Varful Vanatarea lui Buteanu, via Cincsor

Dupa cele doua zile anterioare la Gura Portitei, am zis sa mergem un pic si la un munte. Pentru ca ne-am trezit tarziu, am gasit o cazare destul de scumpa si nu neaparat unde voiam noi, undeva la Vistisoara, un catun, ca sat nu ii pot zice, langa Sambata de Sus.

Fiind in zona, am zis sa optimizam plimbarea si sa trecem si pe la Cincsor, un sat de care tot auzisem in diverse ocazii, mai ales culinare. Asa ca am facut o rezervare pentru masa de pranz la Casa de Oaspeti Cincsor, un loc cu o poveste foarte frumoasa și cu niste poze tare apetisante pe site. 

La fata locului am descoperit intr-adevar un sat transilvanean simpatic, cu o biserica fortificata mare si impunatoare, cu turnuri si gradina plina de flori, si o casa de oaspeti amenajata cu mult gust in fosta scoala din sat. Preturile la cazare si masa nu sunt  neaparat la fel de prietenoase cu buzunarul romanului, fiind probabil orientate mai ales spre strainii dornici de experiente locale si ceva sederi scurte de weekend, dar locul merita o vizita si cateva poze.

Masa de pranz a fost insa o mica dezamagire, diferenta dintre asteptari si realitate fiind destul de mare...Cele trei feluri de mancare (ciorba, ardei umplu si papanas) au fost bune bune, dar na, le puteam gusta la orice alta pensiune sau chiar la mama soacra acasa, asa ca pretul de 17 euro/persoana ni s-a parut nejustificat. Cumva, dupa ce vazusem pozele de pe site ma asteptam la alt gen de bucatareala, dar nu a fost sa fie...

Biserica de langa restaurant a fost insa o completare reusita a opririi noastre in Cincsor si o recomand cu drag.

Am plecat apoi spre cazare, la vreo 30 de km mai spre munte. Ca idee, daca sunteti pe langa Sambata de Sus, mai faceti vreo 5 km spre Vistisoara asta si o sa dati de parcul de aventura Dragus, care a fost chiar o surpriza placuta pentru noi.

Marti dimineata am pornit spre Transfagarasan si Balea Lac, evitand din fericire aglomeratia de care au avut parte cei care au venit mai spre pranz in zona. 

Traseul ales de noi porneste chiar de langa lac si urca vanjos pe Saua Caprei (cam 30-45 de minute de urcus sustinut) de unde descoperi in vale Lacul Capra si munte langa munte pana departe. Pana in sa, e o aglomeratie de bulevard, multi dintre cei care vin la Balea Lac urcand apoi pana aici, in sandale, adidasi, ghete..fiecare ce are la el:d. 

Din sa pornesc doua poteci, una in stanga, spre Vf. Vanatarea lui Buteanu si una in dreapta spre Vf. Iezerul Caprei si apoi Saua Paltinul, de unde te poti intoarce spre Lacul Balea, facand un cerc.

(Lacul Balea de pe poteca spre Saua Caprei) 

 (in Saua Caprei, jos se vede Lacul Capra)

 (poteca din sa spre Vf.Vanatarea lui Buteanu, momentan pitit in nor)

Noi am pornit iar la deal, dar in urcare mult mai lejera decat pana acum, cu zone lungi de mers pe curba de nivel, spre varful cu Buteanu. Pana sus de tot cred ca am mai facut inca vreo 45 minute, dar cu pauze de poze si privit frumusetile din jur. 

Desi am avut un pic emotii cu norii care se plimbau de colo colo, ei au fost foarte intelegatori si nu ne-au incurcat deloc, asa ca am admirat linistiti toate culmile din Fagarasi. 

 (pe poteca din Saua Caprei spre varf)

(pauza de brunch cu vedere la munti) 

Ultimii 10-20 de metri spre varf sunt mai dificil de facut pentru ca presupun un pic de catarat pe stanca, pe un pasaj ce uneste doi pereti, si multa multa atentie, asa ca nu sunt de facut in niciun caz cu copii mici, neobisnuiti cu muntele si cataratul si mai ales pe nor sau ceata. Big no! Noi am reusit sa facem trecerea caci am prins cer senin si ne-am dat seama ca Andreea se descurca bine acolo. Daca nu eram siguri siguri pe noi sau pe ea, in niciun caz nu treceam. Chiar daca nu atingi varful efectiv, zona este superba si traseul destul de accesibil sa merite o excursie.

(Vf. Vanatarea lui Buteanu)

In total, dus-intors la Balea Lac am facut cam 2 ore -2 ore juma,  cu pauze de admirat si de mancat. Mi se pare cel mai accesibil varf de peste 2500 metri de la noi, avand in vedere ca la Balea Lac ajungi cu masina si de acolo mai urci vreo ora, o ora juma cu totul. Dar, cu mentiunea ca prima jumatate de ora e cam crancena, pana in sa:d. Ea se face insa cu rabdare, apa si umor:d

Doua zile pe la Enisala si Gura Portitei

Nu pot sa ma plang vara asta ca nu ne-am plimbat...Ca practic am fost plecati aproape fiecare weekend si daca nu am plecat sigur am facut ceva prin Bucuresti. 

Acum am profitat de liberele de pe 14 si 15 si am organizat o mini vacanta de colo colo. 

Totul a inceput vineri, pe la 4, cand am plecat spre Enisala. Am tot vazut in ultimii ani poze cu vechea cetate si speram sa ajungem cumva pe acolo. S-a nimerit ca sambata si duminica sa avem in plan niste Gura Portitei, asa ca am decis sa dormim o noapte la Enisala. Am gasit o pensiune super simpatica, in sat, la vreo 3 km de cetate si ne-am umplut porbagajul de saci de dormit, cort, ciuguleli de mic dejun si haine pentru un weekend la mare.

Cu toata aglomeratia de pe autostrada, la cetate am ajuns fix la apus, cand lumina se facuse rosie, cu eolienele de la Cogealac si lacul Razim pe fundal. Am parcat langa cetate si ne-am plimbat un pic pe langa ea, sa pozam ba cerul, ba zidurile. In final ne-am intors spre masina, doar ca sa descoperim ca dansa decisese sa ne faca o surpriza. Bubuise un furtun si acum statea cuminte intr-o balta de apa si antigel. Nu o sa detaliez urmatoarele 20 de minute...in care Dan cauta pe cineva sa ne tracteze, eu cautam numarul de la pensiune si Andreea se isteriza ca zboara roiuri de tantari pe langa noi. In final, niste oameni super misto ne-au luat cu ei ei masina pana la pensiune, unde am dat peste alt om minunat, care ne-a descurcat din incurcatura, aducandu-ne mecanic, furtun si multa veselie. 

Cert este ca, dincolo de mica impiedicatura, cetatea este frumoasa, iar locul merita o oprire cu siguranta.

A doua zi am pornit cu masina carpita spre Jurilovca, de unde am luat o barca spre Gura Portitei. Pretul este de 25 de lei de persoana si barci sunt gramada prin port asa ca nu stai mai mult de juma de ora pana pleci. La Gura Portitei era toata lumea din lume, toti gramada la restaurante si pe plaja. Am gasit in final un locsor de cort si ne-am pus pe facut bai peste bai, caci apa era super calda, iar afara super canicula.

La Gura Portitei este si varianta de a sta in complex, fie la casutele de pe plaja, fie in camerele sau apartamentele din vile, dar noi am ales pentru o noapte cortul. Restaurantele sunt comune pentru toata lumea, si toaletele lor la fel:d.  

Mancarea mi-a placut, mai ales icrele! Singura problema a fost ca era cam aglomerat, dar cumva ma asteptam la asta. In plus nu te mai poti plange de nimic cand ajungi acolo fix de Perseide si ai parte de un spectacol celest de vis. 

(poza nu e a mea, dar fix asa arata si la noi:d. Sursa foto transilvaniareporter.ro) 

Despre taberele Andreei

Andreea tocmai s-a intors recent din cea de-a....nici nu mai stiu a cata tabara a ei. Si am zis sa povestesc un pic despre experienta noastra in domeniu:d

Prima tabara a fost pe la 4 ani, cand a fost cu educatoarea de la gradi si colegii ei la schi, la Azuga. Schi nu prea a invatat ea atunci, dar s-a distrat super bine si s-a prins ca plecatul in diverse locuri fara mama, tata sau bunici poate fi mega fun. Noi evindent ca stateam vreo 20 de km mai incolo pregatiti sa sarim daca e ceva. Nu a fost cazul...

A urmat tot la gradi o tabara de vara si inca una tot vara, pentru ca am decis ca taberele de schi sunt scumpe si aparent inutile. Vorbesc de cele organizate la gradi.

Cand a inceput scoala, anul trecut, ne-am pus problema daca o trimitem vara cu colegii ei sau cu altii. Intre timp descoperisem niste oameni foarte misto, care organizeaza niste tabere foarte faine si foarte bine adaptate pe varste. Din pacate in clasa zero Andreea nu se incadra ca varsta, ei organizand tabere de pe la 7 ani in sus, iar pana a depasit ea pragul la ei s-au terminat locurile.

Asa ca vara trecuta, am sarit peste tabere, dar in noiembrie am decis sa testam in sfarsit pe pielea Andreei echipa de la Academia 1,61 si a iesit foarte foarte bine. Dansa a venit acasa mega incantata, de jocuri, de copii, de instructori, de cazare... In iarna, am reluat povestea cu o tabara de schi, din care chiar s-a intors mai invatata :d, iar acum tocmai s-a intors din a treia plimbare cu ei.

Fiecare tabara are o tema, ca e Harry Potter, ca e Minecraft sau altceva, in jurul careia se construieste toata experienta, toate jocurile si excursiile. Ambele teme au fost pe gustul Andreei, caci na, fana Harry Potter este de mult, iar pe Minecraft l-a descoperit anul acesta si nu mai scapam de el...

Ce mi-a placut la taberele astea: faptul ca nu sunt multi multi copii, ci vreo 20. Faptul ca pe langa instructorul principal exista inca unul alocat la fiecare 4-5 copii, cu rolul de a-i coordona si ajuta la nevoie. Ca programul include si jocuri si construit de diverse chestii cartonate si excursii si catarat in copaci si ceva lectii practice despre cum e pe munte, cum citesti o busola, o harta sau cum te legi la bocanci:d. Ca jocurile gandite de ei includ si competitie, dar si multa colaborare, ca sunt invatati sa negocieze, sa faca schimburi avantajoase, dar si sa incerce sa fie mai buni decat alta echipa, fara a se pune o presiune mare pe ei. Andreea de exemplu mi-a povestit ca echipa din care facea parte a iesit pe locul 3 din 4 la orientare, dar ca au fost laudate ca au avut cel mai constant ritm de mers pe munte si ca, desi nu au castigat, a fost interesant sa negocieze diverse ajutoare. Imi place ca oamenii par relaxati si haiosi, dar ii invata in acelasi timp sa se descurce singuri in anumite situatii. 

Nu am testat taberele de la scoala. Presupun ca sunt ok. Ce nu m-a tentat la ele a fost numarul foarte mare de copii (3 clase simultan) si numarul mic de insotitori (3 invatatoare), ceea ce inseamna ca cea mai mare parte a timpului se va petrece in curtea pensiunii. Ma indoiesc ca 3 doamne nu la prima tinerete se inhama la excursii si joculete prea multe cu 70 de copii de 8 ani:d. Dar, repet, nu am testat, asa ca nu comentez mai mult. 

Pentru noi taberele organizate de oamenii astia au  fost o solutie fericita.
Saptamana viitoare testam si alta echipa, la Scoala de Sah. Revin cu povesti

Pe la munte, de la cabana Garofita Pietrei Craiului la Grohotis si Cerdac

Dupa cum spuneam, intr-unul din weekendurile trecute am ajuns prin Piatra Craiului. Era un plan mai vechi, pentru ca nici eu, nici Dan nu mai bifasem vreun traseu în zona, dar asteptam sa mai creasca Andreea, sa prindem un weekend fara ploaie si sa identificam un traseu accesibil pentru ca nu m-as avanta pe creasta, unde e mai pentru profesionisti. Cand am citit la oamenii cu care merge Andreea in tabere despre excursia lor pe acolo, am decis sa ne incumetam si noi.

Asa ca vineri dupa-masa, pe la 4 asa, am pornit spre Crai, cum ii spun cunoscatorii:D

Pentru dormit am ales cabana Garofita Pietrei Craiului, asezata strategic, la doar 2 ore de baza crestei. Perfect. Ca sa ajungem acolo, am mers vreo 4 ore pana in Saticul de Sus, unde am lasat masina, imediat dupa hidrocentrala, si inca o ora pe jos, pe drum forestier. Zona este foarte frumoasa si drumul foarte lin, doar ca rucsacii din spate, in care aveam si mancare si saci de dormit, plus seara care se lasa, ne-au facut sa nu ne lalaim prea tare pe drum. 

Chiar si asa, la un moment dat, pe langa noi a zburat o bufnita, mare, maronie, cu ochi bulbucati! Genial, nu mai vasuzem niciodata una in salbaticie.

Pe la ora 9 am ajuns si noi la cabana, unde se poate sta si la cort, daca nu te deranjeaza frigul care se lasa noaptea.... Camera noastra a fost sus, la etaj, cu 2 paturi mari si foarte moi. Toaleta este amenajata afara, in padure, asa ca e mai bine sa nu te apuce nimic noaptea...La cabana nu se poate cumpara mancare, decat daca merge un grup mare si face o comanda inainte. Dar noi aveam de toate la noi si ne-am multumit doar cu niste apa calda de la ei, ca sa facem o supa la plic. Pe la 10 a ajuns si un grup mare si tare galagios, cazat o parte la cort, o parte la cabana, si care a primit ciorbe bine mirositoare. Noroc ca eram deja mancati:)

Noaptea a fost super linistita, eu fiind deranjata doar de inghiontelile Andreei, si desi erau asternuturi in camera am preferat sa dormim in sacii nostri daca tot ii carasem.

Dimineata am mancat si am pornit spre creasta, de data asta doar cu un rucsac mai usurel, carat de Dan:d. 

Planul era sa urcam de la cabana pana la Marele Grohotis si Cerdacul Stanciului, iar de acolo, in functie de vreme, să ne intoarcem pe acelasi drum sau sa continuam pe curba de nivel, de-a lungul crestei, si apoi sa coboram pe alta poteca la cabana. Ceea ce am si facut pentru ca vremea a tinut cu noi. 

De la cabana pana la grohotis se fac 2 ore, din care una in urcare usoara, printre tufe de zmeura si niste urzici, iar a doua prin padure, abrupt si cam uratel...

(urcarea spre Marele Grohotis, pe cruce galbena)

Dar, stiind ca e doar o ora asa, am strans din dinti, am mai baut apa, am facut niste pauze, am mai stat un pic si in final am ajuns. Momentul in care vezi printre copaci stancile Pietrei Craiului si stii ca ai scapat de urcat este priceless. Chiar la marginea padurii este o bifurcatie. Ca sa ajungi la grohotis urmezi poteca in stanga si in cateva minute esti acolo, dar noi am facut dreapta, ca sa ajungem intai la Cerdac. Poteca spre Cerdac merge drept, pe la baza stancilor, si dupa 5 minute te trezesti cu bolta in fata. Peisajele sunt absolut superbe de aici.

(spre Cerdacul Stanciului)

(Cerdacul)

Dupa o pauza de masa scurta, ne-am intors pe unde venisem, inapoi la bifurcatie si am luat-o spre grohotis. Apoi, poteca merge lin, avand in dreapta stancile Craiului si in stanga o uriasa deschidere de paduri si dealuri verzi.

(Marele Grohotis si poteca peste el)

Dupa vreo ora, poteca face brusc stanga si coboara pe o limba de grohotis spre padure, de unde continua la vale pana in Poiana Tamasel (cam tot o ora), de unde in 45 de minute esti inapoi la cabana. Singura problema a fost ca marcajele nu sunt mereu vizibile si ne-am invartit pe loc vreo 10 minute pana am gasit poteca spre poiana.

(Poiana Tamasel)

(Marele Grohotis vazut din Poiana Tamasel)

Cu totul, plimbarea dus-intors a durat cam 5-6 ore, cu pauze de poze, de odihna si de mancat.

Trecand peste partea dificila de la inceput si usoara rataceala dinspre final, traseul este foarte frumos si destul de accesibil daca ai mai fost in excursii pe munte. Tufele de zmeura de pe poteca si sutele de floricele colorate sunt si ele un plus:).

(pe poteca de la cabana spre masina)

Dupa ce ne-am reorganizat rucsacii si ne-am salutat cu cabanierul, am pornit usurel, la vale, spre masina, si apoi inapoi acasa, la finalul unei zile foarte foarte frumoase. 

La piscine prin Bucuresti sau cu caiacul pe Snagov

In ultima vreme am fost tare prinsa in toate partile si nu am apucat sa povestesc ce am mai facut. Dar incerc sa recuperez. Din fericire toate sunt bune pe aici. Andreea a fost intr-o tabara si s-a intors mega excited, de ne capiase cu povesti despre ce a facut, ce a vazut, bla bla...dar astept pozele ca sa dau detalii. Iar noi cu totii am fost la munte, la piscina (Therme si Divertiland), la canoe si la alta piscina (Pescariu). 

Partea cu piscina, de munte o sa povestesc separat.

Therme si Divertiland sunt practic cam tot aia...aglomeratie, tobogane si zapaceala. Copiii se distreaza de minune, adultii incearca si ei sa aiba o zi amuzanta. Daca sunt mici rau e complicat sa te tii dupa ei pentru ca este multa multa lume si cred ca pentru parinti devine o treaba stresanta si obositoare. Noi din fericire am ajuns la punctul la care o lasam sa se duca singura pe unde vrea si stabilim un punct de intalnire. 

Mie imi place pe tobogane, dar am oroare de cozi, iar din punctul asta de vedere la Divertiland au fost usor mai mici cozile. In plus, cei de la Divertiland sunt mai putin stricti cu copiii si le permit accesul la mai multe tobogane si astora sub 10 ani, daca se dau cu un adult. 

 La Therme nu merge asta. Daca scrie ca toboganul este pentru minim 10 ani, asa ramane. Pe de alta parte la Therme ai mai mult optiuni ca adult, si zona de sauna si piscina afara si inauntru si masaj...Alta chestie faina la Therme este ca in interior nu ai nevoie de bani ci ~platesti~ cu bratara si achiti totul cand pleci.  Noi nu am fsot decat in zona Galaxy, aia unde intra si copiii, cea mai aglomerata si galagioasa evident. In celelalte doua, mai zen, probabil ca e altceva....

(sursa:site Therme.ro)

La Divertiland nu exista sistemul asta asa ca trebuie sa te cari cu portofele dupa tine peste tot. 
Dar la Divertiland ai o piscina olimpica, maricica adica, in care greu se face aglomeratie asa ca ai loc suficient daca vrei sa si inoti nu doar sa te distrezi pe tobofane sau sa stai la umbreluta. 

La capitolul mancare, ambele sunt basic, o pizza, niste fripturi eventual, un suc, un frappe. La fel la curatenie, nu am de ce sa ma plang..

Una peste alta, e amuzant de mers uneori si colo si colo, ideal nu in weekend insa. 

La Pescariu ne-am dus pentru ca aveam chef de piscina, dar nu si de buluc, iar amintirile mele despre ultima vizita la Pescariu erau frumoase. Acum a fost mult mai aglomerat decat imi doream, dar chiar si asa ne-a placut. Piscina e mare, cu zone pentru toata lumea, asa ca practic nu ne-am intalnit prea des cu  Andreea cat am stat acolo, ea avand treaba cu niste copii. Iar noi astia mari ne-am facut pofta de baie, cocktailuri si frappe fara sa facem un drum la mare pentru asta. Doar ca o zi la Pescariu nu e ieftina asa ca presupun ca o vizita pe sezon e suficient. 

(sursa: facebook Pescariu)

Preturile la toate trei sunt pe site, iar pozele tot de pe acolo pentru ca eu nu am facut pe nicaieri.

Alta piscina testata de noi in verile trecute este cea de la Daimon, vizavi de Sala Polivalenta in TIneretului. Este destul de mare, cu zona si pentru copii mici mici, cu iarba si sezlonguri, bar si toalete foarte curate. In weekend evident  ca se aglomereaza si e bine sa ajungi acolo maxim pe la 9 juma-10 ca sa gasesti un sezlong cat de cat. Avantajul este ca in acelasi complex exista si un restaurant decent asa ca merge o pauza de pranz in care sa mananci ceva cat de cat ok. 

O alta varianta faina de weekend este o plimbare cu caiacul pe lacul Snagov. Noi am inchiriat de aici si pretul mi s-a parut foarte ok. Exista caiace de doua persoane sau de trei asa ca ori se da un parinte cu un copil, ori toti trei intr-unul singur. Noi am ales sa luam un singur caiac, dar nu cred ca a fost cea mai buna varianta pentru ca fiind mai mare a fost si un pic mai greu de manevrat. Cel cu doua locuri, testat de mine si Dan, mi s-a parut mult mai bun. Plimbarea pe lac porneste de pe un canal plin de nuferi si case de vacanta cu pontoane de lemn. Este o zona foarte verde si faorte frumoasa, nici nu zici ca esti asa aproape de Capitala, caci seamana mult cu Delta. Canalul iese apoi in lac si practic alegi singur pe unde vrei sa te fatai, mai departe sau mai aproape.  Exista si varianta de a opri langa un ponton si sa faci o baie, apa fiind extrem de calda:). Evident, toata lumea are veste de salvare asa ca nu e niciun pericol, iar caiacele sunt niste chestii foarte stabile, desi nu mi se pareau initial. 

 

Cam atat despre intalnirile noastre cu apa in ultimele weekenduri :)