Gradinita. Concluzii de final

Povestea gradinitei a inceput pentru noi in 2011, cand matza a trecut de 2 ani si bunicii incepusera sa nu mai faca fata. Nu spun ca asa e la toti, dar la noi perioada 1,5 ani-2,5 ani a fost cea mai grea. Andreea devenise foarte independenta si cerea multa atentie, rabdare si intelegere, pe care bunicii nu reuseau mereu sa le acorde in momentele si dozele potrivite. Asa ca de multe ori interactiunea dintre ea si ei oscila intre cearta si rasfat. Rezultatele nu au intarziat sa apara, devenind tot mai greu sa ne intelegem cu ea si sa aplicam metodele noastre de crestere, atunci cand in timpul zilei lucrurile se intamplau altfel.
Asa am decis ca pentru  noi, la acel moment, cea mai buna solutie e cresa. Nu bona. Pentru ca mi s-a parut ciudat sa inlocuiesc bunicii cu un strain care sa vina tot acasa. Am cautat mult in zona noastra, am vizionat diverse gradinite si pana la urma am ales Sweet Baby, la Tineretului.
Desi avea preturile peste zona, 14 mil program lung la acel moment, a fost cea mai buna varianta pentru primul an de comunitate. Doamnele de acolo erau mamoase si atente, dar au reusit sa impuna o serie de reguli. Incet Andreea a inceput sa manance singura, sa se joace mai linistit, sa aiba rabdare, sa imparta, sa vorbeasca, mult, foarte mult. Carmen, prima ei educatoare, i-a ramas atat de bine in minte incat si acum isi aminteste de ea daca o intrebi. 
Dupa un an, am decis sa o mutam la gradinita, pentru a nu ramane intr-un mediu in care ea era practic cea mai mare, inconjurata de bebelusi si copilasi de pana in 3 ani. Aşa a urmat etapa Dreamland, unde am petrecut inca un an. Din pacate, o experienta care a inceput foarte frumos si cu mari asteptari s-a schimbat usor, odata cu plecarea educatoarei de la grupa ei si inlocuirea ei cu persoane care noua nu ni s-au potrivit. 
Si asa, in grupa mijlocie am ajuns la gradi nr.3, Kids Palace, in decizia luată contând predominant educatoarea, pe care o cunoşteam, şi abia dupa aceea locul in sine. 
Si acum sa va spun care sunt putinele mele concluzii la final de gradi:

- alegeti omul, nu locul. Omul ala care sta 4-6-8 ore pe zi cu copilul este esential, mai important decat sala, jucariile, dotarile si chiar meniul. Daca educatoarea nu e ce trebuie, ce va trebuie voua, restul e zero

- din pacate de cele mai multe ori nu putem alege educatoarea, fiind ca la loterie: nimeresti bine sau nu. Daca nu e bine, nu te crampona de locul acela, nu crede ca celui mic ii va fi greu sa se adapteze in alta parte, nu gandi ca "poate nici in alta parte nu e mai bine", "pana la urma stam doar 1-2 ani, ce sa ma mai deranjez", " e aproape de casa", "poate se mai schimba si ea..". 

- daca ai rezolvat cu omu, studiaza locul:d. Ideal este ca gradinita sa aiba spatii mari, luminoase, o curte inverzita, cu copaci si alei, jucarii de exterior, scari asigurate si toalete pe marimea celor mici. Daca nu ai gasit varianta ideala, prioritar ar trebui sa fie spatiul interior, ca oricum acolo sta cel mai mult.
Intre o casa mica, cu camere inghesuite, dar curte mare cu iarba si flori, si o casa mare, cu camere spatioase si pline de lumina, dar cu o curte meschina, spre deloc, eu as alege a doua varianta. Am vazut ambele variante si mereu am incercat sa imi imaginez cum e sa stau 8 ore pe zi intr-o camera cat o sufragerie, cu inca 6-10 copii pe langa mine, negociind jucarii si spatiu. O sala cu geamuri mari, cu lumina naturala, cu spatiu de lectii si spatiu de joaca, cu dulapioare colorate si patuturi iti da o stare de bine. 
Noi am avut obsesia curtii, am cautat gradinite cu curte, pana cand ne-am dat seama ca practic iarna ii scotea in curte circa 10-15 minute de 1-2 ori pe saptamana, maxim, iar vara ieseau doar dupa amiaza, dupa gustare, cand oricum o cam luam in parc...

- la fel de important a fost pentru noi meniul. In principiu, el nu difera esential de la o gradinita la alta. Diferenta sta in cantitatea si tipul de balarii care se dau. Ca unii dau eugenii, altii briose facute acolo. Unii dau doar sunca de curcan, altii si salam. Cu exceptia situatiei in care tii copilul acasa si ii dai doar mancarea ta, inevitabil va manca si balarii, si grasimi, si zahăr si sare si porc si pui si altele. Asa ca ce poti controla e cantitatea. 
Am acceptat la micul dejun cereale cu lapte, dar nu sunci si salamuri. Am acceptat la gustarea de dupa masa placinte si briose facute in gradinita, dar nu dulciuri din comert. Am acceptat sosuri la pranz, cu conditia de a avea in meniu si ciorbe si peste si curcan...
Fii-mea oricum e sclifos la masa si are anumite alimente pe care le accepta si altele de care nu se atinge. Mananca friptura, dar nu fasolea de langa. Mananca spanac, dar nu cu ou. Mananca orez, dar mai putin peste, etc. La gradi a inceput sa manance salata, de care acasa nu se atingea. Si ceva ciorba, care nici aia nu e pe lista ei de preferinte. Nu a devenit obsedata de dulciuri, nu cere isteric ciocolata in magazine, nu mananca pufuleti, croissanturi sau chipsuri sau alte nebunii. 
Acasa incercam sa mancam cat se poate de curat si natural, pentru a acoperi gaurile din afara gradinitei. Dar repet, meniu ca acasa nu exista decat acasa. 

- dupa om, spatiu, meniu, alt lucru care este esential in experienta cu gradi este comunicarea cu conducerea. Nu stiu de ce e asa greu in unele gradinite sa existe un mail comun  pe care sa primesti informatii. De ce nu se poate comunica programul, meniul, eventualele evenimente online. Sunt locuri in care toate acestea sunt trecute in hol, la avizier. Daca le vezi, bine, daca nu, asta e. Nu stiu de ce sedintele cu parintii sunt rare si inutile, ocazie pentru director de a se lauda, de a anunta noi cresteri de taxe sau de a se plange de diverse. Nu inteleg de ce nu pot fi implicati parintii mai bine in activitati, sa se organizeze iesiri impreuna, sa fie petreceri, concursuri, targuri, etc.

As vrea sa am o reteta pentru o experienta frumoasa de gradinita, si pentru copil, si pentru parinti. Dar nu am. Uneori lucrurile incep bine si nu continua asa. Uneori ti se promite una si dai de alta. Uneori lucrurile care te deranjeaza devin mai grele decat alea care te bucura. Si atunci te muti, alegi alt loc, alt om, nu stai blocat 2-4 ani intr-un loc acceptand prea multe compromisuri. Chiar daca te-ai saturat sa o tot iei de la capat cu cautatul:d 

Ca idee, ce isi va aminti Andreea despre gradinita este miss Denisa, educatoarea ei draga, si 3-4 colegi pe care ii considera acum prieteni. Si pe care ii va uita probabil cand incepe scoala:d. Dar sigur nu va uita mult timp de Carmen, Vero si Denisa, cele trei educatoare care au modelat-o pana acum:)

Busteni-Babele-Omu-Mălăieşti-Busteni, 2 zile pe poteci

Saptamana trecuta am tot asteptat sa termine Andreea cu nasul si febra si pentru ca vineri parea sa fi trecut toate cele am plecat spre munte. Ghinionul face ca dupa ce i-a trecut ei nasul m-a apucat pe mine o minune de conjunctivita virala, dar pentru ca inca vedeam aparent clar si am primit de la doctor niste picaturi nu am lasat ochii de vampir sa ne opreasca din plimbare.
Asa ca sambata dimineata am parasit Predealul si ne-am duc optimisti la Busteni. Unde ne-am blocat vreo 2 ore in coada de la telecabina:d. Din cand in cand ne uitam cum seninul se acopera usor de nori pufosi, cum sus pe creasta era umbra bine de tot si pe alocuri norii albi se cam innegreau..Dar pentru ca suntem optimisti din fire, plus ca aveam rucsacul plin de pelerine, hanorace si mancare am decis sa nu renuntam.
Pe la 12 am ajuns la Babele si am plecat spre Vf. Omu, un traseu destul de lejer, aproape tot pe linie dreapta, cu vreo 2 portiuni in urcare. Dupa primele 5 minute pe poteca a inceput grindina. Am studiat bucatelele de gheata si pentru ca erau cam cat o mazare am continuat drumul. Dupa inca vreo 10 minute grindina s-a transformat in ploaie si usor usor s-a linistit. Am continuat drumul in pas cat de alert ne-a permis Andreea, aruncand priviri rapide spre norul negru ce se vedea in spatele nostru si din care trosneau tunete din cand in cand. 
-Matza, tre sa mergem, lasa florile, ca uite ce e in spate! Furtuna. Daca ne prinde, e nasol. HAi sa ajungem la cabana inainte. 
- Norul ala e un spion. Se tine dupa noi!
-Da, hai sa fim noi spioni mai isteti si sa scapam de el!
Discutiile despre spioni si flori si uite floarea de colt nu e floare de colt si uite un petic de senin in zare hai sa-l prindem au continuat pana la Omu. Cu totul cred ca am facut vreo 2 ore si un pic. 


Sus, iesise soarele si muntii se vedeau verzi si linistiti. Cumva, norul negru ramasese mult in urma si nu parea sa mai vina dupa noi.
Dupa o masa de pranz din pachet, am pornit spre Cabana Mălăiesti, prin "hornuri", un drum de 2.5-3 ore. Initial am vrut sa mergem pe Valea Tiganesti, dar cabanierul de la Malaiesti ne-a sfatuit la telefon sa nu o luam pe acolo pentru ca sunt zone cu zapada.
Drumul spre vale este foarte frumos, cu peisaje spectaculoase, cu flori si iarba si bolovani pe care sa cobori. Poteca o tine in coborare serpuita si ochii vad pana departe, spre Bran, Rasnov...
In zona hornurilor, niste stanci inalte, ca niste cocoase rasarite in munte, coborarea a devenit mai dificila un pic din cauza zapezii ce inca acoperea o parte din vale. Poteca traversa zonele cu zapada, dar ne era teama sa nu alunecam, caci pana jos era cale lunga...
Incet, cu grija, am trecut. Eu am cazut doar o data, cu piciorul intr-o crevasa nesuferita, si Andreea tot o data, a alunecat un pic la vale pe zapada, dar pe o zona destul de lina sa nu am emotii. 
Putin mai jos am dat peste capre negre. Primele pe care le vad! 
Si dupa inca vreo 30 de minute am ajuns la Malaiesti, asezata intr-o caldare verde, cu poieni acoperite de flori si soare. 
Noaptea nu a fost placuta...ba chiar teribila, din cauza unui domn foarte sforaitor cu care am impartit camera:d. (later edit: nu e vorba de dan, ci de un alt calator:))   )
Rezultatul e ca a doua zi am pornit pe traseul spre Busteni la ora 8. Gata mancati, imbracati si cu bagajele facuta:d
AM ales sa mergem spre Poiana Costilei si de acolo direct in Busteni, fara sa mai trecem pe la Gura Diham. Drumul cu totul e de vreo 5-6 ore si de pe la jumatate incolo e doar prin padure, destul de plictisitor....
Una peste alta a fost o excursie tare tare frumoasa, cu multe surprize, de la vreme si peisaje, cu povesti si cantecele, dupa care am promis sa mai facem macar o tura la munte in vara asta :)

Despre serbarile de la gradinita

Despre serbarile de Craciun si de vara de la gradinita s-a scris mult in ultimii ani, unii pro, altii contra. Si eu am fost uneori critica, in privinta duratei lor mai ales. La noi la gradi, serbarea este cu toate grupele, la Palatul Copiilor, si se intinde pe 3-3.5 ore. Ea se vrea de fapt un moment in care toti copiii si parintii sa fie impreuna, sa se vada si sa se cunoasca un pic, dincolo de grupa. Este destul de obositor sa stai 3 ore in sala, plus ca sincer nu ma intereseaza ce fac grupele mici:D
Eu nu as renunta la serbare, ci as scurta-o un pic, cel putin in cazul noastru.
In plus, stiu ca sunt gradinite unde presiunea pusa pe copii este excesiv de mare. Obsesia invatatoarelor de a iesi in fata parintilor cu un program perfect, competitia dintre invatatoare, obsesia parintilor de a-si vedea copilul performand, etc. 
Am auzit de cazuri in care parintii s-au suparat ca al lor copil a avut o strofa mai mica de spus sau nu a fsot pus in valoare suficient in sceneta. Copii care repeta zilnic cu 2 luni inainte de serbare, cantecele, poezii si dansuri, pana cand ajung sa le urasca, sa viseze la momentul in care vor scapa de corvoada. Nu e ok.
E nevoie de un pic de echilibru intre ce vrei tu ca educator si ce pot copiii la o anumita varsta, intre o serbare completa si creativa si limita de rabdare si memorie a copiilor. Nu poti face o sceneta de 20 de minute la grupa mica, cu poezioare la fiecare copil si sa te astepti ca ei sa stea linistiti pe scena tot timpul. Imi aduc aminte cand era Andreea la cresa, prima serbare, la 2 ani juma, n-a scos o vorba, educatoarea ei a spus toata poezia, dar n-a fost nicio problema. 
Pentru noi a fost ultima serbare la gradi, destul de emotionanta, cu moment de absolvire, cu flori si cantecele  de la revedere. Se putea sa fie mai scurta? Da, sigur. Ne pare rau ca am avut parte de ea? Nu. 
As renunta la serbarile de la gradinita? Nu stiu, poate ar fi dragut si o zi in parc de exemplu, cu parintii si copiii, dar ma indoiesc ca peste ani amintirile ar fi aceleasi...

Cu bicicletele la Snagov, varianta pentru copii

De cand a venit caldura, tot cautam idei de weekend, locuri in care putem evada, la aer curat, fara aglomeratie si la o distanta mica de Bucuresti. 
Duminica trecuta am ales sa mergem la Snagov, prin padure. Am gasit un centru de inchiriat biciclete chiar in sat, la pretul de 35 lei bicla/2 ore. E destul de mult, dar daca nu avem suporti de biciclete pentru masina nu avem deocamdata alta solutie. Bicicleta Andreei incape din fericire in masina, cu jumatate de bancheta rabatata:)
Baiatul de la care am luat bicicletele ne-a aratat rapid o harta cu traseele din zona si ne-a zis ceva gen sa mergem la dreapta, apoi la stanga si pe poteca tot inainte. Evident ca dupa prima dreapta-stanga am ajuns sa mergem cam dupa capul nostru. Intai pe un drum de pietris, dar ala cica dadea in autostrada, deci nu ne trebuie, caci noi am fi vrut sa ajungem cumva la lac. Apoi am ales o poteca larga, cu pamant batatorit, pe langa o rulota cu caine latrator (dar legat!), dar dupa vreo 500 de metri poteca a disparut. Ne-am intors si am pornit pe alta potecuta, mica, printre copaci, la racoare. Frumos, foarte frumos, doar ca am ajuns la noroi si balti :d. 
I-am explicat Andreei ca suntem in expeditie, ca e o aventura....Ca da, trebuie sa ne caram biclele pe langa balti, dar e amuzant:d. Si la final ajungem la lac. Si uite asa, cu rabdare, mai pe bicle, mai pe langa, am razbit. Si am ajuns si la complexul Snagov, pe malul lacului. Unde erau cam toti amatorii de gratare din Bucuresti...Am mancat niste batoane de cereale, am studiat peisajul si am pornit inapoi spre casa cu stuf, sa lasam bicicletele.
Pentru ca Dan nu se simtea prea bine am decis sa scurtam iesirea la Snagov, dar avem in plan sa ne intoarcem si sa ne plimbam cu caiacul.
In ciuda noroaielor, noua ne-a placut la padure, cu bicicletele. Traseele sunt usoare, ori poteci, ori drum de pietris, harta nu exista, asa ca practic de invartesti pe acolo cu ajutorul GPS-ului ca de ajuns la marginea padurii tot ajungi destul de repede. 
Complexul Snagov, ala de pe lac, e frumusel, cu restaurant si zona de picnic. Costa 5 lei de persoana accesul si nu stiu cat daca esti cu masina...Dar daca vrei sa stai toata ziua nu pare asa scump. Noua nu ne place pentru ca e aglomerat in weekend si eu am oroare de zone cu multi oameni care fac gratare. 
Singura poza de duminica, in zona cea mai naspa de noroi:d. La potecile cu flori, pasarele si copaci batrani nu ne-am gandit sa ne pozam...

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...