Parenting la tara

Saptamana la Sf Gheorghe a fost pentru Andreea cam ca o vacanta la tara. Adica asa imi imaginez eu ca se petrec lucrurile atunci cand duci copilul la bunici, la tara. Acesta sta cam toata ziua pe ulita, in praf, se catara in copaci, mananca dude si corcoduse de pe unde apuca, se fugareste cu vecinii, inventeaza jocuri de ei stiute, se mai cearta, mai plang, mai tipa, se julesc, mai vine cate un batran la gard sa tipe la ei, mai trece o vaca agale pe drum...Asa mi-ar placea sa se intample. Sa fie o vacanta in care cel mic sa fie liber, mai liber decat e in restul anului. Sa stie ca e ok sa se murdareasca, ca e ok sa fie julit pe genunchi, sa sara gardul la vecina care are corcoduse rosii, sa escaladeze tractorul parcat in fata casei si sa umple remorca cu jucarii.
Pentru Andreea cam asa a fost. Caci, stiind ca pe drumurile de pamant din sat nu exista masini si ca rar trece cate un tractor, nu mi-a fost teama sa o las sa se joace singura cu copiii din vecini, atata timp cat ramanea pe langa casa si imi cerea intai voie inainte sa incerce cine stie ce nebunii cu ei. 
Rezultatul este ca a fost asa incantata de vacanta asta ca nu mai voia sa plece acasa.
Din pacate, saptamana la tara a fost si un prilej ca sa fim martori directi ai modului in care unii bunici, si parinti, aleg sa isi disciplineze nepotii sau copiii, ai lipsei de implicare, ai regulilor stupide. Iar pentru Andreea a fost o ocazie nedorita de a vedea cum sunt batuti niste copii de bunici...Intai a crezut ca scena e o gluma, apoi cand a auzit fetita de 4.5 ani plangand si-a dat seama ca se intampla ceva rau, asa ca a fugit la noi si ne-a intrebat de ce o bate bunica si unde sunt parintii ei, de ce nu vin sa o certe pe bunica. Parintii erau la Tulcea si nu sunt convinsa ca nu aprobau metodele bunicilor...
A fost extrem de greu sa ii explic ce se intampla si de ce....
In afara de bataie, copiii erau "rasfatati" si cu multe injurii, strigate si injuraturi, pentru ca nu erau cuminti si nu ascultau. E adevarat ca reactia lor la tratamentul violent era sfidarea si incalcarea cu mare placere a oricarei reguli. Era modul lor de a dovedi probabil ca nu le e frica de bunici si ca nu le pasa de bataia lor. O reactie de aparare, care facea ca orice incercare de a-i convinge sa faca ceva doar cu vorba era inutila. Obisnuiti sa se supuna doar prin batai, ignorau cu desavarsire rugamintile de a face ceva ce nu aveau chef. 
Imi pare rau de ei, caci dincolo de micile sfidari si frecusuri, erau niste copii super simpatici si frumosi, care voiau doar sa se distreze putin in vacanta. 
Din fericire nu toti bunicii sunt asa..BA chiar sper ca majoritatea sunt oameni care inteleg ca un copil are nevoie de reguli, dar si de libertate, ca e ok sa se juleasca sau sa isi murdareasca hainele din cand in cand. Ca daca o fetita vrea sa isi schimbe trei rochite in 5 minute e ok sa o lasi, ca un baiat care a se mozoleste la gura de dude nu trebuie jignit si tras de urechi...Si ca poate un pic de implicare nu strica. O plimbare pana la balta sau la mare, un fotbal in curte sau sa o lasi pe fetita sa te ajute la bucatarie...
Dupa cele sase zile acolo mi-a devenit si mai clar cat de exagerati am devenit in atitudinea foarte savanta pe care o abordam uneori fata de un lucru atat de natural si normal, cresterea copilului. Placerea cu care definim metode si retete, usurinta cu care imbratisam carti si curente, numarul de cursuri de hranire, imbracare, educare, purtare, joaca la care participam. Cand de fapt totul se reduce la cateva lucruri simple: dragoste, rabdare, empatie, acceptarea propriilor greseli, curajul de a le acorda dreptul de a alege si de a gresi la randul lor...
Toate celelalte, unde doarme, ce mananca, la ce cursuri merge sau nu, cate jucarii de plastic sau de lemn are si cat de mult este sau a fost purtat, conteaza putin, prea putin, in marea carte a vietii lor. 

Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...