Pericolul perfectiunii


Fii-mea e zilele astea mare desenator. Si pictor. Trebuie sa recunosc ca unele desene chiar ii ies foarte frumos, interesant, neasteptat. Felul in care face oamenii mi se pare fascinant: foarte alungiti, cu capete extrem de mici, par lung si haine colorate. Uneori sunt zane cu aripi, alteori sunt sirene. Sau doar oameni. E atat de incantata sa coloreze sau sa deseneze incat e in stare sa stea si juma de ora la masuta. Nu i-am impus niciodata ce sa deseneze sau cum, am insistat mereu ca face cum vrea, cu ce culori vrea. Cand depaseste liniile, ii spun ca nu e nimic, sa mearga inainte. Important e ca la final sa iasa ceva ce-i place, nu sa respecte conturul neaparat.
asta e o "fetita cu agrafe in par"(varianta cu capu mare:d)
De vreo saptamana insa au aparut mici semne ca fantoma perfectiunii ii da tarcoale, teama de greseli, supararile produse de micile erori.
Intamplarea care a tras semnalul de alarma in capul meu a fost la gradi, unde a plans dupa ce a gresit o fisa. Adica s-a grabit si nu a auzit ce trebuie sa faca asa ca a colorat altceva decat trebuia. Drama.
Educatoarea ne-a spus ca e prima data cand a gresit si prima data cand a plans de suparare. Pentru ca Andreea nu ne-a spus nimic zilele alea, am crezut ca problema a trecut. Dar nu, ieri i-a povestit intamplarea lui Dan, pe drumul spre gradi, iar seara mie.
Probabil o sa spuneti ca nu e mare lucru. A plans pentru ca a gresit, asta e, se intampla.
Dar eu vreau sa lamuresc problema din fasa. Sa combat cat pot obsesia de a face lucrurile perfect, teama de a gresi, de a iesi din limite, rusinea de a povesti ulterior...Parerea mea este ca sunt limite care trebuie respectate si altele care sunt acolo pentru a fi depasite.
Pentru ca situatii in care va gresi vor aparea mereu de acum incolo si ceea ce vreau este sa stie, sa poata sa treaca peste ele cat mai senina.
Scoala este o sursa inepuizabila de greseli si stres care, gestionate incorect, duc la mari probleme de comportament.  
De aceea suntem in plina campanie de invatare a ideii ca "a gresi e normal, toti gresim, si eu, si tati si educatoarele, si oamenii de pe strada":d. Gresim si invatam si data viitoare facem mai bine.
Am vorbit si cu educatoarea ei care ne-a spus ca va urmari si ea la gradi situatiile de genul acesta si va insista pe aceeasi idee. Ca nu e grav daca a gresit:). Ca frunzele sunt de obicei verzi, dar pana la urma pot fi cum vrei tu. Ca liniile sunt acolo ca sa te ghideze, nu sa te ingradeasca...

Comentarii

  1. Cred ca si sistemul de educatie e in asa fel conceput incit ii face sa fie perfectionisti si competitivi si...Sper sa reusim sa-i relaxam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, din fericire la gradi inca nu se pune problema. sper:)
      "Problema" la Andreea este ca este foarte sensibila la atitudinea oamenilor dragi. Adica nu suporta ca ei sa se supere pe ea, o afecteaza faorte mult. Si in categoria asta intru eu, tati si teacher Vero...Probabil ca educatoarea i-a atras atentia si Andreea a simtit ca a suparat-o un pic si gata drama:).

      Ștergere
    2. inseamna ca la voi aveti noroc la gradi, la noi nu sunt asa relaxati...
      am primit niste teste (de logica, succesiuni de forme geometrice, chestii de astea) unde mihu gresise una sau doua iar pe foaie scria ceva de tipul "mai multa atentie" sau cam asa (well, nu stiu daca i s-a comunicat si lui observatia la fel). Eu am tot incercat sa le spun sa se relaxeze ca totusi au 4 ani si noi vrem in primul rind sa se simta bine acolo dar nu cred ca am succes. Asta si pt ca parintii de pe-acolo sunt foarte pushy, mi se pare mie.

      Ștergere
    3. oau, observatii pe fise la 4 ani...Nu credeam ca exista asa ceva. Dar de multe ori gradinitele se pliaza pe parinti si daca majoritatea cere rezultate olimpice la 4 ani, asta e:(

      Ștergere
    4. da, dar cum sa faci sa stii dinainte cum vor fi parintii acolo? si nici sa tot schimbi gradinitele nu e sanatos. of...

      Ștergere
    5. pai nu. Asta imi spunea si mie educatoarea, ca nu putem controla persoanele cu care intra in contact, dar ca trebuie sa ii explicam ca noi ca familie avem un set de reguli si pe alea le respectam. Complicaaat....daa....

      Ștergere
  2. Roxana, ce subiect interesant! Eu inca incerc sa imi definesc atitudinea fata de perfectionism si reactiile fetelor, mai ales ca ele merg la o scoala Montessori unde sunt multe reguli. Pentru mine e important sa inteleg de ce plang fetele - pentru ca simt ca au dezamagit pe cineva depasind liniile, sau pentru ca sunt frustrate/suparate ca nu le-a iesit desenul asa cum isi doreau. In al doilea caz, as vrea sa stie ca e ok sa planga daca asa simt, sa isi exprime frustrarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, uite asta e alt aspect:).
      Eu inca nu m-am lamurit de ce s-a suparat atunci, cred ca e un fel de combinatie intre frustrarea ca a gresit si teama ca a dezamagit...Inca mai fac sapaturi.
      Si eu zic ca e ok sa iti exprimi sentimentele prin plans, mai bine decat sa le reprimi. Dar parca as prefera ca o zana desenata stramb sa nu fie motiv pentru o frustrare asa mare incat sa planga.
      Si in acelasi timp nu vreau sa ii induc ideea ca e ok sa fii delasator si sa faci lucrurile oricum, ca greselile se pot inlantui asa, fara capat...

      Ștergere
  3. Costin nu plange neaparat, dar se enerveaza destul de des cand nu-i iese ceva (un desen, o pictura, un joc) si arunca cu creion, pensula, lipici, joc, de nervi. Clar ca eu l-am incurajat mereu si nu l-am criticat, nici nu se poate pune problema de altceva decat sa se joace si sa incerce la 2 ani si ceva. Cred ca el se enerveaza pentru ca nu ii iese cum imi iese mie desenul, pictura, cand ii desenez ceva ca model. Mie mi se pare ca vine de undeva din el ambitia asta, incapatanarea, supararea ca nu ii iese ceva fix la fel cum imi iese mie. Deocamdata gestionez destul de greu astfel de situatii, incerc sa-i spun ca e frumos ce-a facut fix asa cum a facut el, ca nu-i nimic daca depaseste marginea la desen, ca si eu gresesc, dar tot iese cu lacrimi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si Andreea se mai enerveaza cand nu-i iese. Pufneste, pleaca, se apuca de altceva. Uneori sa reapuca singura de acelasi lucru. Alteori ma roaga sa o ajut. Asta mi se pare ok. E normal.
      Eu nu vreau insa sa sufere de mania perfectiunii. Adica sa se supere ca a depasit linia, sa i se para ca e urat asa. Sa accepte ca lucrurile pot fi frumoase si daca nu sunt facute exact dupa model.
      Ca daca ai gresit ceva nu trebuie sa iti faci probleme ca dezamagesti, ci mai incerci o data.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo