Cum mai e ea

De cele mai multe ori e vesela, amuzanta, distractiva. Face glume si poante. Ne copiaza strambaturile. A depasit faza la care nu facea diferenta dintre gluma si serios si se supara cand ziceam ceva aberant. Acu rade. Si daca nu e chiar sigura ca e gluma intreaba pe soptite, sa se asigure.

Vine pe furis si se loveste de tine, explicand suav "a, scuze, nu te-am vazut!", gluma preluata de la ta-su si vesnic subiect de rasete intre ei.
Ar vrea sa se joace non-stop, plimba dupa ea prin casa dinozauri, cutiile cu figurine, carti, creioane, foarfece. Le uita peste tot. Le cauta. Le muta in alta parte.
Statul la masa e o plictiseala teribila. Ciuguleste cate ceva, niciodata toata farfuria. Inca mananca cu preferinta carne si paste. Si pizza si sandvis cu sunca. Restul sunt tolerate de gura mea. Bea ceai cu mare placere. Mai putin lapte. Nu prea mai iubeste iaurtul, dar a descoperit orezul cu lapte. 
Se infurie, se cearta, se oftica, pufneste, tranteste, fuge din camera si ne impunge cu degetul amenintator. Are replici, explicatii, motivatii, dar cand simte ca nu are ce zice tot la plans apeleaza. Si ce plans...
E prietenoasa, darnica cu limite, mare amatoare de povesti si enciclopedii. E avida dupa informatii. Despre planete, despre vulcani, despre animale, despre fantome, despre formarea pamantului si ce e in oceane, despre orice practic. Stie povestea cu Big Bang si cum se formeaza planetele si stelele. Stie despre istorie si civilizatii care nu mai sunt. Se teme de cutremure, desi nu a simtit niciunul... Si de sinele de tren.
Inca deseneaza si coloreaza mult, face forme din hartii, pune in scena povesti cu figurine si dinozauri, organizeaza gradinita de plusuri, face si desface legouri. 
E respectoasa si atenta cu educatorii si adultii in general. Mai rabufneste uneori pe noi. Cu noi stie ca limita e mai larga, ca mai trecem si cu vederea, ca intelegem oboseala si frustrarile. Cand depaseste limitele, o atentionam ca nu ne vorbim asa, ca nu tipam unii la altii, ca daca e suparata o ascultam, dar fara sa se rasteasca la noi. 
Vorbeste. Practic non-stop. Singura sau cu cineva. Pur si simplu vorbeste.
E un vulcan, un titirez, un parau de munte agitat. E o mare lina, soare cald de primavara, nor pufos pe cer senin. E in toate felurile. E Mutzi pentru noi. 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...