Despre rabdare si limitele ei


Rabdarea e o treaba foarte ambigua. Uneori o ai, alteori deloc. Uneori esti calm si deodata rabufnesti ca un leu, alteori ai impresia ca o sa explodezi, dar cumva reusesti sa te aduni. Sfatul cu "ia un time-out din cand in cand" e superb, dar nu se poate aplica mereu.
De exemplu dimineata, cand trebuie sa iesi pe usa si cineva incepe sa planga pentru ca bluza de pe ea e gresita. 
Sau in clipa cand ai reusit sa incui usa la casa si te gandesti ca greul a trecut, dar cineva se supara ca vocea ta a avut o inflexiune usor nervoasa. 
Sau cand, pe drum spre gradi, cineva isi aminteste ca vrea sa-i duca o floare lu' teacher si nu are floare si cum se duce ea la gradi ca ea vrea floare si nu e nicio floare in raza ta vizuala....
Sau cand e o ora de baie si ea mai vrea inca un pic de desene. 
Sau cand esti lesinata de oboseala si tot ce vrei e sa te culci si cineva are nevoie de foarte multa atentie si mangaieri si pupici si tot ce vrei e sa te lase in pace sa te poti intinde pe pat...
Sau cand ea vrea sa zica ceva si tati zice ceva si ea se supara si tipa "lasa-maaaa!" si tati se supara si tipa "nu mai tipa la mine!" si ea tipa "lasa-ma in pace pe mineee!" si tati tipa "bine, te las, du-te si tipa singura!" si ea tranteze usa de la camera si tati pufneste pe nas si a treia persoana din casa ar vrea sa se teleporteze pe o planeta pustie.
In fiecare zi sunt zeci de momente in care e nevoie de rabdare si uneori butoiul se goleste. Nu mereu te poti opri sa-l umpli la loc. Uneori tipi si pufnesti si te superi pe cine nu trebuie si te rastesti la cine nu poate inca intelege. Nu mereu te poti aseza undeva sa reinveti sa respiri...
Dar exista o granita pe care nu am trecut-o si sper sa nu o trec. Cea a palmei. Granita extrem de subtire si usor de trecut dintre "nu imi bat copilul niciodata" si "ii mai dau o palma din cand in cand...". Si aleg sa nu trec granita asta nu pentru ca ar suferi Andreea, caci sincer nu cred ca o palma peste fund lasa sechele majore intr-un copil altfel iubit, ci pentru ca as suferi eu. M-as simti oribil, nedemna de a fi mama ei, un esec.  
Daca eu ca adult nu ma pot controla indeajuns incat sa nu lovesc, cum o pot invata pe ea sa traiasca frumos si sa gestioneze momentele dificile fara violenta? 
Dar asta e doar alegerea mea. Dilemele mele. Si ma tin de ele. Dar nu urasc nimic mai mult decat sa mi se spuna "eh, nu stii niciodata cum ai reactiona daca ai fi in locul ei/lui". Ba da, stiu. Pentru ca rabdarea mea e pusa la incercare de zeci de ori in fiecare zi. De 4 ani. Si nu as lovi. 

Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...