O noapte la refugiul Tiganesti la inceput de toamna

Primul weekend de toamna a marcat pentru noi si ultima iesire la munte pe anul asta, cel putin in varianta de dormit la cort/refugiu si traseu de doua zile. In primul rand pentru ca urmatoarele weekenduri din septembrie sunt prinse in alte activitati si in al doilea rand pentru ca e deja prea frig pentru nopti pe munte altundeva decat la cabana. 
Traseul era demult studiat si planuit, ca prea ne fusese laudat de altii, asa ca tot ce trebuia sa facem era sa vanam un weekend cu prognoza meteo prietenoasa. Dupa cum ne-am prins si noi in vara asta, una e prognoza, alta e realitatea, dar din fericire am reusit sa avem si ceva soare cat sa nu orbecaim doua zile prin ceata si nori. De asemenea, desi initial ne gandisem sa stam 3 zile, adica 2 nopti la cort, dupa o noapte in refugiu ne-am repliat si am decis sa facem tot drumul pana in Busteni intr-o zi ca sa dormim frumos la noi in pat acasa.
Drumul a inceput vineri cu vreo 2 ore pana la Busteni si inca 2 la coada la telecabina, dupa care undeva pe la ora 13.00 am pornit de la Babele spre Cabana Omu. Traseul asta l-am mai facut asa ca nu am stat prea mult la poze, ci am mers destul de intins spre varf. Poteca de la Babele la Omu este un soi de bulevard, foarte aglomerata si cu mici ambuteiaje create de turme de oi, drumul fiind destul de lejer, cu cateva pante usurele, plus una foarte neprietenoasa la final.
La cabana am facut o pauza mai lunga si am mancat din ce carasem cu noi, plus ceai si ciocolata calda pentru incalzire. Vremea deja incepuse se se schimbe si norii au acoperit curand tot platoul asa ca atunci cand am pornit mai departe nu prea se vedea nimic in jur. Evident, in spiritul familiei Rosu, am reusit sa ne ratacim...pentru ca de la Omu porneau doua trasee cu banda rosie, iar noi, la indemnul unor tineri prietenosi, am apucat-o pe cea gresita si ne-am trezit dupa niste urcusuri si coborasuri aproape de varful Bucsoiu.
Dupa un studiu rapid pe gps si niste harti ne-am prins ca suntem varza si trebuie sa ne intoarcem la Omu. Adica sa urcam ca berbecii tot ce coborasem ... Si asa am pierdut vreo ora. 
Revenim la Omu si pornim pe cealalta banda rosie, spre Bran, Clincea, planul fiind sa petrecem noaptea la refugiul Tiganesti. Drumul pana acolo dureaza maxim 2 ore si este foarte frumos, cu peisaje de vis si destul de accesibil, singurul moment mai dificil fiind la trecerea printre niste hornuri unde poteca este insotita de cabluri. Dar nimic de nefacut sau de speriat, daca cobori cu grija si rabdare. 
In cele din urma, undeva spre 7 seara am ajuns la refugiu, asezat pe o culme insorita, cu vedere spre..tot, Piatra Craiului, Rasnov, Brasov, Predeal, Piatra Mare, Valea Prahovei.. Practic oriunde te uitai erau culmi si paduri si jos sate ascunse. Cerul era roz si bleu, cu un soare rosu ascuns printre norii de la orizont. In fine, era superb:) 
Am mancat afara, pe ultimele raze, apoi ne-am bagat in refugiu si am jucat mima pana cand s-a intunecat si ne-am bagat in sacii de dormit. Inainte de asta, am scos rapid nasul pe afara cat sa vedem toata valea luminata de case, dar nicio stea din pacate, pentru ca deasupra nooastra se asezase confortabil un nor.. 
(turnurile Tiganesti)


  (refugiul Tiganesti)
 (inceput de traseu de la refugiu spre Bran)
(dimineata la refugiu, inainte sa se lase norii...)

Partea cu somnul nu a fost prea reusita, eu dardaind testul de tare de la un inceput de raceala, in timp ce Andreea s-a foit toata noaptea pentru ca ii aluneca salteaua. Sa zicem ca mai trebuie sa lucram la succesul somnului in natura:d. Undeva pe la 8 dimineata, m-am dezmeticit in oarece zgomote pe afara, tocmai la timp ca sa fiu treaza cand brusc, usa s-a deschis si peste noi a intrat un cioban. "Ce faceti? Mai dormiti?", striga el inocent, in timp ce eu incercam sa ma prind daca are si cainii langa el sau e singur..
Omul s-a dovedit simpatic pana la urma, dincolo de intrarea violenta, si am stat un pic la povesti cu el. Turma lui avea 600 de oi, din care 300 ale lui, avea casa in Bran, unde statea cu fii-su de 26 de ani, neinsurat inca, nu a vrut nici cafea, nici sandvis si cum a venit asa a si plecat, disparand in ceata ce se lasase peste munte. Dupa micul dejun, am pornit la vale, spre Lacul Tiganesti, auzind prin ceata cainii de la stana de jos latrand neprietenos. Totusi, cand am ajuns in vale, ceata s-a ridicat si am trecut fara probleme pe langa stana, pe fundalul sonor al cainilor care latrau dar nu s-au apropiat deloc de noi.
(coborare spre lacul Tiganesti)

(valea Tiganesti vazuta de sus)
(valea Tiganesti vazuta de jos)

De la Lacul Tiganesti am coborat inca vreo ora pana la Cabana Malaiesti, iar de acolo am toot mers pana la Diham si Gura Diham, de unde un tractoras ne-a dus la Busteni. 
Drumul de intoarcere a durat cu totul cam 6 ore, majoritatea prin padure, la vale, ceea ce devine enervant de la un pucnt incolo. Chiar inainte de cabana Diham e o panta oribila, botezata de Andreea "panta mortii", cu un unghi constant e vreo 45 de grade pe care o urci o ora in continuu..
De la Diham la Gura Diham se face cam o ora, in coborare prin padure, poteca fiind foarte aglomerata fiind multi care fac trasee scurte in zona aia. 
Ce mi-a placut mult si mai vreau: drumul de la Omu la Tiganesti. Absolut de repetat. 
Ce nu mi-a placut si nu mai vreau: drumul de la Malaiesti la Busteni. Sigur de nerepetat minim 5 ani:)). E lung, plictisitor si de fiecare data ne-a epuizat. 
Concluzie: zona Tiganesti, cu pornire de la Omu este superba, neaparat de vazut, nu greu de atins si cu siguranta de neuitat. Data viitoare insa ori ne intoarcem de la refugiu inapoi spre Omu, ori incercam traseul de la refugiu spre Bran...Si sigur o sa alegem un weekend mai prin iulie:) 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo