Viscri, Mesendorf, Rupea si Homorod

Dupa ce am povestit despre calatoria noastra pe biciclete pe la Viscri, hai sa spun doua vorbe si despre satele din zona, asa cum le-am vazut eu in graba si fara timp de vizitat prea in detaliu. 
Cel mai cunoscut dintre ele, Viscri este un sat care incearca sa pastreze aerul medieval, ajutat mult si de cetatea impunatoare din margine. Drumul din sat este neasfaltat, acoperit cu pietris, usor dificil pe alocuri. Casele sunt insirate una langa alta, cu porti mari si pereti colorati. Pe ici pe colo reusesti sa vezi curtile mari, ingrijite, cu carute si hambare de lemn. Sunt cateva care au investit masiv in ultimii ani si rezultatele se vad. Viscri 125 de exemplu, de unde am luat bicicletele, este o bijuterie, cu camere mobilate cu mult gust, pastrand caracterul traditional, cu o curte verde cu loc de luat masa la umbra, bucatarie separata, spatioasa,cu multe elemente traditionale , dar si un pic de dotari moderne pe ici pe colo. 
In sat exista si un cafe-restaurant, nu mai stiu cum se chema...Practic este o casa in curtea careia oamenii au amenajat un foisor din lemn, cu mese lungi si bancute cu perne moi. Am mancat acolo o ciorba delicioasa si o tocanita la ceaun de vis. As mai fi mancat acolo de cateva ori:). Daca reuseste sa isi pastreze spiritul, fara sa cada in patima banilor si comercial, Viscri are sanse mari sa ramana un loc linistit, cu un picior inca in trecut si unul asezat calm in prezent. 
Sfat: Drumul direct din Rupea e prost rau. Mai bine ocoliti cativa km pe la Bunesti si de acolo spre Viscri.


 


Bunesti si Mesendorf sunt doua sate vecine cu Viscri, un fel de surori mai sarace ale vedetei:). Asezate intre dealuri, cu paduri de foioase pe langa ele, cele doua localitati nu au decat foarte putin din farmecul de la Viscri. Casele traditionale, construite in acelasi stil ca si la vecinii mai faimosi, raman destul de ponosite si nerenovate, cu pereti carpiti si curti pline cu de toate..Din fuga bicicletei am remarcat aerul saracacios, lipsa completa a sasilor si prezenta destul de masiva a altor natii....Desi pastreaza caracterul traditional al zonei, si Bunesti si Mesendorf si-au pierdut cumva spiritul...Din ce am auzit, merita vizitate bisericile fortificate, dar noi nu am avut timp din pacate si nici nu am simtit ceva din farmecul romantic si atent ingrijit de la Viscri. Chiar si asa satele merita vizitate impreuna, macar pentru cele cateva bijuterii arhitectonice care au ramas in picioare
Biserica din Mesendorf

Homorod, la cativa kilometri de Rupea, este alt sat populat in trecut de sasi, dar din vechii stapani au ramas acum daor cateva familii. Casele sunt frumoase, destul de ingrijite, iar biserica fortificata este o bijuterie care ar trebui pusa mai bine in valoare. Inconjurata de doua randuri de ziduri de aparate, biserica are pereti de 4 metri latime, o adevarata fortareata in vremuri grele. A fost construita pe la 1200 si rezista inca, desi are mare nevoie de renovare. Desi putini, oamenii inca mai vin la slujba aici si exista icnercari de consolidare a clopotnitei. In trecut, unul din turnurile de pe zid era plin cu slanina pusa la uscat de sasi, din care se putea servi oricine dupa slujba:d 
Pentru cazare recomand Residence Homorod, o pensiune mare, curata si linistita, cu curte inverzita unde se poate manca si bucatarie super dotata la dispozitie. 



Rupea, si mai ales Cetatea Rupea, arata acum la fel de bine ca si cea de la Rasnov, dupa ce fusese lasata in paragina anii trecuti. Acum, o parte din cladirile interioare au fost renovate, singura obiectie fiind termopanele, dar poate au vreo explicatie stiintifica legata de conservare...





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo