Black Mirror, versiunea pe Whatsup

Am vazut anul trecut Black Mirror. Este un serial destul de interesant, in care sunt abordate teme mega actuale si proiectate un pic in viitor. Nu prea departe, doar asa, sa iti arate cam unde se poate ajunge.
Anyway, era un episod in care parintii implantau copiilor niste chip-uri prin care stiau mereu ce simt acestia si puteau controla ce vad in jur. Extrem, da, dar nu foarte departe de nevoia de control a multora dintre noi. 
Din dorinta de a proteja copilul, de a-l feri de orice necaz multi parinti au ajuns sa controleze la sange fiecare secunda din viata copilului. E ca un drog pana la urma. Nu te poti rupe, vrei sa stii mereu ca e ok, ce face, sa vezi, sa te asiguri. 
Asa ajung unii sa stea cu orele cu ochii lipiti de ecranul laptopului urmarind ce face copilul la gradinita. 
Sa ceara update-uri despre cum e in excursie la fiecare 15 minute. Sa intrebe educatoarea sau invatatorul daca al lor copil a mancat, a baut apa, are haina pe el, e vesel, pare trist, etc. 
Sa ceara poze, de parca o poza surprinde mai mult decat o secunda. Cand era Andreea in gradi erau parinti care se suparau daca educatoarea rata cumva in poze vreun copil. ”Al meu unde e? E bine? Poti pune o poza si cu el?”. In loc sa se ocupe de copii, omul ala era dator sa petreaca minute bune pe whatsup, punand poze si raspunzand parintilor. 
In tabere e o nebunie. Asta daca trimit copilul in tabara inainte sa ii faca buletin. Se fac grupuri de whatsup pe care se cer informatii, zilnice, la cateva ore. Au terminat micul dejun, au plecat in excursie, s-au intors, au mancat de pranz, ce, si seara, ce program au? Dar maine? 
Si daca am incerca un exercitiu de incredere? In invatatoare, in instructori, in copil? Daca am trai o zi fara sa stim ce face? Sau 5 zile. Daca am pleca de la ideea ca no news is good news? Si ne-am relaxa un pic?  
(sursa: Black Mirror)

Ciucas, bujori, varianta 2019

Astenia de primavara si ploile prea dese m-au transformat intr-o molusca lenesa in ultima vreme. Dar odata cu venirea verii si a temperaturilor mele preferate, am decis ca e momentl sa ma scutur de lene si sa mai povestesc pe aici ce facem noi.
In primul rand ne bucuram maxim ca se termina scoala. Nu doar Andreea, ci si noi astia mari. Clasa a treia nu a fost chiar ce asteptam si nici ce ne doream, dar macar se termina. 
O sa povestesc la un moment dat cum am perceput eu anul acesta si de ce abia astept sa se termine. 

Dar pana atunci o sa povestesc un pic de Ciucas. 
Noi avem o traditie de vreo 5 ani, ca undeva la inceput de iunie sa mergem sa vedem rododendronii. Popular lumea le zice bujori, dar nu arata ca niste bujori. Sunt niste flori mici, roz puternic, ce cresc in tufe mici, intinse pe dealuri. In perioada lor de inflorire, pantele din Ciucas se fac roz si se umplu de oameni. 
Exista doua zone de acces spre bujori: de la cabana Muntele Rosu, unde se poate ajunge cu masina, fiind drum bun, asfaltat, si de la cabana Varful Ciucas, unde se ajunge doar cu 4x4. Cei de la cabana ofera insa transport cu masinile lor proprii, pentru 10 lei de persoana. 


ANul asta am bifat o noapte la cabana CIucas. Din Bucuresti pana la Cheia am facut vreo 2 ore, apoi am lasat masina unde incepe drumul forestier spre cabana si ne-am urcat cu totii in niste jeepuri care ne-au dus sus.
O camera tripla ne-a costat 205 lei, cu mic dejun, si trebuie rezervata din timp pentru ca in weekenduri e cam full acolo. Exista si varianta de a sta in Cheia si sa urci in Ciucas doar pentru plimbare.
Cabana este insa super ok, camerele mari, de hotel, cu caldura si apa calda, iar mancarea delicioasa. Foarte multe ingrediente sunt produse de ei local. 

De la cabana sunt doua trasee, ambele cam de 3  ore dus-intors, dar se pot lungi sau scurta in functie de picioare. 
Primul este spre Saua Gropsoarele, unde e plin de bujori, de unde se poate continua spre Varful Gropsoarele sau se revine la cabana Ciucas. Tot din sa se ajunge in circa juma de ora jos la Muntele Rosu. 





(aici a fost foarte tare ca, deoadata, cum stateam noi pe iarba la soare, sub un cer perfect albastru, ne=am trezit cu un nor aparut de nicaieri, urcand rapid panta muntelui, spre noi) 


 

Al doilea traseu este spre Varful Ciucas, de unde se poate merge spre Saua Tigai, si de acolo inapoi la cabana Ciucas. Sau de pe varf inapoi pe acelasi drum.  

Traseele sunt accesibile, cu zone de urcus/coboras si zone drepte, nu foarte lungi si foarte foarte frumoase. 
Ambele au fost facute de noi prima data cand Andreea avea 5 ani. Iar acum am fost cu niste prieteni care au o fetita de 4 ani. So...it is doable. Evident, cu pauze, poze, mancare, apa, rabdare si entuziasm:)

Din punctul meu de vedere, CIucasul este o alternativa minunata la Valea Prahovei si Bucegi, mult mai usor de ajuns si accesibil. 
Am zis ca peisajul este superb, nu?










Cu cortul la Tuzla, dar mai bine nu...

Atunci cand calatoresti, mai aproape sau mai departe de casa, cand esti dispus sa iesi din zona de confort si sa incerci destinatii si locu...