Craciunul nostru

Ca in fiecare an, Craciunul nostru incepe cam pe 23 decembrie, cu petrecerea de la Mari. Prietena noastra draga, mamica Mariucai, prietana si mai nou colega de banca a Andreei, ne aduna in fiecare an pe toti din gasca, mici si mari, ne da de mancare, de baut, ne incita la cantat colinde si la povestit despre toate cele. De fiecare data iese o seara vesela, plina de culoare (si galagie...). Anul asta a fost la fel:)

Dupa asa un inceput de sarbatori frumos am continuat cu dimineata de Craciun, cu cadouri sub brad, si masa de pranz cu bunicile si cu prieteni, apoi o tura de dezmortit prin parc. Avand in vedere vremea, era mai degraba senzatia ca suntem in duminica Pastelui decat de Craciun, dar a fost ok si asa.

În a treia zi de Craciun am fugit la Sinaia, în cautarea unui petic de partie pe care sa ne dam cu schiurile. Am gasit unul, pe la 2000, ca mai jos era primăvara. Nu o sa povestesc cam cat de tampita este organizarea telescaun-telegondola-teleferic, cum stai la 3 cozi ca sa ajungi pe partie si cum telescaunul are pana de curent la fiecare 10 minute...Am preferat sa ne bucuram de soare, cer senin si zapada neasteptat de buna de pe partia Laptici si sa ignoram problemele organizatorice. Totusi, daca vreti sa schiati la 2000, puneti deoparte rabdare si bani, ca nu e deloc ieftin pentru 3 persoane...

Acum ne pregatim de Revelion si de o saptamana in care planul este ca Andreea sa mearga la Predeal cu bunica, in speranta ca ninge un pic si acolo. 

La capitolul cadouri, am bifat un lego urias, via serviciu lu tati, si un microscop semi-profi la care studiem oua de creveti si alte chestii minuscule:d 

Un sfarsit de an minunat si un 2016 superb va dorim! 

Craciunisme, cadouri si activitati

În ultimele zile am profitat un pic de timpul (mai) liber si de tusea picei ca sa stam pe langa casa si sa bricolam diverse craciunisme. Desi nu sunt mai priceputa, imi place ca in fiecare an sa imi dau un pic interesul si sa facem impreuna ceva care sa marcheze apropierea sarbatorilor. E o traditie pe care sper sa o pastrez si in urmatorii ani, pe masura ce Andreea creste.

De fapt, eu incep pregatirile cam cu o luna si mai bine inainte de decembrie, cand incep sa fac liste de cadouri si sa dau comenzi. Imi place sa aranjez lucrurile din timp, sa ma gandesc la fiecare si sa nu ma arunc neaparat la lucruri scumpe, cat simbolice. 

Dupa ce am terminat cu planificarea si cumpararea cadourilor, am trecut la celelalte activitati de Craciun. 

1. In premiera, am facut cu Andreea turta dulce, dupa reteta asta. Eu sunt cam varza la bucatareli asa ca faptulc a iesit super buna, chiar si fara ornamente si crema deasupra, arata clar ca este o idee usor de pus in practica de oricine. Singura problema acum este sa o salvez pana la petrecerea de miercuri. 

2. Pentru ca Andreea este in epoca ecologiei, fiind mereu atenta la gunoaie, poluare si reciclare, am decis sa facem si un bradut eco in casa. Fara sa renuntam totusi la cel adevarat. Doar ca l-am luat mai mic...Bradutul eco presupune o plimbare in parc si cules de lemne, apoi ruperea lor ca sa formeze un soi de triunghi, legarea cu sfoara, pictarea sau ornarea cu diverse si atarnarea de unde vreti...O treaba usor de facut, amuzanta si de efect.Pe bune, chiar arata misto la final:) 

3. Am citit cartea cu Grinch, cumparata inca de la targul Gaudeamus, si ne-a cam placut. E o povestioara in versuri, clasica, usor de citit si cu o grafica simpatica. 

 4. Am jucat, de 23457 de ori deja, Micul Print, Fă-mi o planeta. E un joc pe care l-am luat in timp ce citeam Andreei povestea cu Micul Print si m-am gandit ca e o completare si continuare frumoasa a lecturii. Intr-adevar, jocul este usor de inteles si se poate juca in familie. Desi pe el scrie ca ar fi de la 8 ani, cu putina rabdare si ajutor merge perfect si la 6 ani. De vreo 3 zile, de cand am scos cutia din dulap, matza ne cere intruna sa jucam. Iar si iar si iar...

Alte jocuri testate recent si care au prins la noi sunt Story Cubes, unde stam si inventam personaje si povesti cum ne taie mintea, și Jenga, unde trebuie sa construiesti un turn si apoi sa scoti piese fara sa darami. In genul asta
5. Am avut prima serbare de Craciun la scoala. A fost dragut. A primit lego si asta a fsot cel mai important pentru ea:d. Plus ca toata serbarea s-a hlizit cu prietena si colega de banca, Mariuca. Au si cantat totusi:d

 6. Ultima inventie: laptopul analog cu mouse acvatic (aka o scoica pictata..). E foarte util, nu se descarca niciodata si e usor de transportat in orice camera. Este folosit si pe poste de casa de marcat la magazinul cu animale.

 7. Diminetile noastre de vacanta. Treziri matinale pentru ca lego....

Sarbatori fericite tuturor! 

Castelul Huniazilor si targul de la Sibiu

Acu niste saptamani, intr-o zi fara chef de munca, am facut o lista, incompleta, de locuri din tara pe care sa le vedem. Pe unele le stiu, pe altele nu le-am vazut niciodata. Unele merg doar de weekend, altele au nevoie de cateva zile.

In weekendul acesta am reusit sa bifam unul din ele: Castelul Huniazilor sau Corvinilor, fiind cunoscut sub ambele denumiri. Ca sa evitam eventuale confuzii, e vorba de castelul de la Hunedoara. Pentru ca e destul de departe de Bucuresti, am ales sa ne cazam in Sibiu, ocazie cu care am vazut si targul de Craciun si decoratiunile de sarbatori, plus muzeul Bruckental. 

Dar sa o luam pe rand.

Castelul Huniazilor este o aparitie cu adevarat spectaculoasa, foarte bine conservata si in curs de reamenajare/consolidare, cu turnuri de aparare, un pod maiestuos la intrare, sali si camere de toate dimensiunile, pivnita, curte interioara, scari si scarite. Pare usor labirintic, cu tot felul de pasaje si tuneluri, scari si turnuri care trec dintr-o parte in alta. Pentru amatori, chiar la intrare a fost amenajata "camera de tortura" , cu niste papusi expresive si masinarii a caror utilizare preferam sa nu o studiem prea in detaliu. Sa zicem doar ca Andreea a vrut repede afara si a tot pomenit o vreme de gaura din burta doamnei legata de scaun...

In rest, castelul este interesant de vizitat, cu prezentari succinte ale camerelor si detalii din istorie.

Din pacate, orasul Hunedoara nu este o destinatie turistica in sine, ba dimpotriva, asa ca orice vizita la castel ar trebui lipita de un traseu mai lung in zona. 

Dupa cum spuneam, noi am lipit-o de Sibiu. Ne place mult centrul orasului, stradutele inguste, casele vechi, Piata Mare, turnurile, muzeele lui. Ne plac si luminile de Craciun si casutele cu vin fiert si alte bunataturi de sezon. Ne ne plac insa produsele kitschioase care par sa nu lipseasca niciodata de la targurile de Craciun locale, plusurile de taraba, carnatii si dulciurile cu aspect dubios. Nu inteleg de ce nu pot veni la targ niste creatori populari autentici, niste bucatari care sa ne omoare cu mirosul mancarii, niste mici ateliere de handmade cu globuri si alte nebunii de sarbatori...Am vazut cateva, dar nu prea multe..Poate se inmultesc anii urmatori. 

Intr-una din seri am fost la Bruckenthal, un muzeu pe care l-am ratat pana acum. Cladirea in sine este o bijuterie, salile spectaculoase, colectiile bogate. Fiind cu Andreea, nu am reusit sa vizitam chiar tot, pentru ca la un moment dat s-a cam saturat de portrete (adevarul este ca partea vazuta de noi, colectia de arta europeana, era alcatuita in proportie de 90% din portrete..). La un moment dat am ajuns la un peisaj olandez si dansa si-a scos caietul si creioanele sa il copieze asa ca am stat o vreme in fata lui:d 

La intoarcere, am luat-o spre Brasov si pe traseul asta, daca e timp, merita o pauza la cetatea Fagaras,  plus la movilele de la Sona, la vreo 5 km de oras. Noi am lasat asta pe alta vizita. 

In cautarea unui covrig de pranz, am vazut si targul de la Brasov, de unde am luat pana la urma si niste tort de curmale delicios. Din fuga, am zarit cateva caciuli simpatice si globuri colorate, dar si niste cutii de bijuterii pictate cu mult bun gust. Daca sunteti in zona, bagati un ochi. Cred ca merita. 

Ziua Andreei si Ziua Romaniei, una dupa alta

PS: Ziua Romaniei pentru noi a fost in parc si la targul de la Universitate. Unde nu am pozat nimic din motive de aglomeratie si cautare rapida a iesirii...In rest, soare, frumos, parcul gol. Am avut si noroc ca sa vedem avioanele de la parada cu o zi inainte, la repetitii:d 

Plicul voalat al cadourilor de craciun

De vreo luna a inceput nebunia cadourilor. Nu alea magice, de Craciun, nu cele cu simbol, cu dragoste, cu imaginatie. Nope. Nebunia cadourilor pentru profesori. Incet, au aparut intrebarile, aluziile, propunerile. ”Trebuie sa luam pentru doamna, dar si pentru ceilalti profesori. Si pentru doamna directoare”..Dupa un schimb de opinii pro si contra, situatia a ramas neclara, impartita intre cei care vor sa dea mult, sa se simta, ca na, e totusi Craciun, si cei care ar da, dar mai putin, mai degraba simbolic, poate deloc....Asa ca a ramas in pom. Fiecare cum il taie capul, ceea ce va duce probabil la diferente uriase intre cadourile cu care se vor insira parintii la doamna...

Si abia terminasem discutiile la scoala, ca, surpriza, niste parinti de la cursurile de engleza, private, s-au gandit ca e dragut sa ii luam lui teacher ceva...Super, zic, pai hai! o felicitare, semnata de copii? Un glob misto? Ceva ornamente de craciun? Nuuuu....ceva mai....scump....50 de lei de copil ar fi bine. Adica 600 lei de la grupa lor. Pentru un profesor pe care oricum il platesti si chiar mult..

Pentru ca asa ne-am invatat. Sa mergem cu ploconul. Nu de ieri de azi, dintotdeauna. Capul plecat, atitudinea usor servila si ploconul la vedere. Sa fie bine. Sa se simta ala din fata ta apreciat, recompensat, laudat, sa isi reverse apoi un pic din multumire si spre tine. Pentru ca ”asa se face”. De ce? De ce se face asa? De cand se face asa? Ce platesti de fapt? Il platesti sa isi faca meseria cum trebuie. Meseria aia pe care si-a ales-o singur, o face de bunavoie si pentru care e deja platit. 

Pentru ca una e sa faci un cadou sincer, o felicitare, un mesaj, un ornament de Craciun, un obiect la care ai muncit tu, un buchet de flori, ceva care sa insemne ceva, si cu totul altceva sa oferi niste milioane, multe, mascate intr-un cadou, cu unicul mesaj ”iti dau asta, dar ai si tu grija ce dai la schimb”. 

Asa ne ducem la doctor, asa ne ducem la profesor, platind ca sa primim un serviciu pentru care omul ala e deja platit, tot de tine, din taxele tale. Un serviciu pe care se presupune ca il face din pasiune, din placere. Pentru ca una este un cadou simbolic, alta e o spaga mascata prin care ceri sa isi faca de fapt meseria...Pentru ca asta e meseria lui, sa fie un profesor bun, un doctor bun. Si pentru asta nu ar trebui sa astepte plicuri. Si pentru asta parintii nu ar trebuie sa se simta obligati sa dea plicuri. 

Pentru ca un cadou de 500-600 lei e fix asta, un plic bagat in buzunar. Iar de Craciun eu aleg sa ofer doar cadouri.
In timpul discutiilor despre cadouri, o mamica a spus ceva foarte adevarat. Ca 60 de oameni au murit si ar fi bine sa nu fie totul degeaba, ca poate e momentul sa incercam sa ne schimbam, macar un pic, unele metehne. Sa nu mai acceptam ca pe un dat incompetenta, umilirea, frauda, spaga. Un pas mic ar fi si asta, sa renuntam la obiceiul de a face cadouri scumpe profesorilor si poate asa, intr-o zi, copiii nostri vor avea parte de invatamantul pe care il merita.

Trei luni de scoala

Au trecut trei luni de cand a inceput scoala. Si pentru Andreea, dar si pentru noi. Acum dimineata incepe mult mai devreme, pe la 6.30-7. Seara o culcam pe la 8-8.30, iar pe la 9.30-10 picam si noi.

Inainte de scoala nu aveam treaba cu micul dejun. Ea manca la gradi, noi pe la pranz. Acum trebuie sa clocesc idei la 7 dimineata, o ora la care eu depun eforturi majore sa tin ochii deschisi. Si trebuie sa clocesc chiar doua idei, una pentru acasa, una pentru la scoala. Acasa inseamna smoothie sau clatita rapida sau sandvis sau cereale cu ceva. La scoala inseamna sandvis si fruct. Cam asa e cu diminetile. 

La scoala e bine, lectii usurele, teme putine. Doamna e draguta, ne place de ea. Si Andreei. E ca o bunicuta asa, blanda, dar ferma. Pana acum i-a pedepsit o singura data: nu au mai facut ora de pictura. Pentru ca au fost galagiosi si nu au ascultat-o.

Doamna de engleza insa nu e asa ok. Cam tipă. Cam des. Cica la ultima ora i-a pus sa stea cu capul pe banca pentru ca deranjau. Ma gandesc sa ma duc sa ii sugerez si ei sa incerce sa stea o vreme cu capul pe catedra...poate ii vin idei mai bune

Doamna de sport tipa si ea. Acum s-a mai linistit. Dupa ce am fost sa discut un pic cu ea despre una si alta...Cum ar fi de ce ii spune Andreei ca e nesimtita. Acum fiimea zice ca doamna e mai bine, nu mai tipa asa mult si chiar ii lasa sa se joace ratele si vanatorii...

Doamna de religie spune ca Dzeu face anotimpurile. Si ca trebuie sa ne rugam de nush cate ori pe zi. Mai ales cand intra ea in clasa. Pentru ca sistemul e idiot, eu sunt obligata sa o tin pe fiimea in clasa la ora ei. Si sa sper ca in timp ce deseneaza si nu participa la ora nici nu aude prea multe ineptii....

Parintii din clasa sunt, Slava Domnului, misto, in marea lor majoritate. Nu sunt disperati sa cheltuim bani pe cadouri, nici sa acceptam comportamente aiurea de la profesori. Au verificat daca scoala are aviz ISU. Daca exista iesiri de incendiu. Daca sunt marcate. Vor sa ceara ore de instructie pentru copii. Sunt ok. Mai putin o doamna care a vrut sa interzica petrecerea de Halloween pentru ca e satanista si demonica. Aia nu e ok. 

In afara de scoala, picea merge la engleza, unde e dragut, la FTK, unde e interesant si educativ si la sah, unde nu stiu cum e pentru ca nu ma pricep. La sah primeste cam multe teme, dar mai selectam din ele si supravietuim. 

Zice ca vrea lectii de pian. Si kung fu. Si catarari. Da nu ne ajung zilele...

Mai nou avem un peste. Albastru. Il cheama Fishy. Sau Imputicel. Depinde pe cine intrebi...

Sa incepem sa nu mai...

Am citit zilele acestea foarte multe postari despre schimbare si nevoia de schimbare. Mai ales in noi. De acord. Nu putem cere schimbari la nivel inalt, daca noi, in viata de zi cu zi continuam sa ciupim pe ici pe colo legea, sa indesam bani prin buzunare, sa incalcam 2-3 reguli pe care le consideram neimportante.

Daca vom reusi sa ne comportam civilizat in micul nostru univers, atunci, in timp, impactul se va vedea peste tot. Pentru ca vom creste o generatie de oameni care nu vor avea spaga, marlania si micile furaciuni in sange, nu vor accepta sa fie mintiti si ignorati, nu vor tolera incompetenta si nesimtirea cu usurinta cu care o facem noi. 

Atunci cand lucruri banale pe care nu le facem acum vor fi norma de viata a majoritatii, abia atunci vom putea spune ca sunt sanse sa schimbam lucrurile la nivel macro.

Sa incepem sa nu mai:

- aruncam gunoaie pe jos

- traversam pe rosu

- mergem fara centura

- facem pisu la copac 

- jgnim si lovim copii

- intoarcem capul cand vedem un abuz

- ignoram normele de siguranta, acasa, la scoala, la munca, oriunde

- invatam copiii sa fie cuminti, sa nu raspunda, sa taca, sa accepte

Ce-ar fi sa incepem asa? 

Weekend foarte sus si foarte albastru

Cand ramai putin fara cuvinte, cand ai vrea sa strigi si nu stii ce, cand simti ca esti prea trist, prea revoltat, prea dezamagit, prea resemnat, e bine sa faci un pas in spate si sa privesti in jur. Si iti dai seama ca cel mai bun si mai corect lucru pe care il poti face e sa traiesti. Frumos, cinstit, din toata inima, cu tot sufletul, imbratisand cu ambele brate fiecare zi, razand la fiecare gluma, plangand fara teama si facand mereu, cu pasiune, ceea ce iti place.  

Cum traim o zi banala

Era o vreme, mai demult, cand traiam asteptand diverse. Vacanta, o iesire in club, un weekend la mare, o excursie pe munte, sa treaca tezele, sa treaca examenele, sa treaca perioada cu multe teme, sa treaca si luna asta...Si fara sa stiu ratam de fapt zile si saptamani si momente. Viata trecea pe langa mine in timp ce eu asteptam sa se intample lucruri, sa treaca ceva, sa vina ziua cand...

Acum am alta strategie:d. Acum traiesc fiecare zi. Am grija sa trec prin ea simtind si vazand. Aparitia Andreei a ajutat mult, felul ei de a se bucura de nimicuri, de a rade zgomotos la orice trasnaie, de a se entuziasma pentru ca un nor arata ca un dinozaur sau pentru ca "cimentul" facut din nisip rezista. 

Atunci cand zambesc prea putin, cand ma vede prea serioasa, imi atrage atentia, imi ia fata in maini si imi trage de colturile gurii pana zambesc. Evident ca nu mereu am chef, de multe ori sunt franta, de multe ori vreau doar sa dorm, dar, de alte multe ori imi dau seama ca de fapt e nevoie doar sa fii prezent, sa simti clipa aia, sa nu te mai gandesti "de ce nu trece ora asta mai repede sa ma culc", ci "hai sa traim si ora asta":d. 

De multe ori e vorba de a alege, constient, sa fii prezent in clipa aia si sa nu mai astepti sa treaca, sa vina alta mai buna. 

Si uite asa, am ajuns sa rad mai mult, sa ma bucur mai des, sa fiu mai prezenta, mai vesela. Chiar si la munca:)). 

Uneori, o zi frumoasa rau inseamna doar sa te plimbi cu bicla prin parc si sa ai grija sa vezi asta

Ora de religie

Ora de religie se dovedeste cel mai dezbatut, discutat, urat, iubit, analizat subiect legat de scoala. Ceea ce din start este o tampenie. In loc sa vorbim de programa (invechita), metoda de predare (tributara programei invechite si aglomerate), materii (sau mai bine zis lipsa materiilor utile, actuale, interesante), numarul de copii din clasa (si cum poate un invatator cunoaste, intelege, urmari 30 si de copii..), dotarile (lipsa sau platite de parinti desi invatamantul e teoretic gratis), noi trebuie sa ne concentram energia pe religie. 

Pentru ca religia este optionala (dar inca exista profesori care sustin ca nu, e obligatorie). 

Pentru ca religia este singurul optional propus copiilor, cel putin la clasa zero.

Pentru ca, desi este optionala, cei care nu vor au prea rar alternative bune si prea des alternative proaste.

Pentru ca religia predata in scoli nu are decat foarte putin de-a face cu predarea moralitatii, bunatatii si tolerantei si foarte mult de-a face cu indoctrinarea, frica si ignoranta. 

Pentru ca nu vad scopul in a invata un copil de 6-7 ani ca anotimpurile sunt facute de Dzeu, ca ziua si noaptea tot de la el vin si ca atunci cand ploua tot Dzeu este de laudat...Si da, as accepta o ora de religie la care sa se predea despre fapte bune, despre generozitate, despre toleranta fata de unii si altii, dar nu despre asta e vorba...

Pentru ca a crede nu ar trebui sa aiba vreo legatura cu frica. Pentru ca niciun copil nu ar trebui sa se roage inainte de culcare pentru ca altfel pateste ceva rau, sau sa ii fie teama ca diavolul sta la geam si il urmareste, sau ca daca intra in biserica altui rit inseamna ca e pacatos...

In cazul nostru, situatia este asa. Nu am vrut sa stea la religie, asa ca am cerut sa ni se ofere o alternativa. Solutia propusa a fost sa stea in timpul orei in alta clasa. Super!, am zis. Sa stea sa coloreze in alta clasa. Da, doar ca doamna respectiva tipa la copii, cam toata ora, si Andreea s-a trezit singura intr-un mediu care nu ii place, fara niciun alt coleg pe langa ea (da, e singura din clasa care nu participa la religie). Si dupa 2 ore a zis ca nu mai vrea acolo, sa o las in clasa ei si nu participa la ora. Ceea ce nu inseamna insa ca nu aude aberatiile doamnei. De genul, anotimpurile vin de la Dzeu...

Si de aici supararea si frustrarea mea. Pentru ca nu inteleg de ce e nevoie de religie in scoala. De ce suntem fortati, indirect, sa participam la ea. De ce sigura solutie buna este sa o iau ora aia din scoala, desi legea spune ca scoala trebuie sa se ocupe de toti elevii...De ce copiilor li se predau astfel de prostii de Ev Mediu. De ce credinta nu e despre bun si frumos si e despre frica si informatii aiuristice...

Canionul 7 Scari, upgradat cu tiroliene

Pentru ca ne place la munte si la aer si la padure si la catarat, mai ales la catarat, am facut sambata o plimbare pana la Canionul 7 Scari de la Timisul de Sus. Sau de Jos..niciodata nu stiu...

Ca sa ajungi acolo, pleci de la Dambu Morii, din DN1, mergi un pic pe drum forestier, cam 15 minute, apoi intri pe poteca in padure si mai mergi, lejer, maxim o ora, cu un copil de 4-6 ani dupa tine. Noi cred ca am facut cu totul 40 de minute, pentru ca Andreea deja stie drumul si era si in mare verva sa alerge dus intors in fata noatra...

La intrarea in canion se plateste o taxa de 5-10 lei si daca vrei primesti un ham pentru copil, sa il tii mai bine cand se urca pe scari. 

Scarile sunt destul de accesibile dupa parerea mea, dar totusi nu as incerca cu un copil mai mic de 4 ani...As alege sa il tin in spate in ceva. Obligatoriu, un parinte trebuie sa stea imediat in urma celui mic cand urca, sa il prinda daca e nevoie, caci scarile sunt de fier si umede, si se poate sa ii mai alunece vreun picior.

Totusi, cu exceptia unei scari foarte verticale, si cam prea inaltuta, restul sunt ok de parcurs cu grija si rabdare. 

Dupa ce treci de cele 7 scari, urmeaza inca jumatate de ora pe poteca de intoarcere, pana la intrarea in canion. Pentru curajosi, drumul poate continua si in sus, spre cabana Piatra Mare, dar asta e un traseu pe care il vom face alta data.

Anul acesta cei care administreaza canionul au facut inca o chestie faina, si anume au amenajat un sistem de tiroliene, pentru copii si adulti. Cea pentru adulti, porneste de la intrarea in canion si are in total 2300 metri, fragmentati pe cateva tiroliene separate. 

Pentru copii, sunt 4 tiroliene amplasate la circa 15 minute de la intrarea pe traseul spre canion. Deci daca nu vreti sa vedeti canionul, puteti merge doar pana la tirolienele de copii. Costa 25 de lei jumătate de ora și dupa spusele Andreei sunt "tari". 

portiunea finala din tiroliana de adulti se opreste in zona tirolienelor pentru copii

Biletele, dus-intors

Unul dintre lucrurile noi pe care le fac de cand a inceput scoala este sa scriu biletele. Nu d-alea clasice, lipite pe frigider (pe care le-am inlocuit de ceva vreme cu notite pe tabla din bucatarie sau pe keep), ci biletele lasate in pachetelul Andreei.

Prima data am lasat un biletel in a doua zi de scoala. "Pupici, o zi frumoasa", si o inimioara trasata din pix. S-a bucurat nespus de el. S-a si mirat, ca nu stia exact ce e cu biletul, e vreun mesaj ascuns acolo? sau doar pupici? 

Apoi am lasat biletel cu "mananca intai sandvisul, apoi marul. te iubesc, mami". Seara mi-a povestit cu mare incantare ca a gasit biletul si asa a facut, intai sandvis, apoi mar. Si ca si ea ma iubeste. 

Ultimul biletel a fost pereche. Pe o parte "Nu uita sa pui copertile noi la caietele de la scoala. Pupici mutzi", iar pe partea cealalta a venit raspunsul, "te iubesc, mami, te iubesc tati", cu multe inimioare printre cuvinte...

Si asa, un pic din noi merge cu ea la scoala, iar matza stie ca ne gandim la ea chiar si cand nu suntem langa..Iar eu si tati primim inapoi pupici si inimioare colorate.

Noua noastra rutina

Scoala a inceput de doua saptamani, circa, asa ca am intrat intr-o rutina. Am ordonat frumos pe tabla din bucatarie programul pe zile, cand are engleza, cand inot, cand FTK. Cand nimic. 

Pe frigider am lipit orarul colorat si am notat zilele cand se duce in trening, ziua cand duce pensule si acuarele si ziua cand duce plastilina. Si zilele cand se duce doar pe ea.

Am umplut frigiderul cu cascaval, sunca, unt, branza, fructe, dulapul cu miere si unt de arahide, pentru pachetel. Iar dimineata, dupa primele 5 guri de cafea, cand reusesc sa deschid si al doilea ochi, ma apuc sa pregatesc ceva gen mic dejun...

Am bifat si prima tuse, tratata rapid de data asta. 

In prima saptamana inca incurcam orarul si am trimis-o fara plastilina. Si cu acuarele cand nu era nevoie de ele...Si fara trening la ora de sport...

In a doua saptamana am invatat. Si am rezolvat si cu ora de religie, la care nu va participa. 

Am bifat si prima sedinta cu parintii, plus discutii interminabile pe whats up si pe mail, si asteptam sedinta 2. 

Am dat bani, am cumparat dosare si alte treburi aparent utile. Sa fie primite:))

Am notat deja in calendar prima vacanta si facem planuri sa plecam 3-4 zile pe undeva. Alte planuri asteapta zapada. Si altele asteapta vara..."Mami, mai vreau o data in Franta, sa avem piscina langa casa.."

E bine acum. E liniste. E inca mult ras si timp si joaca. Inca nu isi stie colegii, nici macar cum ii cheama.A decis insa ca nu mai vrea prieteni baieti, ca sunt neastamparati, mai ales unii, care ii iau creioanele de pe masa si jupoaie poze de pe pereti. O are pe Mariuca langa ea, pare sa fie suficient. Fac schimb de jucarele in fiecare zi, si de fructe si de sandvisuri...

Seara e cu pupici, multi pupici, si cu "mami, te iubesc! Esti cea mai buna mamica! Si pe tati il iubesc!". Si cu povesti, si desene furate 10 minute, si dragaleli. 

Cu somn, la 20.30...

Catarari casnice

Cam asa. cat de des se poate. cam la orice ora....

Prima sedinta cu parintii

Prima sedinta este mereu o experienta. Buna sau rea. Este ca atunci cand te duci la un interviu de angajare si evaluezi ceilalti candidati. Sau ca atunci cand te duci la prima intalnire si incerci sa iti dai seama daca o sa mearga sau nu. In fine, e o chestie.
M-am dus acolo plina de curiozitate si am plecat cu dureri de cap. Si cu sentimentul ca problema e la mine, eu nu sunt adaptata la mediu, la sistem, eu sunt din alta lume. O lume in care nu conteaza culoarea treningului, in care e penibil sa discuti juma de ora despre servetele si sapun, in care obsesia detaliilor lipseste.
-La iarna, fetele pot veni in blugi?
- Da.
-Negri sau albastri?
.....
Nu am la mine intrebarile astea. Chiar conteaza? Culoarea blugilor? A caietelor? Sa aiba toti biblioraft de aceeasi culoare?
Dar de ce nu discutam despre lectii? Despre cum vrea doamna sa faca disciplina cu 33 de copii? Despre cum le va acorda timp si atentie fiecaruia? Despre pauze? sau lipsa lor?...
In gradi, stiam ca oricand ar fi o problema Denisa ar veni sa ne spuna, sau ne-ar da mesaj. Si am discuta lejer cu ea, despre cum rezolvam. Aici imi dau seama ca nu se va face asa. E imposibil ca doamna sa stie ce face, cum se simte, ce gandeste fiecare din cei 33 de copii din clasa. E fizic imposibil cred. Nici nu stie cum ii cheama inca. Deci va trebui sa fim mai atenti la semnale, la intrebari, la nemultumirile mici, care pot deveni mari.
- Doamna, nu ma pune niciodata sa raspund. Eu stau cu mana pe sus si nu ma pune..
- Pentru ca sunteti multi si o sa va puna pe rand, pe fiecare...
- Nuu, mereu o pune pe Mariuca, pe mine nu ma vede langa perete...
- O sa te vada, tine manuta sus si o sa te vada...
Primele tristeti...primele dileme. Oare exagereaza? Oare e chiar asa? Oare e cazul sa intervin? Sa mai las timpul sa treaca?
Deocamdata pleaca vesela, ciripind cu Dan de mana. O gasesc seara tot vesela, povestind de una si alta, alergand prin parc. Stau insa cu antenele ridicate. La parinti, la doamna, la ea. 

A doua zi de scoala

Prima zi de scoala e deja la timpul trecut. Inca ne e greu sa credem, inca plutim cumva pe deasupra realitatii ca am ajuns aici, ca avem planuri de facut, lucruri de decis, alegeri de discutat...

Dovada ca, dincolo de agitatia cu "hai sa luam si noi niste haine sa mearga de uniforma", prima zi ne-a prins total nepregatiti. Ghiozdan nu am luat, pentru ca imi imaginam ca in clasa zero o sa fie inca ok cel de la gradi...Creioane colorate si carioci nici atat, bazandu-ma pe tonele pe care le are prin sertare acasa.. Planurile privind ce ii dau la pachet s-au oprit la un fruct si a....un baton de cereale Fitness?...

Si apoi a venit ziua de luni. Cand ne-am bucurat ca luasem totusi flori de duminica seara, impinsi de la spate de bunica, mai cunoscatoare in ale scolii..

Dupa ce am supravietuit vesnicului discurs inutil de la careu, puhoiului de parinti si bunici care se imbranceau ametiti de colo colo si alergaturii pe culoare, unde e B? undeee e Pregatitoare B?? pentru ca pierdusem cardul de copii, am ajuns in clasa. Unde era vesel, cald si colorat. Habar n-am cum aratau ceilalti, eu eram cu ochii doar pe ea, mica, emotionata, in banca ei, rontaind unghii, atenta la doamna, cautandu-ma printre zecile de capete de oameni mari... E ok, am zarit-o, zambeste, nu are lacrimute, e ok...

Atunci m-am intors spre doamna. Blanda, grizonata, cu o fata distinsa si linistita. Mi-a placut la prima vedere. Ii acord increderea mea. O sa vedem cum va fi parcurs.

Am privit apoi parintii, cum sunt, cum par sa fie, cum par sa gandeasca, oare vor teme, oare isi cearta copiii, ii bat, ii pupa, oare vor vrea concursuri si cadouri si bani, oare o sa ne intelegem?....

Si copiii? oare se poarta frumos? vorbesc frumos? se joaca? cum va fi?...

Habar nu am. Deocamdata am deschis o carte si pe ea nu scrie nimic. Incet randurile se vor aduna. Mai vesele, mai triste, cine stie...Deocamdata inca respiram calm, inca zambim.

Azi am comandat ghiozdan. Si carioci si creioane noi. Cele din sertare erau consumate, mici, roase. Aseara am cumparat "de sandvisuri". Mai am de luat inca o pagina de lucruri. Mai am de discutat despre religie. Mai am de gandit ce facem dimineata cand e frig si ciorapii subtiri tremura pe picioare zgribulite. Mai am de luat un aviz de la medic. Mai avem...Abia am deschis cartea....

Copenhaga, varianta fara copii

Am ajuns la Copenhaga dintr-un impuls de moment. Nu era pe lista neaparat. Apoi, intr-o zi, am vazut o oferta la Wizz Air, doua bilete la pret de unu daca cumparam pe loc. Ne-am uitat in lista de destinatii posibile si nu era nimic sa ne sara in ochi, ba le vazusem, ba nu le doream neaparat atunci...Apoi am zarit Malmo si stiam ca de acolo putem ajunge la Copenhaga usor. Pai hai, am zis..Si uite asa, vreo 2 luni mai tarziu am ajuns in Danemarca pentru trei zile. 

Fara matza, caci ne doream o iesire cu multa plimbare, cu mancat ciudat seara tarziu si mult biciclat. Ceea ce am si facut...

Copenhaga este un oras foarte frumos, cu case colorate pe maluri de canale, cu multe muuulte locuri de mancat si baut, cu benzi de biciclete peste peste tot, cu Tesla si barci pe care oamenii se aduna si beau bere...Cu vreme schimbatoare, cu soare si ploaie una dupa alta, cu vant si frig, cu pauze de bronzat pe pontoane de lemn.. 

Cu magazine scumpe si castele, cu biserici turistice si Christiania. Fete blonde, cu fuste scurte pe biciclete.

E de mers, de plimbat, de stat la soare, de baut o bere pe malul canalului, de vazut muzee, de luat biciclete gratis si pur si simplu batut strazile. 

Top 5, intr-o ordine sau alta:

1. plimbare cu barca pe canale. super frumos chiar si pe ploaie. 

2. urcare in turnul bisericii Our Savior Church. best view ever! 

3. pranz la Copenhagen Street Food, de neratat mancarea de la brazilieni! 

4. plimbare cu bicicleta de-a lungul canalului principal, trecut peste podul de bicle, pierdut pe strazi...

5. cina la Manfreds, scump, merita rau:)

Bonus: podul genial dintre Suedia si Danemarca, juma pe deasupra marii, jumatate pe dedesubt 

Util: noi nu am scos decat vreo 50 de lei cash. am platit peste tot cu cardul. peste tot. deci nu va stresati sa schimbati bani :).
Mai multe poze aici 

Intrebari cu si fara raspuns

Ce e o supernova?
Ce e o constelatie?
Ce e gaura neagra?
Cum au aparut plantele? Dar semintele?
Evolutia e cand mormolocilor de broaste le cresc aripi de peste?
Soarele o sa fie tot mai fierbinte si o sa manance planetele din jur. Dar atunci pe Pamant oricum nu va mai fi nimeni, nu? Deci e ok...
In mijlocul Pamantului e un magnet imens.
Ce sunt cutremurele? Cum cresc muntii?
Mami, dar de ce sunt parinti care nu-si mai iubesc copiii? De ce nu-i mai vor?....
Dileme...6,5 ani:) 

Prima intalnire cu FTK

Saptamana trecuta, in lipsa de prieteni disponibili prin Bucuresti si cu un plin de vreme nasoala la pachet, am inscris matza la Fast Track Kids, modulul Constelatii. Initial, ora de incepere mi s-a parut putin aiurea, la 9 dimineata, dar avand in vedere ca este un curs care tine 3 ore pe zi x5 zile m-am gandit ca vom supravietui.

Rezultatul a fost peste asteptari. Inca din prima zi, Andreea a venit acasa incantata, cu povesti despre stele si cu planuri de a construi tot felul de aparate in zilele urmatoare. Un cuvant greu de spus in entuziasmul ei l-a avut si profesorul, Adi, un tip simpatic, vesel si volubil, care i-a incantat pe copii.

La finalul celor 5 zile, au lansat o racheta construita de ei din ceva ..., mi-a facut un experiment cu sapun si carton (vezi video:d) si a adus o sacosa plina de "inventii": o cometa din hartie si folie de aluminiu, un soare, un bord de racheta (facut cu suruburi adevarate si o bormasina, spre incantarea ei maxima), un astronaut, o foaie gaurita cu constelatii, etc.. In plus, a retinut o gramada de noutati despre univers, gravitatie, cum s-a format Luna, ce e cu craterele de acolo, ce sunt constelatiile, care e treaba cu gaurile negre, etc. 

Pretul a fost de 380 lei pentru 5 zile. Nu stiu cum este la alte centre FTK (presupun ca e foarte important omul din spatele metodei), dar noua aceasta prima intalnire cu ei ne-a placut. 

Viscri, Mesendorf, Rupea si Homorod

Dupa ce am povestit despre calatoria noastra pe biciclete pe la Viscri, hai sa spun doua vorbe si despre satele din zona, asa cum le-am vazut eu in graba si fara timp de vizitat prea in detaliu. 

Cel mai cunoscut dintre ele, Viscri este un sat care incearca sa pastreze aerul medieval, ajutat mult si de cetatea impunatoare din margine. Drumul din sat este neasfaltat, acoperit cu pietris, usor dificil pe alocuri. Casele sunt insirate una langa alta, cu porti mari si pereti colorati. Pe ici pe colo reusesti sa vezi curtile mari, ingrijite, cu carute si hambare de lemn. Sunt cateva care au investit masiv in ultimii ani si rezultatele se vad. Viscri 125 de exemplu, de unde am luat bicicletele, este o bijuterie, cu camere mobilate cu mult gust, pastrand caracterul traditional, cu o curte verde cu loc de luat masa la umbra, bucatarie separata, spatioasa,cu multe elemente traditionale , dar si un pic de dotari moderne pe ici pe colo. 

In sat exista si un cafe-restaurant, nu mai stiu cum se chema...Practic este o casa in curtea careia oamenii au amenajat un foisor din lemn, cu mese lungi si bancute cu perne moi. Am mancat acolo o ciorba delicioasa si o tocanita la ceaun de vis. As mai fi mancat acolo de cateva ori:). Daca reuseste sa isi pastreze spiritul, fara sa cada in patima banilor si comercial, Viscri are sanse mari sa ramana un loc linistit, cu un picior inca in trecut si unul asezat calm in prezent. 

Sfat: Drumul direct din Rupea e prost rau. Mai bine ocoliti cativa km pe la Bunesti si de acolo spre Viscri.

 

Bunesti si Mesendorf sunt doua sate vecine cu Viscri, un fel de surori mai sarace ale vedetei:). Asezate intre dealuri, cu paduri de foioase pe langa ele, cele doua localitati nu au decat foarte putin din farmecul de la Viscri. Casele traditionale, construite in acelasi stil ca si la vecinii mai faimosi, raman destul de ponosite si nerenovate, cu pereti carpiti si curti pline cu de toate..Din fuga bicicletei am remarcat aerul saracacios, lipsa completa a sasilor si prezenta destul de masiva a altor natii....Desi pastreaza caracterul traditional al zonei, si Bunesti si Mesendorf si-au pierdut cumva spiritul...Din ce am auzit, merita vizitate bisericile fortificate, dar noi nu am avut timp din pacate si nici nu am simtit ceva din farmecul romantic si atent ingrijit de la Viscri. Chiar si asa satele merita vizitate impreuna, macar pentru cele cateva bijuterii arhitectonice care au ramas in picioare

Biserica din Mesendorf

Homorod, la cativa kilometri de Rupea, este alt sat populat in trecut de sasi, dar din vechii stapani au ramas acum daor cateva familii. Casele sunt frumoase, destul de ingrijite, iar biserica fortificata este o bijuterie care ar trebui pusa mai bine in valoare. Inconjurata de doua randuri de ziduri de aparate, biserica are pereti de 4 metri latime, o adevarata fortareata in vremuri grele. A fost construita pe la 1200 si rezista inca, desi are mare nevoie de renovare. Desi putini, oamenii inca mai vin la slujba aici si exista icnercari de consolidare a clopotnitei. In trecut, unul din turnurile de pe zid era plin cu slanina pusa la uscat de sasi, din care se putea servi oricine dupa slujba:d 

Pentru cazare recomand Residence Homorod, o pensiune mare, curata si linistita, cu curte inverzita unde se poate manca si bucatarie super dotata la dispozitie. 

Rupea, si mai ales Cetatea Rupea, arata acum la fel de bine ca si cea de la Rasnov, dupa ce fusese lasata in paragina anii trecuti. Acum, o parte din cladirile interioare au fost renovate, singura obiectie fiind termopanele, dar poate au vreo explicatie stiintifica legata de conservare...