In loc de bilant

Iata ca a venit acel moment din an in care lumea face bilanturi. Mai ales aia care au avut si planuri, rezolutii, promisiuni de bifat. Eu nu incep anul cu planuri definitive si nici nu il inchei bifand ce a iesit si ce nu. Din experienta mea, viata are un talent deosebit de a te surprinde, in bine sau in rau, asa ca cel mai simplu ar fi sa ramai atent la ce e in tine si in jur, sa te adaptezi la ce apare si sa te bucuri de clipe, ca ele trec foarte repede.
Dar stand acum si gandindu-ma la tot ce a fost anul asta pot spune ca 2016 a fost frumos si bland cu noi.
Am calatorit, din nou, si ne-a placut. Nu am ajuns neaparat unde planuisem initial, dar am ajuns in alte locuri care ne-au bucurat.
Am fost sanatosi si am ras mult. Ne-am mai si certat, dar ne-am impacat.
Mama a trecut printr-o operatie si a iesit din ea cu bine.
Am vandut o casa si am cumparat alta. Cu asta am pus punct unei etape lungi din viata mea, cea legata de casa bunicii de la munte...De fapt, cred ca etapa aia s-a terminat odata cu tata, doar ca am tot amanat eu momentul sa ii pun punctul final.
Am muncit mult, dar nu asa mult incat sa nu am timp si de Andreea si de Dan si de ale mele, si mi-a placut.
Am trecut prin vreo 10 luni de scoala, in doua clase, si am inceput sa ne prindem care e politica, ritmul, plusurile si minusurile sistemului. Cautam solutii sa ne adaptam, sa compensam, sa usuram.
Ne-am vazut cu prietenii mai putin decat am fi vrut, dar ei sunt tot acolo...
Rezolutii pentru 2017? Sa fim sanatosi, fericiti si sa facem in continuare ce ne place. Sa ne vedem cu prietenii. Sa ne distram, sa invatam si sa ne iubim.
Ianuarie 2016-decembrie 2016, pe scurt:
Ianuarie: Ninsoare in Bucuresti
Februarie: Evadare in Austria pe schiuri
Martie: o dimineata de scoala
Martie: Sighisoara by night
Aprilie: ecleruri la Ateneu...
dar si ultima tura de schi, Sinaia...
...plus prima tura de mare, la Vama Veche
... si 23 August
 Mai: primul concert din an, in Fire ...
 ...si prima tura la munte, la Magura
 ..urmata de traseu de picioare si bicicleta la Ferma Dacilor 
 ...si imprejurimi
 Iunie: alta tura de bicle, la Cornatel (Sibiu)
  si final de clasa zero
 urmat de vacanta:d
 Iulie: Retezat..
 si Normandia..

... si Bretania...
 August: o noapte la Vadu cu prietenii
 urmata de descoperirea plajelor secrete din Bulgaria
 Septembrie: o noapte la refugiu in Bucegi

  si Color Run
 urmat de un pic de Venetie
 dar sa nu uitam Prosciutteria din Bologna
 Octombrie: un nou inceput 
Noiembrie: mai pe langa casa
 Decembrie: putina cultura..
si deschiderea oficial a sezonului de schi 

Craciunul pe scurt

Pentru ca am disparut de o vreme de pe aici, vreau sa asigur pe toata lumea ca suntem ok:). Doar amortiti de vacanta, nesatuli de somn, umflati de mancare si practic semi-hibernanti. A fost si petrecerea traditionala a picilor, pe 23, revin cu poze de acolo, si cea mare, pe 25, cu bunicele si alti oameni dragi, si apoi inca una, cu prietenii nostri tare dragi si vechi. Urmeaza un pic de munca si apoi putin Revelion..Daca mai prindem o tura la schi la inceput de an nou ar fi minunat..Pozele sunt de zilele trecute, dimineata Craciun, pranzul de o zi inainte, niste schi pe la munte si surpriza de la pregatirea bradului cand matza a gasit printre ornamente chestiile cu care s-a ornat acum vreo 4 ani bunicul ca sa devina Mos Craciun....



Final de 2016 linistit si un 2017 superb va dorim:) 

Serbarea de Craciun numarul 6

Apropierea Craciunului inseamna, ca in fiecare an de pana acum, pregatiri intense pentru serbarea de la gradi/scoala. 
La gradi totul incepea cu vreo luna si ceva inainte si era gandit la superlativ. Era o serbare comuna, cu toate grupele, organizata intr-o sala mare la Palatul Copiilor. Repetitiile aveau loc in fiecare zi, iar evenimentul in sine dura niste ore bune, evident. La final, copiii erau obositi dar macar multumiti ca a aparut un Mos cu cadouri acolo, iar parintii se puteau lauda cu poza minunii pe scena, recitand sau incercand sa recite poezioara. Clar, nimeni nu se gandea daca picii aia de 3-5 ani chiar erau fericiti sa repete cantecele si poezii zilnic timp de o luna si ceva si nici daca in timpul asta nu se putea face altceva, mai mic, mai discret, mai cald. 

Eh, in fine, am ajuns la scoala. In clasa zero lumea a zis ca sunt inca mici si sigur o sa le placa sa cante pe scena (visul oricarui parinte se pare...:D) . La clasa intai istoria s-a repetat, doamna si o parte din parinti zicând ca e dragut sa faca ceva traditional de Craciun. Si traditional=serbare...Eu sunt de acord ca e simpatic sa stii macar cateva colinde, dar repetitiile astea prelungite, zi dupa zi, saptamani in sir..la astea pe bune daca le vad sensul. Fii-mea a decis ca s-a saturat de serbare si colinde cu mult inainte de eveniment si sincer, in harmalaia care a fost la serbarea-petrecere, nici nu am auzit de fapt ce zicea fiecare. Poate 3-4 colinde cantate de toti copiii din clasa erau o varianta mai putin stresanta si la fel de traditionala pentru toata lumea.
Din ce am auzit pe la parinti, se pare ca finally s-au saturat de serbarile astea pregatite cu mult timp inainte, de care se bucura in special mama, tata si bunicii. Sper ca la anul sa se inventeze o alta metoda de serbat Craciunul la scoala.
Daca e sa ma bucur cu adevarat de ceva la serbarile astea este ca am reusit mereu sa participam amandoi la ele, si cand era mica si cand e mai mare. Eu tin mult la prezenta noastra la evenimentele Andreei, de orice fel sunt ele, concursuri, spectacole, serbari, etc., vreau sa ne vada acolo pe amandoi, sa stie ca suntem acolo pentru ea si ca ne pasa:) 

Frica

Atunci cand am devenit mama, am descoperit ce e cu adevarat frica. Nu cred ca m-am gandit vreodata inainte de Andreea daca sunt un om curajos, caci nu am fost pusa niciodata in situatia de a actiona intr-o situatie de criza. Aveam emotii la examene, mi-era groaza de vorbit in public, mergeam in mare cat ma simteam safe, nu ma aruncam in situatii prea riscante. Nu am facut atacuri de panica, nu am lesinat, nu am urlat ingrozita niciodata. De fapt habar n-am cum as actiona intr-o situatie periculoasa, daca as avea curaj sau m-as panica.
Deci nu pot spune ca mi-a fost vreodata cu adevarat frica inainte de Andreea. Dar, odata ce ai un copil al tau, ceva se schimba radical, in moduri pe care nu le anticipezi si nu le poti explica. Emotiile tale deodata se simt altfel, se multiplica, se extind, se coloreaza in nuante. Si fericirea si bucuriile si frica si teama. 
Dupa cele 2-3 zile calme si sigure din spital, te trezesti deodata cu un copil, un om mic, al tau, in brate, pe drum spre casa. Tu, el si tatal. Voi trei. Voi doi care trebuie sa cresteti un alt om. Si micul om, calm si cuminte la spital, incepe sa planga, sa nu doarma, sa nu manance, sa vomite, sa faca febra, sa faca kk, sa nu faca, sa se chirceasca, sa se inroseasca, sa se strambe, sa sughite, sa dea din maine ciudat, sa respire ciudat, sa clipeasca ciudat. Sau ti se pare? Si atunci apare frica. Acea frica pe care nu ai simtit-o niciodata, care nu credeai ca exista in tine, care nu stii cum sa o gonesti. E frica de a gresi, de a rani, de a strica ireparabil ceva ce ai primit perfect. E frica venita din nestiinta si dragoste deopotriva, caci deodata te-ai trezit intr-o situatie netraita pana atunci.
Iar anii ce vin aduc noi motive de frica: primele boli, primele vizite la spital, primele cazaturi, primele zgaraituri, primele injectii, primele tantrumuri nestavilite, primele proteste, refuzuri, lovituri, prima data cand s-a pierdut, prima data cand a fost impins, lovit, jignit...Niciodata o mama nu ramane fara motive de frica.  
Ce faci cu ea e insa alta poveste. Caci fricile mamei trebuie sa ramana doar ale ei si sa nu devina stavila, gard, bariera pentru copil.
Frica de a-l lasa sa alerge, sa cada, sa urce, sa se murdareasca.
Frica de a-l lasa sa se descurce singur, de a-l pune in situatii noi, de a-i arata ca noul nu trebuie evitat, ci experimentat si explorat.
Frica de a-l lasa singur. 
Frica de a-l refuza, de a-l certa, de a-i pune limite.
Frica de a-i arata ca il iubesti, de a-l pupa si imbratisa, de a-i arata ca esti si tu sensibill, vulnerabil, bolnav, trist, furios.
Frica de a largi spatiul lui, stiind ca uneori se va indeparta de tine. 
Frica de a-l lasa sa greseasca. Frica de a-l lasa sa aleaga. 
Frica de a-l lasa sa faca lucruri care noua ne e frica sa le facem. 
Fricile noastre sunt doar ale noastre si nu ar trebui sa le lasam tentaculele sa se intinda si spre ei. Caci ei vor avea propriilor lor frici...

Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...