Cand cartile fac rau

Cartile de povesti sunt una dintre cele mai vii amintiri alea mele din copilarie. Zilele cand imi citea bunicul, poeziile care ma faceau sa planga, cu catelusul schiop si buburuza moarta, cu zmeul care ramanea fara cap si cei trei feciori care plecau s-o salveze pe Ileana Cosanzeana, cu Fram si Bambi, capra cu trei iezi si amintirile lui Nica...
Nu stiam eu pe atunci de disney, iar desenele animate erau vanate, raritati. Cat Tom si Jerry am prins si cat de mult radeam la ele...
Privind retrospectiv imi dau seama ca multe dintre povestile de atunci mi se par acum de necitit.
De vreo 2 ani am inceput sa ii citim in fiecare seara povesti Andreei, chiar daca la inceput eram constienta ca nu retine mare lucru, poate nici nu intelegea chiar tot pe moment. Dar asculta cu atentie muzica povestii si se uita la poze, cerea detalii, puncta anumite momente. Initial eram atenta la grafica, sa fie vesela si atractiva, la poze, sa fie clare si realiste, sa transmita ideea din spatele cuvintelor..
De vreun an insa sunt atenta in primul rand la mesaj. E adevarat ca in continuare e foarte important cum arata cartea, Andreea avand o preferinta pentru cartile mari, cu poze colorate, in timp ce pe cele cu format mic le cam evita. 
Si asa au aparut marile probleme. Si supararile mele. 
Caci, din pacate, multe multe carti pentru copii sunt proaste. Povestile sunt stupide, iar mesajul idiot. 
Din pacate de cele mai multe ori descopar asta pe masura ce citesc. Sau povestea in sine pare ok si te loveste la final cu ceva atat de stupid ca ramai blocat. 
Nu merg atat de departe incat sa cer autorilor sau editurilor sa fie politically correct, nici macar nu sustin pana la capat curentul, dus de multe ori mult prea departe in Occident. 
Dar as prefera ca puiul de gaina sa nu fie batut de mama-gaina pentru ca nu asculta, Printesa sa nu fie aleasa de Print pentru ca a simtit bobul de mazare de sub sapte perne (cat de sclifosita trebuie sa fii :))..   ), fata lenesa sa nu fie transformata de zana intr-o negresa ca pedeapsa pentru ca nu a carat apa de la fantana si in general as evita sa invat copilul ca cel mai bine ca sa ai succes in viata este sa asculti docil ce ti se spune, sa ai o problema cu orice individ care e putin altfel decat tine si neaparat sa iti fixezi ca scop suprem casatoria cu un print (caci orice personaj masculin ajunge in final sa conduca un regat).
As vrea sa citesc in povesti despre fete care au curaj sa fie altfel, despre cum sa-ti faci si sa-ti aperi prietenii, despre loialitate, despre fetite care se lupta cu zmei, despre copii care vor sa construiasca rachete sa zboare pe Luna sau vor sa studieze fundul oceanelor sau vor sa construiasca ceva sau sa creasca albine. 
E adevarat ca am dat si peste povesti frumoase, minunate, la finalul carora zambeai. 
Dar de ce atatea etichete si stereotipuri in cartile pentru copii?
De ce vrajitoarea nu poate fi personaj pozitiv?:d 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...