Printesa razboinica

Asta seara, dupa inot, am fugit direct acasa, ba prin ploaie, ba pe langa. Si daca tot ne tinea vremea blocate, am decis sa ne jucam cu figurinele noi cu indieni. Povestea despre indieni o citise deja tati cu o zi inainte asa ca eram oarecum in tema.
I-am aratat pe glob unde au trait indienii, de unde au venit oamenii albi, i-am aratat in poze cam cum aratau unii si altii,am povestit despre casele lor, despre cum isi faceau haine, cum pregateau mancarea...Totul in joaca, cu cat mai multe momente de "prosteala" in care ne imaginam ca facem focul si aducem ceaunul sa facem mancare sau ca tragem cu arcul si prindem un bizon. Sau ne pregatim de lupta si dansam in jurul  focului.
Pentru asa aventura era evident nevoie de recuzita, aka bentita cu pene, care nu stiu cum se chema la indieni,pe  care am bricolat-o impreuna
Si de Pisi, ca na, doar nu putea lipsi tocmai el din poveste..
 
 
 La un moment dat Printesa Razboinica s-a suparat. Pazea din calea ei:d
 La final am facut si o poza de grup,sa ne amintim de seara indiana....
Va trebui sa mai fac loc pentru intamplari d-astea si alta data, chiar daca vara suntem tentati sa stam doar pe afara. Andreea e incantata de orice punere in scena si e clar ca intelege mult mai bine orice poveste daca o poate vizualiza. Cartea de la Aramis este foarte colorata si clar scrisa, dar adeseori limbajul e putin dificil pentru 4 ani, cu multi termeni noi si lucruri ce trebuie explicate. Ea nu se potriveste unei citiri de culcare, dovada ca Andreea mi-a declarat dupa lectura ei ca "nu prea am inteles ce zicea tati acolo...":d. Reluata insa pagina cu pagina, cu explicatii si exemplificari, povestea a curs mult mai bine.
O sa caut ceva similar si despre Africa si Asia pentru ca donsoara e foarte curioasa cum sunt/traiesc/arata oamenii din alte tari sau continente si astfel de "seri internationale" sunt modul ideal de a povesti despre ei. Deocamdata mai am in raft Piratii si Faraonii...Cred ca vom arata bine in rol de Barba Albastra si Cleopatra:d

4 ani si 1 luna

Fii-mea e mai nou in faza iubacioasa, adica ne declara dragostea de zeci de ori pe zi, si cand e vesela si cand e trista. Cum se prinde ca m-a deranjat ceva, cum arunca un "mami te iubesc", inmuietor de inimi si iertator de suparari.

Are texte. Haioase. Gen "tati, sunt foarte suparata pe tine!", spus pe un ton amuzant-artagos care ne face sa radem de fiecare data.

Ii plac cartile, le rasfoieste si inventeaza povesti pe baza pozelor. Ii plac plusurile si are preferinte: o maimutica simpatica, Maimu, nou venita in familie, si Pisi. 

I se pare super interesant ca ne face sa radem. Ca spune lucruri care ne amuza. Si ma intreaba uneori dupa o runda de ras "a fost amuzant ce-am zis?" :d.

Danseaza cam ca Elaine....

Intalnirile intamplatoare in parc cu colegele ei preferate de la gradi sunt motive de imbratisari si pupaturi insotite de chiote. Sunt atat de simpatice cum tropaie vesele si se reped la joaca de parca nu s-au mai vazut de un car de ani....

Supararile sunt furtunoase, neasteptate, cu strans din dinti si pumnisori. "Nu mai sunt prietena ta. Niciodata!", anunta dansa si se intoarce cu spatele spre destinatarul supararii, cu bratele incrucisate, ca in cine stie de scena de desene vazuta.  
E curajoasa si timida, retrasa si exuberanta, vorbareata pana la cer si tacuta malc, e prietenoasa sau ignora complet uzantele sociale:d
A invatat in 2 ore sa mearga pe bicla fara roti ajutatoare, dar in fata doctorului isi uita numele. 
Se catara in copaci ca un baietoi, dar seara nu traverseaza sufrageria daca nu e becul aprins.
Povesteste unor straini cine stie ce intamplare de la gradi, ca are 4 ani, ca ce a mancat, ca ce jucarie noua are. Dar nu scoate un sunet langa vreun vecin intalnit de zeci de ori. 

Are intrebari neasteptate:
-ce fac oamenii la Doamne
-cum te-ai casatorit cu tati
-o sa ma iubesti si cand o sa fiu batranica si o sa am baston?

Vrea la piscina. Si in parc. Si cu trotineta. Si cu bicicleta. Si cu caruciorul de papusi. Vrea la munte, la veverite. Vrea la mare, aia "nu cu apa sarata" (ghinion, chiar la aia sarata o sa mergem. din nou:d)
Vrea fuste lungi, foarte lungi. Care sa se invarta neaparat. Dar accepta si pantaloni scurti. 
Merge la tenis. Dar si la balet...

Pe doua roti

De dimineata am inceput asa...
 
La pranz se intampla cam asa...
E doar meritul Andreei si al lui tati.. Eu am fost foarte circumspecta ca o sa invete asa  repede:d

Despre rabdare si limitele ei


Rabdarea e o treaba foarte ambigua. Uneori o ai, alteori deloc. Uneori esti calm si deodata rabufnesti ca un leu, alteori ai impresia ca o sa explodezi, dar cumva reusesti sa te aduni. Sfatul cu "ia un time-out din cand in cand" e superb, dar nu se poate aplica mereu.
De exemplu dimineata, cand trebuie sa iesi pe usa si cineva incepe sa planga pentru ca bluza de pe ea e gresita. 
Sau in clipa cand ai reusit sa incui usa la casa si te gandesti ca greul a trecut, dar cineva se supara ca vocea ta a avut o inflexiune usor nervoasa. 
Sau cand, pe drum spre gradi, cineva isi aminteste ca vrea sa-i duca o floare lu' teacher si nu are floare si cum se duce ea la gradi ca ea vrea floare si nu e nicio floare in raza ta vizuala....
Sau cand e o ora de baie si ea mai vrea inca un pic de desene. 
Sau cand esti lesinata de oboseala si tot ce vrei e sa te culci si cineva are nevoie de foarte multa atentie si mangaieri si pupici si tot ce vrei e sa te lase in pace sa te poti intinde pe pat...
Sau cand ea vrea sa zica ceva si tati zice ceva si ea se supara si tipa "lasa-maaaa!" si tati se supara si tipa "nu mai tipa la mine!" si ea tipa "lasa-ma in pace pe mineee!" si tati tipa "bine, te las, du-te si tipa singura!" si ea tranteze usa de la camera si tati pufneste pe nas si a treia persoana din casa ar vrea sa se teleporteze pe o planeta pustie.
In fiecare zi sunt zeci de momente in care e nevoie de rabdare si uneori butoiul se goleste. Nu mereu te poti opri sa-l umpli la loc. Uneori tipi si pufnesti si te superi pe cine nu trebuie si te rastesti la cine nu poate inca intelege. Nu mereu te poti aseza undeva sa reinveti sa respiri...
Dar exista o granita pe care nu am trecut-o si sper sa nu o trec. Cea a palmei. Granita extrem de subtire si usor de trecut dintre "nu imi bat copilul niciodata" si "ii mai dau o palma din cand in cand...". Si aleg sa nu trec granita asta nu pentru ca ar suferi Andreea, caci sincer nu cred ca o palma peste fund lasa sechele majore intr-un copil altfel iubit, ci pentru ca as suferi eu. M-as simti oribil, nedemna de a fi mama ei, un esec.  
Daca eu ca adult nu ma pot controla indeajuns incat sa nu lovesc, cum o pot invata pe ea sa traiasca frumos si sa gestioneze momentele dificile fara violenta? 
Dar asta e doar alegerea mea. Dilemele mele. Si ma tin de ele. Dar nu urasc nimic mai mult decat sa mi se spuna "eh, nu stii niciodata cum ai reactiona daca ai fi in locul ei/lui". Ba da, stiu. Pentru ca rabdarea mea e pusa la incercare de zeci de ori in fiecare zi. De 4 ani. Si nu as lovi. 

Lectie deschisa la gradi. Despre avioane

Inainte sa mearga Andreea la gradi, in perioada de cercetari si cautari, ma tot intrebam cum o arata o gradinita in ziua de azi. La modul practic. Amintirile mele din copilarie sunt vagi si se concentreaza pe gardul care imprejmuia curtea, dulapioarele in care puneam sacii cu hainute si patuturile joase. Cam atat. Asa ca eram foarte curioasa  sa stiu cum e azi. Cum e mobila, cat spatiu au la dispozitie, ce fac la "ore", cum? Asa ca poate pozele astea ajuta pe cineva aflat in perioada de cautare sau care are aceleasi intrebari ca si mine:d.
"Lectia" despre avioane a inclus poze, discutii, intrebari, cantecele, exercitii de zbor si crearea unui avion propriu din hartie colorata si lipita.
Ca fapt divers, la intrebarea "ce alte mijloace de transport stiti?", fii-mea a raspuns senina "masina de gunoi"....

Viitoarea mea fiica adolescenta...

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre perioada adolescentei. Nu a mea, ci a copiilor:d. Si ne amuzam ca fetele vor ajunge la varsta la care totul este la superlativ, iubirile sunt patimase, dramele sunt traite la maxim, orice necaz este un capat de lume, o vorba urata, o privire intoarsa, un esec, totul este sfarsitul. Nimic nu este mai important decat drama ta personala si nimeni nu te intelege.
Ne amuzam acum vazand uneori in parc pustoaice deprimate, fumand triste in gasca, impartind cine stie ce suferinta de neinteles de catre adulti. Apoi ne uitam la pitica de 4 ani care alearga topaind peste tot, dar care deja are apucaturi de adolescenta rebela. Dap, asta ne paste si pe noi. Plansete, furii, drame, usi trantite, "te urasc! nu intelegi nimic! sunteti niste parinti groaznici!":d.
Si astazi am gasit ceva scris de un tata, pe un blog de afara. El a scris exact ce gandesc si eu. Asa ca pun textul aici, caci suna atat de clar si de dulce. Scrisoare de la un tata catre fiica sa viitoare adolescenta: 

"I had a ridiculous moment in the car on the way home from work on Friday. "The Freshmen" by The Verve Pipe was on the radio.
If you're not familiar with the song (and since you weren't a teenager in the '90s, there's a good chance you're not), it is an overwrought ballady barf of a song about some teenagers who didn't take some advice and then one of them dies, or something, and at some point in a made up future the singer is wailing about how innocent they were, and how it wasn't their fault because they were MERELY FRESHMEN!!!
Anyway, I love that song. I love it because it takes me back to a very specific point in my life, where I too was innocent and nothing was my fault and things happened that seemed much more important than anyone besides myself thought they were, and I couldn't control them, and that really upset me because we WERE MERELY FRESHMEN!!!
So there I am, singing along to this wonderfully awful song, and the strangest thing happened. I thought of you and started tearing up a little in the car. Not 2-year-old you, 15-year-old you.
Why? Well, I started crying because I realized at some point during the second chorus that I had completely forgotten how incredibly hard it was to be a teenager.
The stress and anxiety of those years hadn't even touched my thoughts. I am forgetting. And while some magical combination of perspective and senility has probably afforded me this wonderful gift, which I can only describe as content happiness, it is tinged with sadness by the fact that by the time you reach your teenage years, I will have probably completely forgotten what those teenage years felt like.
So, before this part of me fades away completely and I join the Republican party and spend the rest of my days talking about how good, kind and respectful everyone was when I was younger, please allow me a few minutes to let you know that I, too, was once where you are, and I, too, was lonely. Then I'll tuck this letter away in the blog and someday you can pull it up on your iPillow and read it just before you cry yourself to sleep because you're sad about some incredibly important thing that future me will not think is important in the slightest. So here you go -- a letter from your dad while he still barely remembered what it was like to be a teenager.
Dear Duchess (I call you Duchess on the blog because in 2013, we have this illusion we call privacy),

