Ganduri din prima zi de vacanta de vara

Azi am intrat oficial in vacanta! Nu eu, ok, ea, daaaar vacanta ei inseamna ca dimineata nu mai suna ceasul, nu mai fug buimaca sa pregatesc micul dejun, bajbaind dupa cana mea de cafea, nu mai fac ”pachetelul” de scoala si nu mai repet de miliarde de ori hai, hai, hai...
Nu stiu ea, dar eu sunt pe holiday mood de ceva vreme oricum, cu chef de plecari si terase si spre zero chef de munca. 
Acum ne pregatim de inca niste weekenduri la munte, plus marele concediu, plus alte weekenduri la mare si la munte. Seri la terasa. Aperol Spritz. Concerte de vara. Muse. Vizite la prieteni. Inghetata si limonada fara limite. 
Imi place teribil de mult varsta la care a ajuns Andreea, aia la care poti merge cu ea cam pe oriunde, in care te intelegi, discuti, canti si topai impreuna, varsta la care are preferinte si emotii si o sinceritate debordanta. Am mers in weekend la concert in parcul Izvor, la Luna Amara si Coma, si ne-a placut la nebunie tuturor. Am mers cu biclele pe dealuri, cu cortul la mare, cu masina, sute de kilometri. E foarte foarte frumos sa poti face toate lucrurile care iti plac impreuna cu copilul si sa stii ca ii plac si lui.


Evident ca uneori e obosita, plictisita, nervoasa, evident ca uneori ies scantei si artificii si de-o parte si de alta. Dar,  cand ne tranteste cate o gluma, ne uitam zambind unul la altul si ne gandim ca picea asta e super simpatica acum,
Evident ca era simpatica si cand era bebe, dar acolo era dragalasenie si pufosenie, acum este altceva. 
As vrea ca toate lucrurile astea pe care le facem impreuna sa ii ramana in amintiri si, cand va fi mare, la casa ei, isi va aminti cu bucurie de ele. Sper ca o vor ajuta sa creasca iubind muzica, plimbarile in natura, experientele inedite. 
Ca va stii ca viata trebuie tratata cu umor si relaxare, ca prietenii buni sunt esentiali si ca uneori un pahar de vin intr-o seara torida langa un om drag e tot ce ai nevoie pentru a fi fericit. 

Cum crestem viitori oameni fericiti

Iata o dilema care a inceput sa ma preocupe in urma cu ceva vreme, cam de cand s-a terminat povestea cu gradinita si a inceput scoala. Mi-am adus atunci aminte lucruri vechi, din copilarie si scoala, o lume in care presupun ca am intrat vesela si curajoasa, dar cumva am pierdut increderea pe parcurs. Nu am fost un copil problema, nu am avut probleme majore in scoala, dar nici nu m-am bucurat mereu de ea, nu am fost mereu optimista si vesela, iar deseori ma culcam plangand si ma trezeam ingrozita de o noua zi.  Nu acuz pe nimeni aici, vremurile erau altele, educatia si metodele de acasa si de la scoala altele si ele. 
Dar mi-e ciuda sa vad aceleasi comportamente si metode, aceleasi asteptari exagerate si planuri de viitor bazate pe temerile noastre ca parinti si nerealizarile noastre de adulti. Aceeasi presiune exagerata pe copii, aceeasi obsesie pentru note si diplome, pentru acumularea a cat mai multor informatii, inutile in mare parte, aceleasi temeri ca daca nu stie perfect calculele va fi un ratat, ca daca altul face ceva mai bine ca el atunci copilul tau are o problema, ca trebuie sa munceasca mai mult, sa faca mai mult. Aceeasi ignorare deplina a unor nevoi de baza, cum este joaca, timpul liber, sportul, activitatile creative. Toata lumea este concentrată pe calcule, cifre, adunari si scaderi, de parca succesul si fericirea viitoare depind esential de ele.
In urmatorii ani inteleg ca se extinde obsesia si spre limba romana, transformata dintr-un mijloc de comunicare care sa te dupa spre placerea lecturii, spre ura definitiva a tot ce tine de litere, gramatica si ortografie. Pierduti in calcule tot mai dificile si in exercitii de gramatica sau comentarii critice, elevii nu invata niciodata de fapt la ce le trebuie aceste materii. Ce faci cu matematica dincolo de testele de la scoala, la ce e buna gramatica, de ce e frumos sa citesti? O parte dintre ei afla raspunsurile la scoala, cei norocosi, altii in afara scolii, dar mare parte raman convinsi ca au trecut degeaba prin 12 ani, asta daca nu renunta pe parcurs. Ajung sa urasca orice carte si sa fie convinsi ca sunt incapabili sa inteleaga vreo stiinta exacta. 
In toata graba asta de a trece prin materie, nimeni nu are grija de cultura generala si educatia psihologica a acestor copii. Pentru ca, asa cum e gandita materia acum, nu ai timp.
Nu ai timp sa te asiguri ca ei sunt fericiti, ca mai sunt curiosi, ca mai vor sa invete dincolo de scoala, ca stiu sa isi puna intrebari, ca mai au curaj sa admita ca nu au inteles sau nu stiu ceva, ca le mai place sa citeasca, sa mearga la un muzeu, la un teatru, ca au forta de a trece peste un esec, ca au prieteni, ca sunt capabili sa ajute, sa se implice, ca au invatat empatia, ca au vreun hobby care poate deveni viitoarea lor sursa de venit, ca stiu sa faca diferenta intre valoare si non-valoare, ca sunt toleranti, deschisi la minte, entuziasti.
Noi am supravietuit cu bine clasei zero si ne indreptam victoriosi spre clasa intai. Pana atunci hai cu vacanta! 

