Viata la 3 ani si 9 luni


Nu mai face crize de nervi. Cred ca ultima criza adevarata, d-aia cu urlat neconsolat si inrosit la fata, a fost acu mai mult de juma de an. Nici nu mai stiu cand si de ce, dar ideea e ca n-am mai avut parte de asa ceva de mult. Asta nu inseamna ca nu are momente de suparare, de frustrare, de plans. Dar se manifesta altfel, mai retras. Plange, dar accepta sa stai langa ea si sa o consolezi. Se supara si pleaca la ea in camera sau se face ghem pe canapea. Ma duc si-i explic, calm, de ce am certat-o, ce m-a deranjat. Si ne impacam. Oricum, nu face lucruri care sa merite suparari si analize majore. Prostioare pe care le mentionam , le discutam si trecem mai departe.

Are nopti cand se trezeste si ma striga, ca a visat urat. Insira o lista intreaga de personaje, monstri, lupi, vrajitoare...Dam pupici, strangem in brate si se culca la loc. Cumva, cred ca oricat am incercat sa o ferim de frici, de teama de intuneric, de monstri, de fantome, ele s-au insinuat cumva. Poate din povesti, poate din desene, poate din povestile altor copii. Acum ii repetam des ca nu exista asa ceva in realitate, doar in povesti. Ca sunt niste inventii ale celor care scriu povestile. Uneori noaptea imi repeta asta, ca "monstrii nu exista, nu-i asa mami?" Totusi nu sunt niste temeri exagerate, nu ii e teama sa mearga intr-o camera fara lumina de exemplu sau sa stea singura la ea in camera, asa ca nu-mi fac griji. Uneori vrea sa ne jucam de-a vrajitoarea sau de-a monstrul, fiind pe rand personajele infricosatoare, in timp ce celalalt il prinde.

Mananca la fel de ciugulit, incet si lalait. Nu are curiozitati alimentare, nu vrea sa incerce lucruri noi, nu cere mancare din proprie initiativa (eventual doar vreun fruct sau cereale daca sunt la vedere). Dar de mancat mananca asa ca o las in ritmul ei. Foarte rar, cand mergem la cumparaturi, cere un kinder. Mananca jumate si jumate imi da mie :d. Nu vrea bomboane sau ciocolata sau alte balarii. I-a intrat in cap ca alea strica dintii si am scapat de o grija.

Activitatea preferata este de departe pictatul/coloratul/desenatul. Se aseaza singura la masuta si face vreun desen. Are un mod foarte haios de-a desena oameni, mai nou toti par sa aiba ochelari. Sau ochi foarte mari, inca nu mi-e clar:d. In afara de asta e dispusa sa participe cam la toate activitatile pe care i le propun eu, mai ales daca implica lipici si foarfece. Ii place sa faca labirinturi, sa puna obiectele in categorii, sa facem teatru de umbre si sa interpretam personaje.

E preocupata/curioasa de subiectul moarte. Nush de unde i se trage. Nu am avut niciun deces in familie, nu am vorbit despre asa ceva in casa si nici nu-mi amintesc sa fi citit vreo poveste cu asa subiect. Singurele discutii au fost despre D-zeu si unde se duc oamenii cand mor (la Doamne-Doamne, stiu, neclar, dar inca nu stiu cum sa aprofundez subiectul cu ea asa ca il las oarecum in pom...). Andreea cere foarte des sa intram in biserici, sta un pic, aprindem lumanari la vii si morti (ea pentru bunicii ei si eu pentru bunicii mei). Are intrebari de genul "unde se duc oamenii cand mor", "de ce D-zeu nu mai sta printre noi ca sa-l pot vedea", "ce e aia fecioara"... In plus a decis ca ingerii au aripi rotunde, iar zanele ascutite, unde sta fiecare fiind cumva neclar:D.
La gradi a povestit ca "sora ei a murit", asa ca educatoarea ne-a intrebat care e faza. I-am explicat un pic cum e cu subiectul moarte la Andreea si a ramas sa mai urmarim ce zice...Din ce am observat, ea nu face diferenta prea clara intre prietena si sora, a doua fiind un fel de prietena mai apropiata si mai ales imaginara.

Ii e dor de vara. Rau de tot. Vrea fuste si sandale. Si sa mancam inghetata si capsuni. Sa mergem la mare, la aia unde apa pisca ochii (grecia:d) si la piscina, la Cristina care o invata sa inoate. I-am promis ca in primavara facem un drum pana la marea noastra, doar s-o vedem si sa bagam un deget in ea. La marea care pisca ochii mergem mai la vara...

Are un respect profund fata de autoritate se pare ( sau teama? sau timiditate? sau ?), cel putin asa arata din ce ne povesteste educatoarea ( o tipa extrem de blanda, simpatica si tinerica, in niciun caz infricosatoare:d). E foarte constiincioasa la "ore", isi face treaba cu atentie, cere sa faca diverse lucruri in plus, completeaza toate fisele. Aici suntem inca in dilema daca e bine asa sau nu:d. Nu-mi dau seama daca e cat trebuie de cuminte la gradi sau excesiv de ascultatoare. Daca pur si simplu ii place ce face si de aia le face pe toate sau daca ar vrea sa mai si protesteze, dar ii e teama/rusine....
Noi nu i-am indus niciodata ideea ca trebuie sa asculte de educatoare, ca nu e voie sa faca nush ce lucruri. O singura data mi-a spus ca a alergat prin sala cand ceilalti erau la masute si ca "teacher" a pus-o pe canapea "sa se linisteasca". I-am spus ca se mai intampla, ca nu putem fi mereu linistiti si atenti si ca nici eu nu eram mereu atenta in clasa. N-am certat-o (Doamne fereste!) si nu i-am sugerat ca a gresit. I-am sugerat ca e normal, ok, no problem..
In schimb  ea imi povesteste ca sunt 2 baieti in grupa care nu-i plac, ca sunt "zburdalnici", pentru ca fac galagie si o deranjeaza. Atunci cand e in parc insa sau acasa, cu prietenele ei, alearga si topaie si fac galagie cam la fel ca baietii aia presupun. Si atunci nu pare sa fie deranjata de situatie:d

Azi are petrecere in pijama la gradi. O idee venita de la o colega de-a ei si acceptata de educatoare. Mie mi se pare amuzant. Ea e super incantata, vorbeste despre asta de o saptamana. 

Cam asa cum viata la 3 ani si 9 luni. Plina de dileme, surprize, intrebari, bucurii, temeri, planuri...La voi cum e?

Comentarii

  1. cam la fel. la 3 ani si 1 luna.
    m-am relaxat si eu cu mancarea ca noi aveam asta ca eterna grija. la gradi e singura care mananca ajutata si de multe ori nu vrea nici asa.
    nu degeaba are 13 kg la 3 ani.
    incet incet trecem din stadiul de turci, in stadiul de vorba buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, eu m-am resemnat cumva ca o sa fie mereu pasarica la mancare. nu ma ma stresez pentru ca e inutil;d

      Ștergere
  2. Ce bine suna peste 3ani:) Apropos de vise urate noaptea, un psiholog spunea la un curs ca in acel moment (noaptea), daca cel mic e speriat sa nu ii negam temerea spunandu-i ca nu exista monstrul pe care tocmai l-a visat,ca mai mult ii frustreaza in acele momente in noapte ci mai degraba 'intrat' in povestea cosmarului si facu ceva monstrului (e.g sa il impinga sa cada in groapa sa scape de el). E la latitudinea fiecaruia,dar mie mi-a sunat logic. Diana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, ea stie cumva ca nu sunt reali asa ca ma gandesc ca daca ii spun ca sunt doar in vis ii confirm cumva ce stie/banuia/spera deja:d. Mi-e ca daca ii spun ca hai sa gonim monstrul sau ceva similar mai mult o sperii pentru ca ii induc ideea ca el exista. Habar n-am...complicat:d. Oricum ea se calmeaza imediat noaptea, nu plange sau sa o vad super speriata. E mai degraba deranjata ca visul urat nu a lasat-o sa doarma. Mai studiez problema:D

      Ștergere
  3. Noi avem 3 ani si 2 luni, sper ca am scapat de crizele de plas, nu s-au mai manifestat de 2 luni, deci sper sa nu mai revina.
    NU mai intreaba cum e cu moartea, si altele asemenea ca nu stiu ca o sa-i zic, dar acum ca am vazut la tine am sa ma gandesc ce sa-i zic si eu.
    Nopatea viseaza si ea si mai plange, dar niciodata nu mi-a zis ce a visat de a plans. Mi-e utila postarea ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A mea de pe la 3 ani si un pic a inceput sa-mi spuna ce a visat (presupun eu de multe ori inventat de ea:d) si ce-si propune sa viseze. Asta cu visul urat e recenta, de vreo luna sa zic. SI nu se intampla in fiecare noapte, Slava DOmnului.

      Ștergere
  4. Foarte frumoasa descrierea ta, si noi ne indreptam incolo, cu pasi mai poticniti (inca avem de furca la capitolul suparari, nu stie sa-si canalizeze frustrarile si cand e la capat de funie, tzipa si scoate niste onomatopee ca-mi vine sa rad - bineinteles ca nu o fac, sa nu o frustrez si mai tare, dar imi vine).
    Pentru Diana, sa stii ca si mie mi-a sunat la fel de bine ideea aia, la noi folosim prietenii plusati pe post de "apara tot", e greu pentru ca fiu-meu stie ca unele chestii sunt imaginare, nu-i mai e frica, dar fiica-mii pot sa-i spun pana maine ca visul ei urat e doar un vis, asa ca merge faza cu "uite, ursuletul Bailey e langa tine si are grija de tine daca mai apare vreun monster. Sa stii ca la monsters le e o frica de Bailey de mama-mama, toti fug cand o vad!" :-)))) si adoarme strangand-o pe Bailey cu abnegatie in brate :-)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, eu nu zic inca hop ca am scapat de crize, ca mai e timp sa reapara;d. Deocamdata suntem intr-o perioada de acalmie. Dupa cum vezi avem insa alte probleme si dileme:)).
      Referitor la temeri, Andreea are in camera niste papusele hidoase facute din rulourile de la hartie igienica, botezate de noi "monstruleti". LE-am facut pe la 3 ani cred si datorita lor matza a avut mereu convingerea ca monstrii sunt simpatici si inofensivi. Si acum mai cere seara sa se uite la ei, sa se asigure cumva ca sunt tot draguti. Zilele trecute am facut unul nou, pictat de ea pe un sul mai mare. Zice ca e regele. Incerc sa ii folosesc ca sa creem o imagine mai calda a asa-zisilor monstrii. Dar multe idei le preia de la gradi presupun, mai ales de la baietii care se joaca de-a monstrii in lupta cu supereroii:d
      PS: in seara asta Dan i-a spus Andreei ca daca vrea sa goneasca monstrii de sub pat trebuie sa traga un partz. Sa vedem daca functioneaza:))

      Ștergere
  5. Ce fata mare ai!
    Noi suntem in pline crize de nervi, cu urlat de vecinii sigur suna curand la Protectia copilului crezand probabil ca-l maltratam, cu trantit pe jos, cu vrut in brate, apooi urlat ca vrea jos, greu tare. Stiu ca e doar o perioada, dar....oricum postarea asta imi da sperante.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. of, da, stiu pe unde sunteti:d. a mea nu prea facea crize acasa, doar in public, in vizite la alti copii:d. Dar trece, da, e doar o faza. Stiu ca nu ajuta prea mult acum, dar sa stii ca trece:). VA imbratisam:)

      Ștergere
  6. Si al meu are intrebari, preocupari cu moartea dar e cumva senin in privinta asta. Bunica i-a spus ca oamenii cind mor se duc la Doamne, Doamne/ingerasi. El a luat chestia asta ca pe o chestie normala. Mi-a spus spre exemplu ca o sa ma iubeasca pina cind o sa fiu batrina, batrina... Eu l-am intrebat daca atunci cind e o sa fiu batrina, batrina nu ma va mai iubi si el mi-a zis ca ma va iubi si cind voi fi sus, la ingerasi. Dar e foarte senin cind vorbeste despre asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, si a mea e linistita cand vorbeste de moarte. nici nu stiu daca intelege ca oamenii cand mor pleaca de tot. Mai degraba cred c aare impresia ca se duc un pic pe la Doamne Doamne si apoi mai vin..

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo