Cum crestem viitori oameni fericiti

Iata o dilema care a inceput sa ma preocupe in urma cu ceva vreme, cam de cand s-a terminat povestea cu gradinita si a inceput scoala. Mi-am adus atunci aminte lucruri vechi, din copilarie si scoala, o lume in care presupun ca am intrat vesela si curajoasa, dar cumva am pierdut increderea pe parcurs. Nu am fost un copil problema, nu am avut probleme majore in scoala, dar nici nu m-am bucurat mereu de ea, nu am fost mereu optimista si vesela, iar deseori ma culcam plangand si ma trezeam ingrozita de o noua zi.  Nu acuz pe nimeni aici, vremurile erau altele, educatia si metodele de acasa si de la scoala altele si ele. 
Dar mi-e ciuda sa vad aceleasi comportamente si metode, aceleasi asteptari exagerate si planuri de viitor bazate pe temerile noastre ca parinti si nerealizarile noastre de adulti. Aceeasi presiune exagerata pe copii, aceeasi obsesie pentru note si diplome, pentru acumularea a cat mai multor informatii, inutile in mare parte, aceleasi temeri ca daca nu stie perfect calculele va fi un ratat, ca daca altul face ceva mai bine ca el atunci copilul tau are o problema, ca trebuie sa munceasca mai mult, sa faca mai mult. Aceeasi ignorare deplina a unor nevoi de baza, cum este joaca, timpul liber, sportul, activitatile creative. Toata lumea este concentrată pe calcule, cifre, adunari si scaderi, de parca succesul si fericirea viitoare depind esential de ele.
In urmatorii ani inteleg ca se extinde obsesia si spre limba romana, transformata dintr-un mijloc de comunicare care sa te dupa spre placerea lecturii, spre ura definitiva a tot ce tine de litere, gramatica si ortografie. Pierduti in calcule tot mai dificile si in exercitii de gramatica sau comentarii critice, elevii nu invata niciodata de fapt la ce le trebuie aceste materii. Ce faci cu matematica dincolo de testele de la scoala, la ce e buna gramatica, de ce e frumos sa citesti? O parte dintre ei afla raspunsurile la scoala, cei norocosi, altii in afara scolii, dar mare parte raman convinsi ca au trecut degeaba prin 12 ani, asta daca nu renunta pe parcurs. Ajung sa urasca orice carte si sa fie convinsi ca sunt incapabili sa inteleaga vreo stiinta exacta. 
In toata graba asta de a trece prin materie, nimeni nu are grija de cultura generala si educatia psihologica a acestor copii. Pentru ca, asa cum e gandita materia acum, nu ai timp.
Nu ai timp sa te asiguri ca ei sunt fericiti, ca mai sunt curiosi, ca mai vor sa invete dincolo de scoala, ca stiu sa isi puna intrebari, ca mai au curaj sa admita ca nu au inteles sau nu stiu ceva, ca le mai place sa citeasca, sa mearga la un muzeu, la un teatru, ca au forta de a trece peste un esec, ca au prieteni, ca sunt capabili sa ajute, sa se implice, ca au invatat empatia, ca au vreun hobby care poate deveni viitoarea lor sursa de venit, ca stiu sa faca diferenta intre valoare si non-valoare, ca sunt toleranti, deschisi la minte, entuziasti.
Noi am supravietuit cu bine clasei zero si ne indreptam victoriosi spre clasa intai. Pana atunci hai cu vacanta! 

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...