Subiecte cu steag rosu

Exista un moment, undeva dupa 4 ani ani si inainte de 5, cand copilul incepe sa vada lumea cu alti ochi. Ceea ce inainte era feeric si fara nori deodata capata contururi neclare. Incep intrebarile, dilemele, temerile. Cand mor oamenii ce fac? Si ce fac cei care raman in urma? Si cum il baga in pamant? Si la Doamne cine se duce? Ce e aia suflet? 
Ce e infinit? Nu exista monstri, dar hotii pot intra in casa? Nu mi-e teama de intuneric, dar mami nu vrei tu sa mergi in camera sa aprinzi lumina?
Si asa, treptat, discutiile incep sa devina adevarate dialoguri. Nu mai esti doar tu, parintele, cel care povesteste si explica, ci si el, copilul, are pareri, replici, idei fixe. 
Era o vreme, nu demult, cand gafele erau usor de mascat. Ziceai ceva gresit si treceai usor peste, caci stiai ca cel mic nu s-a prins, n-a inteles si oricum poate fi usor deraiat spre alt subiect.
Acum nu mai e asa. Ceea ce spui ramane spus. E analizat, trecut prin  mintea lor mica si ciudata, si e bine sa fii sigur ca nu va naste niste temeri nedorite.
Incerc mereu sa controlez atent ce spun si daca simt ca ma apropii de o zona in care nu vreau sa ajung deviez:d.
De exemplu Andreea e foarte curioasa ce fac oamenii dupa ce mor. Asa ca de multe ori ma intreaba despre asa. Zilele trecute, trecand pe langa cimitir, mi-a zis sa-i explic cum stau oamenii in mormant. Mda...pai stau asa, intinsi, in cosciug si cam...morti. Clar ca a trebuit sa indulcesc prezentarea. Ca acolo e doar corpul, ca sufletul e in alta parte...
Concluzia Andreei a fost cam asa: deci oamenii stau nemişcati intr-o cutie bagata in pamant si nu vorbesc si nu se misca si nu pot da telefon. Si daca le e dor de ceilalati nu pot iesi, fiind in pamant...
Pe masura ce povestea simteam cum totul suna aiurea si ca suntem pe muchie cu o mare problema. Asa ca am preluat discutia si am indepartat-o de la ce fac corpurile din cimitir spre ce crede ea ca fac oamenii la Doamne....Nici asta nu e subiectul meu preferat, dar e mai bun decat cel spre care cotise ea.
Un alt exemplu de discutie cu potential periculos este cel despre evolutia universului. N-ai zice la prima vedere ca subiectul poate degenera. Well....aparent e deajuns sa-l prezinte tati:))
Aseara, dupa poveste, cei doi s-au pornit sa vorbeasca despre planete si cum arata soarele si ce se intampla cu el si nush cum discutia s-a incheiat cu explicatiile lui tati ca "soarele o sa se stinga si odata cu el va dispare si viata de pe Pamant"...Destul de corect nu?
Rezultatul este ca Andreea a analizat problema si m-a chemat la 10 minute dupa ce se culcase plangand ca daca Soarele se stinge si dispare viata o sa se strice si casa noastra si Pisi, si toate jucariile ei, si o sa murim si noi? Respir adanc, numar pana la 10 si imi promit in gand sa-l jumulesc pe Dan cu prima ocazie, apoi incerc sa indulcesc povestea. Dar cum explici la 4 ani juma ce inseamna milioane de ani inainte? Ca pentru ea inseamna maine-poimaine...
Asa ca am apelat la imaginatie si i-am zis ca ce a zis tati e doar o posibilitate, ca nimeni nu stie ce va fi in viitor, e ca o poveste. Ne putem imagina orice. De exemplu ne putem imagina ca Soarele va deveni mov si ca lumea va fi colorata in mov. Andreea a sarit imediat in joc si a zis ca nu, Soarele va deveni roz si frunzele vor fi roz si florile si strazile si casele si oamenii roz.
We are saved! Am depasit momentul. De data asta:d
Ca idee nu evit nicio discutie cu Andreea. Cred ca orice subiect care o intereseaza la un moment dat trebuie tratat, nu bagat sub pres sau amanat. El poate fi adaptat la varsta si capacitatea ei de a intelege, dar nu trebuie sa ne fie teama sa discutam orice cu copiii nostri. Fiind pasionata de dinozauri, matza a descoperit destul de clar, in filmele de pe net cu reproduceri, ca animalele se mai si mancau intre ele, mai furau si pui, se bateau, se raneau...cam ca in viata...Asa ca am discutat adeseori despre diferenta dintre oameni si animale, de ce ele nu pot fi catalogate ca rele daca ucid pentru a manca, neavand magazine si piete de unde sa-si cumpere mancare, si  de ce exista oameni care nu sunt buni, care fura si fac rau.
Alt subiect de mare interes este cel cu bebelusii, asa ca i-am aratat filme cu dezvoltarea embrionilor in burtica pana cand devin bebelusi, sarind totusi peste partea cu nasterea, explicandu-i ca totul pleaca de la celule. Celule de la tati, celule de la mami, chestii mici mici minuscule care se unesc intre ele si uite ce ditamai omul fac. 
Sunt multe alte subiecte la care revenim din cand in cand. Dincolo de caracterul lor educativ, ele sunt pentru mine exercitii de sinceritate. Caci vreau sa o invat pe Andreea sa nu ii fie teama sa intrebe, sa fie mereu curioasa si sa stie ca mie si lui Dan ne poate povesti orice. 
Un alt "exercitiu'" zilnic este cel legat de gradinita/scoala. Dar despre el in alta poveste:)

Comentarii

  1. Hahahaha, join the club :-) Sa vezi ce interesant e cand eu trebuie sa explic si am doua perechi de pareri, una mai mica si una mai mare, fiecare pricepand lucrurile la alt nivel... Daca ar fi individual, as incerca sa le explic fiecaruia pe intelesul lor, dar asa, trebuie sa le gasesc un numitor comun si care, exact cum spui, sa nu dea nastere la traume pe viitor (sau cel putin nu traume mari). Incerc pe cat posibil sa nu-i feresc de adevar, doar ca uneori nu pot sa-l servesc pe tot in forma bruta, asa ca apelez si eu la "carje". Sunt la varsta la care fac conexiuni mai bine decat noi si logica lor e intacta. Am avut pe undeva noroc la subiectul cu moartea, Robbie m-a intrebat odata din senin unde e tatal meu. Total din senin, m-a prins pe nepregatite. I-am spus exitant "in Rai", replica lui a fost "tatal tau A MURIT?!!!" dupa care a inceput discutia cu imbratranirea, moartea, ingropatul, sufletul, raiul...M-a intrebat daca am plans, i-am spus ca e normal sa fii foarte suparat cand pierzi pe cineva apropiat, dar a trebuit sa bag din nou partea divina, care ma scapa intotdeauna, ca de acolo de sus ei ne vad si se bucura pentru noi, si ca dupa ce murim toti o sa fim iar impreuna... Am fost asaltata de intrebari de-am transpirat toata. Cand credeam ca am scapat, facea o pauza si incepea cu altele. Dupa ce am terminat cu subiectul ala, am trecut - normal - si la cum se fac copiii... de ce sa casatoresc oamenii, cum se nasc copiii (deocamdata am sarit si noi putin subiectul nasterii, adica tot din perspectiva personala le-am aratat cicatricea de la cezariene pe unde i-a scos doctorul, mi-a luat puncte suplimentare ca am fost "cuminte" si n-am plans cand mi-a taiat doctorul burta si mi-au multumit ca l-am lasat sa-i scoata de acolo...) si tot felul de altele, care incep si genereaza tot mai multe discutii si mai stufoase... Fiica-mea e obsedata de diferentele intre baieti si fetite, cum o sa-i creasca ei sanii mai incolo, cum o sa poata alapta bebelusi si asa mai departe... :-)))) Sper sa reusesc sa fac fatza cu brio tirului de intrebari, pentru ca se tot muta la subiecte din ce in ce mai interesante :-)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaa...si a mea e in mare dilema de unde apar sanii si ea de ce n-are :)) Am discutat cu dansa, dar tot o mai apuca uneori jalea ca ea n-are "tzatze"...
      E o varsta foarte frumoasa asta si mie imi place ca ma scoate din amorteala si ma pune sa caut solutii si explicatii. Uneori insa simt ca ma apropii periculos de aproape de o gafa:))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo