Călătoriile celor trei roșii

In ultima vreme imi lipsesc excursiile din vara, plecarile de weekend, caldura, soarele, statul seara la terasa fara sa fie frig, diminetile cu soare cald...E inca frumoasa toamna asta, cu zile insorite si cer albastru. Dar dimineata e frig, cu geamuri aburite si nas rece. Si seara deja se intuneca prea repede, cand am mai fi stat pe afara... De vreo doua saptamani bolim, si eu si fii-mea. Cu nas si tuse si iar nas si iar tuse. O tinem asa, lant, de nu pare sa se mai termine. O ducem pe picioare, unii mai vioi, unii mai putin vioi... Am abandonat cam toate cursurile de pe lista de la Palat, dupa o experienta urata la preselectie la dansuri..Ca sa rezum a fost o mare buluceala, cu strigate, nervi, imbranceli, cu copii obositi si plictisiti, cu parinti veniti parca de pe maidan. Preselectia in sine a fost o gluma. Teoretic am fi inscrisi. Practic, Andreea nu mai vrea acolo asa ca am ramas la balet, unde a fost si anul trecut si unde vrea sa mearga in continuare. Pentru ca doamna ...

Prima mea intalnire cu Palatul Copiilor a fost cand era mica, cred ca aveam vreo 6 ani si ai mei au inceput sa ma duca la diverse "cercuri". Din ce imi amintesc am fost la pictura, gimnastica si mai  tarziu la informatica. Amintirile mele sunt destul de vagi, semn ca nu prea m-a marcat ce s-a intamplat acolo. Dintre toate imi amintesc doar de pictura, pentru ca pictam pe panza, ceea ce era extrem de neobisnuit pentru mine atunci. La gimnastica nu cred ca am mers prea mult pentru ca imi amintesc ca se tipa. La un moment dat doamna de acolo mi-a plesnit una peste picioare ca nu facea bine spagatul si cred ca ala a fost finalul pentru mine.... Am evitat locul cat am putut ulterior, caci cladirea intunecoasa, cu culoare labirintice si sali mici nu imi crea buna dispozitie. De cateva ori am fost la piese de teatru si spectacole, niste targuri..dar asta mult mai tarziu. Anul asta am decis sa incercam sa o ducem pe Andreea la un curs, doua, acolo. Marele avantaj al locului...

E inca aproape vara in parc. Ziua, cand e soare, inca poti sta in tricou. Se simte totusi toamna in diminetile cand plecam la gradi usor zgribuliti si in serile racoroase, cu inoptari rapide. Dar ziua e inca vara. Mai ales in weekend, cand prindem cateva ore in parc si stam la povesti pe banca, in timp ce fetele se joaca de-ale lor. Asta pana cand incep sa se supere si se parasc una pe alta la mame sau tati. - Nu-mi pasa ce a facut X. Du-te si rezolvati-va singure problema!, incercam noi sa prelugim momentele de liniste.  Si de cele mai multe ori isi rezolva singure. Uneori se supara si se joaca separat. Sau se enerveaza si plang. Se ameninta ca nu vor mai fi niciodata prietene. Pentru ca Mariuca a zis....si Andreea a facut....si Sofia nu vrea sa.... Apoi se reaseaza ca la sezatoare si se joaca de-ale lor . Sau se fugaresc. Sau se pupa si se iau in brate.  Si cand se despart stabilesc sa se vada si maine. Sau peste cateva zile.  -Pa, pa, Mariuca! Pa pa Sof...

Camera de garda de la spitalul de copii este un loc in care nu vrei sa ajungi niciodata. Din pacate, se intampla sa mai dai si pe acolo din cand in cand. Din fericire, noi am ajuns doar pe motive usurele, fara panica si stres mare.  Totusi ajungi acolo in momente care sunt cel putin neplacute si nu te poti opri sa nu observi ce se intampla in jur. In primul rand, eu am tot respectul pentru medicii de la Marie Curie. Cred ca sunt niste profesionisti si niste oameni minunati. Pediatra mea de suflet lucreaza acolo, omul in care am avut cea mai mare incredere in ceea ce priveste sanatatea Andreei, de pe la 2 luni incolo:d Dar camera de garda...e alta poveste. Pentru ca pana ajungi sa te vada un doctor, trebuie sa stai acolo. Un interval care poate varia intre 30 de minute si 2 ore. In functie de numarul de bebelusi, gravitate, numarul de asistente si doctori disponibili in acel moment.  Camera de garda este o sala trista, bej, cu un tonomat cu junk food si sucuri, cu o s...

Vara ce tocmai se pregateste sa se duca ne-a dat ocazia sa calatorim destul de mult in trei, in locuri destul de variate, unde am dat peste mai multi sau mai putini alti oameni care calatoreau in 3,4,5....In plus, chiar si cand suntem doar doi tot nu ma pot abtine sa nu studiez copiii din jur, parintii, relatiile, comportamentul.  Si asa am ajuns la o concluzie:)). Exista o linie foarte subtire intre exuberanta, veselie, energie, libertate si rasfat, proasta crestere, lipsa de respect. Vorbesc de copii, dar implicit de parinti. Caci, desi limita tolerantei mele este destul de sus si privesc cu mare ingaduinta situatii care inainte de Andreea m-ar fi deranjat profund, cred ca exista o limita si ca libertatea pe care o acordam copiilor trebuie sa se opreasca undeva. Eu zic asa: E ok sa vezi copii alergand pe la terase/restaurante, chiraind si razand. Nu e neaparat ok sa alerge printre mese, sa traga de scaune sau sa agate fetele de masa daramand pahare. Eu ii sugerez mereu ...

Weekendul ce tocmai a trecut l-am petrecut la mare, pentru ca Andreea visa la inca o baie, eu visam sa mai vad o data valurile, iar Dan visa sa manance scoici.  Am studiat toata saptamana prognoza meteo si am oscilat pana in ultimul moment pentru ca se anunta ba ploaie, ba frig, ba nor, ba soare printre nori... Pana la urma am zis sa mergem si vedem la fata locului cum e. Pentru ca in statiuni nu ne calca picioarele si nici plaje izolate in septembrie nu mai vroiam, am ales Vama Veche. Un loc in care n-am mai ajuns de vreo 4 ani cred...Este o solutie comoda de weekend, cand nu poti ajunge in Grecia si nici nu vrei bulucul de la Mamaia sau atmosfera batraneasca de pe la Eforie..Dar nu as merge acolo pentru mai mult de 2 zile. E o amestecatura de pustime, familii, betivi, drogati, boemi, batrani singuri, trubaduri in mizerie, fosti tineri ramasi cu nostalgia anilor ce-au fost, oameni urati, oameni frumosi, oameni interesanti si oameni penibili. E de toate pentru toti... Deci am...

Vacanta la bunica este una dintre amintirile cele mai clare din copilaria mea. Ar fi si greu sa o uit pentru ca am petrecut la ea cam toate verile si iernile de la 3 ani la 14-15 ani cred. Imi aduc aminte de jocurile nebune cu copiii din vecini, inclusiv urcatul pana in varful brazilor si balanganit in vant (ceea ce n-as mai face acu ca am dezvoltat frica de inaltimi :d), temele la mate, exercitii din culegeri (bunica fiind profa de mate:d), culesul zmeurei, plus multe multe pregatiri de camere pentru turisti (caci vara si iarna mereu veneau chiriasi). Partea buna cu turistii era ca ma lipeam si eu de familiile cu copii si ma luau cu ei in excursii (fiind de obicei cam aceleasi familii in fiecare vacanta asa ca ne stiam bine deja). Partea mai putin buna era ca trebuia sa pun si sa scot cearceafuri  pana mi se acrea. Si acum urasc sa "fac patu" pentru ca mi-am facut in copilarie norma pe toata viata:)) Vacanta Andreei la bunici este deocamdata doar joaca. Aceeasi casa, a...