Vacanta noastra la Sfantu Gheorghe

Vacanta noastra la Sfantu Gheorghe s-a terminat ieri, dupa 6 zile de soare, vant si ploi. Am avut cam de toate. Si cald si frig, si ploaie si vreme de plaja. Apa marii cam rece rau...abia sambata se incalzise un pic cat sa poti face o baie relaxat. 

Nu ca asta ar fi fost o problema pentru Andreea care s-a balacit si pe vant si pe nori, chit ca ii clantaneau dintii in gura...

Sa va povestesc un pic despre acest loc.

Pentru cine nu a fost inca acolo, Sfantu Gheorghe e un sat. Are port, vreo doua carciumi si trei magazine unde gasesti chestii de baza. In rest o ulita prafuita care duce la mare, case cu vii, flori si rosii, vaci si cai care umbla liberi, cate un tractor pe ici pe colo. 

De ajuns se ajunge doar cu vaporul, din Tulcea (cam 4.5 ore) sau din Mahmudia (cam 2.5 ore). De la Bucuresti la Tulcea se fac circa 4 ore cu masina, iar din Tulcea in Mahmudia inca 30 de minute. Langa portul din Mahmudia exista curtea unei tantii unde se poate lasa masina, 5 lei pe zi. 

Cazarea se face la localnici, ca si mancatul. Noi am stat la Casa Alb-Albastra, al carei proprietar era in charge si cu trocariciul spre plaja (3 lei de persoana). Am mancat si acolo, dar si la o tanti din sat, Dumitrita Ivanov, mare mare bucatareasa si o femeie cu mult bun-simt (daca ajungeti acolo va recomand sa o cautati, e tare buna mancarea la ea). Pretul este circa 30-35 un pranz (cu doua feluri) si 15 lei cina. Daca mananci ambele mese in acelasi loc poti obtine o reducere si ajungi la 50 de lei pe zi. 

Evident ca am mancat mai ales peste, ciorba, plachie, rasol, prajit. Cand am simtit ca plesnim, am trecut pe salata de rosii si icre:d. La cerere, oamenii iti pregatesc insa si o friptura cu cartofi, caci pentru unii o saptamana de doar peste e cam mult. 

Vacanta in Sfantu Gheorghe inseamna foarte multa libertate pentru copii ( e plin de copii in sat, veniti in vacanta, plus aproape toti turistii pe care i-am vazut erau familii cu copii). Pe strazi (adica niste ulite de pamant, caci nu e voie sa pui nici macar pietris in zona fiind rezervatie) nu circula masini, asa ca am lasat-o pe Andreea sa se joace cu copiii din sat. Venea seara acasa plina de praf dar incredibil de fericita, caci atata libertate nu a mai vazut ea in Bucuresti. Se catarau in carute, fugareau mingea, mancau corcoduse de la vecini. Noi stateam linistiti in curte, cu o bere in fata si ne mai piteam uneori pe dupa gard sa vedem daca matza e ok... Era ok, evident, fascinata de vacile care umblau de colo colo si de baietii care se fugareau pe strada. 

In afara de plaja si plimbari prin sat, am bifat o excursie cu barca. Am fi vrut doua, dar nu a tinut vremea cu noi. Pretul este de 50 de lei de persoana si sunt o gramada de anunturi pe acolo. Nenea cu care am mers noi ne-a plimbat vreo 4 ore, pe canale si apoi spre lacul Sahalin (ei ii spun balta Meleaua) si apoi chiar pe insula Sahalin. Accesul pe insula este teoretic interzis, dar practic in lipsa de paza se ajunge si acolo. Oricum este o experienta frumoasa si ma bucur tare ca am ajuns acolo:). 

Una peste alta, cam asa e in Sfantu Gheorghe, un pic mare, un pic delta, un pic viata la tara. 

Pozele noastre

In vacanta

Maine plecam in concediu. O saptamana la Sf. Gheorghe, ca sa fie si mare si delta si peste si pelicani si ce o mai fi pe acolo...
Laptop nu o sa avem, telefoane...depinde de semnal...
Asa ca va dorim o saptamana linistita si frumoasa si sa ne auzim la intoarcere cu bine:)

Weekend prin Ciucas

Weekendul trecut am luat rucsacii in spinare si am pornit spre Ciucas. Sa vedem rododendroni sau bujori de munte. Si sa mai balaurim un pic pe poteci, prin iarba adevarata si aer curat. 

Din fericire in ultimii ani a fost amenajat un soi de drum spre cabana Varful Ciucas, asa ca daca nu vrei sa urci pieptis pana acolo exista si varianta asta. Drumul nu este insa practicabil decat cu 4x4. Asa ca noi am lasat masina intr-o parcare la vreo 2 km de drumul national si de acolo ne-a luat masina de la cabana. Pretul este de 15 lei de persoana, dar merita din plin. Drumul forestier este intr-o panta foarte abrupta, cu 3 portiuni care iti cam dau fiori. Dureaza cu totul vreo 20 de minute sa ajungi sus, zgaltait, transpirat, dar bucuros ca nu a trebuit sa urci pe picioare. 

Cazarea la cabana este scumpa, 150 camera dubla parca, 300 lei camera cu 6 locuri. Mancarea e decenta, micul dejun inclus in pret, mai putin ceaiurile sau cafeaua, la care s-au zgarcit...Zona insa este superba si merita un mic efort sa ajungi aici.

Prima excursie, sambata dupa-masa, a fost spre Saua Gropsoarele, zona unde la inceputul lunii iunie apar bujorii. Traseul este usor, in panta lina, prin poiana si padure, si dureaza cam 1-1.5. Asta cu doi copii dupa noi, ca altfel nu faci mai mult de o ora. Cand am ajuns la bujori ne-am oprit, poteca urcand in continuare spre varful Gropsoarele si alte varfuri:d. 

Dupa un picnic rapid pe motiv de nori si tunete indepartate, am luat-o la vale spre cabana. Pe drum a aparut si soarele asa ca temerile noastre ca o sa ne prinda o ploaie serioasa s-au dovedit nefondate...

Seara am petrecut-o la cabana, cu jocuri de carti, povesti si multa alergatura din partea copiilor neobositi.

A doua zi am pornit spre Varful Ciucas, la vreo ora jumatate de cabana. Drumul urca usor la inceput, dar panta devine apoi mai abrupta, pe masura ce te apropii de versant. Si urci si urci, si mai te opresti pentru o pauza si o poza, mai studiezi trei gaze si trei flori, iar urci si intr-un final ajungi in varf. Peste tot peisajul este minunat, Ciucasul fiind un munte foarte darnic cu vizitatorii lui. 

Matza a rezistat foarte bine la urcat,  intreband doar spre final cat mai e pana sus. A ajutat mult si ca de la un punct incolo se vede varful si oamenii care deja au ajuns acolo asa ca ii tot aratam unde este tinta finala si evalua ea cam cat mai e.. 

Dupa o masa copioasa si binevenita, am inceput coborarea, prin Saua Tigailor, drum de inca vreo ora jumatate pana la cabana. Aici poteca incepe in coborare, printre culmi spectaculoase, pana intr-o vale cu pietris. De unde, evident, incepe sa urce:d...Panta finala ne-a cam dat de furca pentru ca era in urcare continua, accentuata, si de la un punct incolo Andreea se cam saturase. Si eu de fapt...Dar dupa vreo 30 de minute am reusit sa ajungem pe culme si de acolo mai sunt doar vreo 20 de minute pana la cabana, pe drum foarte usor, aproape drept. 

A urmat masa de pranz si excursia de inca vreo ora jumatate pana la locul unde lasasem masina. Pe la jumatatea drumului am inceput sa ne intrebam de ce nu am apelat si la intoarcere la masina 4x4 de la cabana pentru ca drumul este destul de neplacut, cobori intruna la vale, in panta foarte abrupta, pe drumul ala cu pietris si praf....Si dupa ce scapi de panta, tot mai e de mers vreo 45 de minute pana te saturi de tot. Din fericire copiii au fost veseli si topaiti tot drumul asa ca nu a trebuit sa tragem de ei sa tina pasul. 

Una peste alta este o excursie minunata! Chiar daca nu vreti sa faceti trasee asa lungi cu copiii, puteti ramane in zona cabanei, pe poienite pline de flori si gaze colorate:) 

Bujorii, de departe

 Si de aproape

Poteca de la cabana Ciucas spre bujori

Tatici pe drumul de intoarcere

A doua zi. Inceput de drum spre varf

 Si incepem sa urcam

Pauza de poza. In zare se vede cabana de unde am pornit

Zona de catarari:d 

Aproape sus 

 Finally, pe varf

 3 Rosii catarati

Drumul inapoi, prin Tigai

 Panta finala...cam obositi..Venim de pe dealul ala rozaliu...

Final de urcus. Ne asteapta niste vaci sa ne laude:d

Inapoi spre Bucuresti:) 

La dudis

Asa am botezat noi mica zona de duzi din parc. E asezata strategic, langa o mare poiana, aproape de lac, lipita de o padurice simpatica si racoroasa, cu siruri drepte de copaci tineri. In dudis sunt si dude albe si negre si din fericire copacii sunt inca mici, asa ca picii ajung la crengile de jos, pline de bobite dulci. Sub duzi e plin de melci minusculi, nu d-aia cu casute de se plimba dupa ploaie, ci unii mici, ca niste scoici de la mare..Nush cum le zice...

Intr-o zi a cules de prin iarba vreo doua maini de cochilii d-alea si le-am carat acasa. Le-am pus intr-un castron cu apa sa se curete de pamant, dar curand am descoperit ca trei sferturi din cochilii aveau si locuitori in ele, care se tarau harnici pe castron, incercand sa evadeze in bucatarie. 

Singura problema cu dudisul nostru este ca nu are destui copaci catarabili...doar vreo 2....

Serbarea de vara, final de grupa mijlocie

Si am terminat si cu serbarea de sfarsit de an. Dupa saptamani de repetitii si cantat popular prin casa, topait pe pantofi si probat ii si fuste de la prieteni, marti a fost marea intamplare.

Mare pentru ca la noi la gradi serbarile sunt ZA Thing. Se fac cu toata gradinita, la Palatul Copiilor, sunt grandioase, colorate si foarte lungi. Ca idee, cea din iarna a durat vreo 3 ore juma, asta de acu 4 juma....

Dar, trecand peste momentele de plictiseala inerente si foamea ce ma lovise din plin spre mijlocul serbarii, au fost multe momente frumoase si emotionante. Evident, cand a aparut grupa mijlocie II, a "noastra", si la final, cand s-a facut un mic moment de absolvire pentru grupa mare. Chiar dragut zic eu...

Cand ma gandesc ca suntem practic la grupa mare...ultima de gradi...ma apuca plansul:))

Grupa matzei si miss Denisa

 
 

Uriasii de la grupa mare si pod de flori de la grupa mijlocie

Lungana

Masina noua, loc nou de dormit....

PS: ca sa nu se sperie lumea o sa fac o completare:). Nu asa doarme matza in masina, ci intr-un mod mult mai incomod, dar mai safe. Ma gandisem initial ca poate merge si asa, caci eu asa am dormit cand eram mica, ba chiar fara centura.., dar apoi am realizat ca nu e ok..Centura aia peste burta nu-mi place cum vine si in caz de impact nu stiu cum ar reactiona. Asa ca o sa doarma in continuare in fund, pe scaun. 

Problema este ca noi mergem destul de mult cu masina in concedii sau excursii si eu sunt intr-o permanenta cautare de solutii pentru somnul ei:)

Domnisoara Poimaine si Joaca de-a Timpul

Cartile de povesti au fost intotdeauna unul dintre motivele mele preferate de a cheltui bani. Cred ca daca as face un total al sumelor date pe cartile Andreei rezultatul ar fi impresionant. Pentru ca minunatiile astea nu sunt deloc ieftine.

De cele mai multe ori ma inspir de pe blogurile altor mamici. Prefer sa cumpar carti deja testate dupa ce am dat cateva rateuri in achizitiile mele. In librarii nu am timp sa stau mult, sa lecturez textul si adeseori ma pacalesc ilustratiile. Si asa am ajuns acasa sa citim tot felul de bazaconii, fie stupizele si fara mesaj, fie cu un limbaj care mie nu mi se pare potrivit. 

Asa ca intai caut reviewuri, apoi le comand, cel mai des de pe elefant. 

Zilele trecute a venit o noua comanda si abia asteptam sa o impart cu Andreea pentru ca mie mi-a placut ideea cartii si eram curioasa daca o sa-i placa si ei. Este vorba de Domnisoara Poimaine si Joaca de-a Timpul. 

A fost un succes total, desi atunci cand am frunzarit initial cartea  mi s-a parut un pic dificil de urmarit si poate prea lunga. Dar m-am inselat. Textul este foarte frumos, plin de imaginatie, te prinde imediat, de la prima pagina. Desi este o singura mare poveste, ea este totusi impartita in mai multe parti, asa ca poti imparti cartea in mai multe seri de lectura. 

Ideea povestii este sa explice cat mai creativ si clar copilului care e treaba cu timpul, cu ordinea zilelor, cu conceptul de trecut, prezent si viitor. SI reuseste acest lucru intr-un mod minunat.

Mai multe despre carte a povestit Camelia, de la Mic Atelier de Creatie.

Tot la ea am gasit ideea unui joculet bazat pe subiectul cartii. Practic este vorba de circa 20 de cartonase cu cate o caracteristica a unui personaj si cel mic trebuie sa isi aminteasca despre cine este vorba. De exemplu "are mustacioara, dar nu barba", "este razgaiata", "are parul strans in coc si un sal pe umeri", si tot asa...

Este un joc de citit si de memorie, care a distrat-o tare mult pe Andreea. La rugamintea ei cred ca l-am jucat deja de vreo 3 ori, desi acum stie pe dinafara personajele:D

Asa ca o sa aplic ideea si la alte povesti, mai ales ca uneori am impresia ca ea asculta, dar nu retine mare lucru din ce ii citim noi....

Taramul Zmeilor si prin imprejurimi

Despre Taramul Zmeilor s-a tot scris in ultima vreme, fie ca oamenii au ajuns acolo pe cont propriu, fie prin gradinita sau alte chestii organizate. Noi am tot amanat sa mergem, cel mai des pe motiv de vreme naspa. Apoi Andreea a ajuns la Zmei cu gradinita si s-a intors de acolo asa incantata incat am zis ca merita sa mai mergem o data cu ea.

Taramul Zmeilor este o poveste despre cai, o poveste un pic trista, dar doar un pic. Pentru ca in rest este despre iubire si despre salvare. Cei patru cai ingrijiti in acest centru, plus iepurasii, gainile ciudate, cainii extrem de prietenosi si pisicile hoinare sunt o dovada ca acolo unde sunt oameni harnici, cu suflet si curaj, lucruri minunate se pot intampla. 

Taramul Zmeilor este la iesirea din satul Cozieni, langa padure, in camp. Cladirea si curtea se vad din drumul principal, alta semnalizare neexistand din pacate. Apoi e un drum de tara, scurt si accesibil. Din Bucuresti pana acolo noi am facut cam jumatate de ora, depinde de trafic si de zona din care vii.

O plimbare de 10 de minute cu calul costa 20 de lei. Animalele sunt blande, frumoase si foarte intelegatoare. Stau la mangaiat si pupacit si mananca frumos morcovii din mana. 

Cainii se tin dupa tine scai si se milogesc dupa ceva de rontait, iar iepurii sunt moi si cu urechi fooaartee lungi. Despre pisici nush ce sa va zic pentru  ca erau plecate cat am stat noi in zona....

De mancat si baut nu exista acolo, asa ca noi ne-am dus pregatiti, cu fructe, pricomigdale si limonada. Plus o punga de morcovi pentru cai. Curtea e mare, cu loc de batut mingea, badminton, ridicat un zmeu, topait, construit la nisip. Ideal ar fi de mers cu 2-3 copii pentru ca unul singur nu prea are ce face. O sa mergem mai in gasca data viitoare. 

Alte detalii tehnice gasiti pe siteul lor. 

Dupa ce am stat vreo ora si un pic acolo, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa mai mancam si altceva in afara de fructe. Plus ca, fiind doar noi trei, nu prea mai aveam ce face dupa ce ne-am plimbat cu caii....

Si asa am ajuns la al doilea loc frumos al zilei, Casa Pustnicu. Care nu e doar o casa, ci un complex maricel, in mijlocul padurii Branesti, pe malul lacului, chiar vizavi de Manastirea Pasarea. Este un loc foarte frumos, cu terasa construita printre copaci, poteca de plimbat cu bicicleta, loc de joaca (amarat, dar exista), spatii de picnic (pline de grataristi in weekend). Taxa de intrare este 10 lei de masina. Mancarea este buna, cu preturi decente.

Asa ca daca ajungeti in zona si nu stiti unde sa mancati, e o varianta buna asta.

 Daca aveti timp si chef, puteti vizita in aceeasi zi si Manastirea Pasarea, care e foarte aproape de caluti. Eu am fost acolo cand eram mica si imi amintesc ca era frumos, cu multe flori si verdeata. Imprejurarile in care am ajuns acolo nu sunt cele mai vesele din pacate asa ca nu m-a atras ideea de a vizita locul din nou....Dar este frumos, merita sa aruncati un ochi. 

B-Fit in the Street

Weekendul trecut in Bucuresti s-a petrecut B-Fit In the Street, un festival foarte simpatic, in care multe grupuri de actori si entertaineri din strainatate se fatzaie pe strazile din centru, interactioneaza mai mult sau mai putin cu publicul si in principiu incearca sa inveseleasca un pic atmosfera din oras. 

Pe motiv de program complicat si ploaie, noi am prins daor o mica parte din eveniment. Chiar si asa mi-a placut si ma gandesc ca tare bine ar fi daca Bucurestiul ar avea parte mai des de intamplari de acest tip, nu neaparat la amploarea celui din weekend. 

Cred ca si o singura trupa plasata undeva in centru din cand in cand ar fi de efect si ar mai inveseli un pic orasul. 

In plimbarile noastre prin alte tari am remarcat ca spectacolele stradale sunt foarte raspandite si foarte apreciate. Ca e vorba de mimi sau de cantareti, de dansatori sau alti entertaineri, oamenii se opresc, aplauda, se distreaza. La noi atitudinea e un pic mai retinuta, dar poate si pentru ca e ceva destul de neobisnuit inca...In multe orase de afara e imposibil sa traversezi centrul fara sa dai de 2-3 evenimente de acest fel. 

Ca sa fie mai clar cam ce mi-as dori sa vad mai des si la noi, iata niste poze de sambata seara:)

Primul concurs de biciclat

 Matza biciclista a participat astazi la primul concurs, in padurea Cernica, la Rocket Bike. E un concurs in scop caritabil, prin care se strang fonduri pentru Asociatia Help Autism,impartit pe categorii de varsta.

Andreea a participat la categoria 3-5 ani, fiind, spre surpriza mea, singura fata...Habar n-am de ce nu au fost si alte fetite pe acolo..Poate la anul...

Intamplarea a fost amuzanta si relaxanta, noi insistand ca nu conteaza cine castiga, ci ca participa si ca stam un pic la aer curat, in padure. 

Traseul a fost amenajat in parcul de aventura Phoenix si asta al picilor avea cam 800 de metri in total. Am avut un pic emotii cu noroiul si ploaia, dar primul a fost in limite acceptabile, iar al doilea ne-a ocolit:)

Eu zic ca am avut un 1 Iunie tare frumos, fara balamucul, nervii si aglomeratia din parcuri.

La linia de start

 

 Spre final,dupa a doua tura de trseu

 

Mandra castigatoare. Locul 4