La ce ne trebuie feedback despre copii

Am primit zilele trecute un raport de evaluare de la EKA, cursurile de engleza la care merge Andreea. Nu e primul, am mai primit si anul trecut, la final de semestru, la final de an, dupa un anumit numar de ore. Raportul arata cam pe unde e matza la scris, citit, vorbit, cu detalii privind plusurile, lucrurile la care mai trebuie lucrat, sfaturi cum sa abordezi tu ca parinte anumite lectii. La final este si concluzia profei, o tipa foarte misto in cazul nostru. 
Este o evaluare care te ajuta enorm sa iti dau seama cam pe unde e, daca evaluarea ta subiectiva are legatura cu realitatea mai obiectiva observata de un profesor. Arata in plus ca omul ala care ii preda copilului tau a ajuns sa il cunoasca intr-un grad care sa-i permita o evaluare individuala, nu doar a grupei.
Si mi-am dat seama ca ceva similar ar fi extrem de benefic si la scoala. Ca macar la final de semestru sa primim niste evaluari de la invatatoare, in care sa afli cam pe unde crede ea ca se situeaza el, la ce a mers bine si la ce mai trebuie sa lucreze. De asemenea, ar arata ca a ajuns sa cunoasca fiecare copil macar un pic, din multimea de 32 cati sunt in clasa. 
Este clar ca una e sa predai engleza unei grupe de 8-9 copii si alta sa predai 3-4 materii la 32 de copii..Nu poti sa ajungi sa ii cunosti la fel de bine. Nu ai timp sa il asculti pe fiecare. Nici sa te interesezi de ce ii place unuia sau altuia, sau nu ii place. Dar o evaluare semestriala cred ca ar ajuta mult si parintii si elevii si pe invatator. 

Despre bagaje morale si lectii greu de predat

Am fost recent la un curs de parenting:d. Primul. In fine, nu a fost chiar de parenting, ci mai mult spre psihoblabla, dar relativ interesant. Am ajuns acolo cumva fortati de imprejurari, de la cursul de teatru al Andreei, si foarte circumspecti. Pe parcursul celor 3 ore juma, am oscilat intre amuzament, interes si plictiseala.
Concluzia cursului a fost ca toti caram niste bagaje formate din reguli si obiceiuri venite de la strabunici prin bunici si apoi prin parinti, cutume de la 1800 continuate si promovate in 1900 si apoi in anii 2000...Si toate astea ne incarca, ne sugruma, ne ingradesc libertatea de miscare si de gandire, ne produc nervi, rabufniri si frustrari, certuri intre bunici si parinti, intre parinti si copii. Asa ca ar trebui sa renuntam la bagajele astea sau la cea mai mare parte din ele, sa ne facem propriile reguli cu proprii copii si sa ne intelegem mai bine parintii si de unde vin ideile lor.
Concluzia mea a fost ca totusi nu car un bagaj prea mare...cred ca nu o chinuiesc prea tare pe fiimea cu obsesii stravechi, dar cred ca pot fi mai calma si mai intelegatoare cu mama...Lucrez la asta:)
(sursa poza: Meadowhead School)
Daar, ce voiam sa intreb este cum inveti copilul sa faca lucruri pe care tu nu le faci, pentru ca asa ai fost crescut, cu niste temeri, dar vrei ca el sa fie altfel pentru ca stii sigur ca o sa ii fie mai bine?:)) 
De exemplu, cum inveti copilul sa nu se teama de esec, sa incerce si sa cada de 10 ori pentru ca a 11-a oara sa reuseasca? Si nu ma refer la mers, ca acolo m-am descurcat admirabil, ci la teama de esec in general, la scoala, in viata, la job. Teama care ne face sa nu riscam prea mult, sa nu renuntam la locul caldut pentru ca s-ar putea sa ne fie greu, sa nu lasam totul balta si sa ne apucam de ceva absolut nou, care ar putea sa fie super sau nasol nasol. Si cum setezi acea linie fina intre esecul productiv si esecul repetat, transformat intr-o viata de rahat?
Cum il inveti sa fie sincer si faca ce vrea, ce are chef, cum are chef, fara sa se gandeasca mereu ca o sa fie aiurea, penibil, o sa rada lumea. 
Si cat din astea sunt innascute, intrinseci, de neschimbat, de nemodelat, le ai sau nu le ai in tine, si cat din ele sunt invatate? 
Incerc, teoretic, sa o invat sa nu ii fie teama de ratari, de esec, ci sa vada in asta o lectie si sa incerce din nou. Incerc sa o las sa fie ea insasi mereu, chiar si cand face lucruri care mie mi se par caraghioase si copilul cu reguli din mine se stramba si imi da ghiont sa o opresc.
Si am impresia ca reusesc deocamdata sa nu ii transfer ei, mai departe, bagajul de limite pe care il car eu...Dar uneori e greu, foarte greu:D
Niste idei foarte faine si cu sens am gasit intamplator aici, pe Big Life Journal. 

when life gives you some lemons..

Am tot ezitat sa povestesc aici ce intamplare ni se intampla, sperand ca lucrurile vor trece si voi putea scrie o poveste care sa includa...