinamica si sportiva, de fapt imi dau seama ca echilibrul nu e o treaba asa usoara. Sa tii calcaiele lipite si varfurile desfacute, cu genunchii intinsi...si sa nu cazi.?.....pfuuu..greu:d.
Pentru noi baletul , inotul sunt inca o joaca. Un mod de a face putina miscare, de a obisnui corpul cu o pozitie frumoasa, de a pune putin muschii la treaba. Dar o joaca pana la urma. In care cerem totusi atentie si rabdare.
Dar astazi am cunoscut la balet o bunica, venita cu fetita de 4.5 ani, care m-a auzit vorbind de inot si m-a intrebat daca am fsot cu Andreea la concursuri...I-am zis ca are 3 ani si 4 luni si abia merge la inot de vreo 2 luni, ca deocamdata vrem sa se obisnuiasca cu apa, sa se miste natural in ea, sa intre pe la fund fara teama.. Mi-a explicat ca fetita ei a mers de la 3.5 ani la inot si dupa 2 luni participa la concursuri, organizate acolo la bazin. Tot anul trecut incepuse baletul si acum bunica spera ca fetita sa fie "avansata" la o grupa mai profi... Banuiesc ca e bine sa inveti copilul de mic cu ideea de competitie, de concurs. Sa fie cel mai bun. Dar parca e cam devreme la 3-4 ani. Habar n-am...nu m-am gandit pana acum ca exista concursuri si la varsta asta. Am crezut ca deocamdata e timpul pentru joaca, concursurile mai tarziu.
Deci cum e de fapt? De la ce varsta incepem sa invatam copilul sa lupte pentru primul loc? Cand ii povestim de medalii si premii si podium? Cand ii spunem ca ok, joaca e frumoasa, dar vezi tu, in viata trebuie sa castigi...
Intotdeauna am avut o dilema cu sistemul de recompense aplicat din ce vad eu destul de des. Ai mancat tot, primesti o bulina zambareata, ai dansat frumos, uite un abtibild, ai desenat fara sa treci peste linie uite o pisicuta, ai spalat farfuria uite nush ce...Pana unde e ok si cand e prea mult? Caci da, copilul trebuie sa inteleaga ca a facut ceva bine sau frumos sau corect si pentru asta a primit un soi de premiu, dar nu e riscant ca premiul in sine sa devina singura motivatie? Adica sa faca diverse lucruri doar ca sa primeasca ceva dorit? Nu pentru ca ii place sau pentru ca asa trebuie sau pentru ca asa e corect?

Comentarii

  1. Mie asta cu competivitatea tot o valoare importata de la americani mi se pare. Nu tin foarte tare sa invete chestia asta, mi se pare un sistem care nu va duce decat la dezamagiri, pentru ca e greu sa fii cel mai bun mereu. E greu sa fii chiar tu cel mai bun dintr-o clasa de 30 de copii, e greu sa iei chiar tu aurul mereu etc. Eu prefer sa invete despre lucrul in echipa si sa dea mereu tot ce poate (oricat de cliseistic ar suna), indiferent daca e sau nu pe podium.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din ce am vazut eu Andreea are o tendinta nativa cumva spre competitie in sensul ca vrea mereu sa fie prima: sa urce prima, sa coboare prima, sa primeasca prima nush ce tampenie. Eu am incercat mereu sa temperez putin asta pentru ca pe la 2 ani era foarte usor sa se supere pe tot felul de motive aiurea. Acum a invatat (oarecum:d) sa astepte, sa colaboreze, sa mai si cedeze. Ma rog asta nu e neaparat acelasi lucru cu competitiile organizate, unde e normal sa lupti sa castigi.
      Si eu incerc sa invat ideea de cooperare si abia acum, la 3 ani, incepe sa inteleaga ce e aia.

      Ștergere
  2. Si eu am aceeasi dilema referitor la recompense! sunt niste studii in psihologie care au aratat ca recompensele astea distrug motivatia intrinseca. De exemplu, intr-un experiment, copiilor carora li s-a dat un premiu pentru ca au desenat cu carioca au spus mai apoi ca le-a placut mai putin sa deseneze cu cariocile decat copiilor carora nu li s-a dat premiu. Deci cred ca nu e bine sa abuzam de recompense, dar nici sa nu le evitam total, zice my common sense si bucuria pe care o vad pe fata fetitelor cand primesc ceva. O alta recomandare din studiile astea e sa laudam efortul pe care il depune copilul, nu rezultatul pe care il obtine. Toate astea le predau eu la studenti, nu neaparat le pun in aplicare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, si eu am vazut un studiu facut pe doua grupe de copii pe acelasi model si da, rezultatele aratau ca cei nerecompensati erau mai incantati de munca lor. Pe de alta parte am vazut ce incantata e Andreea cand primea la gradi bulinute ca a facut ordine la jucarii sau cine stie ce altceva.
      Ideea este sa gasesc calea de mijloc:d. Si eu cred ca folosite corect recompensele pot da rezultate bune si ca daca ma bazez doar pe disponibilitatea andreei de a face diverse lucruri s-ar putea la un moment dat sa ma lupt.
      Am in plan acum sa o invat alfabetul:d. O sa fac un tabel cu litere si o lipim cate un zambaret la fiecare noua litera pe care o stie. Sa vedem daca merge...
      Teoria o stiu si eu, practica lasa de dorit:))

      Ștergere
  3. Parca era mai important sa participi, nu!?!:) Glumesc, si eu am aceleasi dileme. Eu practic mult acum cu Costin recompensele sociale (bravo, foarte bine), nu materiale (buline, dulciuri, jucarii) ca sa-l incurajez sa faca diverse lucruri care sal ajute ib stimularea psihica si a limbajului, dar problema e aceeasi: daca va face pe viitor ceva doar ca sa-mi faca mie pe plac si nu pentru ca ii place lui intr-adevar. Bine, la noi problem e mai spinoasa per ansamblu si momentan ne sunt foarte necesare recompensele astea sociale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, la voi situatia e un pic diferita cred si e normal sa il stimulezi asa. Important e sa dezvolte instrumentele sociale de care va avea nevoie mai tarziu, abia dupa sa iti faci griji cu detaliile astea tehnice:)

      Ștergere
  4. Si mie imi pare devreme... dar la cum vad, nu sunt singura...
    E trist sa vezi micutii cum sunt impinsi sa realizeze ambitiile parintilor... si nu cred ca simt placere atunci cand sunt impinsi de la spate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca depinde mult si de copil. De exemplu fetita asta de ieri facea cu placere, aparent, ce facea. E adevarat ca uneori copiii pot face anumite lucruri ca sa isi vada parintii sau bunicii fericiti, aprobarea lor fiind foarte importanta.

      Ștergere
  5. Eu zic ca mai putem amina putin presiunea cu sa fii primul... Cit s-o mai putea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, ideea de concurs la 3 ani mi se pare greu de digerat. Acum cred ca e momentul sa invete sa se joace impreuna, sa face ceva impreuna cu altii, nu sa iasa neaparat prima.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo