Ciucas, bujori, varianta 2019

Astenia de primavara si ploile prea dese m-au transformat intr-o molusca lenesa in ultima vreme. Dar odata cu venirea verii si a temperaturilor mele preferate, am decis ca e momentl sa ma scutur de lene si sa mai povestesc pe aici ce facem noi.

In primul rand ne bucuram maxim ca se termina scoala. Nu doar Andreea, ci si noi astia mari. Clasa a treia nu a fost chiar ce asteptam si nici ce ne doream, dar macar se termina. 

O sa povestesc la un moment dat cum am perceput eu anul acesta si de ce abia astept sa se termine. 

Dar pana atunci o sa povestesc un pic de Ciucas. 

Noi avem o traditie de vreo 5 ani, ca undeva la inceput de iunie sa mergem sa vedem rododendronii. Popular lumea le zice bujori, dar nu arata ca niste bujori. Sunt niste flori mici, roz puternic, ce cresc in tufe mici, intinse pe dealuri. In perioada lor de inflorire, pantele din Ciucas se fac roz si se umplu de oameni. 

Exista doua zone de acces spre bujori: de la cabana Muntele Rosu, unde se poate ajunge cu masina, fiind drum bun, asfaltat, si de la cabana Varful Ciucas, unde se ajunge doar cu 4x4. Cei de la cabana ofera insa transport cu masinile lor proprii, pentru 10 lei de persoana. 

Anul trecut am fost la Muntele Rosu. 

ANul asta am bifat o noapte la cabana CIucas. Din Bucuresti pana la Cheia am facut vreo 2 ore, apoi am lasat masina unde incepe drumul forestier spre cabana si ne-am urcat cu totii in niste jeepuri care ne-au dus sus.

O camera tripla ne-a costat 205 lei, cu mic dejun, si trebuie rezervata din timp pentru ca in weekenduri e cam full acolo. Exista si varianta de a sta in Cheia si sa urci in Ciucas doar pentru plimbare.

Cabana este insa super ok, camerele mari, de hotel, cu caldura si apa calda, iar mancarea delicioasa. Foarte multe ingrediente sunt produse de ei local. 

De la cabana sunt doua trasee, ambele cam de 3  ore dus-intors, dar se pot lungi sau scurta in functie de picioare. 

Primul este spre Saua Gropsoarele, unde e plin de bujori, de unde se poate continua spre Varful Gropsoarele sau se revine la cabana Ciucas. Tot din sa se ajunge in circa juma de ora jos la Muntele Rosu. 

(aici a fost foarte tare ca, deoadata, cum stateam noi pe iarba la soare, sub un cer perfect albastru, ne=am trezit cu un nor aparut de nicaieri, urcand rapid panta muntelui, spre noi) 

 

Al doilea traseu este spre Varful Ciucas, de unde se poate merge spre Saua Tigai, si de acolo inapoi la cabana Ciucas. Sau de pe varf inapoi pe acelasi drum.  

Traseele sunt accesibile, cu zone de urcus/coboras si zone drepte, nu foarte lungi si foarte foarte frumoase. 

Ambele au fost facute de noi prima data cand Andreea avea 5 ani. Iar acum am fost cu niste prieteni care au o fetita de 4 ani. So...it is doable. Evident, cu pauze, poze, mancare, apa, rabdare si entuziasm:)

Din punctul meu de vedere, CIucasul este o alternativa minunata la Valea Prahovei si Bucegi, mult mai usor de ajuns si accesibil. 

Am zis ca peisajul este superb, nu?

La pas prin Romania: Cazanele Dunarii, cascada Bigar si Eftimie Murgu (3)

Episodul 1 si 2 prin Bulgaria ici si ici. 

So, am revenit in Romania si am petrecut prima noapte in Eselnita, la pensiunea Casa Mircea, chiar pe malul Dunarii. Locul este foarte frumos si linistit, avand si avantajul ca oamenii de la pensiune iti pot aranja o excursie cu barca la Cazane.  In zona sunt multe variante, mai ales la podul de langa statuia lui Decebal erau o gramada de baieti dispusi sa te plimbe, dar nu toti sunt ok si nu toti iti ofera pe langa drum si o poveste. 

Noi am mers a doua zi cu dl Sorin si ne-a placut foarte mult (120 lei noi trei). Omul a venit cu barca la pontonul pensiunii (sorincostescu@yahoo.com, 0746737668). Eu il recomand cu drag oricui vrea sa viziteze zona pentru ca ne=a povestit multe lucruri faine pe drum, despre satele acoperite de Dunare cand s-a facut barajul de la Portile de Fier, despre cum au fost mutati oamenii, ne-a aratat cam cat de lata era Dunarea inainte, unde era drumul, ne-a povestit de lalelele salbatice care cresc pe stanci in aprilie, despre locul pe unde incercau romanii sa fuga din tara in perioada comunista si despre vechiul sistem de semnalizare al navelor care intrau in Cazane pe vremuri. Also, am aflat de ce se cheama Cazanele Dunarii:).

 

Dupa vreo 2 ore de plimbare, ne-a adus inapoi pe pontonul pensiunii, de unde am luat masina si am pornit spre cascada Bigar. Desi este foarte faimoasa in ultima vreme, cascada nu este cea mai iubita de cei din zona, care povestesc ca nu prea o bagau in seama inainte sa apara prin presa straina. In schimb, ne-au spus ca mult mai frumos este la lacul Ochiul Beiului si cascada Beusnita. Traseul porneste de langa satul Sasca Montana, in Parcul National Cheile Nerei, dar era prea departe pentru noi asa ca il pastram pentru alta excursie si ne-am limitat la Bigar acum.
Drumul pana acolo este foarte frumos, trece pe langa Baile Herculane si urca apoi de-a lungul Nerei, printre dealuri cu capite si sate linistite. Noi am facut cam o ora si jumatate pana acolo. La Bigar este amenajata o parcare si un popas unde poti ciuguli ceva. Vizita in sine dureaza 5 minute practic, cascada fiind pe marginea drumului.

Dupa Bigar, am luat-o inapoi spre Eselnita, dar ne-am abatut un pic din drum, spre satul Eftimie Murgu, aflat la vreo jumatate de ora de cascada. Pe vremuri in satul acesta erau 50 de mori de apa, din care mai exista 22, iar functionale vreo 18, dupa cum ne-a zis un domn de acolo. Din astea 18, cand am ajuns noi erau pornite vreo 4, iar la una sa macina malai. Oamenii zic ca inca se macina grau si porumb la ele, mai ales pentru turisti. Noi am luat o punga mare de faina integrala, cu 10 lei. Si am mancat niste gogosi dementiale, facute de o doamna de langa moara:). Este un loc foarte interesant, mai ales ca poti vedea masinariile in actiune si nu stiu cat o sa mai fie asa.

Mai multe despre mori si istoria lor este aici 

Cam asa s-a terminat plimbarea noastra prin doua tari. Am incheiat ziua a patra la "conacul lu' Dinescu", adica la Port Cultural Cetate, o fosta gara fluviala transformata in hotel si spatii de evenimente, chiar pe malul Dunarii. Ca sa ajungi aici, iesi din satul Cetate, la vreo 30 km de Calafat, si traversezi o padure verde de foioase. Complexul e format din vreo 4-5 cladiri, din care doua mai mari, cu camere. Masa se poate lua ori la interior, ori in gradina din fata, cu ochii la Dunare si vecinii bulgari. E liniste, verde, multi caini prietenosi, sculpturi de metal cu ceva semnificatie ascunsa, mese de lemn pe iarba si un apus de soare rosu ca focul. Pentru o evadare de o noapte, e fix ce trebuie. 

Noi am nimerit acolo in paralel cu o tabara de tineri care repetau ceva concert de camera, asa ca am avut parte si de niste note de violoncel si vioara pe langa pasarele. Ne-a placut. Recomandam cu drag (250 lei camera tripla cu mic dejun). 

La pas prin Bulgaria: Belogradchik si Pesterile Venetsa si Magura (2)

Despre Belogradchik am citit prima data pe blogul unei americance, care calatorea singura prin estul Europei si, dupa un drum plin de nervi de la Sofia spre Vidin, a descoperit o cetate neobisnuita, pe care a comparat-o cu ceva fortareata din Game of Thrones. Ceea ce mi-a trezit ceva curiozitate evident. 

Ce e neobisnuit la Belogradcic(k) este faptul ca fortareata este construita in jurul unor stanci bizare, ca niste coloane rosiatice, iar zidul de aparare are doar trei laturi. Anyway, cred ca o sa fie mai clar in poze:d. 

Ca idee, intreaga zona este foarte frumoasa, cu dealuri impadurite din care ies coloanele astea de piatra, asa ca merita o oprire de o zi, chiar daca orasul in sine e destul de uratel. 

Noi am fost cazati la Guesthouse Geto (camera tripla fara mic dejun 55 leva) si a fost super ok. Pensiunea nu are mic dejun, dar are o bucatarie comuna in care se poate lua masa. Noi am avut grija sa ajungem aici si cu iaurturi si cu cereale si cu ceva snitele pentru seara, ca nu stiam exact ce sanse de masa sunt in zona. A fost bine, caci doamna de la cazare ne-a zis ca nu ne-ar recomanda niciun restaurant din oras...Fortareata este deschisa intre 9 dimineata si 4 jumatatea dupa-masa. 

Din Belogradcic se ajunge destul de repede, in circa 30 de minute, la Pestera Venetsa, care noua ne=a placut la nebunie. Este destul de micuta, dar spectaculoasa, iar luminile colorate intalate in interior o fac chiar magica. 

Desi este destul de putin cunoscuta, fata de Pestera Magura aflata si ea in zona, noua ne-a placut mai mult:D.

La vreo 25 de km de Belogradcic si vreo 60 de Vidin este Pestera Magura, cea mai lunga din Bulgaria din cate am inteles. Traseul prin pestera are 2 km si inca 1 km de mers pe drum inapoi la parcare. Deci vreo 3 km cu totul . Interiorul este o succesiune de sali, legate de culoare si scari, si nu este dificil de strabatut. Ce este spectaculos aici este zona de picturi rupestre, din Neolitic pana in Epoca Bronzului. 

Cu asta am incheiat vizita prin Bulgaria si am pornit spre Dunare, pe la Vidin. Dupa ce am trecut podul, am luat-o usor la deal, spre Eselnita. 

Ce am facut pe aici o sa povestesc in postul urmator.