Pericolul perfectiunii


Fii-mea e zilele astea mare desenator. Si pictor. Trebuie sa recunosc ca unele desene chiar ii ies foarte frumos, interesant, neasteptat. Felul in care face oamenii mi se pare fascinant: foarte alungiti, cu capete extrem de mici, par lung si haine colorate. Uneori sunt zane cu aripi, alteori sunt sirene. Sau doar oameni. E atat de incantata sa coloreze sau sa deseneze incat e in stare sa stea si juma de ora la masuta. Nu i-am impus niciodata ce sa deseneze sau cum, am insistat mereu ca face cum vrea, cu ce culori vrea. Cand depaseste liniile, ii spun ca nu e nimic, sa mearga inainte. Important e ca la final sa iasa ceva ce-i place, nu sa respecte conturul neaparat.
asta e o "fetita cu agrafe in par"(varianta cu capu mare:d)
De vreo saptamana insa au aparut mici semne ca fantoma perfectiunii ii da tarcoale, teama de greseli, supararile produse de micile erori.
Intamplarea care a tras semnalul de alarma in capul meu a fost la gradi, unde a plans dupa ce a gresit o fisa. Adica s-a grabit si nu a auzit ce trebuie sa faca asa ca a colorat altceva decat trebuia. Drama.
Educatoarea ne-a spus ca e prima data cand a gresit si prima data cand a plans de suparare. Pentru ca Andreea nu ne-a spus nimic zilele alea, am crezut ca problema a trecut. Dar nu, ieri i-a povestit intamplarea lui Dan, pe drumul spre gradi, iar seara mie.
Probabil o sa spuneti ca nu e mare lucru. A plans pentru ca a gresit, asta e, se intampla.
Dar eu vreau sa lamuresc problema din fasa. Sa combat cat pot obsesia de a face lucrurile perfect, teama de a gresi, de a iesi din limite, rusinea de a povesti ulterior...Parerea mea este ca sunt limite care trebuie respectate si altele care sunt acolo pentru a fi depasite.
Pentru ca situatii in care va gresi vor aparea mereu de acum incolo si ceea ce vreau este sa stie, sa poata sa treaca peste ele cat mai senina.
Scoala este o sursa inepuizabila de greseli si stres care, gestionate incorect, duc la mari probleme de comportament.  
De aceea suntem in plina campanie de invatare a ideii ca "a gresi e normal, toti gresim, si eu, si tati si educatoarele, si oamenii de pe strada":d. Gresim si invatam si data viitoare facem mai bine.
Am vorbit si cu educatoarea ei care ne-a spus ca va urmari si ea la gradi situatiile de genul acesta si va insista pe aceeasi idee. Ca nu e grav daca a gresit:). Ca frunzele sunt de obicei verzi, dar pana la urma pot fi cum vrei tu. Ca liniile sunt acolo ca sa te ghideze, nu sa te ingradeasca...

Duminica haideti la Talcioc!

Maine e duminica. Pentru noi e zi de balet si brunch la Simbio, apoi parc si cine stie ce altele. Maine insa e o duminica speciala. E Talciocul Dravet. 
Pana acum vreo 2 ani habar n-aveam ce e aia. Nu auzisem niciodata de aceasta boala. Lucrurile s-au schimbat intre timp....
Sanziana este o fetita super simpatica si vesela. De cate ori ne-am intalnit cu Teodora si Bogdan ea radea sau ne privea cu ochi mari si curiosi. Si nimic, dar nimic nu anunta continuarea povestii. 
Aceeasi poveste repetata in multe alte familii. Copii sanatosi, veseli, care la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, incep sa faca un fel de crize de epilepsie. Detalii despre boala puteti afla pe dravet.ro. Si povesti despre niste copiii si niste parinti care merita tot respectul nostru pentru lupta pe care o dau in fiecare zi.
Prinsi in valtoarea vietii, cu propriile probleme, cu dileme, cu liste de facut, de cumparat, de bifat, cu planuri de tot felul, cu micile noastre boli inofensive, uitam de cele mai multe ori sa ajutam. Ne gandim ca acum nu prea putem, dar sigur data viitoare o sa ne implicam. Nu azi...poate maine.
Dar hai de data asta chiar sa facem ceva maine. Nici macar nu e ceva care presupune efort. E vorba de shopping. Well...suna bine, nu? 
Scopul este deschiderea unui centru de zi pentru copiii cu epilepsie cu varsta prescolara care nu pot fi integrati in invatamantul de masa.
Vine primavara si Pastele si cu siguranta o sa vrem ceva nou in dulap. Pentru noi sau pentru copii. Hai sa facem asta ajutand un pic. 
Scoala Primara Libera Waldorf este pe Strada Scarlatescu nr. 50, chiar in buricul targului, la 3 pasi de parc. Ne vedem acolo?