Povestea Fermei Scoala Cornatel

Weekendul trecut am fost intr-o mica excursie cu bicicletele. Le-am asezat vineri pe masina si am pornit la drum spre Valea Oltului, apoi inainte de Sibiu am facut dreapta spre Valea Hartibaciului si am oprit la Cornatel. 
Cornatel nu este un sat renumit pentru turism, nu apare in ghiduri si nici nu am gasit multe povesti despre vacante acolo, dar zona este superba, cu dealuri si pasuni stapanite de oi si vacute, cu cai lasati liberi si paduri colorate. Pentru amatorii de ture de bicla este o alternativa buna la mai cunoscuta zona de la Rupea-Viscri. Cel putin noua ne-a placut mai mult aici ca traseu de bicicletă. Exista vreo 5 variante de trasee, de diferite lungimi si dificultati, iar noi am bifat doua. Unul de vreo 10 kilometri, de la Cornatel la Nucet, din care primii 5 cam la deal si urmatorii doar la vale:d. Dar din Nucet, de pe deal, se vede pana departe peste Olt pana la Fagarasi, plus ca, daca esti atent intalnesti caprioare si mananci fragute. 
Al doilea traseu a fost de vreo 40 de km pe ruta Cornatel-Rosia-Vulpar-Nocrich-Cornatel si ne-a placut tare mult pentru ca are cam de toate: drum de pamant, poteca, iarba, asfalt, drum cu pietris, coborari si mers drept si doar o panta mai lunga, pe care am urcat-o cu caruta:D. Andreea a facut fara probleme traseul si abia astepta sa povesteasca prietenilor ei cum ne-am ratacit printre dealuri (la propriu, multumim ciobanilor ca ne-au indicat pe unde revenim la civilizatie:d), cum a sarit garduri (un pic electrificate) si a vazut sute de oi rasfirate peste tot (plus cainii de rigoare..).





Dar eu as vrea sa va spun cate ceva despre locul unde am fost cazati pentru ca are o poveste aparte. Numele lui este Ferma Scoala Cornatel si am ajuns aici dupa ce am vazut ca toate traseele de pe Valea Hartibaciului pornesc de aici. Am gasit cazare pe booking si, desi pretul poate parea initial maricel, adica vreo 200 lei pe noapte camera tripla cu mic dejun, el merita cu siguranta. In banii astia ai acces la multe activitati in ferma si sansa de a cunoaste indeaproape multe animalute. 
Ferma este amenajata pe structura unui fost IAS, cu clasicele cladiri lunguiete in care se inghesuiau porci si vaci pe vremuri. Cu totul cred ca sunt vreo 6-7 cladiri de genul asta, dar doar 5 sunt renovate si ocupate acum de cai, vaci, porci, rate, un traseu de catarari indoor si altele. Ferma a fost cumparata acum niste ani de o familie de romani plecati de peste 20 de ani in Spania, care au o fabrica de usi de garaj si altele prin Bucuresti. Ei au decis sa cumpere terenul pentru un depozit logistic. Planurile s-au schimbat insa radical la prima vizita la fata locului, cand oamenii au dat peste un taran care isi batea calul. Sotia, pasionata de calarie si de concursuri de hipism, a decis sa cumpere martoaga si sa o aduca la ferma, urmand sa vada apoi ce fac cu ea. Dar, dupa o ”sedinta” in familie, impreuna cu cele doua fete de 12-13 ani, Liviu Măsălar a decis sa transforme fostul IAS intr-un sanctuar pentru animale batrane si nu numai. Si asa, au ajuns sa fie cazati aici trei cai foști campioni de 25-30 de ani, rate, gaste si bibilici cu varste venerabile, iepuri cu pui, vacute cu vitei, magarusi, un paun cu 2 paunite, apoi si mai multi cai, pana spre 20 cu totul, unii in vizita, altii la recuperare dupa batai si foame. Cu totii au parte acum de liniste, spatiu si multa iarba verde.
Dimineata portile fermei se deschid larg spre dealul din spate si vacutele se incoloneaza spre micul dejun, urmate de cai. Seara se intorc pe rand spre casa si isi ocupa ”camerele” pentru somn. Cei trei cai campioni raman peste zi in ferma si se plimba liberi peste tot. 
Pe langa animale, copiii au la dispozitie o saltea uriasa, tiroliana, trasee de aventura indoor si outdoor, panou de catarari, traseu de carting, tras cu arcul, plus canoe si biciclete pentru grupurile organizate. 
In general, ferma este ocupata de tabere si grupuri, dar in weekend mai vin si familii zapacite ca noi:).





In teorie, daca mergeti pe cont propriu nu aveti pranz si cina pentru ca bucataria nu e mereu deschisa, dar practic oamenii ne-au hranit copios din mancarea lor. Am fost sfatuiti ca la urmatoarea vizita sa anuntam pe telefon ca am vrea si pranz sau cina. 
Eu zic ca este o varianta foarte faina de tabara sau macar vizita de grup, dar merge la fel de bine si un weekend in familie. 

Cum crestem copii sanatosi emotional?

In urma cu putin timp am avut o intalnire cu una dintre fetele de la FTK care tine cursurile la care a fost si Andreea. A fost o discutie generala, de final de curs si de an, despre matza si ce mai face ea. Un soi de evaluare a psihologului privind comportamentul si atitudinea ei, cu plusuri si minusuri. 
Concluzia, spre bucuria mea, a fost ca Andreea este un copil foarte echilibrat emotional, chestie la care recunosc ca nu ma gandisem inainte, concentrata sa fie sanatoasa fizic, sa aiba tot ce ii trebuie si sa o vad fericita. Nu m-am gandit la modul serios ca de fapt fiecare lucru pe care il facem, fiecare moment petrecut cu ea, fiecare joaca, discutie, experienta este o caramida pe care o punem la aceasta constructie solida care trebuie sa fie increderea in sine. Si ca de la aceasta incredere pornesc toate celelalte. 
Cred ca este foarte important sa ne asiguram ca avem un copil care isi cunoaste valoarea, care stie sigur ca este iubit si respectat pentru ceea ce e si nu pentru ceea ce face, ca nu conditionam atentia si iubirea de ceva ce trebuie sa faca el. 
Trebuie sa ii creem increderea de a ne povesti greselile, supararile, dilemele, fara teama ca ne vom supara si il vom certa. Sa stie ca si atunci cand ii atragem atentia asupra unor greseli, iubirea nu dispare, e tot acolo, si ca tonul poate usor mai ridicat nu inalta bariere de nepatruns. Sa stie ca nu il comparam cu nimeni si el insusi nu trebuie sa se compare cu altii. 
Trebuie sa ii repetam mereu si mereu ca e ok sa gresesti, ca e ok sa nu stii, ca e ok sa nu intelegi. Ca intrebari vor fi mereu si cel mai important e sa nu se opreasca din a cauta raspunsuri. Ca e normal sa fii furios, trist, suparat, dar ca trebuie sa intelegi de ce esti asa si ce poti face ca sa treaca. 
Dar, la fel de important, trebuie sa il invatam sa isi exprime punctul de vedere clar si civilizat, sa nu isi manifeste furia lovind, ci vorbind, si ca libertatea si drepturile lui nu sunt deasupra libertatilor si drepturilor altora.
Si, la fel de important, uneori greu, sa avem grija sa discernem intre micile drame zilnice, inerente la pre-adolescentii de 5-6-7-8 ani, si supararile adevarate, nascatoare de neincredere si teama. 

Draga Mutzi, ce iti urez eu azi?

Sa fii sanatoasa, frumoasa si desteapta.
Sa cauti mereu curcubee si gaze colorate si flori. Sa nu uiti sa te bucuri de lucruri mici.
Sa fii mereu vesela, sa topai, sa razi. Sa iti placa lumea si oamenii din ea.
Sa plangi, sa te infurii si sa ierti. 
Sa nu obosesti sa pui intrebari si sa cauti raspunsuri.
Sa fii mandra si curajoasa si buna. 
Sa stii sa iti alegi prietenii si sa nu te temi sa renunti la oamenii care nu te fac fericita. 
Sa iubesti si sa fii iubita.
Sa fii tu, sa nu simti niciodata ca trebuie sa renunti la tine pentru altii. 

Pupici,
 mami

(ideea postului am ”furat-o” de la Maria :d. Mi-a placut mult sa pun in scris gandurile din cap) 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...