You know that thing that is going on that you think is the most important thing to happen in the history of you... or even of the world? You know, the one that has your stomach all balled up and tears leaking out from your eyes every time you tilt your head the wrong way? It's that problem that has everyone telling you that they know how you feel because they've experienced some bastardized form of said problem, and if you just give it some time, everything will feel better and you'll look back on it and laugh. I need you to know something.It is the most important thing in the world, and knowing that someday you may or may not care about it isn't going to make you feel any better. Perspective is only valuable once you have it, and right about now your perspective is telling you "f*ck perspective." I'm on board with that. Because whether something is the end of the world, or it just feels like the end of the world, it still FEELS LIKE THE END OF THE WORLD!
Here's the hard part for me: Not only can I not fix that thing that is eating you up inside, I'm probably too old and detached from what you're going through to even understand it. Old me is going to look at you and tell you I love you, and you're going to scream at me that your life is over and that I will never understand, and you're right about at least half of that. I probably won't ever understand you. But I did once. I promise.
When I was a teenager, I parked my car in an alley once and screamed at the top of my lungs while repeatedly slamming my fists into the steering wheel. I sat, balled up, on the floor of my shower one time and cried until the water was ice cold. I wrote poems for girls. I dreamt of being liked and being popular and getting the part in the musical or the position on the football team. I longed for those I couldn't have and lost those I did have. I went through long patches of my life where I felt immensely lonely. And every time, I didn't know if it was the end of the world or if it just felt like it -- and I didn't care. And it was only made worse by the fact that my awesome and loving parents just didn't get it. And now I'm the parent who doesn't get it. So, I'm sorry.
I'm sorry that future me doesn't understand. 2013 me does. Maybe in the future, you'll be able to upload a hologram of 2013 me and tell me about how much of a douche bag I've become. I'll compliment you on your laser hair and you'll complain about how future me hates that it cost $4,500 dollars. Then I'll go to give you a hug, and you'll go to hug me back and you'll fall on the floor because I'm a hologram. We'll laugh a little and that will make hologram-me happy, or at least appear happy since I most likely won't have emotions because I'm a hologram. Then you'll say good night, turn hologram me off, and switch your iPillow to the classic rock station where, I hope to god, "The Freshman" by The Verve Pipe is playing. Because, while future me may not understand what you're going through, The Verve Pipe always will.
I love you, honey, Still Kind-of Cool Dad from 2013"  (sursa)
Dragut, nu? Acum ascultati si cantecelul:)


Inot, hobby si idei


Saptamana trecuta am reusit in sfarsit sa ne organizam si sa ducem matza la inot.
Aveam in plan mai demult sa reluam balaceala, dar pentru ca nu se mai putea la Complexul Olimpia, la instructorul de anul trecut, am cautat alte variante. Am gasit ceva, ok ca pret dar departe si ceva mai scump dar aproape. A castigat varianta mai comoda:d.
Asa ca dupa o lectie de proba sambata trecuta, vinerea asta oficial lectiile.
Nu va imaginati ca la 4 ani sau la 3 sau la 4.5 ani invata sa inoate. Abia pe la 5 se intampla asta. Deocamdata, dupa cum am inteles de pe la instructori, scopul balacelii este sa se invete cu apa, sa invete sa nu respire sub apa, sa nu se sperie daca intra la fund, sa invete miscarile de baza, gen dat din maini si picioare coordonat, si sa-si formeze un corp armonios si puternic. Plus sa se balaceasca in voie vreo ora:D.
In mod normal instructorii recomanda 2 sedinte pe saptamana, dar noi am optat pt una. Deja Andreea merge si la tenis cu gradinita, plus balet duminica, deci cred ca e cam suficient.
In schimb nu mai avem timp deloc pentru activitati acasa, cum faceam in iarna. Soarele de afara si parcul de vizavi de bloc ne indeamna sa stam mai mult plecati. Ne intoarcem in casa pe la 8, pentru masa de seara si baie. Si cu asta ziua s-a dus. Mie imi lipsesc cele 1-2 ore cand stateam impreuna si apucam sa mai bricolam sau sa invatam cate ceva...O sa incerc sa mai fac totusi cu ea cate ceva din cand in cand ca sa nu ne iesim din mana:p
Hobbyul momentului este sa puna masa. Doamne fereste sa aseze altcineva farfuriile pe masa ca iese foc. Eu i le dau jos din dulap, ea le aseaza pe masa, alege furculite si cutite, pune servetele la fiecare, amesteca salata, incearca sa taie ceapa si rosiile, pune pahare pentru apa sau bere. Asta dupa ce de vreo luna o cam las sa-si aleaga singura hainele si sa se imbrace, intervenind doar daca sorcova e prea sorcova sau nu se potrivesc cu vremea  de afara. In rest e treaba ei. Pluuus, a invatat sa-si prinda agrafa la bretonul urias asa ca munca mea se reduce semnificativ per total:d.
Daca ar fi la fel de atenta sa-si sufle nasul cand are muci ar fi minunat....
Si pentru ca eu sunt mereu in cautare de locuri unde putem merge cu Andreea prin weekend, am zis sa va zic despre un bistro nou, la care inca nu am ajuns:d, doar am citit de el. Din poze pare misto pentru copii, chiar si pentru simplul motiv ca are o curte maricica, imprejmuita, cu pietricele. Bagati un ochi si daca ajungeti inaintea mea sa spuneti cum e:)

Cam asa:)

De Paste

Ca in fiecare an Pastele l-am petrecut in familie, cu toti bunicii, cu matusa Cristina  si cu Dragos. De data asta am fost in "deplasare' la una dintre perechile de bunici disponibile, pentru ca ne-a fost lene sa mai pregatim multe multe aperitive neobisnuite ca la Pastii si Craciunii trecuti. Am fost lenesi si am prestat doar un tort. Mi s-a pus mie pata sa fac un tort curcubeu, desi sunt afona la prajituri si in afara de briose nu am reusit sa fac nimic fara sa ard sau sa las crud pe dinauntru. 
Evident ca pana si reteta super simpla de la tortul curcubeu la mine s-a complicat pe parcurs, pentru salvarea situatiei, asa ca la final continea multe alte ingrediente fata de original... Compozitia a iesit mai putina decat trebuia asa ca am mai folosit inca 2 oua in plus fata de cele 7 de la inceput, praful de copt se pare ca a fost ineficient pentru ca cele 6 blaturi pufoase au iesit un soi de omlete turtite, iar crema a fost prea moale asa ca am adaugat migdale rase si coaja de portocala si lamaie. Pentru ca mi se parea inca prea moale, am adaugat si o banana, pe care insa am uitat sa o tai felii inainte sa o amestec in compozitie, asa ca unele bucati au ramas neblenduite...In fine, la final nu arata deloc a tort ci a ceva cazut de pe masa si refacut in graba, asa ca l-am ornat cu M&M pentru ca camufla dezastrul...
 Daaar, dincolo de toate dezastrele petrecute in timpul prepararii, tortul a fost delicios, dovada suprema fiind ca pana si Andreea a mancat o felie intreaga, in conditiile in care ea ciuguleste de obicei doar martipanul.
Dupa masa am evadat in parc. Mie imi era dor de role asa ca am iesit cu ele, dupa 3 ani de pauza. Andreea pe trotineta, Dan pe bicla. N-am cazut decat o data si am genunchii juliti:d. Din pacate a trebuit sa renunt la role si sa imi iau si eu bicla de acasa pentru ca in cei 3 ani de pauza cred ca mi s-au marit picioarele, pe latime:d, si rolele ma strangeau...
 A fost o zi de Paste linistita, cu oamenii dragi alaturi, cu parcul destul de aerisit ca sa te poti bucura de el fara invazia de oameni din weekendurile obisnuite.
Sper ca toata lumea a avut o zi frumoasa astazi:)

