Viata la 3 ani si 9 luni


Nu mai face crize de nervi. Cred ca ultima criza adevarata, d-aia cu urlat neconsolat si inrosit la fata, a fost acu mai mult de juma de an. Nici nu mai stiu cand si de ce, dar ideea e ca n-am mai avut parte de asa ceva de mult. Asta nu inseamna ca nu are momente de suparare, de frustrare, de plans. Dar se manifesta altfel, mai retras. Plange, dar accepta sa stai langa ea si sa o consolezi. Se supara si pleaca la ea in camera sau se face ghem pe canapea. Ma duc si-i explic, calm, de ce am certat-o, ce m-a deranjat. Si ne impacam. Oricum, nu face lucruri care sa merite suparari si analize majore. Prostioare pe care le mentionam , le discutam si trecem mai departe.

Are nopti cand se trezeste si ma striga, ca a visat urat. Insira o lista intreaga de personaje, monstri, lupi, vrajitoare...Dam pupici, strangem in brate si se culca la loc. Cumva, cred ca oricat am incercat sa o ferim de frici, de teama de intuneric, de monstri, de fantome, ele s-au insinuat cumva. Poate din povesti, poate din desene, poate din povestile altor copii. Acum ii repetam des ca nu exista asa ceva in realitate, doar in povesti. Ca sunt niste inventii ale celor care scriu povestile. Uneori noaptea imi repeta asta, ca "monstrii nu exista, nu-i asa mami?" Totusi nu sunt niste temeri exagerate, nu ii e teama sa mearga intr-o camera fara lumina de exemplu sau sa stea singura la ea in camera, asa ca nu-mi fac griji. Uneori vrea sa ne jucam de-a vrajitoarea sau de-a monstrul, fiind pe rand personajele infricosatoare, in timp ce celalalt il prinde.

Mananca la fel de ciugulit, incet si lalait. Nu are curiozitati alimentare, nu vrea sa incerce lucruri noi, nu cere mancare din proprie initiativa (eventual doar vreun fruct sau cereale daca sunt la vedere). Dar de mancat mananca asa ca o las in ritmul ei. Foarte rar, cand mergem la cumparaturi, cere un kinder. Mananca jumate si jumate imi da mie :d. Nu vrea bomboane sau ciocolata sau alte balarii. I-a intrat in cap ca alea strica dintii si am scapat de o grija.

Activitatea preferata este de departe pictatul/coloratul/desenatul. Se aseaza singura la masuta si face vreun desen. Are un mod foarte haios de-a desena oameni, mai nou toti par sa aiba ochelari. Sau ochi foarte mari, inca nu mi-e clar:d. In afara de asta e dispusa sa participe cam la toate activitatile pe care i le propun eu, mai ales daca implica lipici si foarfece. Ii place sa faca labirinturi, sa puna obiectele in categorii, sa facem teatru de umbre si sa interpretam personaje.

E preocupata/curioasa de subiectul moarte. Nush de unde i se trage. Nu am avut niciun deces in familie, nu am vorbit despre asa ceva in casa si nici nu-mi amintesc sa fi citit vreo poveste cu asa subiect. Singurele discutii au fost despre D-zeu si unde se duc oamenii cand mor (la Doamne-Doamne, stiu, neclar, dar inca nu stiu cum sa aprofundez subiectul cu ea asa ca il las oarecum in pom...). Andreea cere foarte des sa intram in biserici, sta un pic, aprindem lumanari la vii si morti (ea pentru bunicii ei si eu pentru bunicii mei). Are intrebari de genul "unde se duc oamenii cand mor", "de ce D-zeu nu mai sta printre noi ca sa-l pot vedea", "ce e aia fecioara"... In plus a decis ca ingerii au aripi rotunde, iar zanele ascutite, unde sta fiecare fiind cumva neclar:D.
La gradi a povestit ca "sora ei a murit", asa ca educatoarea ne-a intrebat care e faza. I-am explicat un pic cum e cu subiectul moarte la Andreea si a ramas sa mai urmarim ce zice...Din ce am observat, ea nu face diferenta prea clara intre prietena si sora, a doua fiind un fel de prietena mai apropiata si mai ales imaginara.

Ii e dor de vara. Rau de tot. Vrea fuste si sandale. Si sa mancam inghetata si capsuni. Sa mergem la mare, la aia unde apa pisca ochii (grecia:d) si la piscina, la Cristina care o invata sa inoate. I-am promis ca in primavara facem un drum pana la marea noastra, doar s-o vedem si sa bagam un deget in ea. La marea care pisca ochii mergem mai la vara...

Are un respect profund fata de autoritate se pare ( sau teama? sau timiditate? sau ?), cel putin asa arata din ce ne povesteste educatoarea ( o tipa extrem de blanda, simpatica si tinerica, in niciun caz infricosatoare:d). E foarte constiincioasa la "ore", isi face treaba cu atentie, cere sa faca diverse lucruri in plus, completeaza toate fisele. Aici suntem inca in dilema daca e bine asa sau nu:d. Nu-mi dau seama daca e cat trebuie de cuminte la gradi sau excesiv de ascultatoare. Daca pur si simplu ii place ce face si de aia le face pe toate sau daca ar vrea sa mai si protesteze, dar ii e teama/rusine....
Noi nu i-am indus niciodata ideea ca trebuie sa asculte de educatoare, ca nu e voie sa faca nush ce lucruri. O singura data mi-a spus ca a alergat prin sala cand ceilalti erau la masute si ca "teacher" a pus-o pe canapea "sa se linisteasca". I-am spus ca se mai intampla, ca nu putem fi mereu linistiti si atenti si ca nici eu nu eram mereu atenta in clasa. N-am certat-o (Doamne fereste!) si nu i-am sugerat ca a gresit. I-am sugerat ca e normal, ok, no problem..
In schimb  ea imi povesteste ca sunt 2 baieti in grupa care nu-i plac, ca sunt "zburdalnici", pentru ca fac galagie si o deranjeaza. Atunci cand e in parc insa sau acasa, cu prietenele ei, alearga si topaie si fac galagie cam la fel ca baietii aia presupun. Si atunci nu pare sa fie deranjata de situatie:d

Azi are petrecere in pijama la gradi. O idee venita de la o colega de-a ei si acceptata de educatoare. Mie mi se pare amuzant. Ea e super incantata, vorbeste despre asta de o saptamana. 

Cam asa cum viata la 3 ani si 9 luni. Plina de dileme, surprize, intrebari, bucurii, temeri, planuri...La voi cum e?

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...