Ultimul weekend de iarna la munte

Desi e primavara, ba chiar jumatatea lui martie, weekendul trecut ne-a nins la munte. Prognoza mea ca va fi soare si senin nu s-a adeverit. Asa ca a fost innorat si frig. Dar frig rau, gen minus 6-7 grade la pranz, de nici asta iarna iarna nu mi-a batait asa nasul.
Cu toate astea am zis sa nu hibernam ca liliecii in casa si sa profitam un pic de aerul de munte. Am facut o plimbare cu masina pana la Trei Brazi si de acolo pe jos pana la Cabana Secuilor. Drum lejer, la vale, cu ochii in munti si brazi. Era perfect daca nu dadeam peste un nene pasionat de viteza si ATV_uri, care se ducea ba la vale, ba la deal, razant pe langa noi...Sa zicem ca l-am injurat un pic, in gand, sa nu ne auda copilele.
La cabana am baut ceai cald. De fapt eu am baut doua ceaiuri pentru ca Andreea a luat doar o gura, dupa care a zis pas si s-a distrat cu betele de lemn. Dinti de castor cica...
La intoarcere matza si ta-su au abandonat drumul drept si s-au dus prin coclauri, pe la vale, pe la deal, prin zapada...
A fost frumos, agitat, jucat, cantat, dansat, ma rog..weekend clasic la casuta de la munte:).
Dar frig. Asa ca urmatoarea iesire in zona o s-o facem mai pe soare. Sper:)
Dintii de castor
 Caciula hidoasa revine!
Patru fete si o inghetata

cateva idei


Stateam zilele trecute si citeam posturi din anii trecuti si imi dau seama cat de departe ma simt de perioada aia si chiar de omul ce eram atunci.
Atunci credeam ca daca am ajuns la 6 luni stiu deja o gramada de lucruri despre cresterea copilului. La 1 an deja eram expert :d. Acum stiu ca sunt expert doar in copilul meu si ca alegerile pe care le-am facut noi, ca familie, au fost croite pe felul nostru de a fi, pe personalitatea noastra.
Usurinta cu care dadeam sfaturi in trecut, nu o mai am. Am fost "certata" de atatea ori ca ma bag aiurea, ca insist prosteste, incat mi s-a luat.
Imi dau seama ca nicio mama nu va urma sfatul altei mame decat daca intuieste deja in sufletul ei ca aia e calea pe care oricum avea de gand sa mearga:d. Nu o sa-si schimbe parerea sau optiunile ascultand de un strain sau un simplu cunoscut. Fiecare, la randul ei, va gresi si va trage concluzii, crezand apoi ca va putea da sfaturi si astfel urmatoarea mama nu va trece prin aceleasi etape. Dar nu se poate. Nu poti arde etapele. Frica, greselile, cautarile sunt parte obligatorie a cresterii copilului.
Asa ca nu mai dau sfaturi.
Nu mai zic "faceti asa" sau "nu faceti asa", ci doar "noi am facut asa si a fost minunat":d.
Pot cel mult sa povestesc ce am facut noi. Cum ne-a fost noua bine. Si cam atat.
In continuare am siguranta ca anumite alegeri sunt gresite, ca anumite temeri sunt nejustificate, mi-as dori sa vad in multe cazuri mai multa incredere in intuitia proprie, mai putina panica, ezitari, cedari, mai mult curaj si relaxare... Dar nu pot face nimic.
Era o vreme cand mi-era imposibil sa nu comentez pe ici pe colo atunci cand citeam lucruri care mi se pareau aiurea, exagerari, greseli, metode duse la extrem, ideea ca daca nu faci asa, atunci copilul ramane cu traume si sechele. Simteam nevoia sa spun ca nu e asa, ca se poate si altfel, ca e ok si frumos si bland si in alte metode. Si uite asa am ajuns sa fiu acuzata ca hartuiesc lumea. Asa ca m-am retras in lumea mea, pe blogul meu, intre prieteni care gandesc la fel.
Nu am siguranta ca alegerile noastre se vor dovedi cele mai bune pe termen lung. Ceea ce stiu e ca acum ne e bine, suntem fericiti, echilibrati, sanatosi.
Atunci cand scriu despre ce fac cu Andreea nu ma laud, ci prezint idei, care poate dau alte idei altei mamici. La randul meu ma inspir de la altii, asa ca nu ma declar deloc originala. Atunci cand povestesc ca mergem la munte, nu o fac pentru a arata lumii ca avem o casa (cum am fost acuzata:d) , ci pentru a arata ca se poate sa pleci in diverse locuri cu un copil mic, una din marile temeri ale unui numar impresionant de parinti. Blogul este ca un jurnal al vietii noastre, cu bune si rele, cu plecari, cu jocuri, cu boli, cu probleme si activitati.
Hai ca acusica vine vara, mai iesim la soare si poate ne mai indulcim un pic:)

