Călătoriile celor trei roșii

N-am mai scris de ceva vreme pe aici, in primul rand pentru ca nu am avut idei.. Viata noastra se imparte intre scoala, weekend si serviciu, ceea ce e absolut normal, dar nu creeaza mari oportunitati de povesti pe aici. Intr-o vreme mi-am propus sa scriu zilnic, sau macar saptamanal, asa ca exercitiu, dar nu mi-a iesit. In ultimul an, mi-a venit de multe ori sa scriu despre scoala, dar practic as fi redundanta si cred ca subiectul e asa fumat si intors pe toate partile ca nu as putea sa aduc nimic nou. Dupa 3 ani de scoala m-am prins si eu ca lucrurile sunt cum sunt si nu se vor schimba pentru mine si inca 3-4 ametiti. In acelasi timp cred ca peste 10-20 de ani va conta mai putin ce au memorat la scoala romaneasca a anului 2018 si mai mult capacitatea de a invata continuu, de a se adapta la joburi necunoscute, de a improviza, de a crea si a folosi aplicat informatiile pe care le au. Fuga dupa cel mai bun profesor si cea mai buna scoala mi se pare gresita in multe cazuri si inuti...

Educatia, acest subiect datator de emotii, idei si frustrari. Am invatat in ultimii ani ca ce se intampla la noi nu e ce trebuie. Cu asta ne-am lamurit. Metoda, programa, structura orele nu au nimic de-a face cu secolul in care traim. Au fost probabil potrivite acum 100 de ani, chiar si acum 50 sau 30 de ani, dar lumea in care traim s-a schimbat radical in ultimele trei decenii si sistemul de invatamant a ramas in urma.  Programa romaneasca este stufoasa si incearca sa bage in capul copiilor cantitati impresionante de informatii, nelegate intre ele, reusind doar sa oboseasca, sa frustreze si in final sa indeparteze un numar la fel de impresionant de copii de scoala. Atunci cand zilnic ai senzatia ca la scoala ti se da prea mult, prea greu, prea plictisitor, cand acasa reiei acelasi model, in final iti bagi picioarele. Nu vorbesc de clasa a doua, ci de anii de scoala in general.  Programa e invechita, include idei, carti, texte, exercitii fara nicio legatura cu realitatea ...

Anul trecut am testat in premiera schiatul in Italia, i n Dolomiti , si pentru ca ne-a placut foarte foarte mult am decis sa revenim si in 2018, dar in alta zona. Dupa investigatii si intrebari, am ales Cervinia, o zona aflata la granita cu Elvetia, la poalele Matterhorn-ului, unul dintre cele mai inalte varfuri din Alpi.  In alegerea noastra a contat mult si faptul ca puteam ajunge relativ usor in zona si la preturi ok. Am luat bilete de avion la Ryanair, pana la Milano, si de acolo am inchiriat o masina. De la Milano Malpensa pana in Valtournenche (localitatea in care am stat) am facut circa 2 ore, din care cea mai mare parte pe autostrada.  Variante de cazare in zona sunt multe, mai ales in Breuil-Cervinia, statiune aflata la circa 2000 de metri inaltime, inconjurata de zeci de partii si care in plus ofera acces spre Zermatt si partiile de pe partea elvetiana.  Noi am optat pana la urma pentru un apartament in Valtournenche, o localitate mai mica, cu vreo 9 km m...

Nu mai stiu daca mi-am facut vreodata planuri in noaptea de Revelion? De la un punct incolo mi-am dat seama ca planurile sunt bune, dar si mai bine e sa fii constient ca ele se pot duce naibii intr-o clipa sau ca alt plan aparut deodata ar putea fi mai bun. Asa ca nu am mai facut liste, nici planuri, nici n-am stat sa bifez ce a iesit si ce nu. La final de an imi place sa ma uit in urma si sa simt cum a fost anul ce tocmai se termina? Cand ma gandesc la el e ca atunci cand mananci prajitura preferata fix cand ti-e foame, cand bagi nasul intr-o sticla de parfum si stii ca aia cautai, ca atunci cand ajungi prima data pe an la mare si stii ca e un pic "acasa" acolo, cand cobori din avion intr-un aeroport nou, cand e dimineata dar cald si stii ca o sa fie o zi buna, cand ajungi pe o partie si e fix cum ti-ai dorit...? Sau te uiti in urma si ti-e frig, cand tu ti-ai dori sa fie cald, si abia astepti sa se termine odata cu 31 decembrie si sa inceapa ceva nou? Ma uit in urm...