Noi trei si Pisi cu masina prin Normandia si Bretania

Marele concediu din aceasta vara s-a terminat luni, dupa un traseu de 12 zile in Normandia si Bretania. De fapt, doar un pic de Normandia si multa Bretania, plus o bucatica de Valea Loarei si o firimitura de Paris. 
Pe scurt, drumul nostru a pornit de la Paris-Beauvais, unde am aterizat si am inchiriat o masina, apoi Caen (de unde am vizitat Etretat, Omaha Beach, cea cu debarcarea americanilor in al Doilea Razboi Mondial si Mont St Michel, cel cu manastirea-castel de pe insula), Cancale (de unde am facut excursii in Dinan, Saint Malo si Fort la Latte), Lannion (cu vizite la Treguier, Morlaix si zona de coasta), Vannes (cu o oprire pe drum pe peninsula Crozon, fatz cu barca pe Ile aux Moines si plaja in Carnac), apoi o fuga de juma de zi in Nantes , doua nopti in Saumur (de unde am balaurit o zi pe Valea Loarei) si un drum de patru ore inapoi spre Beauvais, cu scurt pit-stop la Paris.
Cam asa arata intr-o fraza vacanta noastra in Franta:). 
2500 de km, circa, cinci cazari, un Opel Corsa, doua trollere mici si un rucsac, multe scoici, mult vin, inghetata si clatite. 
A fost o vacanta mai plimbata si mai plina decat cea de anul trecut, in Provence, cu mai multe vizite si mai putine momente de stat la soare (din lipsa de soare si mai ales plaja/piscina). Asa ca daca aveti in plan o vizita in zona, nu va ganditi ca, fiind mai ales zona de coasta, o sa prindeti bai si zilele la plaja fara numar. In Bretania e cald, soare, dar nu foarte cald, iar briza e destul de racoroasa. Apa e rece spre gheata, de cele mai multe ori, si lipseste cu desavarsire pana pe la ora 4 dupa-amiaza, pe motiv de flux si reflux. De fapt, acesta este unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale zonei, cel putin pentru mine. Mareele din Bretania si Normandia sunt extrem de ample, marea retragandu-se in unele zone kilometri intregi in larg, pentru a reveni spre amiaza spre mal. In lipsa ei, copiii se joaca, cauta scoici, melci si alte lighioane marine, construiesc castele si forturi, alearga pe "fundul marii". 
Satele si micile orase din zona sunt vechi, cu case de piatra, barne de lemn, alei inguste, cu magazine mici si restaurante de familie. Si miliarde de flori. Nu exista casa, geam, curte care sa nu fie colorata in roz, albastru, mov de la petale. Si nu exista sat, cat de mic, fara o biserica uriasa, de piatra, veche de sute de ani. 
In afara localitatilor, esti la tara. Cu campuri de porumb, grau, vacute, zeci de vacute, uneori cai, vii si livezi. Din 10 in 10 kilometri esti anuntat ca treci pe langa o cidrarie. 
Daca iti plac scoicile, stridiile si crevetii, Bretania e locul ideal, fiecare orasel de pe coasta fiind plin de restaurante cu meniu marin. Dar ideal este sa ajungi in Cancale si sa mananci un platou de "oysters" direct de la pescari, in port, cu 5-6 euro/12 bucati. 
Saint Malo are o istorie fascinanta (poate si pentru ca citisem All the Light You Cannot See inainte), Mont-Saint Michel este spectaculos de la distanta, dar super aglomerat in interior, Etretat este salbatic, alb, fascinant, Omaha Beach te pune pe ganduri, Morlaix e o surpriza neasteptata, coasta e urata si frumoasa in acelasi timp, schimbatoare si surprinzatoare in fiecare ora a ei, o baie in mare e un curaj reconfortant..
Din Valea Loarei am vazut doar vreo 5-6 castele, cel mai spectaculos mi s-a parut Breze, pentru ca are un sistem impresionant de catacombe, cu zone de locuit, mancat, facut mancare, tinut animale, tinut arme, aparat si dormit. Practic, in caz de asediu, cei din castel puteau rezista luni bune sub pamant, unde nu puteau fi atinsi de dusmani. Fascinant pentru Andreea:)
Oamenii mi s-au parut atenti, politicosi, dispusi sa ajute, doar in franceza. Sunt curiosi sa stie de unde vii si complet inconstienti...Atentatul de la Nisa, care a avut loc cand eram acolo, nu a avut niciun efect in nord-vest, nimeni nu comenta, nimeni nu se revolta, nu am vazut paza pe nicaieri...Toleranti, prea toleranti? Inconstienti? Lipsiti de reactie? Ignoranti? Prea buni? Lipsiti de aparare? Nu stiu, dar dincolo de frumos si relaxare, concluzia acestui concediu pe timp de razboi  este ca vestul nu stie cum sa reactioneze, cum sa se apere si cumva este blocat intr-un sistem care cumva trebuie sa se schimbe...














