Frica

Atunci cand am devenit mama, am descoperit ce e cu adevarat frica. Nu cred ca m-am gandit vreodata inainte de Andreea daca sunt un om curajos, caci nu am fost pusa niciodata in situatia de a actiona intr-o situatie de criza. Aveam emotii la examene, mi-era groaza de vorbit in public, mergeam in mare cat ma simteam safe, nu ma aruncam in situatii prea riscante. Nu am facut atacuri de panica, nu am lesinat, nu am urlat ingrozita niciodata. De fapt habar n-am cum as actiona intr-o situatie periculoasa, daca as avea curaj sau m-as panica.
Deci nu pot spune ca mi-a fost vreodata cu adevarat frica inainte de Andreea. Dar, odata ce ai un copil al tau, ceva se schimba radical, in moduri pe care nu le anticipezi si nu le poti explica. Emotiile tale deodata se simt altfel, se multiplica, se extind, se coloreaza in nuante. Si fericirea si bucuriile si frica si teama. 
Dupa cele 2-3 zile calme si sigure din spital, te trezesti deodata cu un copil, un om mic, al tau, in brate, pe drum spre casa. Tu, el si tatal. Voi trei. Voi doi care trebuie sa cresteti un alt om. Si micul om, calm si cuminte la spital, incepe sa planga, sa nu doarma, sa nu manance, sa vomite, sa faca febra, sa faca kk, sa nu faca, sa se chirceasca, sa se inroseasca, sa se strambe, sa sughite, sa dea din maine ciudat, sa respire ciudat, sa clipeasca ciudat. Sau ti se pare? Si atunci apare frica. Acea frica pe care nu ai simtit-o niciodata, care nu credeai ca exista in tine, care nu stii cum sa o gonesti. E frica de a gresi, de a rani, de a strica ireparabil ceva ce ai primit perfect. E frica venita din nestiinta si dragoste deopotriva, caci deodata te-ai trezit intr-o situatie netraita pana atunci.
Iar anii ce vin aduc noi motive de frica: primele boli, primele vizite la spital, primele cazaturi, primele zgaraituri, primele injectii, primele tantrumuri nestavilite, primele proteste, refuzuri, lovituri, prima data cand s-a pierdut, prima data cand a fost impins, lovit, jignit...Niciodata o mama nu ramane fara motive de frica.  
Ce faci cu ea e insa alta poveste. Caci fricile mamei trebuie sa ramana doar ale ei si sa nu devina stavila, gard, bariera pentru copil.
Frica de a-l lasa sa alerge, sa cada, sa urce, sa se murdareasca.
Frica de a-l lasa sa se descurce singur, de a-l pune in situatii noi, de a-i arata ca noul nu trebuie evitat, ci experimentat si explorat.
Frica de a-l lasa singur. 
Frica de a-l refuza, de a-l certa, de a-i pune limite.
Frica de a-i arata ca il iubesti, de a-l pupa si imbratisa, de a-i arata ca esti si tu sensibill, vulnerabil, bolnav, trist, furios.
Frica de a largi spatiul lui, stiind ca uneori se va indeparta de tine. 
Frica de a-l lasa sa greseasca. Frica de a-l lasa sa aleaga. 
Frica de a-l lasa sa faca lucruri care noua ne e frica sa le facem. 
Fricile noastre sunt doar ale noastre si nu ar trebui sa le lasam tentaculele sa se intinda si spre ei. Caci ei vor avea propriilor lor frici...

Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...