Sezonul de petreceri

In ultimele luni programul de seara al matzei s-a aglomerat teribil, merge doua zile pe saptamana la inot si alte doua zile la sah, plus mai vroia la pictura si dans, dar a trebuit sa renuntam la ele pentru ca nu mai avem de unde scoate zile. Practic, singura seara libera din saptamana este miercuri, plus weekendul, dar ala am facut o regula sa nu il ocup cu niciun curs sau atelier. 

De cand i-am luat bicicleta noua aproape fiecare moment liber e petrecut in sa. BAtem parcul in toate partile, inconjuram lacul pana nu ma mai tine fundul si apoi o luam de la capat. 

Cat de curand vrem sa luam niste suporti de masina ca sa putem pleca cu bicicletele si in afara Bucurestiului, pe la Snagov sau alte locuri cu padure si poteci. 

Pana una alta ne multumim si cu parcul nostru, cu poieni, dealuri si insule, cu poduri de lemn si broscute testoase. Mi-e tare drag si nu l-as da pe niciun alt parc din Bucuresti:). 

Tot zilele astea a inceput sezonul de zile de nastere la picii din gaca noastra. 6 ani..unu cate unu:)

Am inceput cu Simeon, apoi Mariuca, apoi vine Andreea si imediat dupa Sofia. Patru copii care au crescut practic impreuna, de pe la 2-3 luni, cand mamele lor s-au intalnit pe aleile parcului si am decis sa isi vorbeasca:) 

before the party

after

Asta facem si acum, doar subiectele s-au schimbat. De la "cat mananca?", "de ce plange?", "al tau cat doarme?" am trecut la "l-ai inscris la scoala?" si "cum stabilesti limite fara sa ingradesti prea mult", "suntem prietenele lor sau mame?"....

Fara nicio legatura cu povestile de mai sus, as vrea sa se organizeze mai des in Bucuresti evenimente ca cel de zilele trecute, cu luminile din centru. A fost o seara minunata, cu plimbari libere pe Calea Victoriei, fara masin, si cu copii incantati de culori. 

Ce faci daca ai un copil cu rau de masina

De cand era bebe, gen o zi:d, fii-mea a fost vomicioasa. Nu a avut chiar reflux, dar pe aproape. Cand bea lapte, dadea afara cam jumatate. Un fel de regurgitat dus la extrem. Cand a trecut pe solide, am crezut ca am scapat. Dar nu. Cel putin nu de tot. A ramas marea problema a raului de masina. Fie ca mergeam 3 kilometri prin Bucuresti sau 800 de km pana la greci dansa vomita.

Problema exista inca si acum, dar mult mai redusa. Uneori, la drumuri lungi, pe serpentine, i se mai face rau, dar foarte rar mai ajunge sa vomite. De cele mai multe ori oprim masina, respira un pic pe afara si pornim din nou. 

Cel mai rau a fsot intre 1 an si 4 ani-4.5 ani cand trebuia sa plecam la drum inarmati cu tone de servetele, haine de schimb si multa multa rabdare. Zero planning cu privire la ora de ajuns la destinatie:d. 

Chiar si asa am calatorit foarte mult cu ea. La mare, la munte, la greci, la bulgari, pe insule, pe mare, pe langa Bucuresti sau la 1200 de kilometri de el.

Nu am lasat niciodata raul de masina sa ne tina blocati in oras. Am luat lucrurile asa cum sunt si am incercat sa testam diferite lucruri, sa vedem ce ne ajuta. Pentru ca sigur sunt si altii cu probleme similare, am zis sa fac o lista cu ce a functionat si ce nu la noi, cu mentiunea ca nimic nu a oprit de tot raul de masina, ci doar a ameliorat simtomele, a redus numarul de opriri si in general a facut lucrurile usor mai suportabile

Ce a mers la altii, dar NU la noi:

- pastile cocculine - zero efect

- bratara anti-rau - zero. am continuat sa o pun pt ca, psihologic, Andreea zicea ca o ajuta. dar tot vomita...

Ce a ajutat:

- eliminarea laptelui si a oricaror lactate in ziua drumului

- eliminarea fructelor, cu exceptia bananelor si merelor, in ziua drumului

- hranit copilul practic doar cu sticksuri, alte uscaturi si fructele de sus cat dura drumul. La noi nu a mers cu alune, migdale si alte d-astea pana pe la 5 ani. Poate erau greu de digerat..habar n-am, le vomita in masina. 

- la drumuri lungi, pranzul insemna putin gratar de pui, si pauza de macar juma de ora dupa masa. De multe ori pranzul era eliminat la scurt timp dupa ce porneam din nou la drum...Dar, chiar daca in ziua aia mananca doar betze si banane, e ok, recupereaza la destinatie. Ca alternativa merge un sandvis cu unt si cascaval de exemplu...

- mutat scaunul pe centrul banchetei

- eliminat orice carte sau joc care presupune stat cu capul aplecat; ideea e sa se uite cat mai mult pe geam, nu in poala.(30 de secunde cu ochii pe o carte inseamnau vomitat in maxim 5 minute)

- pauze de dezmortit la cca 150-200 km. La drumuri scurte, opream mai devreme..

- ceai de ghimbir: l-am testat prima data la un drum pana in Grecia la 4 ani. Tot a vomitat...dar parca mai rar. Dar nu stiu daca de la ceai sau de la faptul ca era mai maricica deja...E de incercat, zic eu

Dupa cum spuneam, nimic nu a functionat pana la capat, nimic nu a eliminat raul de masina. Cu timpul lucrurile au devenit mai usoare, varsaturile mai putin numeroase si momentele cu stare proasta pe drum tot mai rare. Intotdeauna am povestit cu Andreea unde mergem, ce gasim acolo si cat avem de mers. Am oprit de cate ori simteam ca nu mai are rabdare, ne fatzaiam 5 minute, culegeam flori, faceam 1-2 poze si plecam  iar. Nu am fortat lucrurile, incercand sa ajungem la o anumita ora.. Daca zicea sa oprim un pic, opream. Daca abia oprisem, ii explicam ca mai avem un pic de mers si la prima benzinarie frumoasa facem pauza..Negocieri, explicatii, rabdare. Plecam la drum cu ideea ca urmatoarele 2,3,5 ...12 ore vor fi grele. Dar ca masa de seara o vom lua, de exemplu, aici:

Pestera Devetashka si Veliko Tarnovo

Vineri dimineata am plecat, pe la 08.30, spre Bulgaria. Aveam mai demult  in plan sa vedem Veliko Tarnovo si recent am vazut undeva poze de la pestera Devetashka, asa ca am decis sa le cuplam intr-o singura excursie. Dupa cateva calcule ne-am dat seama ca e destul de pe fuga sa facem totul intr-o zi, asa ca am luat o noapte de cazare in Veliko.
Devetashka este o pestera neobisnuita, sapata intr-un deal, cu o intrare larga, inalta si cu adevarat impresionanta. Desi are o lungime de vreun kilometru jumatate, din ea se viziteaza doar vreo 500 m, restul fiind rezervat coloniilor de lilieci. Chiar si asa, merita tot drumul.
De la Bucuresti pana acolo sunt vreo 220 de km, adica 3 ore si un pic de mers continuu. Pestera este langa satul Devetaki, dar venind dinspre Bucuresti nu ajungi chiar in sat, ci o iei la stanga dupa un indicator. Dupa vreo 3km ajungi la o parcare si un nene care iti da bilet (2 leva). Traversezi un rau si dai nas in nas cu intrarea:

  

 Dupa ce am vizitat galeria si am studiat cu oarece teama intrarile spre zonele cu lilieci, am revenit la drumul principal si am pornit spre satul Krushuna, la vreo 20 de km, sa vedem o cascada. Fiind ceva parc national am platit o taxa, nu mai stiu cat, dar nu mult. De la parcare mergi vreo 5 minute pe un drum forestier apoi ajungi la o pizzerie, unde lucrurile devin neclare pentru ca toate indicatoarele sunt in bulgara. Dupa ce am mimat unui chelner ce ar fi trebuit sa fie o cascada si el ne-a raspuns tot prin semne pe unde ar trebui sa fie poteca, am inceput sa urcam usor, vreo 10 minute. Cascada e foarte frumoasa, cu multe scari si pante, cu stanci acoperite cu muschi si caderi de apa spectaculoase.

Din pacate, pozele nu reusesc sa surprinda toate frumusetea locului. Zona cascadei este amenajata cu scari si pontoane, ca un mic labirint, mare bucurie pentru fotografi si copii, oarece emotii pentru mine:)
Dupa cascada, am pornit direct spre Veliko Tarnovo. Direct e un fel de-a spune pentru ca GPS-ul de pe telefon a avut cateva momente de ratacire asa ca am facut de vreo 3 ori dus intors aceeasi 5 kilometri pe langa Devetaki:d. In final am gasit cea mai scurta varianta de drum si am decis sa il ascultam si sa mergem pe acolo.
Cu toate vizitele si pauzele am ajuns in Veliko Tarnovo pe la 4.30-5, asa ca am apucat sa mai balaurim un pic pe strazi inainte de masa de seara. Vizitarea cetatii Tsarets am lasat-o pe a doua zi.
Pentru cazare am ales City Hotel, aflat cam la 15 minute de mers pe jos de zona veche a orasului (practic e vorba de cateva stradute mici si pietruite, care se viziteaza intr-un sfert de ora....).

Hotelul ne-a costat 30 de euro noaptea de cazare in camera dubla cu mic dejun si am primit si un al treilea pat gratis. Oamenii sunt foarte ok, locul curat, interesant decorat, cu poze din diverse orase, fara exagerari si kitch. Pe afara cladirea e dezolanta, dar hotelul este la etajul patru si e cu adevarat o surpriza placuta. La minusuri as nota totusi lipsa cazii de baie, ceea ce creaza mici inundatii dimineata. Micul dejun se ia intr-un pub de la parter, un fel de copie hard rock cafe:d.
Masa de seara am luat-o la Ego Pizzeria, chiar pe strada principala de langa hotel..E un loc decent, curat, cu mancare ok si peisaj foarte frumos.
A doua zi am vizitat si cetatea, care merita vreo jumatate de ora de plimbare. Andreea a fost incantata, ne tot intreba unde stateau soldatii, unde dormeau cavalerii, unde era regele,etc. Cu totul, parerea mea e ca Veliko Tarnovo e frumos, dar nu e de stat mai mult de o zi acolo...
Din Veliko Tarnovo pana la Giurgiu sunt 120 de km, asa ca la pranz am oprit la restaurantul Perla, de pe malul Dunarii, de care toooot auzisem ca e mare fitza pentru amatorii de peste. Locul e frumos intr-adevar, chiar langa apa, cu vedere spre Ruse, si gasesti tot felul de preparate de peste. Ce am mancat a fost bun, saramura si icre si ciorba de peste. Mai putin dragut a fost insa felul in care defalcheaza cam tot ce pun pe masa pe nota.  Adica 1 ardei iute, juma de lamaie, saramura pe-o parte, pestele pe alta, etc. In fine, am trecut peste caci am mancat bine, am stat la soare si cu totul ne-a placut:)
Pentru noi excursia a fost foarte frumoasa si o recomand ca solutie de weekend. Drumul e usor, drept, cu peisaje frumoase. Enjoy!

Ce mai avem pe la micul dejun

De la o vreme am obiceiul ca dimineata sa pregatesc un smoothie si sa bem fiecare cate o cana inainte de plecare. Uneori e roz, alteori mov sau verde. De cele mai multe ori e bun, rareori oribil si uneori bestial:d. 

Cele mai asteptate sunt cele cu fructe de padure, pe care le combin cu iaurt, banane, miere, plus alte ingrediente ascunse, cum ar fi patrunjel, ghimbir sau kale. 

Mai putin asteptate sunt cele verzi, cu kiwi, kale, patrunjel...Dar le adaug si lor un pic de banana si mar si devin acceptabile. 

De vreo doua ori am reusit sa fac niste oribilitati, desi erau dupa reteta....

Incerc sa am mereu in casa fructe si iaurt, pe care le combin ori dupa capu meu, ori dupa retetele altora. 

Saptamana asta de exemplu ne ocupam de cateva de pe aici...

E un mod rapid si sanatos de a incropi un mic dejun pentru toti trei. Nu imi place sa o duc pe pice la gradi nemancata, pentru ca nu stiu cat mananca acolo si prefer sa inceapa ziua cu ceva bun in burta. Iar noi cei mari nu prea apucam sa mancam niciodata dimineata pentru ca programul...

Dimineata asta, smoothies cu kiwi, kale, banana si patrunjel...

Seara e alta alergatura, intre gradi, parc, joaca acasa, pregatirea mesei, baie, poveste...Asa ca incerc din nou sa optimizez timpii, sa cresc cat pot timpul de parc si joaca, sa scad cel de pregatit masa...In principiu, orice dureaza mai mult de 20 de minute de pregatire e scos din ecuatie :d 

Pastele la Rosii

Ca in fiecare an am incercat sa o implic un pic si pe Andreea in organizarea Pastelui. Noi nu suntem mari amatori de facut mancare de sarbatori, nu inteleg rostul umplerii frigiderului cu carne si ciorbe de parca vine sfarsitul lumii si te gaseste nemancat. Atunci cand se impart felurile de mancare ce urmeaza sa fie pregatite noi alegem mereu aperitivele:d. Rezultatul e ca ele nu sunt niciodata chiar traditionala toba si piftie de Craciun sau drobul de Paste. 

Ce vedeti aici este o incercare nereusita de a face suporti de oua din role de hartie igienica. Foarte usor, foarte frumos, complet inutil, pentru ca rola e mai larga decat oul...Anyway, intentia conteaza:)

Mai pe seara ne-am ocupat de niste jocuri...Rezultatul fiind ca am picat lati pe la 10  si ceva si ne-am culcat...Am ratat mersul la biserica anul acesta, dar o sa incercam sa reluam obiceiul la anul. Cumva nici n-am avut chemarea de a merge pentru ca anii trecuti, dupa Inviere ai mei veneau la noi si ciocneam un ou, un pahar de vin...Acum din "ai mei" a ramas doar mama....

Dimineata de Paste e foarte potrivita pentru o trezire rapida la ora 7 jumatate si niste "hai sa punem numerele astea in ordine de la 1 la 100".Din fericire la inceput a ajutat-o Baloo, abia mai incolo m-a solicitat pe mine, dar intre timp reusisem sa beau cafeaua asa ca am avut o relatie prietenoasa cu numerele.

Oua. Minions. Si pene mov.Am pastrat loc si pentru cele aduse de bunice.

La pregatirea mesei, Andreea a inceput cu degustarea mozzarelei si a rosiilor, asa ca am "gonit-o" pana la urma din bucatarie si s-a ocupat de decorarea mesei din sufragerie.

Prima tinuta de Paste:d. Ascultand ceva Garou.. uneori mi se face pofta de muzica frantuzeasca:D

Si uite asa s-a dus si Pastele asta. Linistit, si cu veselie si cu un pic de nostalgie dupa alte sarbatori. E bine cand cei dragi sunt langa tine. Cand esti sanatos si implinit. Pana la urma nu e nevoie de un spirit anume al sarbatorii, nu e nevoie sa respecti anumite traditii, nu e nevoie decat de ai tai. Traditiile ni le croim noi, sa ni se potriveasca noua, astora de ne adunam din cand in cand la aceeasi masa. 

Caritate si cadouri

De vreo doua saptamani matza tot bricoleaza pe la gradi diverse ornamente de Paste, destinate a fi vandute parintilor si banii donati pentru o fetita foarte bolnava, care are mare mare nevoie de ajutor. Cauza si modalitatea de a strange fonduri mi s-au parut foarte potrivite pentru ei. O sansa de a crea ceva frumos si a ajuta in acelasi timp o fetita de varsta lor. 

Zilele trecute vestiarul de la gradi s-a transformat in targ, cu masute pline de cuiburi, oua pictate, icoane pe lemn si tot felul de minunatii facute de pici. Andreea astepta nerabdatoare ziua in care urmau sa fie puse la vanzare produsele de la grupa ei. Am luat bani de acasa si m-am dus pregătită. Produsele nu sunt ieftine, variaza intre 30 si 70-80 de lei parca, evident ca sa se stranga cat mai multi pentru cea mica. Eu am i-am spus Andreei ca o sa luam un singur obiect, ales de ea. 

Dupa care a aparut problema....

Ca de ce doar unu. Ca ea a facut patru, a muncit mult si ca inseamna ca a muncit degeaba, ca eu nu vreau "cadourile" de la ea...Mi s-a rupt sufletul. Pentru ca ea asta a inteles, sau poate asa li s-a spus...nu stiu. Ca ei pregatesc niste cadouri pe care parintii le cumpara si le duc acasa. O aiureala.

Am reluat discutia despre bani, ca fiecare lucru facut de ea este minunat, ca stiu cat a muncit, dar ca fiecare produs costa destul de mult si in total ar iesi foarte mult. Ca noi am luat unu si alti parinti vor lua restul....

A acceptat oarecum indoita, dar sunt convinsa ca a ramas trista, ca nu am luat "cadourile" facute de ea.

Nu stiu cum li s-a prezentat povestea la gradi, am experienta cu povesti spuse copiilor ca sa exercite apoi un pic de presiune pe parinti. Chiar daca de data asta cauza este buna, tot e usor deranjant... 

I-am promis ca facem si noi ornamente acasa, nu ca alea, altele, dar la fel de frumoase. Nu e acelasi lucru, dar poate uita un pic din suparare...

Despre zahar si alti demoni

Tot citesc in ultima vreme luari de pozitie cu privire la anumite aspecte ale cresterii copilului atat de vehemente si radicale ca mi se ridica parul pe  mine. Prima reactie e sa cer putin echilibru, putin gri intre atat alb si negru, dar apoi caut varsta copilului si incerc sa imi amintesc cum gandeam eu la vremea mea:d

Caci da, cand Andreea avea 1-2-3 ani, eram usor mai radicala decat acum. Lucrurile erau mult mai transante. Griul greu de vazut. Nu aveam multe certuri cu ai mei, dar cele mai crancene au fost pe mancarea, hainele si educatia Andreei..

La noi in casa s-a mancat intotdeauna cu atentie la sanatate, fara mult zahar, fara grasimi, fara prajeli. Nu mereu, dar de cele mai multe ori incercam sa pastram regulile astea. Pe care le aplicam si Andreei. Mancam rar de tot cartofi prajiti, extrem de rar dulciuri si alea fara sa balteasca zaharul in ele, cat mai rar pui, cat mai rar chestii la tigaie. De obicei mancam gratar, salate, sandvisuri la grill, paste si smoothies. Multe fructe. Unt de arahide. Rar scapam la Nutella. Si mai rar la prajituri din comert. Adica la vreo 2 luni. 

Cand Andreea avea pana in 3 ani si statea cu ai mei mult timp eram obsedata de porcariile din parc, refuzam sa ii iau pufuleti, covrigi, merdenele, briose acoperite cu zahar. Facusem concesie la sticksuri. Le facusem instructie la ai mei sa nu cumva sa cumpere asa ceva, ci sa ia la ei fructe. Evident ca ne intalneam cu prieteni care nu erau la fel de obsedati ca mine si acceptam sa bagam si noi mana in pungile lor. Nu mi s-a parut vreodata ca niste pufuleti mancati de 2 ori pe saptamana vor influenta determinant evolutia Andreei sau gustul ei culinar. Ceea ce s-a dovedit perfect adevarat. Nu cere niciodata pufuleti, nu face criza in magazine daca vede junk food. 

Cand am inceput gradinita, am realizat ca nu pot controla chiar tot ce mananca acolo. Ca nu accept mezeluri si carnati la 3 ani, dar o placinta, o briosa nu o sa fie moartea. 

Recunosc ca de multe ori meniurile de gradinita sunt oribile din punct de vedere nutritiv, dar sunt si exceptii. Exista gradinite cu mancare decenta, cu limite de bun simt. 

Ce vreau sa spun este ca lucrurile nu sunt mereu in alb si negru. Ca meniul de acasa nu poate fi reprodus integral in orice alt loc si ca atata timp cand tu ca parinte ai grija sa ii oferi o educatie alimentara corecta, sa stabilesti niste reguli, lucrurile nu degenereaza. 

Zaharul in cantitati mari e nociv. Niste zahar din cand in cand nu are un efect atat de rau. Faina e naspa, dar face parte din viata noastra. La fel si fructele si legumele crescute fara soare, carnea hormonizata si aerul poluat. Oricat ne-ar placea sa traim ca in 1800, traim in 2015. Cu bune si rele si cumva trebuie sa ne adaptam. Sa pastram o linie de mijloc ca sa nu ajungem atat de obsedati de ce mancam incat ratam alte lucruri esentiale. 

Pentru mine o iesire la prajitura cu fiimea este mai valoroasa si mai amuzanta decat teama ca valeu bag zahar in ea.

PS: nu vorbesc de cazurile extreme, cand copiii sunt hraniti constant cu covrigi, merdenele si croissant, care la 7 ani sunt obezi si nu pot traversa un parc ca pic lati de oboseala...

PS2: poate ajuta. ce concluzii trageam eu despre gradinite in 2011, dupa ce vizitasem cateva.