Pregatiri

Am chiulit de pe blog pentru ca trec printr-o perioada foarte plina la munca, la care s-au suprapus niste nopti mai proaste ale matzei, multe ganduri adunate, planuri, lipsa lor, aiureli. Deci n-am mai avut nici timp, nici vreo urma de inspiratie.

Dar dincolo de toate astea se apropie ziua Z :d. Cand donsoara fatz face 3 ani. OMG, ce varsta uriasa. In paralel ma gandesc si cum am ajuns eu la varsta venerabila pe care o am:)). Dar aia e alta poveste:))

Revenind la Andreea suntem plini de liste, planuri, programari. Trebuie sa iau rochita de zana ca altfel banuiesc eu o reiterare a crizei de la ziua Mariucai. Trebuie sa luam fructe, sucuri, apa, mancarici, tortu, alte dulcegarii, prostii. 

Pe lista lui Dan locul 1 e ocupat de cafea:d. Stie el ce stie despre petrecerile cu multi puradei....

Mai trebuie niste prostioare de distrat copii. 

Si soare. Ca am vrea sa petrecem afara. Si o noapte buna de somn inainte ca sa nu fie maraita si sclifosita. Si copii sanatosi. Si rabdare. Multa. 

Ne pregatim. Se apropie. :)

Primul 3 ani

Ieri a fost ziua Mariucai. Prima din cele trei gratii care au crescut pana acum practic impreuna. Se vad daca nu zilnic, macar la cateva zile de cand aveau 2 luni. Nu, mint. Cand erau neumblatoare si mamele doar mame se vedeau zilnic:d. Acum se vad mai pe apucate, din cauza programelor diferite, cu gradi, bunici si joburi... Cand se vad, pupicareala si tocaila si top top peste tot, si hai sa facem asta si hai sa ne dam in asta. Si negocieri, schimburi, suparari. Impacari si iar pupici. Trei matze de 3 ani.  

(Simeon, ramas singurul baiat din gasca, asaltat de fete)

(ciugulind tortul:D)

PS: sa mentionez totusi ca petrecerea a inceput prost pentru noi, cu primul tantrum de manual al Andreei, pe motiv ca Mariuca avea rochita de balerina si ea nu. Nu va pot descrie scena...sa zicem doar ca e de manual:d. Am calmat-o dupa ce am iesit cu ea in fata blocului, dupa ce am trezit tot blocul si toata strada, unde, tavalita pe jos am reusit sa o lamuresc ca vine ta-su cu fusta ei de balerina de acasa. De acum o sa plec cu fusta aia dupa mine la toate petrecerile de copii, asa, preventiv:))

Andreea si Matei

Ieri a fost o zi asa frumoasa ca am stat aproape numai afara. Seara ne-am intalnit in parc cu prietenii nostri, Anca si Dan, care ne sunt si nasi:). Si cu Matei, baietelul lor de 6 ani. Tatii au discutat de ale lor, mamicile de ale lor, iar cei doi pitici s-au fugarit, batut cu iarba, dat pe trotinete, alergat la deal, la vale, oferit flori:).
Nice, mai vrem... 
mai multe poze cu cei doi pitici aici