Cu cortul in Retezat

Intotdeaua mi-a placut sa merg la munte, pe munte mai exact, sa stiu ca merg merg si mor de oboseala si ma vait si zic ca nu mai pot, dar apoi ajung pe varf si totul a meritat. Dintre toti muntii, cel mai darnic cu senzatiile mi s-a parut mereu Retezatul pentru ca te chinuie destul de tare, te pune serios la munca, dar te recompenseaza apoi cu cele mai misto peisaje si fascinante varfuri. Spre deosebire de alti munti, unde varful este de fapt mai mult un platou, in Retezat varfurile sunt pe bune, ascutite, inguste, cu prapastii de-o parte si de alta, unite de creste subtiri si poteci serpuite. Si ca sa ajungi acolo, apoi sa cobori inseamna sa te cateri pe bolovani rostogoliti unul peste altul.
Prima data am ajuns acolo in facultate, apoi acu vreo doi ani, doar cu Dan. Dar mereu am avut in cap ideea sa o aducem și pe Andreea, mai ales ca ea este super incantata de orice catarare. O mare problema cu Retezatul este vremea, iar anul asta cu atat mai mult pentru ca este foarte schimbatoare. Sa ajungi acolo si sa ploua este nasol. Sa urci 2-3 ore pana pe varf si sa nu vezi nimic de nori e trist...
In plus, am tot cautat o varianta de traseu care sa nu presupuna 4-5 ore de urcat, ci doar vreo 2. Asa ca nu am mai mers la cabana Pietrele, ca pana acum, ci am decis sa campam la lacul Bucura, de unde pornesc cateva trasee spre varfuri. 
Vineri am lasat masina in parcarea de langa Poiana Pelegii,dupa barajul Gura Apei, la vreo 40 de km de satul Carnesti, si am pornit cu rucsacii in spate, toti trei, spre lac. Pana la parcare ne-a cam plouat asa ca nu aveam mari asteptari de la vreme, desi prognoza zicea ca nu ploua toata ziua. Si asa a fost. Dupa 2 ore de mers, intai prin padure, apoi jnepenis, trecand pe langa doua turme si niste caini, am ajuns la lac, unde mai erau vreo 20 de corturi. Ne-am gasit repede un loc, care ni s-a parut noua misto, dar s-a dovedit ca mai avem de invatat:D, si am montat casa noastra pentru 2 zile. 
Fiind prima data cand am stat la cort la munte, am invatat diverse...Ca sacii de dormit trebuie schimbati pentru ca am batait rau de frig (mai putin Andreea care avea unul nou si misto), ca ne trebuie mai multe perechi de sosete si mai groase, ca ar fi util un instrument de incalzit niste apa de supa sau ceai (chiar si pentru o zi la cort tot merita), ca inainte sa montezi cortul e bine sa vezi unde este ”toaleta” din zona (ca sa nu te asezi fix langa ea:D) si ca grupurile de tineri sunt amuzanti pe zi, dar nu la fel de buni vecini noaptea. 
Dar astea sunt detalii, ceea ce conteaza este ca peisajul este genial, aerul tare, spatiu de miscare urias, soarele apune rosu dupa stanci, noaptea cerul este imposibil de descris si daca ai mare noroc te viziteaza si o vulpe pe la cort..
A doua zi, am ciugulit niste sandvisuri si am pornit spre varful Peleaga, la 2500 si ceva de metri. Traseul pana sus dureaza vreo 2 ore, in urcare, asa ca am bagat si niste pauze din cand in cand. De pe varf se vede cam tot, pana departe, in toate partile. E superb. Daca ai bafta sa nu fie nori...sau macar sa se plimbe si ei de colo colo. De pe varf, poteca merge pe creasta si pe langa ea, pana la Curmatura Bucurei si de acolo inapoi la lac, inca vreo 2 ore cu totul. Pe tot drumul esti surprins de peisaje, de coborari si urcari spectaculoase, de nici nu stii unde sa te uiti mai intai. E bine sa ai apa la tine pentru ca sus nu exista izvoare! Si haine de toate felurile pentru ca atunci cand era soare ne topeam, iar cum aparea un nor se facea cam ca prin noiembrie asa...
Andreea a fost mega, dar mega fericita si incantata de traseu. A urcat fara probleme panta spre varf, cu pauze evident, cu glumite si poze, iar cand am ajuns sus si a dat de un petic de zapada a uitat de greu si a inceput sa faca bulgari. De cand ne-am intors imi tot multumeste ca am dus-o si pe ea in Retezat, dovada ca i-a placut maxim. 
Traseul nu este periculos daca e facut cu grija si tii poteca. In zonele mai dificile o puneam pe Andreea intre noi si i-am bagat clar in cap ca pe creasta nu paraseste poteca. Dar sincer emotii nu am avut deloc, chiar e un loc safe:)
Ne-am intors la cort pe la ora 2 si am decis sa strangem cortul si sa plecam pentru ca se anunta ploaie pe seara si noi eram oricum cu ghetele ude ude..
Una peste alta am ajuns pe la 11 noaptea acasa, dupa 2 zile superbe, pe care vi le recomand si voua:)








Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...