Un concurs, mai multe concluzii

Weekendul trecut matza a participat la primul concurs de inot. A fost o chestie la care si-a dorit sa mearga si pe care o astepta cu mare nerabdare, declarand sus si tare ca ea o sa castige si o sa ia medalia. 
Eu am temperat putin entuziasmul si i-am zis ca important e sa participe si sa faca tot ce stie si ce poate. Nu neaparat sa castige...M-a deranjat putin ca tot insista sa ma intrebe daca o sa fiu mandra de ea, daca o sa castige, si am incercat sa intorc subiectul spunandu-i ca sunt oricum mandra de ea si ca ma bucur ca ii place sa inoate si bla bla bla. N-a mers. Tot insista ca o sa fiu mandra daca castiga...Probabil chestii auzite la gradi pentru ca noi nu am adus niciodata in discutie ideea de a fi mandru de ceva sau daca ai castigat ceva. Deocamdata prefer sa pun accentul pe bucuria de a face ceea ce iti place si abia dupa aia pe ideea de a si castiga.
Dar, dupa concurs, imi dau seama ca trebuie sa ii explic, calm, cu rabdare, in timp, ca scopul unei competitii, sportive sau nu, este, pe langa simpla participare, si sa castigi:d. Adica sa ii depasesti pe ceilalti. Sa fii concentrat la ce faci. Sa nu renunti. Sa dai tot ce poti, dar cu seriozitate si pe toata durata probei.
Pentru ca partea asta Andreea nu a inteles-o...
Pentru ea concursul a fost un prilej de a inota impreuna cu alti 4 copii, sa se hlizeasca la parintii de pe margine, sa vorbeasca un pic cu fetita de pe culoarul vecin, sa se uite de cateva ori in spate...
Problema nu e ca nu a castigat, ci ca nici macar nu a incercat sa castige. A fost o joaca. Un moment de distractie. Si atat. 
Si ca sa fie confuzia si mai mare, la final toata lumea a primit cupe si medalii, neexistand nicio departajare intre cei care au iesit pe primele locuri in fiecare grupa si restul. Asa ca matza se lauda la toata lumea ca a luat cupa si a castigat :d
Am stat ieri un pic de vorba cu ea despre ce inseamna un concurs si ce inseamna sa castigi. Ca doar ala care a terminat primul a castigat, nu si ceilalti. Si ca evident ea nu a castigat:d. S-a bosumflat imediat, ca ea a facut tot ce a putut, lucru care stiu ca nu e adevarat. Dar nu i-am zis nimic. I-am explicat ca a fost bine pentru prima incercare, ca vor mai fi si alte concursuri, la care trebuie sa se concentreze mai mult. 
Pentru ca, desi nu sunt adepta concursurilor la varste mici si nici nu sustin nebunia diplomelor din gradinite si scoli, cred ca atunci cand participi la o competitie trebuie sa faci tot ce poti ca sa castigi. Chiar daca la final iesi pe ultimul loc. 

Arta pentru copii

Saptamana trecuta am cumparat pentru Andreea o carte tare frumoasa, despre arta. Desi e un pic prea avansata pentru varsta ei, mi-am dorit de mult sa o avem in casa, pornind de la ideea ca orice lucru poate fi discutat pe mai multe niveluri.
Arta pentru Copii, de la editura Gama, este un prim pas in lumea picturii si a pictorilor celebri. Este o trecere in revista, cronologica, a marilor stiluri, cu accent pe cate un tablou reprezentativ. 
Textul face o descrie succinta si destul de usoara a tabloului, detaliind apoi stilul si elementele caracteristice. Plus, propune o "joaca", o activitate pe care sa o incerce si copilul.
Pentru 5.5 ani, descrierea stilurilor poate fi un pic dificil de inteles, mai ales pe masura ce te apropii de epoca moderna.
 Dar chiar si asa, fara sa intram in detalii dificile, a fost o joaca frumoasa. Am studiat intai plansele cu tablouri si am pus-o sa povesteasca ce vede, ce e in tablou..A fost foarte atenta la detalii si a observat tot felul de lucruri, iar cand am ajuns la Dali si Picasso curiozitatea a atins cote uriase:D. 
I s-a parut foarte interesant ca poti picta lucruri care nu exista, sa faci lumea sa para altfel, sa iti imaginezi obiectele cum vrei tu. Ea facea deja asta uneori, dar i se parea ca e doar o joaca a ei. Acum a descoperit ca si marii pictori vad lucruri uneori diferit de realitate:d
Dupa ce am studiat picturile si am vorbit despre ele, am trecut la partea practica.
Adica fiecare a facut un desen cu "lumea altfel". Recunosc cu mandrie ca ea deseneaza mai frumos ca mine:)). Cel putin mie asa mi se pare. E multa culoare si imaginatie acolo, pe cand la mine e asa, un soi de tema pe care incerc sa o fac cat mai bine.
O sa incerc sa gasesc timp sa discutam pe indelete fiecare pictura, fiecare stil. Si apoi sa incepem sa vizitam si Muzeul de Arta:)

Prima zi la pictura

Ieri am ajuns, dupa aproape 30 de ani, in sala de pictura de la Palat. Nu stiu daca e chiar aceeasi cu cea in care aveau loc lectiile cand eram eu mica, dar sigur asa pare. Cand intri, ai brusc impresia ca timpul s-a oprit in loc acolo. Scaune carpite si instabile, mese jupuite, pereti nevopsiti de decenii, intr-un colt o chiuveta veche, odata alba, o masa cu hartii si pensule, cateva tablouri cu pionieri, porumbei si flori uitate pe pereti si sevalete. Din tavan vine o lumina obosita, galbuie, si toti parem bolnavi in umbra ei.
Profesorul este un domn in varsta, cu pulover si camasa. Toata ora a stat la masa si a citit, rugandu-i pe copii sa picteze ce vor ei. "Azi e la liber! Vreau sa picteze fiecare ce vrea!". 
M-am asezat pe un scaun cu hainele in brate si am lasat-o pe Andreea sa isi vada de treaba. Ea evident ca nu avea nicio problema cu mediul prafuit din jurul ei. SI-a ales un scaun, a deschis caietul de desen si s-a apucat de pictat. 
Cand termina, fiecare copil isi lua opera si se duce mandru la profesor. Dansul isi ridica ochii din carte si declama cu mare convingere "foaaartee frumos! ai pictat foooaaarte frumos!". Dupa care, copilul ori pleaca, ori revine la masa si mai picteaza ceva.
Doua fetite de vreo 6-7 ani vorbesc in continuu. Se stiu de anul trecut si ciripesc obositoare. Domn profesor nu zice nimic. Probabil e obisnuit cu ele. Totusi ar trebui sa le atraga atentia sa vorbeasca mai incet...O mamica planeaza in continuu deasupra fetitei "nu asa, de ce pui albastru acolo!hai sa coloram cu asta! E mai frumos asa!"...Ar putea sa mearga ea la pictura daca tot e asa pasionata..
Alta e grabita sa ajunga acasa. E totusi 7 seara. O fi plecata de dimineata, vrea sa se termine odata pictatul asta. Fii-sa face ceva cu mult albastru. Se ridica si arata foaia profesorului. "Foaaarte frumos! Acum picteaza si pasarea.". Maica-sa pufaie. "Gata, pasarea alta data! De ce ai pictat asa incet! Nu mai stau aici. Fa cu maro si hai!". 
Ma uit la Andreea. Sta concentrata deasupra foii si coloreaza niste flori. Cand face ceva cu pasiune tuguie buzele intr-un gest caraghios si nu e atenta deloc la ce e in jur. Din cand in cand isi da parul dupa urechi si se uita la mine, asigurandu-se ca sunt acolo. Dar nu-i place sa fiu atenta la ce face. Trebuie sa ma prefac ca sunt preocupata de altceva, ca citesc pe telefon, ca ma uit prin sala. Daca ma prinde ca ma uit la ce face, se supara si imi sopteste printre dinti sa ma uit la altceva. 
Ma uit la pereti, la mama care controleaza fiecare gest al fiicei, la mama care vrea sa plece, la profesorul care nu vede nimic din ce fac copiii din sala...
Cand plecam, o intreb pe Andreea daca mai venim. "Daaa, vreaaau! Mi-a placut! Domnul profesorul a desenat un unicorn pentru o fetita si a zis ca data viitoare face si pentru altii. Si fetitele mai mari pictasera cai cu aripi! Eu inca nu stiu sa fac un cal cu aripi! Dar o sa invat si eu".
Si imi dau seama atunci ca ea a vazut in sala aia cu totul altceva decat mine. Unde eu am vazut mizerie si saracie si lipsa de interes, ea a vazut culori, desene si un unicorn...

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...