Pericolul perfectiunii
Fii-mea e zilele astea mare desenator. Si pictor. Trebuie sa recunosc ca unele desene chiar ii ies foarte frumos, interesant, neasteptat. Felul in care face oamenii mi se pare fascinant: foarte alungiti, cu capete extrem de mici, par lung si haine colorate. Uneori sunt zane cu aripi, alteori sunt sirene. Sau doar oameni. E atat de incantata sa coloreze sau sa deseneze incat e in stare sa stea si juma de ora la masuta. Nu i-am impus niciodata ce sa deseneze sau cum, am insistat mereu ca face cum vrea, cu ce culori vrea. Cand depaseste liniile, ii spun ca nu e nimic, sa mearga inainte. Important e ca la final sa iasa ceva ce-i place, nu sa respecte conturul neaparat. asta e o "fetita cu agrafe in par"(varianta cu capu mare:d) De vreo saptamana insa au aparut mici semne ca fantoma perfectiunii ii da tarcoale, teama de greseli, supararile produse de micile erori. Intamplarea care a tras semnalul de alarma in capul meu a fost la gradi, unde a plans dupa ce ...