Călătoriile celor trei roșii

Acum că a trecut cam jumătate din clasa a 9a, am zis să povestesc puțin despre liceu si cum a venit el peste noi după experiența clasei a 8a.  În primul rând, sentimentul predominant după ce s-a terminat epopeea Evaluării Naționale a fost de eliberare. După un an de muncă, de emoții, de saturare, nota și apoi repartizarea la liceu s-au simțit cam cum te simți când urci pe munte și ai senzația că nu se mai termină, dar deodată poteca s-a terminat și ai ajuns sus. Urmează apoi o lună de relaxare, când ne-am bucurat de vacanță, și încep emoțiile cu clasa a 9a. Sunt sigură că fiimea a avut o mie de gânduri despre cum vor fi colegii, dacă se va înțelege cu ei, dacă îi vor plăcea profesorii, dacă dacă dacă. Ea a avut marele noroc să intre în aceeași clasă cu una dintre colegele bune din gimnaziu și să rămână prietene în continuare. Ceea ce a ușurat mult acomodarea la liceu.  Din fericire pentru noi experiența de la Șincai a fost până acum foarte ok, cu doar câteva mici mențiuni. Atm...

Evaluarea Nationala este o mizerie. As putea sa ma opresc aici pentru ca acest gand rezumă un an întreg de frustrări și întrebări.  Dar o să încerc să detaliez experienta noastră, pentru a rămâne aici, să ne amintim de ea dacă mai vrem vreodată, și pentru altii care poate vor trece prin ea. Evaluarea Natională a fost gândită ca o modalitate de a standardiza examenul de admitere la liceu, de a avea subiecte și o corectură identică pentru toti elevii, indiferent de locul în care dau aceste testări. Ea și-a propus initial să crească sansele de admitere, prin completarea unei liste mai mari de optiuni, la mai multe licee, vs a da examen la un singur liceu.  Ideea nu e rea. Dar, cel putin in București și marile orașe, EN s-a transformat într-un concurs pentru ocuparea câtorva locuri la doar cateva licee.  În Bucuresti, panica parintilor sau ambitiile lor sunt atat de mari în unele cazuri, încât discutiile încep de prin clasa a cincea, când multi cedează presiunii publice și ba...

Intotdeauna, traditional, finalul de an te indeamna la concluzii si rezolutii. E un fel de presiune sa zici cum a fost si sa faci planuri pentru ce vine. Sa tragi linie si sa decizi ca anul urmator vei fi mai bun, mai frumos, vei merge mai des la sala, vei manca doar chestii sanatoase, nu vei tipa niciodata la copil, te vei enerva mai rar in discutiile cu parintii, te vei vedea mai des cu prietenii, etc. O gramada de oameni in jurul tau se reinventeaza. Asa ca trebuie sa faci si tu ceva. Sa schimbi ceva la tine, sa evoluezi. Macar sa te vopsesti, sa faci ceva cu ridurile, sa citesti macar o carte de dezvoltare personala.  Dar ca sa citez un clasic, nu stiu altii cum sunt, dar eu o sa zic pas la toate astea. Mi-am propus si in trecut sa merg mai des la sala, sa imi cumpar creme mai scumpe, sa citesc mai mult, mai inteligent, sa fac mancare de casa mai des, sa nu ma mai enervez pe prostii, sa invat ceva nou...Doar pentru ca la final de an sa ma simt prost ca nu am realizat mai nimic ...

In ultimii ani am tot calatorit, cu si fara Andreea, in diferite destinatii. Si europene si mai putin europene. Inconstient, ajung cumva sa studiez parintii si copiii din jur. Ce fac ei altfel fata de mine? Cum reactioneaza ei in anumite momente? Ce e altfel la copiii lor vs ai nostri? Dar la parintii din alte tari fata de cei de aici? Evident, eu intalnesc doar o mica mica bucatica de lume in calatoriile mele. Si o anumita categorie de familii. Aia care calatoresc cu copiii. Aia care aleg cam aceleasi destinatii ca si mine. Deci o mica afinitate avem din start. Chiar si asa, tot remarc unele diferente, destul de recurente. Mai ales la copiii mici, de pana in 7-8 ani. Probabil ca daca as putea da timpul inapoi, as aplica si eu o parte din lucrurile vazute pe afara. 1. Parintii din Vest sunt mai relaxati si nu roiesc non-stop in jurul copiilor :  - asta am remarcat in nenumarate situatii, in care toddlerul sapa prin nisip si sau se acoperea cu pamant si noroi, dar parintii stateau l...

Ma uitam azi pe aici si am remarcat ca ultima postare e din decembrie 2021. Pff...ce vremuri:)) Intre timp, pandemia a fost declarata aproape gata, cel putin in Europa, caci ultima varianta de virus, Omicron, s-a dovedit mai usor de dus si lucrurile s-au asezat pe un fagas mai linistit. Pe 8 martie am iesit oficial din starea de alerta si odata cu ea au fost eliminate toate restrictiile. Fara masti, fara limite orare la restaurante, liber la cluburi si petreceri, fara certificate de vaccinare si plf. Am revenit practic in 2019. Evident cazuri mai sunt si se recomanda prudenta, iar ala scoala inca se sta cu masca, dar macar simti ca se apropie un final.  Momentul a trecut insa usor neobservat si oricum foarte putin sarbatorit pentru ca intre timp se intampla un razboi in Ucraina. Rusia a invadat pe la mijloc de februarie si de atunci stam usor pe ace. Ce se intampla la vecini e teribil de trist si, indiferent cum se va termina si ce va spune istoria despre aceste zile, ce traiesc oa...

Mai e un pic din 2021 si acusica se face 2022. Nu imi plac listele (de fapt imi plac unele, un pic), nu am stiut niciodata sa traiesc dupa rezolutii si nici nu vreau sa asez pe coloane ce a fost bine sau rau in ceva. Dar totusi nu as vrea sa treaca anul asta fara sa adun cateva ganduri intr-un loc, ca sa nu uit la batranete cum am trecut prin aceasta etapa. 2021, ca si 2020, a fost un an neobisnuit. Desi la final de 2020 ne imaginam ca viata revine la normal, 2021 a avut alte idei. Pandemia a continuat, in valuri si variante. Uneori a fost mai bine, alteori mai rau. Anul se termina intr-o acalmie bizara si habar n-am ce va aduce 2022. Probabil pandemia va mai continua o vreme si nu stiu cand vom putea spune pe bune "hai frate ca s-a terminat!". Dincolo de emotii si griji, ultimii doi ani au fost insa blanzi cu noi. Oamenii dragi ne sunt alaturi, covidul nu ne-a ocolit, dar am trecut usor prin el, de vaccinat ne-am vaccinat, joburile sunt la locul lor si scoala la fel. Ok, sco...

Evident ca ianuarie nu a venit cu un final bubuitor al pandemiei, cum poate speram prin vara anului trecut, ci cu o continuare lenta a unei situatii deja cunoscute. Adica e tot pandemie. Acu e martie. Si tot pandemie... Din fericire numarul de cazuri la nivel global scade destul de rapid. Din pacate nu scade pe cat de repede ne-am dori si nici nu scade aici, pe langa casa. Dupa vreo 2-3 luni de scadere pana pe la 2000 de cazuri pe zi, am revenit la 4000. In martie 2020, cele 200 de cazuri zilnice mi se pareau apocalipsa. Acum la 4000 ma gandesc ca stam inca binisor si ca pana la urma o sa se termine si cu virusul asta. E adevarat ca mare parte din relaxarea mea vine si din faptul ca toti bunicii sunt deja vaccinati si noi ne apropiem de momentul acela de asemenea.  Chiar am avut curaj sa rezerv niste vacante. Cu anulare gratuita totusi :)) Si cu bilete de avion luate pe banii ramasi in contul companiei din zborurile anulate anul trecut...So, nu mare cheltuiala pe 2021. Andreea face...

Exista foarte multe pareri acum despre cum se va schimba lumea post-pandemie. Exista foarte multe opinii pesimiste, care vad viitorul in diferite nuante de gri. Asta pentru ca foarte multi oameni vad momentan si prezentul in aceleasi nuante.  Din fericire noi trei nu am fost afectati foarte mult. Nu stim niciun bolnav, nu am pierdut pe nimeni drag din fericire. Nu ne-am pierdut nici job-urile si nu avem emotii cu plata vreunui credit. Familia si prietenii ne sunt aproape, unii doar virtual, si sunt sanatosi. De iesit afara am iesit ca avem unde si nu am ajuns in faza in care sa ne fie teama sa iesim din casa. Suntem atenti, ne spalam des pe maini, am invatat sa deschidem usa de la bloc fara sa atingem butoane si clante, nu folosim lifturi, in magazine purtam masca si stam la distanta posibila de alti oameni, iar la iesire ne dezinfectam pe maini. Din pacate sunt oameni care si-au pierdut bunici sau parinti sau joburi si lor le e mai greu sa isi imagineze viata altfel decat s...

Hai ca de la ultima postare a trecut o luna. Si 6 zile. Stiu asta pentru ca m-am uitat pe calendar. Ca altfel habar n-am in ce zi suntem si ce data. Ar putea fi luni, dar si vineri. E fix acelasi lucru:)).  De fapt e miercuri, dar who cares... Ma simt ca intr-un film semi-apocaliptic. Genul ala de filme la care ne uitam BEFORE si ne gandeam ”bai ce tras de par este..”. Si acum traim fix filmul ala. Cu virusul  care se imprastie peste tot, de la om la om, si ajunge din China in Italia si Anglia si SUA si peste tot. La noi primul caz a fsot pe 25 februarie, la un roman intors din Italia. Apoi au urmat romani veniti din Germania, Norvegia, Israel... Anyway, a trecut si aprilie. Si acum avem finally un AMR: 15 mai. Cand se ridica primele restrictii, adica o sa ma pot duce la Piata Victoriei sa imi iau o cafea de la Starbucks si apoi o sa iau la picior toata Calea Victoriei si poate pe drum gasesc si o inghetata...Asta e planul meu pentru 16 mai :)) Unii zic sa nu ne misca...

M-am tot sucit si rasucit daca sa imortalizez momentul asta aici. Sincer, as vrea sa uit complet de el cand trece. Dar stiu ca nu va fi asa. Ca o sa ne raportam de acum incolo la acest an 2020, la acest martie si acest aprilie. Va fi un reper.  Inainte si dupa coronavirus. Asa ca am decis sa pastrez aici o bucatica din viata noastra in pandemie. Desi se tot auzea de China de pe la inceputul anului, nimeni nu s-a gandit ca va evolua situatia asa rapid la nivel global. Nici cand a aparut primul caz in Italia nu i-am dat prea multa atentie. Cand Lombardia a intrat in carantina totala in februarie, noi inca ne gandeam ca am putea ajunge la Roma si Puglia in aprilie. Apoi lucrurile au degenerat rapid.  Pe 25 februarie a aparut primul caz la noi. Pe 11 martie OMS declara pandemie. Astazi, pe 1 aprilie, la nivel global sunt 860.000 de cazuri, din care 640.000 active, 42.300 de decese, 178.000 de insanatosiri.  In Romania, sunt peste 2200 de cazuri depistate si 82 d...

Intotdeauna cand ma intreaba cineva, Andreea de exemplu, ce as vrea cadou, mintea mea se goleste de idei. Nu ma pot gandi la niciun obiect de care sa am nevoie, iar lucrurile pe care mi le doresc la un moment dat mi le iau singura. Nu visez la nush ce telefon nou sau o anumita haina scumpa. Nu mai vreau nimic prin bucatarie sau prin casa. Avem cam tot e ne trebuie de fapt....So, nu am o lista de asteptare de diverse obiecte pe care sa mi le doresc. Ceea ce e o problema cand copilul vrea sa iti ia un cadou si tu ii zici ca ...nu vreau nimic anume... Dar am o lista de lucruri pe care le vreau de la 2020. Si ma bazez pe el sa fie darnic. - sanatate! la toti ai mei - intamplari frumoase la scoala Andreei si o decizie usor de luat in privinta urmatorilor ani - sa o vad pe Andreea crescand fericita si increzatoare in ea - un job care sa imi aduca si o suma decenta de bani si o cantitate suficienta de bucurii si satisfactii - calatorii! Cat mai multe si mai frumoase, in locuri noi, ext...

Au trecut circa 2 luni de cand am dat sistemul de stat pe ala privat. Lucrurile au mers mult mai lin decat ma asteptam si cumva am impresia ca suntem aici de mult mai mult timp. Am reusit sa ajungem la zi cu partea administrativa, adica avem toate manualele, caietele auxiliare, cariocile, creioanele si acuarelele, plus tricouri si pulover gen uniforma. Am platit si facturile:d.  Una peste alta ne e bine. Mai ales Andreei. II place acolo si s-a relaxat. Viata noastra nu mai e construita aproape obsesiv in jurul temelor si a discutiilor despre scoala.  Pentru ca eu aveam foarte multe dileme si intrebari cand ma interesam de posibile alte scoli, si nu prea gaseam info la zi despre cum arata lucrurile acolo, dincolo de marketing, am zis sa trec cateva mici observatii despre ce se intampla la noi la scoala.  Temele Marea dilema, au sau nu teme la privat? Au. Dar mai putine decat avea la fosta clasa (unde volumul era totusi peste medie, mai mare decat la alte cl...

Asta este a doua saptamana de cand am schimbat scoala. So far so good Am luat decizia destul de repede, dupa ce tot discutam de la inceputul clasei a patra ca m-am saturat de frecusurile astea fara sfarsit cu scoala:)) Doar ca e practic clasa a patra...mai e doar un an si apoi vine a cincea...alta mancare de peste. In fine, eram indecisi. In plus, stiam ca directoarea de la scoala e genul care gaseste locuri pentru unii, nu si pentru altii....Si mi-era usor lehamite sa ma duc la ea si sa ii explic de ce vrem sa plecam dintr-o clasa in care aproape toti ceilalti parinti sunt fericiti. So, eram ca pe ghimpi. Ce dracu facem? In acelasi timp vedeam reluarea incet incet a acelorasi probleme de anul trecut. Teme cam prea multe, multe concursuri anuntate, multe culegeri comandate, o presiune destul de mare pe copii si rezultate...Lucruri care poate nu par asa grave daca ne gandim la problemele de care se lovesc alti parinti, in alte scoli, dar pentru noi erau o problema atata timp cat ...

Atunci cand calatoresti, mai aproape sau mai departe de casa, cand esti dispus sa iesi din zona de confort si sa incerci destinatii si locuri noi, iti asumi si riscul de a nu nimeri mereu chiar ce trebuie. Uneori e vorba de vreme, alteori de cazare, de vecinii de cort, de mancare, de destinatie in sine...Odata ajuns in situatia asta ai doua variante: iti iei catrafusele nervos si pleci sau ramai acolo si "make the most of it". De fapt, mai e si varianta trei, pe care am aplicat-o acu vreo 3 ani cand am fost cu barca in Grecia si apoi trebuia sa mai petrecem vreo 5 zile in Peloponez, unde insa se anunta ploaie: anulezi rezervarile si iti muti vacanta in alta parte. Anyway, cam asa am patit noi weekendul trecut la Tuzla.  Plaja din Tuzla era unul dintre locurile mele preferate de pe litoralul romanesc, alaturi de Vadu si Gura Portitei. Si ...atat. Cand am descoperit-o acum vreo 4 ani cred era o fasie de nisip pustie, la care ajungeai pe un drum de pamant la vreo 3 km de ...

Am vazut anul trecut Black Mirror. Este un serial destul de interesant, in care sunt abordate teme mega actuale si proiectate un pic in viitor. Nu prea departe, doar asa, sa iti arate cam unde se poate ajunge. Anyway, era un episod in care parintii implantau copiilor niste chip-uri prin care stiau mereu ce simt acestia si puteau controla ce vad in jur. Extrem, da, dar nu foarte departe de nevoia de control a multora dintre noi.  Din dorinta de a proteja copilul, de a-l feri de orice necaz multi parinti au ajuns sa controleze la sange fiecare secunda din viata copilului. E ca un drog pana la urma. Nu te poti rupe, vrei sa stii mereu ca e ok, ce face, sa vezi, sa te asiguri.  Asa ajung unii sa stea cu orele cu ochii lipiti de ecranul laptopului urmarind ce face copilul la gradinita.  Sa ceara update-uri despre cum e in excursie la fiecare 15 minute. Sa intrebe educatoarea sau invatatorul daca al lor copil a mancat, a baut apa, are haina pe el, e vesel, pare trist,...

O sa povestesc un pic cum am trecut noi prin perioada cu probleme de burta a Andreei, probleme care se cheama pe fisa ei gastrita cronica. Povestea este doar a noastra si nu vreau sa fie considerata o generalizare.  Dar poate ajuta perspectiva oferita de noi si in alte cazuri similare. Eu de exemplu am avut o mare problema cu faptul ca nu am gasit nicaieri experiente similare sau macar apropiate, desi inclin sa cred ca au mai trecut si alti copii prin necazuri de genul asta.  So, sa incep. Mentionez de la inceput ca nu stim nici cand a pornit exact problema, nici de ce. Atunci cand am ajuns cu investigatiile la endoscopie, in decembrie, lucrurile era destul de avansate si de aceea si greu de rezolvat. De-a lungul anilor Andreea nu a avut deloc probleme cu burta, asa ca toata povestea ne-a gasit nepregatiti.  Probabil din acest motiv cea mai enervanta intrebare pe care am tot primit-o in ultimele luni a fost "dar...de la ce...? Are doar 9 ani...".  A fost cev...