A doua zi

Cel mai frumos mesaj de Paste

Dragii mei ucenici! Fie ca Invierea Iubitului nostru Domn Iisus Hristos sa va aduca pace si liniste in suflete si sa aprinda flacara credintei in fiecare dintre noi! Cu cateva zile inainte de rastignire Domnul Iisus le-a vorbit apostolilor si celor care L-au intrebat care sunt cele mai mari porunci spunandu-le ca cea mai mare dintre ele este sa iubim pe Dumnezeu si cea de-a doua sa iubim pe aproapele ca pe noi insine. Cred ca la aceste doua porunci se poate rezuma intreaga noastra invatatura ortodoxa. Sa ne imaginam cum ar fi lumea in care traim daca am reusi, cu totii, sa iubim pe cei din jurul nostru ca pe noi insine. Cu certitudine o astfel de lume ar intruchipa Raiul. Din pacate vedem ca oamenii au devenit tot mai indiferenti fata de grijile si necazurile celor din jur si odata cu aceasta tot mai multe pedepse se abat asupra omenirii! Va scriu acest mail pentru a va face cuvenitele urari de Sfanta Inviere dar si pentru a va multumi ca sunteti atat de buni. Ca prin credinta dumneavoastra, prin dragostea fata de aproapele, faceti ca Dumnezeu sa nu se manie pe noi si sa ne mai dea o sansa! Va multumesc pentru ca mi-ati intarit credinta ca suntem un popor de oameni blanzi, credinciosi si milostivi. Am trait in acesti doi ani de zile, de cand sunt preot in aceasta parohie, clipe de fericire deosebite. Am reusit cu ajutorul dumneavoastra sa facem atatea lucruri minunate cat nu credeam ca este posibil sa faci in doua vieti. A trecut un an de la strigatul meu de ajutor pentru copiii din parohia pe care o pastoresc si rugamintea mea a fost auzita in cele mai indepartate colturi ale lumii dar cel mai departe a ajuns la cer, la Dumnezeu... Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai.... S-au intamplat miracole in parohia noastra. M-am minunat si ma minunez in fiecare zi ...., nu gasesc cuvinte sa exprim bucuria pe care am simtit-o si o simt de fiecare data cand un copil imi zambeste cu sufletul. Si nu orice copil, ci unul care pana acum putin timp nu stia sa rada, nu stia sa primeasca nimic pentru ca nimeni nu-i oferise. Va multumesc din tot sufletul pentru ca m-ati ajutat sa traiesc aceste clipe! Va multumesc in numele tuturor copiilor care s-au bucurat de ajutorul dumneavoastra si au avut motiv sa zambeasca! Va multumesc pentru ca impreuna am reusit sa schimbam viata lor in mai bine! Spuneam ca la noi s-au intamplat miracole ... da ... chiar s-au intamplat si o sa va spun la ce fel de miracole ma refer! Cand am ajuns in parohia aceasta am fost foarte necajit. Prima impresie, atunci cand am vazut cat de saraci sunt oamenii, judecand dupa aspectul caselor, a curtilor si mai ales a casei parohiale care statea parca sa se darame, a fost ca ar fi bine sa mai astept sau sa cer alta parohie. Am intrat apoi in Biserica si mi-a placut foarte mult, am simtit ceva placut, am aflat apoi ca hramul Bisericii este Sfanta Mucenita Filofteia. Asta m-a determinat sa-mi schimb acea impresie neplacuta! Am zis ca nu e intamplator ceea ce m-i se intampla si ca Dumnezeu are un anumit plan cu mine. Imi aduc aminte ca la moartea mamei mele, copil fiind, am facut o multime de promisiuni Lui Dumnezeu numai sa o lase pe mama in viata! Am crezut atunci ca Dumnezeu nu m-a auzit. Eram chiar furios. Nu intelegeam de ce Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca pe mine si ceilalti trei frati mai mici! Nu intelegeam ca planurile Lui Dumnezeu sunt imposibil de inteles de noi oamenii. Ca suntem prea mici sa intelegem pe Dumnezeu! Acum stiu ca Dumnezeu este iubire pentru ca, chiar daca mama a plecat la cer, Dumnezeu a trimis oameni cu suflete deosebite care ne-au ajutat! Fara ajutorul lor nu as fi putut fi astazi aici. Astfel, cred ca ajutorul pe care l-am primit trebuie rasplatit. Dumnezeu m-a adus aici ca sa am posibilitatea sa intorc ajutorul primit si tot Dumnezeu mi-a trimis ajutoare de nadejde ca sporul sa fie mai mare. Si mare a fost sporul pentru ca multe lucruri s-au intamplat aici cu ajutorul dumneavoastra. Printre acestea se numara faptul ca Mihai si Catalin, cei doi copii salbatici care mancau malai cu apa rece, au primit mancare aproape in fiecare saptamana de un an de zile, au geamuri pentru ferestre, au un wc nou si cel mai important este ca ei merg la gradinita. Jeni, fetita care invata bine, a avut caldura in casa pentru ca am avut cu ce sa cumparam lemne, a primit mancare saptamanal, rechizite, carti, butelie pentru aragaz, medicamente, a mers in excursie etc! De fapt, toti cei 53 de copii care au nevoie de ajutor au avut parte de multe bucurii pentru ca orice problema au avut, am reusit sa o rezolv cu ajutorul dumneavoastra! Am reusit sa foram o fantana la 60 metri adancime in curtea bisericii si acum toti oamenii din parohie vin si iau apa de aici. Am construit o casuta pentru o familie cu 5 copii care locuiau intr-o camaruta de 12 metri patrati. Suntem pe ultima suta de metri in ceea ce priveste finalizarea centrului social, acolo unde as vrea ca toti copilasii sa primeasca o masa calda pe zi si sa invete. Am amenajat un spatiu de joaca. Avem in construcie o magazie pentru alimente si o alta casuta din baloti de paie. Am reusit sa evitam abandonul scolar pentru Cosmin, un baiat in clasa a IX a, platindu-i lunar masa si caminul la liceu. Cinci din cele cinsprezece familii mai nevoiase primesc paine in fiecare zi. Adrian, un copil cu strabism a primit ochelari de vedere si avem intentia sa-l ducem la operatie. Doamna Nadia, o femeie fara picior a primit o proteza in valoare de 7000 roni. In fiecare Duminica, toti copiii au primit dulciuri si alimente la Biserica! Tot cu sprijinul dumneavoastra am reusit sa trimitem copiii in excursie, in tabara etc! Sunt multe alte lucruri frumoase care s-au intamplat aici si pe care daca le-as scrie ar trebui sa va tin prea mult in fata monitorului. Pentru toate acestea va raman recunoscator si nu pot face altceva decat sa ma rog pentru dumneavoastra ca Dumnezeu sa va rasplateasca grija fata de aproapele, dragostea fata de cei aflati in nevointa si bunatatea sufletului! Va multumesc inca odata si va doresc tot binele din lume, impliniri sufletesti si fie ca Lumina Invierii sa va lumineze viata chiar si dincolo de moarte! Cu dragoste si multa recunostinta, pr Tudor Marian si copiii din Glodeanu!

Se poate si asa....

Poate nu stiati...nici noi. Pana ieri. Pe bicicleta se poate merge si asa. Cu fundu pe cadru si dand din picioare ca o rata.
La un moment dat recunosc ca m-am plictisit sa merg ca melcu prin parc si am amenintat-o ca vine paznicul si ii ia bicicleta. ca nu stie sa mearga pe ea:d. Urat, stiu..
Dar faceam 4 ore pana acasa in stilul asta

Eco

Mai eco de atat nu cred ca se poate:d

De doua zile mergem la gradi pe bicicleta. Ea, adica. Eu incerc sa ma tin dupa ea pe picioare. Bine ca deocamdata are grija sa fiu prin preajma. Merge cat merge in fata, apoi se opreste si asteapta sa vina si baba:p
Azi a vrut neaparat fusta si la un minut dupa poza s-a prins ca bascuta nu are ce cauta in acest ansamblu vestimentar...

Doua fete, acelasi copil

Matza are pareri foarte clare cand vine vorba de hainele ei. Unele merg, altele nu. Pantalonii lungi sunt ok, tolerati, cei 3/4 sunt de neacceptat. Fustele lungi, scurte sunt ideale. Pe acelasi loc cu rochitele. Preferabil mai lungute...
Bluzele trebuie sa aiba ceva. Un desen, o fundita, o treaba. Alea simple sunt de neinteles.
Minunatul par trebuie ornat cu o bentita sau o agrafa. In unele zile are chef de codite. In altele, parul trebuie sa zburde liber, cat mai ciufulit.
Eu controlez din umbra, sugerez, propun, astfel incat sa putem iesi in casa aratand a oameni:d

 In casa alegerile sunt doar ale ei. E locul ei de libertate suprema in privinta tinutei. Si nicaieri nu se vede viziunea ei despre moda mai bine decat la "costumul" de balerina/printesa/zana.....

Reusiti sa numarati toate obiectele din vestimentatia ei?:d

Sezonul teraselor

Azi am inaugurat sezonul teraselor. Cu matza. Am mai fost noi intr-o seara la o pizza in parc, dar asa, terasa declarata oficial nu am mai vizitat anul asta:d
Ne-am dus la Cafe Verona si, ca si anul trecut, mi se pare un loc tare misto de mers cu copilul. E spatiu destul, poti alege o masa la umbra sau una la soare, pe lemn sau pe pietricele. Au si de mancare si de baut. Cei care te servesc stiu sa zambeasca:d, cel putin noi am nimerit unul zambaret..Cat am stat noi acolo au mai venit vreo doua familii cu copii. Deci oamenii sunt obisnuiti cu puradei in preajma si nu se incrunta daca misuna si construiesc castele din pietricele sau transforma scrumiera in vas de facut mancare.Singura problema posibila este ca exista in centru un spatiu cu gazon, unde nu e voie. A mea n-a protestat la interdictie, doar ca a trebuit sa caut in alta parte un pic de iarba "salbatica" pentru "mancarea de spanac"...
Un alt avantaj pentru noi este ca se ajunge usor acolo (Piata Romana) si ca ajungem relativ simplu inapoi acasa.
Deci ne place la Verona. Mai mergem:)

ce am invatat eu in 3 ani

As vrea sa fi stiut acum trei ani o gramada de lucruri pe care le stiu acum. Despre mine, despre ce inseamna sa fii mama, despre copii, despre oameni in general. Dar apoi imi dau seama ca daca le-as fi stiut dinainte, nu as fi facut aceleasi greseli, aceiasi pasi, aceleasi descoperiri, n-as fi avut aceleasi surprize si mirari, aceleasi tristeti si suparari. Poate ar fi fost altfel, mai usor, dar poate nici nu m-as fi bucurat la fel de fiecare noua descoperire, de fiecare experienta pe care am adaugat-o singura in sac.

Tragand linie dupa 3 ani de Andreea, iata care sunt concluziile mele:

-         bolile trec. unele mai incet, mai greu, altele mai repede. dar trec. Slava Domnului. Mucii si tusea si burtica stricata nu sunt motive de panica. Nu te speria de febra. Respira, scoate medicamentele, trateaza. Accepta ca 7-10-14 zile va dormi/manca prost. Va plange, se va trezi, va avea febra, muci...Nu te panica. E ok. 2 saptamani nu sunt un capat de tara, o sa supravietuiesti:)

-         colicii trec si ei. Desi sunt nopti in care ti se pare ca asa vei trai de-acum inainte, ca nu vei mai dormi niciodata, ca o sa auzi mereu acest plans. Nu. Trec. Dupa o luna sau doua sau trei. Dar trec. Ia fiecare zi pas cu pas, spala-te pe ochi, mananca un mar, bea o cafea, iesi afara, e deja pranz, mananca, frunzareste o revista, mai bea o cafea...e seara. A mai trecut o zi:d

-         uneori copilul nu va manca. E normal. E ok. Nu e vina ta. Nu e vina nimanui. Nu e de vina laptele sau mancarea pe care i-o dai. E o etapa. O sa treaca. Peste o saptamana, sau doua sau trei. Peste o luna sau doua. Intr-o zi va incepe sa manance. Bine, suficient. Nu-l forta, nu plange cand arunca mancarea, nu tipa la el. Da-i cat vrea. O lingurita. Atat. Jucati-va, incearca mai tarziu. Nu te enerva. Nu te invinovati. Trece. Nu o sa fie slab mereu. Intr-o zi o sa il cantaresti si va fi “normal”:d

-         nu ai nevoie de tarc, bouncere, premergator. Ai nevoie de spatiu. Elimina toate vasele, decoratiunile, sticlele, cablurile, electronicele de pe podea. Lasa in sertarele de jos doar lucruri care nu se pot strica sau nu conteaza daca se strica. Si lasa-l sa misune. Peste tot. Oriunde. E rece parchetul. Nu-i nimic, nu face reumatism la 9 luni. Nu umple casa de mochete. E destul un covor mare si multa bunavointa. Accepta ca va deschide usi, se va agata de mobila, va plange ca nu poate. Lasa-l sa misune, da-i voie sa cotrobaie.

-         copiii care fac crize in parc sau in magazin nu sunt rai si razgaiati. Sunt copii. O sa fie momente cand va tipa, va plange, va face crize in public. Chiar si al tau :D. Nu te enerva, nu tipa la el, nu-l smuci. Vorbeste-i calm, ia-l in brate, pleaca mai incolo. Lasa-l sa se calmeze. Nu are o problema. E normal.

-         oamenii din jur nu conteaza. nici vecinii. nici rudele. nici mamicile din parc. nici mamicile de pe bloguri. Doar tu si copilul tau. Doar tu il cunosti. Tu stii ce vrea, ce are nevoie, ce poate face. Nu cauta modele. Nu compara. Nu te stresa. Copilul tau e normal si bun si frumos.

-         nu exista o metoda care sa mearga la toti copiii.

-         nu exista retete de crestere testate si brevetate. Improvizeaza. Adapteaza la familia ta.  E ok sa dormi cu cel mic, daca asta este ce-ti doresti si tu si el si tatal. Nu e ok daca  unul dintre cei trei actori nu e fericit. Sunteti o familie. Luati deciziile impreuna pentru a fi fericiti impreuna. E ok sa-l culci pe cel mic in patul/camera lui. Nu va fi traumatizat. Nu va ramane cu sechele. Nu va fi mai fericit sau mai nefericit decat altii. Nu e ok daca pentru el e un chin si ii e frica. Nu e ok daca tu ti-ai dori sa dormi cu el, dar mama/dr/vecina a zis ca nu bine. E familia ta, decide ce e bine pentru voi trei.

-         Nu te inchide in casa. Sau in oras. Copiii nu sunt bibelouri. Nu va raci, nu va plange mai mult in alt oras decat in cel natal. Vrei la mare, du-te la mare. Vrei la munte, du-te. Ok, bagajul e enorm. Nu lua toata casa cu tine. Ia doar ce e absolut necesar. Urca-te in masina/tren/avion si du-te. Nu-ti fie teama. E super misto sa vezi un oras, o tara, o plaja alaturi de copil. Nu te arunca la prea mult totusi. City-break? Incepi cu un weekend la Sighisoara sa zicem:D

-         O sa fie zile cand vei simti ca nu mai poti. Ca vrei sa plangi, sa te bagi sub o patura si sa stai acolo pe termen nelimitat. Ca vrei o pauza din viata de mama. Cand ai vrea ca bebelusul/copilul tau minunat si iubit sa taca, sa doarma, sa plece undeva. Macar azi. Macar juma de ora. E normal. Nu esti o mama rea. Esti doar om. Si ai limite. Si tocmai le-ai atins. Suna un prieten si plange-te. Vorbeste o ora la telefon daca e nevoie. Sau scrie. Fa o pauza. Si daca tipi la cel mic, daca il certi, nu te speria ca-l traumatizezi. Copiii inteleg ca mami nu paote fi mereu zen. Ca uneori nu e asa amuzanta, calma, iubitoare.. ca uneori e obosita, nervoasa. Nu te preface. Nu fi falsa. Te simte oricum. Si da, va plange si el. Va fi si el nervos. Dar nu e nimic iremediabil pierdut. O sa va impacati. O sa va strangeti in brate si o sa dati pupici multi. Poate nu chiar in clipa aia. E normal sa ai limite. Esti doar un om.

Ma suprind uneori zambind ironic la adresa vreunei mamici incepatoare chinuita de nopti nedormite, de stresul ca cel mic nu mananca destul, ca nu vrea morcovi, nu vrea carne, panicata ca are febra, muci, intrebandu-se de al ei palnge asa mult, de ce face crize in parc...Imi dau seama ca si eu am trecut pe acolo. 

Si nu cred ca uram ceva mai mult in acele momente decat sa vina o mamica “mai mare” la mine si sa-mi spuna “o sa treaca, nu te mai stresa atat”:))

Dar pe bune, asa e, trece.

Pe doua roti...aproape

O facuram si pe asta. Am cumparat o bicicleta pentru matza. De fapt intentia era mai demult, dar am amanat pentru ca dansa parea complet afona in ale pedalatului. Prima proba a fost un esec complet..acu vreo luna. In loc sa dea la pedale in fata, ea dadea in spate. Si bicicleta statea cuminte pe loc. Asa ca s-a enervat si a decretat ca nu stie. Si n-a mai vrut pe bicicleta. In schimb ma batea la cap sa cumparam una , neaparat cu cos de carat papusi, si sa ne plimbam prin parc. 

Mi-am dat seama ca trebuie sa invete intai care e treaba cu pedalele. Am scos la inaintare batrana tricicleta, care fusese exilata pe balcon. Am pus-o sa pedaleze pe ea prin casa, pana cand s-a prins cum e cu mersul inainte. Se mai poticnea, mai mergea cu spatele, dar in principiu s-a prins dupa o vreme. Asa ca duminica ne-am dus sa luam ce altceva decat populara bicicleta verde de la decathlon:d

Aseara i-am facut inaugurarea prin parc.

O mama care vrea sa-si vada copiii crescand

O cheama Gabriela Tudorache. Are 42 de ani. Are doi baieti. Adrian si Mihail. Nimic neobisnuit pana aici. Doar ca aceasta mama are de cinci ani o tumora cerebrala benigna care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3 milimetri. Fiecare luna in plus, fiecare an face operatia si vindecarea ei tot mai dificila, tot mai improbabila. 
Adrian, sau Adi cum s-a semnat in comentariile lasate pe mai multe bloguri in ultima perioada, e un copil care crede in oameni. In puterea lor de a ajuta, atunci cand se mobilizeaza un pic. 
Deci hai sa nu stam cu mainile in san. Nu pentru ca e post si vine Pastele. Ci pentru ca orice mama ar trebui sa-si poata vedea copiii crescand. Si orice copil are dreptul sa fie vazut.
"Din fericire, am fost din nou programată pentru operaţie, în luna iulie, anul acesta, până atunci sper să stopeze boala, să nu se agraveze, şi să reuşesc să strâng banii. Cel mai mult mă sperie că nu ştiu ce o să fie după operaţie. Doresc să-mi văd copiii crescând, să ştiu că sunt bine. După ce o să fac operaţia, următorul pas ar fi să merg să-i mulţumesc Domnului, că poate mă va ajuta, aşa cum m-a ajutat şi până acum".
Cine vrea, poate dona in conturi sau prin telefon la 0 900 900 200, in perioada 21 martie- 20 iunie. Asa donati 5 euro. 

Sau, cititi povestea ei http://gabrielatudorache.blogspot.com/ si spuneti-o mai departe. Poate altcineva o ajuta
 

Si am ajuns la Clasic e fantastic...

De multa vreme tot auzeam in stanga si dreapta de programul Clasic e fantastic, un experiment menit sa invete copiii cu muzica clasica, sa-i educe sa asculte diferite tipuri de muzica, sa descopere diversitatea acestui domeniu.

Idee buna zic. “Punerea in scena” insa...

Povestea suna oarecum haotica inca de la etapa achizionarii biletelor.  Ele se pot obtine sau nu in urma unor cozi de zeci de persoane, unde fiecare cumpara pentru cat mai multi prieteni, colegi si vecini, pana la 50 de bilete teoretic, dar se pare ca se paote si mai mult. Neavand cum sa ajung acolo, am trimis-o pe mama sa cumpere, intr-o frumoasa zi de joi. Ea avea mari emotii ca nu ii vor da 13 bilete. S-a linistit cand cei din fata ei au inceput sa ceara 30, 50...60 de bucati!..Rezultatul logic este ca nu toti dintre cei care au stat cu orele la coada au apucat sa ia bilet. Din motive organizatorice, biletele nu se pot vinde online, nu se pot scumpi, ca sa se organizeze mai des spectacolele eventual, nu se poate coborî limita, de exemplu la un maxim de 20 de bilete de om. Nu, nu se poate schimba nimic. Asa ca cine vrea sa mearga la Clasic e Fantastic trebuie sa vaneze in continuare bilete.

Ok, am acceptat ideea, ma obisnuisem cu ea. Pana la urma nu sunt multe evenimente culturale interesante pentru copii si e normal sa fie bataie pe ele.

Dar nimic nu m-a pregatit pentru ce am trait in sala.

Repet, ideea mi se pare geniala. Intentia organizatorilor merita aplauze in picioare. Artistii, coregrafii, regizorii, toti merita multumiri si laude.

Dar, undeva apare o problema la realizarea finala a evenimentului.

Pentru ca in sala, pe toata perioada spectacolului a fost un haos, galagie, agitatie, miscari. Copiii mari vorbeau tare, se mutau dintr-o parte in alta. Aia mici, unii muuult prea mici pentru opera (1-1.5 ani) plangeau, tipau. Undeva peste toate astea niste oameni cantau pe scena. O doamna cu microfon povestea scenele care se succedau (noi am fost la un spectacol cu  scene din povesti), alternand cu admonestarea copiilor care aveau locuri chiar pe scena si care isi schimbau scaunele sau se duceau sa-si ia apa din bagajul mamelor sau vorbeau intre ei...

La un moment dat doamna a invitat copiii din sala pe scena sa danseze cu personajele. Idee frumoasa, dar un dezastru logistic. Cateva zeci de copii au inceput sa misune printre randuri, sa se inghesuie pe scena. Aia care erau mai mici, la parinti in brate, vroiau si ei. Unii parinti i-au lasat, altii nu. Deci harmalaie, plansete, nemultumiri. Totul s-a repetat la revenirea pe scaune a celor care topaisera 2 minute pe scena.

Andreea, care e obisnuita cu spectacole la care este liniste si unde poti asculta/vedea in calm ce se intampla pe scena, era intr-o mirare totala. De ce e galagie, de ce se misca toata lumea, de ce nu vede nimic. Pentru ca de multe ori personajele de pe scena se asezau pe podea si cantau, devenind invizibile pentru nefericitii care nu aveau loc in primele randuri.

La partea artistica in sine, as fi ales poate scene din povesti mai cunoscute si ceva mai dinamice. De exemplu, din Hansel si Grettel au ales o scena in care cei doi copii dansau. Si au dansat/cantat cam mult, pierzand la un moment dat interesul celor din sala. Dar asta ar fi cea mai mica problema si as fi ignorat-o cu siguranta daca nu m-ar fi deranjat toate celelalte.

Se poate sa fi nimerit eu la un spectacol nefericit. Poate in alte duminici e altfel. Poate ca unii pot urmari ce se itnampla pe scena ignorand ce e in sala. Nu stiu. Dar cu siguranta, nu mai repetam experienta prea curand. Prefer baletul de la Opera, unde stii ca esti la un act artistic si il respecti, tu si cei din sala. Aici m-am simtit ca la balci. Din pacate:(