Carti despre luna, un trigru si o casa cu pirati

In ultima vreme am tot cumparat carticele de pe bookdepository. Cred ca am mai povestit de site-ul acesta, de unde poti comanda carti in engleza, la preturi foarte bune, fara shipping. Eu am luat initial pentru mine, dar mai nou am inceput sa iau si pentru Andreea.
Chiar daca engleza ei se reduce la cateva cuvinte uzuale si cantecele indescifrabile, imi place sa-i citesc din cand in cand si sa-i traduc. Cartile de care va zic mai jos au grafica foarte frumoasa, asa ca le capteaza imediat atentia copiilor, subiecte amuzante si un limbaj simplu, asa ca in timpul lecturii poti insista pe anumite cuvinte, ca sa le retina.
De exemplu din povestea cu luna Andreea a invatat cuvantul moon si ladder si a repetat inca vreo 5-6 cuvinte pe care le stia de la gradi. Cam la fel facem la fiecare carticica.
Dar ele merita citite si doar pentru poveste in sine, ca o alternativa la cartile in romana. Uneori seara, cand o simt obosita, tati (responsabilul oficial cu povestea de culcare) le traduce pe loc pur si simplu si mai vorbim eventual un pic pe poze.
Nu stiu daca ele sunt traduse si in romana, dar e si asta o varianta daca le gasiti.
1. Papa, please get the moon for me
Un filmulet de prezentare a cartii am gasit aici, unde se vede foarte bine interiorul. 
Noua ne place tare mult cartea asta si am citit-o de multe ori in ultimele zile. Andreea oricum cauta mereu luna pe cer si am mai vorbit cu ea despre stele si planete si cum calatorim noi prin spatiu, asa ca povestea a venit ca o completare. In urma ei i-am povestit din nou despre fazele lunii, apoi ne-am imaginat cum e pe acolo pe sus (pentru ca este o poza maaare in carte) si discutia s-a extins la "hai sa imi arati si cum arata planetele" (asa ca trebuit sa sap prin biblioteca dupa cartea cu planete:D), si care e cea mai mare, care e cea mai mica, care e gri, care e portocalie, cum a ajuns omu pe luna, cum s-a intors, etc. 

Este povestea unei mamici si a unei fetite care primesc vizita unui tigru extrem de mancacios.  E un prilej bun pentru copil sa repete sau sa invete numele alimentelor de prin casa, avand in vedere ca uriasul animal infuleca tot ce primeste si se serveste si singur din frigider:d

Asta a fost mega ultra hit la noi in casa. Andreea m-a pus sa o citesc de nenumarate oi si de multe ori o suprindeam intrebandu-se singura "where is the green sheep? where is the pink sheep?...". Intr-o zi carticica a calatorit cu ea la gradi, unde a rugat-o pe teacher Vero sa o citeasca si celorlalti copii. Deci, hit ce mai. 
Textul in sine este foarte simplu, invartindu-se in jurul intrebarii unde este oaia. Evident:)). 
Oaia mica, oaia mare, oaia grasa, oaia slaba, oaia care sta, oaia care alearga..si tot asa. La final de tot apare in sfarsit si oaia verde:d

este o poveste un pic mai lunga si mai complicata si cred ca e ideala pe la 5 ani, cand deja copilul o rupe un pic pe engleza:d. Deocamdata noi o citim in romana si o mai intreb din cand in cand cum se spune la diverse lucruri din poze. Pe scurt este povestea unor copii care se temeau ca in casa vecina stau niste pirati, dar descopera ca de fapt statea doar o batranica. In schimb, o alta casa din apropiere era locuita de extraterestri. 
Eu am cumparat-o cand am vazut pasiunea Andreei pentru Jack, capitanul Hook si ceilalti pirati de pe Disney Junior, iar ea a fost incantata sa recunoasca hainele lor in carte. La fel a fost amuzant sa descopere diferitii extraterestri caraghiosi pititi prin diverse colturi. 

Cu trenul


And off we go again:d.
Maine dimineata ne urcam in tren. La ora 10.00, ceea ce inseamna ca ne trezim la 7 si mai inseamna ca trebuie sa o misc pe Andreea din casa pana la maxim 8.30. Ceea ce nu va fi chiar usor. Cam la fel trebuie sa faca si mamica Mariucai:d. Ceea ce face lucrurile si mai dificile:)).
Dar, dupa ce vom reusi sa scoatem doua pitice abia trezite din casa si sa le caram pana la gara si sa gasim trenul si sa ne asezam pe scaune, lucrurile vor deveni mai simple. Avem creioane si hartii si carticele, de ocupat timpul, si snacksuri si fructe de ocupat burta.
Weeeell...nu mergem noi chiar acolo, dar pe aproape:)).
Planuri nu prea avem, doar sa stam la aer, sa ne jucam, sa urcam un pic pe undeva si sa dormim.
La intoarcere am vrea sa oprim un pic pe la salina, in Prahova. Acolo am mici emotii cu liftul groazei, dar sper sa reusim sa coboram fetele pana jos.
Weekend frumos!

Bebe T-Rex

Noua pasiune a Andreei este bebe T-Rex. De fapt nu mi-e clar daca e bebe sau nu, dar cu siguranta este un dinozaur fioros, care mananca "dinozauri mai mici", este "un fel de rege al dinozaurilor" si are "ochi galbeni, deci rai".
In acelasi timp are "manute mici si dragute", "coada cu solzi" si o pazeste pe Andreea. Dar totusi "e doar o jucarie". In cazul in care erati curiosi pe unde faceau dinozaurii pishu, ei bine, pe la pintenul de la picior, pentru ca "pe vremea aia nu se inventase pasa si fundu..."....
Il cheama T-Rex, nu Dino sau alte bazaconii.
Vietatea a fost initial aleasa pe post de cadou pentru baietelul nasilor, dar dupa ce am decis ca la 7 ani poate ar trebui altceva, Andreea a vrut un dinozaur pentru ea.
Micul T-Rex a intrat in casa noastra sambata si de atunci e nedespartit de Andreea. Il duce cu bicicleta in parc, il plimbam cu masina, sta langa ea la masa, i-a facut patut cu perna si paturica in sufragerie ("pentru ca are doar piele, fara par, si ii e frig"), iar noaptea e primit langa ea in pat.
Din ce am inteles Pisi (animalul visiniu de plus de care nu cred ca vom scapa nici peste 10 ani) il tolereaza pe dinozaur si nu au conflicte.
Asa ca daca vedeti o fetita care strange la piept si da pupici unui T-Rex, sa stiti ca e Andreea...
Aici eram "fioroase" ca T-Rex
 L-am scos la plimbare...

8 Martie

Am laptop;)
Toata saptamana trecuta Andreea mi-a dat de inteles ca pregatesc o surpriza pentru 8 MArtie, la gradi. Cum incepea sa fredoneze ceva cu mamica, cum se oprea si isi soptea singura "e secret, nu-i voie sa spui nimic".
N-am insistat, n-am intrebat, am lasat-o sa tina secretul.
Vineri cand am luat-o am vazut si surpriza. Un tablou si o inimioara facute de ea, o felicitare cu fluturasi si un cd cu cantecele.
Cam asa:).
La multi ani, mamici!

Hotul de energie


Charging batteries. Cam asta am facut in weekend. Si nu ma refer la laptopul mort in misiune. El e inca in aceeasi stare.
Ci la noi.
Am auzit ceva la vreme despre soare si zapada, am facut un plan rapid si am fugit la munte, sa testam Drumul Rosu prin Poiana. Andreea a ramas cu bunicii de sambata seara pana duminica seara. Niciun stres, nicio suparare. De cate ori aude ca vine bunicul la ea, topaie ca o caprita. E adevarat ca nu imi place prea mult ca o lasam in urma, weekendul ideal la zapada fiind in capul meu toti trei la schi:d. Dar deocamdata e complicat. Ar insemna sa caram un bunic dupa noi pe partie, sa-i inchiriem Andreei un monitor pentru vreo 2 ore si apoi inca vreo 2 ore sa stea cu bunicul...Complicat. Am invartit planul pe toate partile, in diverse variante, si tot n-a iesit. Asa ca am plecat noi doi, plus inca doi:).
Nu cred ca poate fi ceva mai frumos decat 4 ore pe partie in martie....A, ba da. 4 ore pe partie cu soare:)).
Probabil ca v-ati saturat de povestile mele despre schi si entuziasmul cu care am imbratisat noua activitate...Si eu ma mir uneori. Ma stiam mai tematoare, mai comoda....
Si apoi am stat si m-am gandit de unde imi vine nebunia asta si cred ca m-am prins. De la Andreea. Pentru ca entuziasmul si veselia si energia ei sunt molipsitoare. Bucuria cu care face lucruri, fericirea exprimata zgomotos, topaiala de dinaintea plecarilor, curajul de a incerca poteci noi. Orice mazgaleala pe hartie poate fi o zana, orice palc de copaci din parc poate fi o padure cu ursi, orice poteca e un motiv bun de a "merge in expeditie". Nimic nu e banal sau simplu. Si din entuziasmul cu care ea priveste viata ma hranesc si eu.
Am chef de plecari, de vazut, de citit, de auzit, de incercat.
Atunci cand ma gandesc la drumuri lungi cu masina nu ma deprim la gandul ca va vomita (aproape sigur:D), ca ii va fi rau, ca va trebui sa cant si sa vorbesc non-stop. Ci ma gandesc ca vom cauta pe geam masini rosii si vulpi si lupi si ma gandesc la lucrurile pe care le vom face la destinatie.
Cand ma gandesc ce sa ma facem seara impreuna, cad de multe ori in butoiul cu lene si imi imaginez ca as putea sa o las un pic la desene, pana lenevesc si eu pe canapea. Dar stiu ca asa e cel mai simplu, dar nu cel mai bine si ca din micile renuntari zilnice vin indepartarile de mai tarziu.
Cand ma gandesc la viitor, imi doresc sa nu raman in urma. Sa nu ma plafonez, sa nu cred ca sunt prea batrana ca sa fiu la curent cu preferintele Andreei, cu pasiunile ei, sa nu pierd conexiunea cu ea optand mereu pentru confortul casei. Cred ca de multe ori parintii pierd relatia cu copiii pentru ca inceteaza sa invete lucruri noi. Ai un copil care asculta doar heavy metal, da-ti si tu interesul sa fii la curent, macar un pic. Ai un copil care vrea sa faca scuba? Fa cu el. Ai un copil care face graffiti pe ziduri? Citeste si tu cu ce sa mananca treaba asta. Si tot asa. Nu decide ca nu iti place, ca nu intelegi si ca e treaba lui. Nu te indeparta pentru ca e ceva nou. Arata-te interesat, intreaba-l, incurajeaza-l.
Dar pentru noi mai e pana atunci:d.
Deocamdata eu o ghidez pe ea. O invat sa aiba curaj sa incerce (nu ne iese la partea cu mancarea:d), sa aiba curiozitate, sa isi imagineze mereu ca lucrurile nu sunt doar ceea ce par la prima vedere.
Si la randul meu fur de la ea. Energie, curaj, entuziam, bucurie nemascata.
Nu e mereu usor. Nu e mereu doar roz. Sunt si momente cu nervi, oboseala, lipsa de chef. Sunt certuri, suparari, lacrimi. Dar dincolo de ele ne e bine impreuna si nu simt ca imbatranesc. Dimpotriva:d.  
(fericire in stare pura:d. Cand a gasit lantisorul lasat de zana pentru ea la Colosseum. Cheltuieli mici, rezultate uriase:D)

offline

ne-a crapat laptopul asa ca pentru o vreme n-am net acasa. Oribil:)). No blogging, no emailing, no facebooking...
Cred ca ma apuc de shopping in schimb.
PS: probabil vor fi voci care vor striga, dar o carteee, pe o carte n-ai pune si tu mana. Wrong:d. Tocmai am terminat 1Q84 si sunt in pauza de lectura vreo saptamana. Sa se sedimenteze:p
Weekend frumos si cu mult soare!

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...