Călătoriile celor trei roșii

In perioada cat am fost la munte am eliminat complet orice fel de activitate care ar aduce a "lectie", plecand de la ideea ca e vacanta si ca oricum dupa lectiile de schi de dimineata seara era dedicata jocului. Oricat am incercat sa transform invatatul anumitor lucruri in joaca, Andreea face clar diferenta intre joaca cu litere si cifre, pe care o percepe ca pe o lectie, si joaca cu papusi/colorat/joc de rol. Probabil ca diferenta vine si din faptul ca la gradi au deja timpul impartit clar intre lectii si joaca. De cele mai multe ori incerc sa impart serile intre momente de invatat si momente de joaca libera. Cam 20 de minute ne jucam "serios", apoi o las pe ea sa decida ce vrea sa facem. In alte seri, cand o simt obosita si fara chef, elimin partea serioasa si ne jucam liber. Sau bucatarim. Sau stam afara pana aproape de ora de masa. Aseara de exemplu am fost cu sania in parc si am descoperit o partie foarte aproape de noi. Asa ca am stat acolo ...

Lumea la aproape 4 ani este extrem de interesanta si colorata, cel putin prin desenele Andreei. Matza a avut de mica o placere nebuna sa coloreze/mazgaleasca/deseneze si nu pare sa se sature niciodata de aceasta activitate. Uneori se apuca de colorat si dupa ce face jumatate de plansa, cu migala si rabdare, spune ca "nu mai pot colora" si isi ia o pauza. Apoi revine si termina desenul. Este foarte atenta la detalii, nu-i place sa depaseasca, dar nu face din asta o tragedie daca se intampla, mai ales ca eu am insistat ca nu conteaza daca trece peste contur.  Atunci cand deseneaza, raman de multe ori surprinsa de rezultat. Eu nu ma pricep deloc la a face oameni, animale sau alte desene. Cand ma punea sa-i desenez o fetita, iesea mereu un soi de cap stramb pe un corp scheletic. Asa ca nu a avut un model prea bun:d. De la o vreme insa se pare ca s-a prins ca sunt complet netalentata si nu ma mai pune sa desenez:d. In schimb a inceput sa faca ea niste "portrete" care...

Azi am stat mai mult pe acasa si dupa 2 episoade de Grey's m-am apucat sa bibilesc la blog. Ma mai apuca asa, o data pe sezon, sa schimb culorile pe ici, pe colo. Tot cautand o poza am dat peste un set de asta vara si m-a apucat un chef de zmeura si plimbat cu bicla.... Dilema mea sincera este insa daca o sa o mai pot cara pe Andreea anul asta in spate. Pe bicla adica. Anul trecut a fost usor, nu simteam greutatea si nu ma dezechilibra deloc. Dar deja scaunul ei se cam lasa pe roata si la borduri se frecau.   Eu sper sa mai mearga si vara asta, avand in vedere ca inca e mica sa tina la plimbari lungi cu bicla ei pitica. Tinta ar fi totusi sa scapam de rotile ajutatoare. Sa vedem daca ne iese. Hai cu vara, ca mi-a ajuns noroiu de afara. De fapt, as mai vrea un weekend la munte, la schi, prin februarie. Dar asta nu inseamna ca in Bucuresti nu poate veni primavara mai devreme un pic, nu?

Cel mai usor lucru pentru un parinte este sa faca planuri. Sa-si imagineze viitorul, pictat in roz, sa creada ca peste ani copilul va realiza ceva, va fi cineva. Cel mai usor este sa ne proiectam asupra lor propriile noastre dorinte nesatisfacute. Cel mai greu este sa ii lasam sa isi urmeze propriile dorinte, chiar si cand ele nu ne plac. Sa ii lasam sa greseasca, asta mi se pare extrem de complicat.  Incep insa incet sa-mi dau seama ca, iesind din etapa simpla a alegerilor legate de mancare, somn si haine si intrand in etapa alegerilor legate de ce facem, ce studiem, unde mergem, lucrurile tind sa se complice. Pentru ca, fara sa vreau, ma surprind dorindu-mi pentru ea lucruri pe care nu le-am avut sau nu le-am facut eu. Deocamdata, alegerile mele nu par sa o deranjeze. Deocamdata. Sa ma explic caci iar merg prin balarii... Din toata copilaria mea imi aduc aminte de vreo doua concedii cu parintii, unul in Bucovina, unde am pescuit pastravi cu oglinda, si nis...

O saptamana la munte a insemnat pentru Andreea 5 ore de schiat, adica una pe zi, si zece ore pentru noi, adica 2 pe zi. In mod normal ar fi trebuit sa facem dublu, dar pentru ca am vrut sa invatam toti trei in acelasi timp a fost mai greu de organizat programul. Oricum din ce am vazut limita la 3 ani si 9 luni e de cca 1.5 ore. Doua ore e deja mult pentru ei si nici monitorii nu se avanta la asa program. In principiu, lectiile serioase incep de pe la 4 ani. Deocamdata Andreea a invatat sa mearga pe clapari, sa urce cu schiurile pe panta, sa faca plugul si un pic de viraje. Totul pe o panta foarte lina. Cat am luat noi lectii am vazut copii de 4-5 ani invatand pe panta un pic mai mare, dar poate si monitorii erau mai curajosi decat al nostru, poate si copiii erau totusi mai pregatiti. Asa cum banuiam, cei mici prind mult mai rapid miscarile si sunt foarte curajosi. Acolo unde noi vedeam o panta cam dubioasa, ei se avantau fara probleme, secondati de monitor :d. Eu sunt foarte incan...

Azi a fost prima zi de schi a Andreei. Si a noastra dar asta e alta poveste:d. Dimineata am plecat din Predeal spre Busteni unde ne-am intalnit cu monitorul. Dl. Vasi, un nene simpatic pe la 40 de ani, extrem de rabdator si bun pedagog. A ales schiurile pentru matza, a probat claparii si hai pe partie. A inceput intai cu plimbari usoare de colo colo, trasa de el, ca sa se obisnuiasca cu echipamentul si sa vada cum se aluneca pe zapada. Apoi incet incet a inceput sa o lase si singura si sa o puna sa se opreasca in plug. A prins foarte repede miscarea si a rezistat o ora la urcat si coborat. La baza partiei, normal. La final era cam obosita, am simtit-o eu ca nu ar fi mers mai mult de 50 de minute. Dar dupa ce am repetat si  noi figura dupa-amiaza, ma mir ca a rezistat si atat. Oricum, Vasi ne-a zis ca are conditie fizica si prinde mai repede decat adultii. Ceea ce pot depune marturie si eu. Sau fundul meu. Dar aia e alta poveste dupa cum spuneam:))    

Cred ca am creat un copil calator. Adica dupa chipul si asemanarea noastra cum ar veni:)) Si se pare ca ii lipsesc iesirile de weekend, excursiile pe coclauri, picnicurile prin parc...De vreo luna ne tot bate la cap sa mergem undeva, sa plecaaaam:d  Am mai potolit dorul ei de duca de Craciun, fiind prinsi toti cu sarbatorile, cu cadourile, cu decoratiuni. Ma mai intreba din cand in cand de ce nu plecam "in alt oras", dar ii tot spuneam ca e frig si asteptam sa fie mai cald. Parea sa functioneze explicatia. Pana a doua zi, cand o lua de la capat. Apoi m-a mancat in fund sa-i zic ca o sa mergem la Predeal sa schiem. E nebunie acu. In fiecare zi ma intreaba daca "acu" plecam, "acu mergem la schi". Nuuu, nu acu, peste n zile. La naiba. Dimineata i-am aratat din nou pe calendarul ei in ce zi suntem si cate mai sunt pana plecam. 3 zile. Hai ca nu e asa mult, nu? Adevarul e ca si mie imi lipsesc evadarile de vara. Weekendurile cand ne hotar...

E o treaba cu inceputul de an, te moleseste, te lasa cumva in asteptare. Sfarsitul e simplu. Tragi linie, scrii concluziile, faci planuri mai mult sau mai putin realizabile. Bei un pahar de vin, sau doua, zambesti relaxat, bucuros ca a mai trecut un an alaturi de cei dragi. Ca nimic rau nu s-a intamplat. Inceputul insa e mai greu. Nu stii ce e in fata, la ce sa te astepti. Te trezesti, bei o cafea, pleci la munca si astepti. Sa treaca senzatia de moleseala, de necunoscut, de nou. E ca vara cand iesi din casa si deodata te loveste lumina in ochi si esti buimac, ciudat, parca nu e locul tau.... Undeva pe la mijlocul lunii ianuarie te cam prinzi care e treaba. Si poate de atunci incolo o sa incep si eu sa scriu chestii cu cap si coada:)) Deocamdata astept cu ochii mijiti. Si fac planuri pentru vara, caci eu asa functionez. Ca sa supravietuiesc iernii si frigului trebuie sa-mi pot imagina ca undeva exista o plaja care ma asteapta. Si sa-mi rezerv un loc pe ea, astfel i...

Deja Berlioz este in familia noastra de ceva vreme asa ca pot sa va povestesc cam cum este viata cu un matz sau mai bine zic cum este pentru matz viata langa Andreea:d Inca de la inceput am avut grija sa-i explic Andreei ca Berlioz e bebe, mic, fragil si ca o sa mai faca si prostii, dar trebuie sa avem grija de el si sa nu il bruscam. Ea a inteles din asta ca e de datoria ei sa-l care de colo colo prin casa, sa-i faca culcus si sa il giugiuleasca exact ca pe un copil. Ii vorbeste bebeluseste si se asteapta ca bietul matz sa se supuna cuminte dorintelor ei. Cand Berlioz sta si tolereaza mangaierile si plimbarile Andreei, totul e minunat. Cand insa nu are chef de ea si vrea sa alerge/joace/misune, e nasol. Matza mare se botoseste si se plange ca Berlioz nu o baga in seama, nu sta langa ea, nu o lasa sa-l mangaie. Da-i si explica-i atunci ca pisicutele uneori au chef de oameni, alteori prefera sa fie lasate in ale lor... Sunt si momente, putine, cand Berlioz o deranjeaza. Fie ca ea...

Scris.:d E pe un desen colorat in dimineata asta. Mi l-a adus si mi-a zis ca e pentru tati si ca a scris pe el, sa stie cand vine diseara ca e al lui. Ok, lipseste un T, dar chiar si asa....E prima data cand o vad scriind litere legate cu un mesaj. TAI, adica tati:d