Ce cauta copii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor de Arta, care tine de MNAR, dar are sediul pe Calea Victoriei 111. Am ajuns acolo cu ocazia expozitiei Lowendal, un artist foarte interesant, si a unui atelier pentru copii organizat in jurul lucrarilor lui. Omul a facut si pictura si scenografie si teatru de papusi, iar lucrarile prezentate sunt foarte variate si interesante. 
Atelierul ne-a placut si el, combinand prezentarea de informatii despre artist cu un mic de joc de-a teatrul, desen si personaje.



(Muzeul Colectiilor de Arta)
Dar nu despre asta vreau sa ma plang, ci despre ... ”de ce naiba vin la ateliere pentru copii +6 parinti cu copii de +3”....?
Este o chestie pe care o tot remarc, pe unde ma mai duc cu Andreea. Evenimente dedicate celor mai maricei, de minim 6-7 ani, anuntate ca atare, dar unde vezi gramezi de copii de 3-4 ani. Copii care nu inteleg nimic, se plictisesc, se foiesc, plang, alearga, cer afara, dar care sunt tinuti acolo de niste parinti care nu inteleg ca nu e pentru ei. 
Eu am inceput sa o duc pe Andreea la teatru si alte ateliere pe la 3 ani. Cautam cu mare atentie evenimente dedicate acetei categorii de varsta, iar oferta era destul de limitata. In niciun caz nu m-as fi gandit insa sa o car la ateliere sau teatre pentru +6 si sa o tin acolo chiar daca ea practic sta intinsa pe jos si cere afara...
Iar acum, slava Domnului, exista extrem de multe evenimente pentru astia mici. Chiar si pentru bebelusi..
Sa ma tai daca pricep de ce sunt adusi copii mici la piese de teatru, spectacole si ateliere gandite special pentru unii un pic mai mari...

Munte de toamna: Cota 2000-Piatra Arsa-Cruce

Uite ca de unde ziceam ca gata cu fataiala pe munte pe anul asta, ca bagam ghetele la cutie si asteptam primavara pentru excursii, am mai fugit un pic pe coclauri, pe la Sinaia si Busteni in sus. Pentru ca se anunta un weekend prietenos cu vremea, am zis sa scoatem nasul din Bucuresti si sa ne cazam undeva mai sus de statiunile de pe Valea Prahovei, mai exact la Piatra Arsa, fosta cabana, actual hotel, pus chiar in mijlocul platoului Bucegi, cam la juma de poteca intre Cota 2000 si Babele.
Ca sa ajungi acolo ai doua variante. Una, cu masina, pe drum frumos, astfaltat, cu oprire in fata hotelului si a doua cu telecabina sau gondola din Sinaia pana la Cota 2000 si apoi vreo ora pe jos.
Pentru ca in zona era oarece zapada timpurie si pentru ca nenea de la hotel ne-a sfatuit sa nu ne aventuram cu masina decat daca e vreun 4x4 (sau macar are roti de iarna...), am mers pe varianta telecabina. De la Cota 2000 se urca un pic spre varful Furnica, chiar in spatele telecabinei, si de acolo se coboara o panta destul de abrupta, dar accesibila cu rabdare, vreo 10-15 minute. Si ajungi pe platou cum ar veni, ca de acolo pana la cabana/hotel mergi aproape drept.
( de pe vf Furnica, in fata e drumul spre Piatra Arsa)
Vremea a tinut un pic cu noi, in sensul ca nu a nins si nu a fost nici ceata, asa ca am mers fara probleme, desi sincer nu suntem echipati calumea de mers iarna la munte, caci eram in blugi si ghete de vara mai degraba (mai putin Andreea pe care am dotat-o cu ghete de zapada..). Asa ca la hotel am ajuns semi-fleasca la picioare si cu o pofta teribila de o ciorba calda.
Camerele sunt noi, cu pat dublu maricel, baie foarte faina, caldura si apa calda. Pretul e piperat, de 200 lei pe noapte cu mic dejun, dar cum nu ai alternative in zona, aia e..
A doua zi ne-am trezit cu un cer albastru, fara pic de nor, si un soare care sclipea zapacitor in zapada (spre bucuria ochilor mei fara ochelari de soare...). Dupa micul dejun, am pornit pe poteca spre Babele unde se ajunge cam intr-o ora jumatate, dar pentru ca vremea era absolut geniala si peisajul de vis, am decis sa lungim un pic traseul si am cotit-o la un moment dat spre cabana Caraiman, asezata intr-o vale chiar sub varful Caraiman si Cruce.
(poteca Piatra Arsa-Babele)
 Dupa un mic picnic cu ceai cald si sticksuri si dupa ce am pozat cateva capre negre, am pornit la deal spre Babele (unde se ajunge in juma de ora), dar la un moment dat am cotit iar din poteca si am inceput sa urcam vanjos spre poteca ce duce la Cruce. Unde am si ajuns, dupa vreo juma de ora. De aici se vede toata Valea Prahovei, Postavarul si Piatra Mare in stanga, spre Predeal, Muntii Baicului, in fata, si dincolo de ei Ciucasul.Daca intorci un pic capul dai de Costila si apoi, spre dreapta tot platoul Bucegilor, pana la Cota 2000 in Sinaia, Leaota si alte varfuri pe care nu le stiu pe nume:) . Merita un drum pana acolo, cu siguranta.
(caprele de langa cabana Caraiman)
 (de la cabana Caraiman spre Babele)
 (ocol pe la Cruce)
 (Muntii Baicului de peste Valea Prahovei)
Dupa poze, alte sticksuri, apa si odihna, am luat-o inapoi spre Babele, inca vreo ora cred, si apoi cu telecabina pana jos in Busteni. 
(poteca de la Cruce spre Babele)

E o excursie tare simpatica pentru un weekend, care poate fi organizata mai simplu sau mai lung, depinde de fiecare.

Cu frica si fara frica pe role

Nu cred ca am povestit vara asta despre noul hobby al Andreei, pe langa altele mai vechi, si anume datul cu role. Eu ma pricep un pic, am practicat treaba cand eram mai tanara, am dovada pe genunchii cu cicratice, dar apoi am renuntat, preferand bicla si mai nou trotineta.
Dar Andreea a tinut neaparat la un moment dat sa isi ia role, prin primavara trecuta. I-am zis ca hai sa mai stam, ca are bicla si trotineta deja, si sa se dea pe alea. Plus ca a mai avut o tentativa de role pe la 5 ani, cand pasiunea a tinut-o fix 2 luni. 
Dar dansa a strans bani si si-a luat singura de la Decathlon role. Albastre, ca alea roz sunt prea girly. 
La prima iesire in parc, o trageam cand unu cand altul si ii tot explicam cum sa dea din picioare, ca la schi practic. Mergea treaba, dar nu prea...Doar ca, la un moment dat, am dat peste un baiat care facea niste scheme, freestyle se cheama cica:)). Si atat i-a trebuit..Gata, vreau sa fac si eu asa..Pentru ca tot eram in zona, am zis sa il rugam pe baiat sa ii arate si ei una alta, asa, in joaca. La 40 de lei ora mi s-a parut decent.
Evident ca dupa ora aia a zis ca vrea sa faca asta in fiecare zi, iar baiatul a laudat-o ca are curaj, echilibru si perseverenta..Asa ca ne-am ales cu ore de role in vacanta, cam o data, de doua ori pe saptamana.
Nu a apucat ea sa invete mari scheme, dar stie cateva miscari si se da foarte bine cu rolele. 
Toata experienta asta noua a fost pentru mine o oportunitate de a vedea cum abordeaza dansa frica in general. Cand vrea sa incerce o panta noua, cam abrupta, si ii e teama de ea un pic, o coboara intai de la sfert, apoi de la jumatate, apoi inca mai sus un pic, pana are curaj sa o coboare de tot. Cand vede ca o pozitie anume nu ii ofera echilibru, se da din nou si cauta pozitia care ii convine el mai mult. Cand nu e absolut sigura ca poate aborda o miscare, o panta, nu se apropie de ea de niciun fel. Nu risca inutil, nu ia decizii cu ochii inchisi, nu incearca pentru ca ii vede pe altii. Orice miscare noua este calculata, pana este asigura ca o sa fie ok. 
Dar daca ei i se pare safe si eu zic, bai...stai sa ne mai gandim...e degeaba, o face. 
Vazand-o la schi si acum la role, am invatat sa am si mai mare incredere in alegerile ei pentru ca stiu ca sunt gandite, calculate si asumate. Cred ca sportul ii ajuta foarte mult pe copii sa invete sa ia decizii si sa stie ca frica e buna, e o reactie normala, tuturor ne e frica in diverse momente, important este insa ce facem cu aceste senzatii si cum mergem mai departe. 


Cu cortul la Tuzla, dar mai bine nu...

Atunci cand calatoresti, mai aproape sau mai departe de casa, cand esti dispus sa iesi din zona de confort si sa incerci destinatii si locu...