Viata intre "te urasc, esti cea mai rea mamica" şi "mami, te iubesc extrem de mult"

In ultima vreme fii-mea isi manifesta tot mai mult supararile si nervii verbal, nu ca ar fi renuntat de tot la scenele de plans si aruncat dramatic pe canapea... Totusi, partea verbala e usor haioasa, caci venite de la ea frazele suna usor ciudat. Probabil le-a auzit pe undeva si le-a retinut. Sau poate e o etapa normala in dezvoltare, cand fiecare copil descopera cum e sa declami cu putere cat de tare urasti pe cineva. Asa ca fii-mea ma uraste. Destul de des. Ma uraste cand o grabesc sa plecam la gradi sau cand nu o las sa se imbrace cu ceva anume. Cand ii spun ca masa e gata si sa lase joaca. Cand ii spun ca timpul de desene e terminat si sa se duca la baie. Cand nu am timp sa ma joc cu ea pentru ca pregatesc masa de seara. Cand ma joc cu ea, dar fac ceva gresit si jocul este "distrus". Asa ca ma uraste. Si declara ca nu mai e prietena mea. Si evident sunt si "cea mai rea mamica". Nu o contrazic. E dreptul ei sa simta cum vrea pe moment si sa exprime cum vrea ceea ce simte. Plus ca stiu ca sunt doar vorbe aruncate la suparare. Pentru ca in mai putin de 5 minute vine la "dragaleala" si pupici, anuntand sus si tare ca ma iubeste muuult, "extrem de mult". Daca ii amintesc ca parca ma ura inainte, pe fata i se intinde un ranjet caraghios.."Eh, glumeam mami, nu stii?" Da, suntem in siguranta. Inca departe de furiile neintelese din adolescenta. Ca asa am inteles ca ar fi atunci. Nush, mai avem pana la ele.

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...