La Comana

Astazi am inaugurat excursiile la Comana pe anul asta. Anul trecut am fost de vreo 2 ori si ne-a placut, ambele vizite fiind in interiorul parcului national, in zona de padure.
De data asta ne-am dus la Casa Comana, care, pe langa restaurant, are si un mini-aventura parc, inclusiv cu un circuit de la 5 ani (care insa cred ca merita incercat si de pe la 4-4.5 ani de aia mai cataratori din fire), loc de joaca (mic, dar exista), inchieri de barci (pentru o ora pe balta - o mica parte din Delta Neajlovului este deschisa publicului, dar merge asa, de o fatzaiala), tiroliana peste aceeasi balta, inchieri biciclete, paintball, tras cu arcul si teren de fotbal.
Noi ne-am ocupat doar de locul de joaca si de partea cu barca de data aceasta, dar vrem sa mai mergem acolo si sa testam si traseele din aventura parc.
Cea mai trista experienta a fost cea culinara. Cele doua restaurante din zona lacului arata foarte dragut, fiind amplasate chiar pe marginea apei, la umbra, sub copaci. E aer curat, liniste, racoare...Dar la partea cu mancarea e ca la loterie. Dan a avut parte de mici nefacuti, eu am primit frigarui de pui cu legume super ok, Andreea a primit o portie de cartofi la cuptor cu unt dar eram cam prea inmuiati si usor slinosi, iar salata comuna a fost ca la orice restaurant, fara gust. Deci nu e dezastru, dar la cum arata complexul in rest ai asteptari mai mari. Daca vrei sa sari peste partea cu mancatul acolo, poti veni cu cosul de picnic/lada frigorifica si mananci undeva pe la padure sau pe langa lac. Se practica.
Dar oricum e un loc misto, la padure, aproape de Bucuresti. Deci e de mers pe timpul verii ca sa mai scapi de canicula.
 
 
 
 
 

Cand ne-am intors in Bucuresti, pentru ca matza dormise un pic in masina, ne-am oprit la Antipa, unde este Expozitia de Fluturi Exotici. Vii. Mica, dar draguta. E amenajata intr-un cort in gradina muzeului si fluturii sunt chiar spectaculosi. Mai mici, mai mari, foarte colorati. Cei mai deosebiti sunt niste fluturi mari, cu interiorul aripilor albastru si exteriorul maro. Partea proasta e ca sunt cam lenesi si pana zboara unul sa-l vezi calumea trebuie rabdare:)

Amorteala

Nu am plecat la mare. Nope...desi...
Nu am plecat nici la munte. Desi nici acolo n-ar fi fost rau.
N-am plecat nici la gratar, nici la mici, nici la padure nici la lac. Nicaieri. Am plecat la munca:)). De unde si entuziasmul meu zilele astea. Ma tarasc amortita pana la ziua de vineri care e libera si cand am de gand sa-mi iau revansa si sa plecam un pic pe langa Bucuresti. Ideea ar fi sa mergem la Comana, ca tot facura parc de aventuri si se plimba si barci pe acolo...
In rest, matza a tinut-o doar in petreceri zilele astea. Dupa a ei sambata, au urmat doua duminica, la doi baietei prieteni, una ieri, la gradi, din nou a ei:d, si inca una azi, la Mariuca. Deci party party sa se simta. Acum intram in perioada de liniste, post-petreceri la piticii din gasca, proaspat detinatori ai varstei de 4 ani, si pre-concediu.
In afara de momentele cand e super haioasa si vorbareata si simpatica, Andreea e cam matzaita-plangacioasa. Daca o atingi cu un varf de deget, incepe sa planga ca ai lovit-o si o doare. Daca o superi cu ceva, plange. Daca  tipa vreun copil la ea, plange. Deci ce sa zic, plange cam din orice :d. Nush de ce si nu prea stiu cum sa rezolvam, pentru ca de cate ori vorbim cu ea si ii explicam ca nu trebuie sa planga, ci sa spuna in cuvinte ce o deranjeaza zice ca asa e, ca asa o sa faca data viitoare, dar pana la urma tot la plans ajunge...Asteptam sa treaca sau sa ne vina vreo idee geniala.
 
 
 
 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...