Despre bataie, palme si curele

Am fost ieri martora unei situatii care ma face sa imi creasca tensiunea de fiecare data. Batutul unui copil...Ala mic cred ca avea sub 2 ani, era cu maica-sa la Bebe Tei, ea nervoasa, obosita, plina de sacose, el plictisit, obosit, satul de mers. Fix combinatia necesara ca sa iasa totul prost.
Intotdeauna mi s-a parut ca a bate un copil este de neacceptat, in capul meu nu exista niciodata motive bune, nici explicatii, nici grade de a judeca bataia. Bati un om fara aparare. Punct. Nu conteaza ca ii dai o palma, il tragi de urechi, il smucesti de brat, il tragi de par, il lovesti cu cureaua, cu rigla, cu batul, cu pumnii sau picioarele. Toate variantele se cheama bataie. Si nu exista o data. Caci daca ai pornit pe drumul asta, daca ai trecut de bariera aia psihica si umana care zice ”nu lovi un copil” totul devine tot mai usor, motivele se gasesc mai repede si efortul de a te abtine, de a gasi alte solutii tot mai dificil. 
Un copil mic care urla si nu te asculta nu face asta ca sa te enerveze pe tine, ci pentru ca e obosit, plictisit, nemancat, nedormit, pentru ca a fost pus, de tine, adult, intr-o situatie care nu ii place si pentru ca este prea mic pentru a-si gestiona frustrarile si a intelege de ce trebuie sa....
Un copil mare care nu face ce ii spui are dreptul la o opinie, are dreptul sa fie ascultat de ce nu vrea sa faca lucrul ala si poate sa gasiti impreuna un compromis.
Un copil nu este un caine pe care il tragi de lesa si te impui pentru ca tu esti mai puternic si deci el trebuie sa faca mereu ce zici tu. Relatia parinte-copil nu e relatia stapan-subaltern, ceea ce multi inca nu inteleg.
Un copil care te sfideaza, care ti se opune non stop, care nu te intelege, care nu accepta ca trebuie sa faca ceva chiar daca poate nu are chef a ajuns asa din vina ta, a adultului care nu a stiut sa il asculte, sa tina cont de parerile lui, sa il invete sa negocieze, sa accepte si pareri contrare. Este un copil care a ajuns sa se lupte cu tine pentru ca tu te-ai luptat mereu cu el.

Bataia nu e niciodata o solutie. Ea nu intareste relatia, ci o subrezeste. Nu da incredere, ci invata copilul sa se ascunda de parinti, sa minta, sa isi arate si el forta in fata altora, mai mici, mai slabi. 
Un parinte care isi bate copilul  nu este un parinte care nu iubeste. Aici e drama. Il iubeste, dar nu mai are rabdare, nervi, timp sa rezolve momentele dificile prin vorbe. Nu abordeaza cauza problemei, ci doar efectul.
Ce e dureros este ca un copil batut nu devine neaparat un adult calm, echilibrat si anti-bataie, ci, de multe ori, perpetueaza aceleasi obiceiuri, aceleasi drame. 
Si mai dureros este ca oameni care cred in Dzeu si vorbesc despre iubirea lui gasesc normal sa loveasca un copil, tot din iubire...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum alegi un carucior fara sa te enervezi?

Vacanta in Grecia. Episodul 2: Salonic si Thassos

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo